Contestație decizie de concediere. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 124/
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata - SRL, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentinței civile nr. 999/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu, contestatorul, domiciliat în T, str. 1 - 2. - 3B,. 10, având ca obiect "contestație decizie de concediere" împotriva deciziei numărul 665/04.02.2008 emisă de societatea recurentă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta intimată - SRL avocat și intimatul contestator, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citat cu copia motivelor de recurs intimatul contestator a depus întâmpinare; prin încheierea din camera de consiliu din 16.01.2009 a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, după care:
Intimatul contestator învederează instanței că nu dorește să-și angajeze apărător.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele descrise în cerere arătând următoarele: societatea recurentă a făcut dovada achitării drepturilor salariale către contestator și au făcut și dovada în acest sens.
Contestatorul și-a dat demisia și în același timp a prezentat la societate un certificat medical a cărei legalitate este pusă la îndoială de către societate motivat de faptul că acesta era prezent la domiciliu deși se confirma internarea în spital.
Apreciază că deși prin hotărârea instanței de fond s-a acordat contestatorului diurna pentru deplasările în străinătate potrivit nr.HG 518/1995, statul prin prisma unui act normativ nu poate dispune obligarea societății recurente la diurnă, aceasta manifestându-se doar sub formă de recomandare agentului economic care este societate cu răspundere limitată, cum este și cazul societății recurente.
Societatea a plătit diurna externă conform contractelor, diurnă ce era foarte mare iar dispozițiile hotărârii menționate privesc și condițiile de reglementare ale acordării diurnei.
Pentru motivele descrise pe larg în cererea de recurs solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond pe care o apreciază legală și temeinică în sensul precizărilor din întâmpinare. Depune concluzii scrise solicitând respingerea recursului cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasările pe ruta T - G și retur.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 999/02.09.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SRL
S-a anulat decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 66516/04.02.2008 emisă de intimată, și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii.
A fost obligată intimata către contestator la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul,calculate de la data desfacerii disciplinare a contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata către contestator la plata diferențelor de diurnă calculate la nivelul minim conform nr.HG 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate în intervalul aprilie 2005-2008, la plata sumei de 3528 lei reținută cu titlu de penalizări, la plata concediilor de odihnă aferente anilor 2006-2007, la plata concediului medical aferent perioadei 01.02.2008-29.02.2008, precum și la plata sumei de 1333,10 lei cheltuieli de judecată.
S-au respins celelalte pretenții ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr. 1208/121/06.03.2008 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata S anularea deciziei nr. 66516/04.02.2008 privind sancționarea contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, reîncadrarea în muncă pe postul deținut anterior concedierii și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente, plata diferențelor de diurnă calculate la nivelul minim conform nr.HG 518/1995, plata concediilor de odihnă pentru anii 2006-2007, plata sumei de 3528 lei reținută cu titlul de penalizări, plata concediului medical aferent perioadei 01.02.2008 - 29.02.2008, plata bonurilor de masa, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt contestația a arătat că a fost angajat al unității intimate în funcția de șef de agenție, fiind trimis periodic în delegații în afara țării.
A învederat că deoarece s-a îmbolnăvit grav din cauza programului de lucru și a condițiilor de muncă și de cazare a fost nevoit să revină în țară și la data de 01.02.2008 a fost internat în spital.
A mai arătat că deși intimata a cunoscut situația sa, în data de 04.02.2008 i-a fost desfăcut în mod nelegal contractul de muncă încălcându-se prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
În susținerea contestației a depus la dosar o serie de acte și înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare depunând la dosar o serie de acte.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 66516/04.02.2008 emisă de intimată s-a dispus desfacerea ea disciplinară a contractului de munca al contestatorului art. 61 alin. 1 lit. din Codul muncii.
Decizia contestată a fost emisă pe data de 04.02.2008 dată la care contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă iar potrivit disp. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Astfel instanța a reținut că intimata în mod nelegal a procedat la desfacerea contractului de muncă al contestatorului în perioada incapacității temporare de muncă, motiv pentru care a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale până la data reintegrării efective.
Referitor la capătul de cerere privind plata diferențelor de diurnă calculată la nivelul minim conform nr.HG 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate, instanța a retinut că potrivit disp. art. 45 lit. b teza finală din CCM unic la nivel național 2007 - 2010, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.
În speță, intimata acorda contestatorului o diurnă la un nivel inferior celui stabilit prin art. 45 lit. b din CCM unic la nivel național 2007-2010, motiv pentru care instanța a obligt intimata să plătească diferența dintre diurna primită și diurna la minim conform nr.HG 518/1995.
În ce privește restituirea sumei de 3528 lei reținută cu titlul de penalizări, instanța a reținut că, potrivit disp. art. 164 din Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi efectuata decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, intimata nefăcând dovada că reținerile au fost efectuate în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
De asemenea, intimata nu a făcut dovada plății către contestator a contravalorii concediilor de odihnă pe anii 2006-2007, precum și a indemnizației pentru concediul medical aferent perioadei 01.02.2008-29.02.2008.
În ce privește acordarea tichetelor de masă, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada de către contestator că intimata acordă tichetele de masă, motiv pentru care a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
Fată de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata SRL S, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1.Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea disp. art. 261 alin. 1 pct. 5nefiind indicate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților, fiind acordat altceva decât s-a solicitat, în sensul că a obligat-o la plata unor drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate fără a se menționa și cuantumul acestor drepturi, deși reclamantul precizase sumele pe care le solicită.
2.Instanțade fond nu a analizat toată situația de fapt. Astfel, contestatorul nu a depus nici o plângere sau sesizare sau informare timp de trei ani din care să rezulte că are probleme de sănătate sau că este în imposibilitate de a respecta sarcinile de serviciu. În condițiile în care angajatorul nu a avut cunoștință de problemele medicale ale salariatului, era normal ca acesta să fie cercetat disciplinar pentru lipsa nejustificată de la serviciu și pentru predarea gestiunii unei alte persoane. Contestatorul nu a fost internat în spital în perioada menționată în actele medicale ci a fost prezent la domiciliu, acesta prezentându-se la locul de muncă de unde a luat cunoștință de decizie și a doua zi a refuzat primirea corespondenței.
Decizia ca perioada 31.01.2008-05.03.2008 să fie considerată concediu fără plată a fost luată după ce în discuția din data de 25.02.2008, i s-a comunicat contestatorului ca societatea este în imposibilitate de a plăti concediile medicale din cauza unor vicii de formă și fond.
3. precizat recurenta motivul pentru care nu a luat în calcul certificatul medical nr. - acordat la data de 11.02.2008, indicând vicii de formă ale acestuia: necompletarea corespunzătoare a rubricii descrise la art. 21 din Ordinul nr. 233/2006 care dispune ca, în cazul concediului medical acordat pentru internarea în spital se cu o linie termenul "Ambulatoriu"; s-au încălcat disp. art. 18 alin. 1 din Ordinul 60/2006 în sensul că a fost acordat și eliberat la o altă dată decât data externării. De asemenea, nu este corect nici certificatul medical nr. -/15.02.2008 întrucât nu a fost emis de medicul de familie, nu are viza medicului de medicina muncii și a fost emis fără ca intimatul să prezinte adeverința.
4. În ceea ce privește acordarea diurnei externe, a arătat că art. 1, art. 2 și 16 din nr.HG 518/1995 privesc în mod special misiunile cu caracter temporar și instituțiile față de care se acordă drepturile în condițiile reglementate de art. 5 și 7 din hotărâre iar norma cuprinsă în art. 17 are doar caracter de recomandare pentru ceilalți agenți economici, situație în care se regăsește și recurenta. Drepturile salariale fac obiectul negocierii directe între angajat și angajator, fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă și în contractul individual de muncă.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 261, 299-316.pr. civilă.
A depus la dosar practică judiciară, cartea de muncă a contestatorului, și alte înscrisuri care se regăsesc și la dosarul de fond.
Intimatul contestator a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. A depus la dosar practică judiciară.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs nu poate fi reținut întrucât prima instanță a indicat toate argumentele pe care le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii inclusiv temeiurile de drept. Astfel, a precizat că, potrivit disp. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical, acesta fiind motivul pentru care s-a constatat că decizia de concediere este nelegală iar restabilirea situației anterioare este prevăzută de art. 78 din Codul muncii.
De asemenea, a indicat prima instanță faptul că este aplicabilă nr.HG 518/1995 în ceea ce privește diurna.
S-a arătat că restituirea sumei de 3528 lei reținută cu titlu de penalizări este întemeiată potrivit art. 164 din Codul muncii.
Față de cele arătate, se constată că hotărârea respectă prevederile art. 261 Cod procedură civilă.
Referitor la faptul că nu s-a indicat cuantumul sumei datorate, Curtea arată că acesta nu poate constitui un motiv de recurs, întrucât creanța, așa cum a fost stabilită de prima instanță, este determinabilă chiar dacă nu determinată. Ceea ce susține recurenta este doar o problemă de executare și nu motiv de nelegalitate sau netemeinicie a unei sentințe. Susținerea intimatei că s-a acordat altceva decât s-a solicitat este lipsită de interes întrucât cel care ar fi putut emite critici cu privire la acest aspect nu putea fi decât reclamantul însă acesta nu a declarat recurs.
Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Astfel, din biletul de ieșire din spital eliberat la data de 08.02.2008 rezultă că intimatul contestator a fost internat în spital în perioada 01-08.02.2008 iar din certificatele de concediu medical nr. - și - rezultă, de asemenea, că intimatul se afla în concediu medical de la data de 01.02.2008-29.02.2008.
Textul art. 60 litera a din Codul muncii este clar și lipsit de echivoc: nu se poate fi dispusă concedierea unui salariat pe durata incapacității temporare de muncă.
Față de dispozițiile legale, situația de fapt scoasă în evidență de către recurentă nu schimbă cu nimic cele reținute de instanța de fond și nici nu poate duce la altă soluție decât anularea deciziei de concediere emisă cu nerespectarea disp. art. 60 lit. a din Codul muncii.
Faptul că unitatea recurentă a aprobat concediu fără plată în perioada 31.01.2008-05.03.2008 nu afectează dreptul contestatorului la concediul medical întrucât concediul fără plată și concediul medical sunt noțiuni distincte, reglementate diferit. Pe perioada concediului medical se suspendă contractul individual de muncă, de drept, potrivit disp. art. 50 lit. b din Codul muncii. În aceste condiții, concediul fără plată nu antamează perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă perioadă pentru care se plătește o indemnizație din fondul de asigurări sociale și nu din patrimoniul angajatorului. Deci, concediul medical primează, contrar susținerilor recurentei.
Nici al treilea motiv de recurs nu este considerat ca întemeiat.
Faptul că nu s-a barat cu o linie termenul de "Ambulatoriu" în condițiile în care intimatul a fost internat în spital nu este relevant în cauză întrucât intimatul nu a fost internat pe întreaga perioadă menționată în certificatul de concediu medical ci doar în perioada 01-08.02.2008. Acesta este și motivul pentru care certificatul medical a fost eliberat la o dată ulterioară datei externării, întrucât intimatul a beneficiat de concediu medical nu doar pe perioada internării ci și ulterior acesteia astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 18 alin. 1 din Ordinul nr. 60/2006.
Și în ceea ce privește al doilea certificat medical, nr. -, se poate observa că este vizat de către medicul de familie.
Oricum, instanța nu reține ca fondată afirmația recurentei în sensul că nu poate plăti indemnizația de concediu medical pentru vicii de formă ale certificatelor de concediu medical, oricare ar fi acestea. Recurenta face doar afirmația că ar fi restituit contestatorului certificatele în vederea completării corecte a acestora însă nu face nici o dovadă în acest sens. Atât timp cât responsabilitatea de a completa corect certificatele medical revine, potrivit legii, medicului, nu se poate lua dreptul salariatului de a beneficia de indemnizația de concediu medical pentru o culpă care nu îi aparține. Unitatea, în cazul în care ar fi constatat vicii de formă și erori în completare, trebuia să comunice aceste aspecte contestatorului salariat, în baza principiului informării, pentru ca acesta să le poată prezenta medicului ce le-a eliberat în vederea rectificării. Simplul refuz la plata indemnizației nu duce la concluzia că unitatea a fost de bună-credință.
Nu este lipsit de relevanță nici faptul că, la dosarul de fond, recurenta nu și-a făcut nici un fel de apărări, nefiind prezentă decât la ultimul termen de judecată când a pus concluzii, precizând doar că societatea nu are cum să plătească drepturile derivate din concediul medical însă fără să indice și motivele, fără să depună întâmpinare, fără să propună nici o probă astfel că prima instanță a analizat corect situația de fapt așa cum a fost reținută din probele administrate.
Nici în recurs recurenta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că a informat salariatul despre erorile strecurate în certificate și acesta ar fi refuzat să le remedieze. Dimpotrivă, din adresa nr. -/30.10.2008 rezultă că însăși unitatea s-a adresat compartimentului "Contabilitate", solicitând să se plătească contestatorului indemnizația de concediu medical pe perioada 01.02.-29.02.2008. Simple susțineri nedovedite nu au consecințe juridice, potrivit disp. art. 1161 din Codul civil.
Faptul că revendicările salariatului nu au fost aduse la cunoștința societății înainte de anulare deciziei de desfacere a contractului de muncă nu schimbă soluția instanței de fond, acesta neavând nici o obligație legală de a încunoștiința anterior pe angajator de eventuale revendicări salariale.
Al patrulea motiv de recurs este apreciat însă ca întemeiat de către
Într-adevăr, conform contractului colectiv de muncă la nivel național, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice, în speță, nr.HG 518/1995.
Deci, textul din contractul colectiv de muncă la nivel național are caracterul unei norme de trimitere la actul normativ menționat mai sus, pe deplin aplicabil în cauză.
Însă, instanța de fond nu a observat disp. art. 17 alin. din Hotărârea de Guvern care precizează căse recomandăagenților economici, alții decât cei prevăzuți laart. 16alin. (1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
Deci, norma este facultativă și nu imperativă astfel că, în mod corect recurenta a plătit contestatorului drepturile de diurnă la nivel negociat din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, susținerile acesteia fiind astfel corecte.
Practica altor instanțe depusă la dosar de nu poate obliga instanța a da o soluție identică întrucât nu reprezintă izvor de drept iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate supra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
Față de toate considerentele expuse mai sus, se va admite recursul declarat de pârâta SRL S, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3.pr. civilă și se va modifica în parte sentința civilă recurată doar în sensul că se vor înlătura mențiunile privind obligarea intimatei către contestator la plata diferenței de diurnă calcula la nivelul minim prevăzut de nr.HG 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate în intervalul aprilie 2005-2008.
Se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâta - SRL, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentinței civile nr. 999/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în parte sentința civilă nr. 999/02.09.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:
Înlătură mențiunea privind obligarea intimatei către contestator la plata diferențelor de diurnă calculate la nivelul minim conform nr.HG 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate în intervalul aprilie 2005 - 2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -
: 2 ex.//06 Martie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: I-C-tin/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1544/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 628/2009. Curtea de... → |
|---|
