Contestație decizie de concediere. Decizia 120/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.120/ DOSAR NR-
Ședința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.1540/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 9 noiembrie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 9 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1540/M/2009 a Tribunalului Brașovs -a admis în parte contestatia formulata de contestatoarea in cotradictoriu cu intimata SC SA A fost anulată decizia de sancționare disciplinara a contestatoarei, nr.904/16.12.2008.
A respins restul pretențiilor ca nefondate.
A obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A luat act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea s-a angajat in cadrul intimatei începând cu data de 01.08.2008 in functia de casier la punctul de lucru din al intimatei.
Prin Decizia nr.904/16.12.2008, necomunicată părții contestatoare, s-a dispus sanctionarea cu avertisment a acesteia pentru savarsirea abaterii din data de 12.12.2008, abatere detaliata in cuprinsul procesului-verbal incheiat in data de 12.12.2008, atasat.
Potrivit dispozitiilor art.268 al.2 lit.a muncii, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu, sub sanctiunea nulitatii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.
Avand in vedere ca decizia atacata nu cuprinde descrierea faptei retinute in sarcina salariatului, ci face trimitere la un alt inscris al carui continut nu este detaliat in cuprinsul actului sanctionator, instanta retine ca dispozitiile legale nu au fost respectate, motiv pentru care aceasta decizie este lovita de nulitate si urmeaza a fi anulata.
Prin Decizia nr.9596/12.05.2009 s-a dispus, in temeiul dispozitiilor art.40 al.1 lit.d si e raportat la art.61 lit.a, art.263, 264 al.1 lit.f, art.266, 268,muncii, ale Regulamentului intern de functionare si in temeiul dispozitiilor Actului constitutiv al societatii, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatoarei incepand cu data comunicarii.
S-a retinut ca incepand cu data de 01.04.2009 salariata nu s-a mai prezentat la locul de munca, abaterea fiind savarsita in forma continua. In privinta apararilor formulate de catre contestatoare cu ocazia cercetarii disciplinare, s-a mentionat ca acestea nu pot fi retinute, intrucat cererile pentru acordarea concediului fara plata nu au fost aprobate, iar salariata nu s-a mai interesat de modul de solutionare a acestora.
In privinta descrierii faptei, instanta a reținutca normele imperative au fost in acest caz respectate, mentionandu-se in cuprinsul deciziei ca angajatul a lipsit nejustificat de la locul de munca incepand cu data de 01.04.2009. In consecinta, decizia atacata respecta prevederile art.268 al.2 lit.a muncii enuntate anterior.
Referitor la prescriptia aplicarii sanctiunii disciplinare, s-a reținut ca decizia a fost emisa in data de 12.05.2009, retinandu-se ca incepand cu data de 01.04.2009 angajatul nu s-a mai prezentat la locul de munca, iar cercetarea disciplinara a avut loc in data de 08.05.2009. Fiind vorba despre o abatere disciplinara savarsita in forma continua, termenul de sanctionare de 30 de zile de la data luarii la cunostinta, dar nu mai mult de 6 luni de la savarsire, curge de la ultimul act savarsit, astfel ca in speta acest termen a fost respectat.
Instanta a reținut ca au fost respectat si prevederile art.267 muncii, contestatoarea fiind convocata la conciliere, iar apararile formulate cu aceasta ocazie fiind analizate prin decizia emisa. De asemenea, regulamentul de ordine interioara a fost adus la cunostinta salariatei, astfel cum rezulta din declaratia semnata de aceasta si datata 01.08.2008.
Pe fond, instanta a reținut ca partea contestatoare a formulat in datele de 01.04.2009, 13.04.2009, 22.04.2009 si 27.04.2009 cererei de acordare a concediului fara plata pentru 10 zile, 5 zile, 3 zile si pentru o perioada neprecizata. Aceste cereri nu au primit aprobarea de catre angajator, la termenul de judecata din 20.10.2009 mentionandu-se ca in situatia admiterii cererii se aplica o viza de admitere, iar in caz de respingere ele nu purtau nicio viza, respingerea fiind adusa la cunostinta verbal.
Potrivit dispozitiilor capitolului VIII din Regulamentului intern de functionare a societatii intimate, orice cerere sau reclamantie individuala a salariatilor se inregistreaza la secretariatul societatii si se solutioneaza de catre conducere, de regula, in termen de cel mult 30 de zile de la inregistrare.
In speta, contestatoarea a formulat cererile de concediu fara plata depuse la dosar si transmise prin fax, fara insa a verifica daca acestea au primit o solutionare favorabila. Astfel, principala obligatie a angajatului este aceea de a presta activitate, si corelativ se impunea ca partea sa primeasca un raspuns scris favorabila la cereri si pana atunci sa presteze activitate. Simpla sustinere din raspunsul la interogatoriul administrat, potrivit careia i s-a comunicat telefonic ca au fost aprobate de catre conducerea locala, nu a fost probata. Se constata ca in cererile formulate se invoca fie probleme de sanatate, fie probleme de serviciu, fie divergente cu conducerea de la, in cererea din data de 22.04.2009 solicitandu-se fie concediu fara plata, fie concediu legal.
Pe fondul neintelegerilor cu personalul din conducerea de pe plan local, expuse chiar in una din cereri precum si in contestatia formulata, se impunea ca partea sa se asigure de modul favorabil de solutionare a cererilor sale, dreptul prevazut de art.148 muncii neputand fi exercitat discretionar, exclusiv in modalitatea pretinsa de angajat, si in consecinta fiind supus aprobarii angajatorului.
de considerentele expuse, instanta a reținut ca partea contestatoare se face vinovata de savarsirea abaterii disciplinare constand in absentarea de la locul de munca, abatere si savarsita pe o perioada indelungata, motiv pentru care instanta va respinge cererea de anulare a deciziei nr. 9596/12.05.2009 si in consecinta si petitele subsecvente acesteia.
In consecinta, contestatia formulata a fost admisa in parte, in sensul ca a fost anulata doar decizia privind sanctionarea cu avertisment, astfel ca si cheltuielile de judecata constand in onorariu avocatial, potrivit chitantelor de la dosar, vor fi acordate contestatoarei, in temeiul dispozitiilor art.274 pr.civ. doar in parte, respectiv suma de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea criticând-o sub următoarele aspecte:
1. Aplicarea greșită a dispozițiilor art.268 Codul Muncii, fapta nefiind descrisă cu precizie, iar abaterea nu este continuă, pentru unele absențe intervenind prescripția.
2. Aplicarea greșită a prevederilor art.267 Codul Muncii pentru că nu s-au cercetat apărările sale, fapt ce atrage nulitatea deciziei.
3. Decizia de concediere nu îndeplinește cerințele art.75 din Contractul Colectiv de Muncă 2007 - 2010, sub aspectul comisiei de cercetare și împuternicirii sale.
4. Greșita reținere de către tribunal a respingerii cererilor de concediu fără plată, rezultând din probe contrariul.
5. Fapta nu constituie abatere gravă întrucât a apreciat că cererile de concediu au fost aprobate, iar sancțiunea anterioară a fost anulată de tribunal.
6. Lipsa de la locul de muncă s-a datorat hărțuirii permanente de la locul de muncă.
7. Decizia este emisă pe motive discriminatorii vizând sănătatea precară a acesteia.
8. În subsidiar se solicită aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
Intimata a depus întâmpinare prin care a combătut motivele de recurs.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la primul motiv curtea reține că tribunalul a respectat prevederile art.268 Codul Muncii reținând că decizia de concediere îndeplinește cerințele textului, simpla examinare a deciziei denotă că au fost avute în vedere, punctual, toate mențiunile obligatorii cuprinse în alineatul 2 al textului.
Susținerea că faptele sunt distincte nu poate fi primită întrucât datele la care s-au formulat cererile de concediu fără plată și care vizează aproape toată luna aprilie, conduc la concluzia unei abateri continue, astfel că prescripția nu putea interveni, fiind luată în calcul ultima care se înscrie în lanțul cererilor formulate.
Prin urmare motivul nu poate fi primit făcându-se o corectă interpretare și aplicare a normei în discuție.
2. Motivul doi este nefondat fiind respectate prevederile art.267 Codul Muncii, prin decizia de concediere răspunzându-se apărărilor contestatoarei, decizia cuprinzând o parte dedicată numai acestui aspect, inclusiv a presupuselor șicane de la locul de muncă.
Dacă într-adevăr contestatoarea a fost supusă unei hărțuiri permanente, șicanelor conducerii ori colegilor de serviciu, trebuia să solicite cercetări de la forul superior al societății și nu să apeleze la subterfugii prin formularea unor cereri de concediu fără plată, sau în cea mai bună situație să sesizeze instanța judecătorească pentru a aplana presupusele conflicte, însă nu a făcut-
Fără îndoială, orice salariat poate solicita concediu fără plată pentru rezolvarea unor nevoi personale, însă cererea nu reprezintă o obligație pentru angajator, ceea ce impune obligația salariatului dacă a fost aprobată. Or, în speță, contestatoarea a formulat numeroase cereri de concediu fără plată, fără a urmări dacă au fost aprobate, iar angajatorul nu are nici o obligație legală de a încunoștiința salariatul de această împrejurare.
Este susținerea că nu s-au respectat prevederile art.75 din Contractul Colectiv de Muncă 2007 - 2010, decizia de concediere fiind motivată pe larg asupra tuturor aspectelor susținute în cadrul cercetării disciplinare și care se circumscriu elementelor din art.266 Codul Muncii și art.75 din Contractul Colectiv de Muncă.
3. Este nefundat și motivul privind componența și atribuțiile comisiei disciplinare, sancțiunea fiind aplicată de conducătorul angajatorului, în calitate de administrator și emitent al regulamentului de funcționare a societății.
4. Cu privire la motivul referitor la respingerea cererilor de concediu fără plată s-a răspuns în analiza motivului 2.
5. Este nefondat și motivul 5, întrucât în accepțiunea regulamentului absentarea nemotivată mai mult de 3 zile ori 7 zile pe an constituie abatere gravă, iar art.61 lit. a Codul Muncii trimite la normele cuprinse în regulament, astfel că aplicarea sancțiunii are bază legală.
6. Motivul vizând repetatele șicane și atitudini de hărțuire de la locul de muncă nu constituie obiect al deciziei de concediere, iar dacă reprezintă fundamentul cererilor de concediu fără plată, s-au arătat la analiza motivului 2 considerentele pentru care nu poate fi primit.
7. Cu privire la acest motiv, nu rezultă din probele dosarului că decizia s-ar fi emis pe considerente discriminatorii cum se susține, ci pe motivul absențelor nemotivate de la serviciu, astfel că nu poate fi primit.
8. Față de abaterile repetate și care potrivit regulamentului au caracter grav, ce atrag concedierea pentru motive imputabile salariatului, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare nu are temei legal, astfel că și acest motiv va fi respins.
Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul nu este fondat, urmând ca potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă să-l respingă, menținând sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.1540/M din 09.11.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Mihail
- - - - - -
GREFIER,
Red. /04.03.2010
Dact. /16.03.2010
- 4 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1270/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
