Contestație decizie de concediere. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1239 /2009
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea " " RL. Sibiu împotriva deciziei civile nr. 865/29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat - în substituirea avocatului pentru contestatoare și intimata asistată de avocat.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare, având în vedere cererea înregistrată la dosar de reprezentanta contestatoarei prin care solicită strigarea pricinii după ora 10,00 întrucât are o cauză de susținut la Tribunalul Alba -dosar -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta contestatoarei înaintează la dosar Împuternicire avocațială, iar reprezentantul intimatei depune Împuternicire avocațială, factura și chitanța prin care i-a fost achitată suma de 1000 lei reprezentând asistență juridică.
Instanța, reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea deciziei atacate și rejudecând în fond cauza să fie casată sentința Tribunalului Sibiu nr. 2/2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu - Secția Comercială. Susține motivele contestației astfel cum au fost pe larg dezvoltate, criticând în esență decizia sub aspectul nepronunțării asupra excepției de necompetență a Tribunalului Sibiu - Secția de litigii de muncă.
Cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare și menținerea soluției pronunțate de instanța de recurs ca legală și temeinică. Învederează că instanța de recurs reține în mod corect natura juridică a litigiului ca fiind un conflict de muncă, pronunțând o soluție legală prin prisma tuturor probelor depuse. De asemenea arată că criticile invocate au fost aduse atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs și nu se circumscriu celor limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare. În susținerea apărărilor sale, înaintează la dosar Concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, având în vedere actele dosarului și concluziile expuse în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr- contestatoarea a chemat-o în judecată pe intimata L Sibiu solicitând, ca pe calea hotărârii judecătorești:
- să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr.75/05.08.2008 de desfacere disciplinară a contractului de muncă emisă de intimată;
- repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ce se cuvin contestatoarei până la reintegrarea efectivă;
- obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației sale contestatoarea arată că decizia emisă de intimată este nulă absolut, deoarece nu s-a efectuat cercetarea disciplinară și în conținutul deciziei nu sunt menționate motivele de drept pe care se întemeiază, nu sunt precizate prevederile din statut, regulament intern, contract de muncă care ar fi fost încălcate; iar pe fond nu se face vinovată de nici una din abaterile de care se face vorbire în decizia de concediere.
În drept sunt invocate prev. art.50, 55, 60, 268. art. 274 pr.civ.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: contract individual de muncă nr. 2/2007 înregistrat la. Sibiu, act adițional la contractul individual de muncă nr. -/2007, carnet de muncă, decizia nr. 75/05.08.2008, notificare din data de 15.07.2008.
Prin întâmpinarea depusă în cauză de intimata Sibiu se solicită respingerea excepției nulității absolute a deciziei nr. 75/05.08.2008 invocată de contestatoare; respingerea contestației formulată de contestatoarea ca nefondată; cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că societatea și-a îndeplinit atribuțiile prev. de art. 267 codul muncii, însă ascultarea efectivă a contestatoarei nu s-a putut efectua datorită refuzului acesteia; iar pe fondul cauzei contestația este neîntemeiată deoarece contestatoarea a săvârșit mai multe abateri disciplinare, care au produs prejudicii societății.
În dovedirea acestora aspecte, intimata a depus următoarele înscrisuri: proces verbal încheiat la 23.07.2008 de av. -, proces verbal nr. 76/05.08.2008 prin care se atestă refuzul contestatoarei de a da notă explicativă, procuri speciale prin care au fost revocate împuternicirile date contestatoarei, copie registru de casă, copii extras de cont și de pe ordinele de plată din care rezultă prejudiciile cauzate societății; copie registru jurnal, bonurile de combustibili și de pe registrul de casă.
Prin sentința civilă nr. 2/06.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata L Sibiu și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr.75/05.08.2008 emisă de intimată;
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior;
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective;
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că decizia de concediere atacată în cauză este lovită de nulitate absolută, deoarece nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă conform art. 267 alin.2 codul muncii și nu cuprinde prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de contestatore. Se reține că notificarea întocmită de intimată și adresată contestatoarei prin care i s-a sugerat să-și depună demisia, nu echivalează cu convocarea contestatoarei la efectuarea cercetării disciplinare în înțelesul art.267 alin.2 codul muncii.
Ca efect al nulității deciziei, în baza art. 78 codul munciis -a dispus repunerea părților în situația anterioară, respectiv reintegrarea contestatoarei în locul de muncă deținut anterior concedierii, obligarea intimatei la drepturile salariale cuvenite contestatoarei pe perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și data reintegrării efective.
S-a făcut aplicarea prev. art. 274 cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prev. de art.80 din Legea nr. 168/1999, intimata L Sibiu, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu - secția comercială; suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea irevocabilă a litigiului; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că prima instanță a calificat greșit natura juridică a litigiului, aceasta fiind comercială, deoarece contestatoarea a fost numită și a îndeplinit atribuții de administrator al societății, așa încât sunt incidente dispozițiile Legii nr.31/1990, potrivit cărora revocarea din funcție a administratorului nu poate fi atacată în justiției. De asemenea recurenta susține că admițând contestația tribunalul a vătămat grav interesele legitime ale societății nu numai prin încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, dar și prin consecințele pe care legea le dă contractului de mandat și al revocării acestuia.
Una din aceste consecințe se referă la depășirea atribuțiilor judecătorești și de către instanță care trecând peste caracterul " ad nutuum" al revocării mandatului la obligat pe mandant să primească mandatarul și să-i permită administrarea treburilor societății.
În fine, arată recurenta, punerea în executare a unei astfel de hotărâri care este nulă absolut ar fi de natură să creeze un precedent periculos, să prejudicieze societatea și totodată să perturbe funcționarea acesteia întrucât nici unul din angajații societății nu doresc să mai lucreze cu contestatoarea.
În drept se invocă: art. 304 punct 3, 4 și 9 cod procedură civilă, art. 312 alin.3, teza a II-a, art. 300 alin.2, art. 403 alin.1, art. 274 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata se solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, arătând că litigiul este de muncă, obiectul acestuia fiind contestarea legalității deciziei de concediere, iar între părți s-a derulat un raport juridic de muncă, așa cum a fost identificat în mod constant de către doctrina de specialitate.
Prin decizia civilă nr. 865/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Articolul 281 codul muncii definește obiectul jurisdicției muncii ca fiind " soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
În speță, raportul juridic dintre părții s-a derulat în baza contractului individual de muncă înregistrat la. Sibiu sub nr. -/2007 (5)- contestatoarea ocupând funcția de "manager"- lit. E din contract, pentru care a fost plătită cu un salariu lunar convenit de părți. La acest contract a fost, ulterior încheiat actul adițional înregistrat, de asemenea, la. Sibiu sub nr. -/2007 (9). În același sens în carnetul de muncă al contestatoarei se menționează angajarea sa de către intimata recurentă, în baza unui contract de muncă-poz-11,12 și 13 ca și "conducător întreprindere"-(12).
Însăși recurenta-intimată, prin decizia de concediere nr. 75/05.08.2008 a confirmat existența raportului juridic de muncă între părți, dispunând încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei cu trimitere la dispozițiile Codului muncii.- art. 61 lit. a (13).
Așadar, din aceste înscrisuri este necontestat faptul că raporturile juridice dintre părții sunt de natura dreptului muncii și nicidecum a dreptului comercial, iar conflictul de față având ca obiect contestarea deciziei de concediere susenunțată intră în sfera definită de art. 281 codul muncii, fiind corect soluționat de prima instanță după regulile procedurii speciale a conflictelor de muncă.
Ca atare, criticile recurentei cu referire la calificarea greșită a naturii juridice a conflictului dedus judecății sunt nefondate, probele administrate în cauză confirmând existența unui raport juridic de muncă între părți și nu calitatea intimatei de administrator al societății, cum susține recurenta.
Calificând corect raportul de drept dedus judecății, prima instanță a reținut justificat nesocotirea de către angajator la emiterea deciziei de concediere a unor norme imperative care atrag nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Astfel, săvârșirea unei abateri grave sau a unor abaterii repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile în termenele stabilite de prezentul cod.
Această obligativitate este reluată de legiuitor în conținutul art. 267 alin.1 codul muncii potrivit căruia"sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetării disciplinare prealabilă".
Aliniatul 2 al acestui text de lege prevede în mod expres modalitatea în care se efectuează această cercetare disciplinară prealabilă, scop în care salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-seobiectul,data, ora și locul întrevederii.
Această normă legală reglementează într-un mod expres atât obligația angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară numai după cercetarea prealabilă a faptei, ascultarea persoanei care se prezumă a fi vinovată și verificarea apărărilor acesteia ca o garanție a dreptului la apărare a salariatului, care pe această cale își poate susține nevinovăția cu privire la fapta imputată și arată toate împrejurările în legătură cauzală, cât și procedura de urmat pentru ca îndeplinirea acestei obligații să-și atingă scopul.
Fiind imperativă nesocotirea acestei dispoziții legale atrage nulitatea absolută a actului sancționator.
În speță, acest drept la apărare nu a fost respectat, convocarea la cercetarea disciplinară fiind efectuată doar formal, fără a-și atinge scopul urmărit de legiuitor prin aceste norme imperative. În acest sens, este de menționat că notificarea la care face referire recurenta (57), a vizat convocarea intimatei la sediul societății în vedere depunerii demisiei, așa cum corect a reținut prima instanță și nicidecum pentru efectuarea unei cercetării disciplinare pe aspectele concrete ce i s-au imputat salariatei prin decizia de concediere.
Față de cele ce preced, curtea a constatat că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii, așa încât în temeiul art. 312 alin.1 cod procedură civilă s-a respins ca nefondat recursul promovat în cauză de intimată.
Urmare a respingerii recursului, în temeiul art. 274 cod procedură civilă a fost obligată recurenta - SRL Sibiu să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial probat cu chitanța depusă la dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea - SRL Sibiu, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu - Secția comercială.
În expunerea de motive arată că decizia a fost dată cu încălcarea competenței absolute, prevăzută de art. 159 pct.3 Cod procedură civilă, potrivit căruia necompetența este de ordine publică când pricina este de competența altei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Între părți a fost încheiat un contract prin care intimata era împuternicită să administreze societatea, chiar dacă titulatura contractului este "de muncă". Atribuțiile intimatei, astfel cum rezultă din fișa postului, erau acelea de administrator al societății.
Conform art. 977 Cod Civil, interpretarea contractului se face după conținutul lui și nu după titulatura dată acestuia. Neavând în vedere aceste criterii, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 2 lit.a Cod procedură civilă, ale art. 72 și art. 132 alin.4 din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul avea obligația să rețină că natura contractului este determinată de prestația caracteristică și nu de numirea dată înscrisului.
Prestația caracteristică în contractul în discuție este administrarea societății comerciale, specificul acesteia fiind reglementat prin dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990. În acest context natura juridică a litigiului este comercială, astfel că soluționarea contestației revine Secției comerciale a Tribunalului Sibiu.
Potrivit art. 132 alin.4 raportat la art. 196 din Legea nr. 31/1990, revocarea din funcție a administratorului nu poate fi atacată în justiție. Admițând contestația, Tribunalul Sibiua vătămat grav interesele legitime ale societății.
Nici Curtea de Apel nu și-a exercitat obligația de a-și verifica din oficiu competența, astfel că, respingând recursul a pronunțat o hotărâre absolut nulă, cu consecințe grave pentru societate.
În drept contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct.3 Cod procedură civilă.
Deliberând asupra contestației în anulare de față funcție de criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în condițiile limitativ prevăzute de lege.
Contestatoarea își întemeiată contestația pe dispozițiile art. 317 pct.3 Cod procedură civilă, fără a observa că alin.1 al acestui text legal are numai două puncte.
Trecând peste acest fapt, este de observat faptul că, potrivit art. 317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestatoarea susține că Tribunalul Sibiua calificat greșit natura juridică a litigiului care, potrivit art. 72 din Legea 31/1990, este comercială, ignorând faptul că nu a întreprins niciun demers în sensul recalificării naturii juridice a litigiului, câtă vreme prima instanță nu a înțeles că este necesar să o facă din oficiu.
În recurs însă, contestatoarea invocă încălcarea de către judecătorii instanței de fond a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, criticile acesteia în acest sens fiind apreciate de instanța de fond, în urma unei analize amănunțite, ca fiind nefondate.
În consecință, dispozițiile art. 317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, nu sunt incidente în speță.
Potrivit art. 317 alin.2 Cod procedură civilă, contestația poate fi primită în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs dar recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Apreciind criticile recurentei cu referire la calificarea greșită a naturii juridice a conflictului dedus judecății ca fiind nefondate, instanța de recurs a procedat la judecarea recursului și în fond, astfel încât în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 317 alin.2 Cod procedură civilă.
În consecință, reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare.
(continuarea deciziei civile nr. 1239/2009)
*****
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea " " SRL Sibiu împotriva deciziei civile nr. 865/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. CV, 4 ex.IM
Jud.rec.-,
Jud.fond- M,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa
| ← Conflict de muncă. Decizia 722/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de concediere. Decizia 5784/2009. Curtea... → |
|---|
