Contestație decizie de concediere. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

-  ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.6165/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.126/

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Zeca Dorina

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena

GREFIER - -

***************

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenta-intimată Agenția Națională de () cât și de către recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.5822 din data de 09.07.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- - având ca obiect "contestație decizie concediere".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-contestatoare prin apărătorul său ales, dnul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 5 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.63090 din 19.02.2009, lipsind recurenta-intimată Agenția Națională de ().

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 11.01.2010 de către recurenta-intimată Agenția Națională de () o cerere prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru lipsă de apărare, întrucât persoana împuternicită să susțină prezenta cauză, se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale.

Curtea acordă cuvântul recurentei-contestatoare prin avocat, asupra cererii de amânare a judecății pricinii formulate în scris de către recurenta-intimată, pentru lipsă de apărare.

Recurenta-contestatoare prin avocat, având cuvântul, arată că se opune acordării unui termen în acest sens, pe de o parte, față de faptul că, din cunoștințele sale instituția recurentă are un număr de 7 consilier juridici, iar pe de altă parte, cererea nu este motivată, la dosar neexistând vreo dovadă, în speță, un certificat medical, care să ateste susținerile expuse prin cererea de amânare a judecății pricinii.

Curtea, pe cererea de amânarea a judecății formulate de către recurenta-intimată -. pentru lipsă de apărare, urmează aor espinge, având în vedere că nu cuprinde dovada cu privire la imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată a reprezentantului instituției recurente.

Curtea, din oficiu, pune în discuția părții recurente prezente excepția nulității hotărârii judecătorești recurate, având în vedere nesemnarea minutei de către unul din asistenții judiciari.

Recurenta-contestatoare prin avocat, având cuvântul, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a face verificări cu privire la excepția invocată de către instanță din oficiu.

Curtea, la solicitarea avocatului recurentei-contestatoare, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La reluarea pricinii la a doua strigare, se prezintă recurenta-contestatoare prin apărătorul său ales, dnul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 5 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.63090 din 19.02.2009, lipsind recurenta-intimată Agenția Națională de ().

Recurenta-contestatoare prin avocat, având cuvântul asupra excepției invocate din oficiu, arată că, comparând semnăturile de pe minuta întocmită la instanța de fond, a constatat faptul semnătura care lipsește aparține unuia dintre asistenții judiciari.

Așa fiind, arată că Codul d e procedură civilă, în ceea ce privește aspectul invocat, se referă la nesemnarea minutei de către judecători nu de către alte persoane, mai mult decât atât, există prevederi stricte în această privință, astfel încât, nesemnarea minutei nu ar trebui să antameze sancțiunea nulității hotărârii judecătorești recurate.

Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere faptul că asistentul judiciar are calitatea doar de consultat, sub aspectul solicitării relațiilor.

Mai mult decât atât, solicită a se avea în vedere faptul că minuta a fost semnată de către judecătorii care au participat la dezbateri.

Pentru aceste considerente, recurenta-contestatoare prin avocat apreciază că nu se impune casarea hotărârii judecătorești recurate, astfel încât solicită respingerea excepției nulității invocate de către instanță la termenul de azi, cu privire la nesemnarea minutei de către unul din asistenții judiciari, întrucât legea nu prevede că nesemnarea minutei de către un asistent judiciar ar atrage sancțiunea nulității.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității hotărârii judecătorești recurate.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5822 din data de 09.07.2009, pronunțată în dosarul nr. 5822 din data de 09.07.2009, Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte contestația formulată de contestatoarea, in contradictoriu cu intimata Agenția Națională de; s-a constatat nulitatatea Ordinului nr. 654/17.02.2009 emis de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestatoare a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării, a respins cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți există raporturi de muncă începând cu data de 5.06.2008, pe durată determinată, reclamanta desfășurându-și activitatea în calitate de director al cabinetului președintelui, în baza contractului individual de muncă înregistrat la angajator cu nr.291/5.06.2008 (filele 18 - 19).

Instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 654/17.02.2009 intimata a aplicat contestatoarei sancțiunea constând în desfacerea contractului individual de muncă. S-a reținut în decizia de sancționare că salariata se face vinovată de faptul că a absentat nemotivat de la serviciu începând cu data de 5 ianuarie 2009.

Contestatoarea a invocat nulitatea actului prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a sa, motivând că cercetarea disciplinară s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor art.75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil în anii 2007 - 2010 și ale dispozițiilor art.7 alin.l lit.b din legea nr.571/2004, precum și că nu se face vinovată de săvârșirea abaterii disciplinare, deoarece a beneficiat de un program de lucru individualizat, care nu presupunea prezenta să la sediul angajatorului.

S-a menționat că articolul 263 alin.l din Codul Muncii instituie dreptul angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi în cazul în care aceștia au săvârșit abateri disciplinare. Decizia de sancționare trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 263 - 268 Codul Muncii.

Instanța a reținut că, prin actele depuse la dosar, s-a dovedit că măsura aplicării sancțiunii disciplinare a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art.267 Codul Muncii, în sensul că reclamanta a fost convocată în scris în vederea cercetării disciplinare, prin adresa nr.-.02.2009, pe care a primit-o la data de 13.02.2009 (filele 10- 12), că aceasta s-a prezentat la cercetarea disciplinară stabilită pentru data de 17.02.2009, fiind astfel în măsură să-și exprime punctul de vedere, potrivit procesului verbal nr.283 1117.02.2009 (fila 13).

Împrejurarea invocată de contestatoare, precum că sunt incidente dispozițiile art.75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil în anii 2007 - 2010, care impun obligația în sarcina angajatorului de a constitui comisia de cercetare disciplinară din cel puțin trei membri, de a convoca salariatul cu cel puțin 5 zile lucrătoare în vederea cercetării disciplinare, de a asigura salariatului dreptul de a cunoaște toate actele și faptele cercetării și dreptul de a solicita probe în apărare nu rezistă analizei deoarece potrivit art.l din contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil în anii 2007 - 2010 obligația de a respecta clauzele contractului incumbă părților contractante, reprezentate conform anexei nr. 7, iar intimata nu se regăsește printre părțile contractante enumerate în anexa nr.7 la contract, astfel că dispozițiile acestui contract nu sunt obligatorii pentru părțile litigiului.

Tribunalul a constatat că critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art.7 alin.l lit.b din legea nr.571/2004 este însă întemeiată. Potrivit art.l raportat la art.3 lit.b din legea nr.571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, are calitate de avertizor persoana care este încadrată într-o autoritate publică sau într-o instituție publică și care reclamă sau sesizează încălcări ale legii în cadrul acestor instituții sau autorități, săvârșite de persoane cu funcții de conducere sau de execuție din autoritățile, instituțiile publice sau din unitățile bugetare prevăzute de lege. Art. 7 alin.l lit.b din legea nr.571/2004 instituie în sarcina comisiei de disciplină din cadrul angajatorului, în scopul protejării avertizorului cercetat disciplinar, la cererea acestuia din urmă, obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului sau al asociației profesionale, prin publicarea anunțului pe pagina de internet a autorității publice, cu cel puțin trei zile lucrătoare înaintea ședinței, sancțiunea constând în nulitatea raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate.

Prin înscrisul înregistrat la intimată sub nr.2828/17.02.2009 (filele 100 -101), în ziua stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare reclamanta a înștiințat comisia de disciplină despre statutul său de avertizor și a solicitat a fi invitată presa la cercetarea disciplinară, cererea fiind însoțită de adresa nr. 2105/5.02.2009 eliberată de Internațional România - Centrul de Resurse Anticorupție în Justiție (fila 99), care certifica depunerea de către contestatoare a memoriului și care califica memoriul ca fiind un act de avertizare în interes public, în sensul art.3 lit.a din legea nr.571/2004.

Deși reclamanta are statut de avertizor, potrivit art.3 raportat la art.5 din Legea nr.571/2004, întrucât a sesizat unele fapte de abuz în serviciu, de încălcare a prevederilor legale privind incompatibilitățile și conflictele de interese de către persoane cu funcții de conducere sau de execuție din cadrul intimatului (filele 176 - 187) și, deși a pretins comisiei de disciplină respectarea dreptului său de a fi cercetată disciplinar în prezența reprezentanților presei, intimata nu a îndeplinit obligația reglementată de lege, de a efectua cercetarea disciplinară a salariatei în condițiile publicării în prealabil a anunțului de invitare a presei, sancțiunea prevăzută expres de lege constând în nulitatea absolută a măsurii aplicării sancțiunii disciplinare.

Înștiințarea angajatorului despre statutul de avertizor al salariatului cercetat disciplinar, chiar dacă a fost făcută în ziua stabilită pentru efectuarea cercetării, nu constituie o simplă apărare a salariatului, astfel cum susține intimata în întâmpinare, de natură a fi înlăturată, ci prin faptul că a fost însoțită de cererea de invitare a presei conferă dreptul salariatului la măsura de protecție prevăzută de lege, iar respectarea acestui drept constituie o obligație a angajatorului, a cărei neexecutare este sancționată de legiuitor. Nici împrejurarea că actul prin care intimata era înștiințată despre statutul de avertizor al salariatei era emis la o dată ulterioară datei la care s-a săvârșit abaterea disciplinară nu prezintă relevanță din punct de vedere juridic întrucât avertizarea în interes public nu afectează angajarea răspunderii disciplinare a salariatului, prerogativa disciplinară aparținând în continuare angajatorului, ci are efecte numai în ceea ce privește procedura cercetării disciplinare, care cuprinde în această situație măsuri de protecție a salariatului împotriva unor eventuale sancționări abuzive.

Tribunalul Bucureștia constatat că actul emis de intimat este lovit de nulitate. Pe cale de consecință, în baza art.78 din Codul Muncii, intimata fiind obligată să o reintegreze pe contestatoare în postul deținut anterior concedierii, să-i plătească despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

 Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenta contestatoare - și recurenta-intimată Agenția Națională de (), criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului său, -criticat soluția instanței de fond cu privire la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu ar fi dovedit efectuarea de cheltuieli cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată.

Aceasta a arătat că a depus în ședință, în original, chitanța nr.17/28.05.2009 ce atesta plata către Cabinetul de avocat a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu parțial, conform contractului de asistență juridică nr.63090/19.02.2009. Acest fapt a fost constatat chiar de către Tribunal care, în încheierea de ședință din 07.07.2009, ce face parte integrantă din sentința atacată, a reținut că subsemnata, asistată de avocat, a solicitat admiterea acțiunii "cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. 17/28.05.2009".

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, admiterea în tot a contestației formulate împotriva Agenției Naționale de, inclusiv sub aspectul cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum acestea au fost dovedite prin chitanța nr.17/28.05.2009 depusă la dosarul cauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.290 și art.291 din Codul Muncii, art.80 și art.82 din Legea nr.168/1999, art.299 și urm. din Codul d e Procedură Civilă.

În dovedirea susținerilor, a depus înscrisuri, respectiv copie certificată de pe originalul chitanței nr.17/28.05.2009.

În motivarea recursului său, AGENTIA NATIONALA DE(), susține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită legii.

 1. Principala critică privește atât interpretarea cât și aplicarea greșită a Legii nr.571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii cu referire la calitatea intimatei-contestatoare de avertizor în interes public, potrivit dispozițiilor legii.

Astfel, principiile stabilite de lege, care guvernează protecția avertizării în interes public sunt: a) principiul legalității; b) principiul supremației interesului public; c) principiul responsabilității; d) principiul nesancționării abuzive; e) principiul bunei administrări; n principiul bunei conduite; g) principiul echilibrului; h) principiul bunei-credințe.

În conformitate cu principiul echilibrului, reglementat de art.4 litera g) din Legea nr.571/2004, nici o persoană nu se poate prevala de prevederile prezentei legi pentru a diminua sancțiunea administrativă sau disciplinară pentru o faptă a sa mai gravă.

Legea stabilește, în art.7, drepturi pentru avertizorii cercetați disciplinar ca urmare a unui act de avertizare.

Recurenta-intimata susține că, invocarea de către intimata-contestatoare a dispozițiilor Legii nr.571/2004 privind protectia personalului din autoritătile publice, institutiile publice și din alte unităti care semnalează încălcări ale legii, nu poate fi retinută, pentru următoarele considerente:

Cercetarea disciplinară nu are legătură cu avertizarea în interes public făcută (în înțelesul dat de art.7 alin.(1) litera b) din lege).

în interes public, așa cum este ea definită de art.2 litera a) din lege (avertizare în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună-credintă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficientei, eficacitătii, economicității și transparentei) nu are legătură cu cercetarea disciplinară.

Din această perspectivă, cercetarea contestatoarei nu are nici o legătură cu actul de avertizare, ci a privit absenta nemotivată de la serviciu Începând cu 5 ianuarie 2009 acesteia.

Recurenta susține că, din derularea evenimentelor, se poate concluziona că este încălcat principiul echilibrului, în sensul că petenta a înțeles să se folosească de dispozițiile Legii nr.571/2004 și, implicit, de calitatea de avertizor, pentru a obține diminuarea unei sancțiuni administrative sau disciplinare pentru o faptă a sa mai gravă (lipsa nemotivată de la serviciu, începând cu data de 5 ianuarie 2009 - faptă sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă)

Menționează că, la data când a fost convocată la cercetarea prealabilă, contestatoarea a prezentat, un memoriu (înregistrat cu nr.2828/17.02.2009 filele 19,20) prin care afirma că este avertizor în interes public. La aceasta a atașat o dovadă eliberată de Centrul de resurse anticorupție în justiție de pe lângă International Romania cu calitatea sa de avertizor nr.2105/05.02.2009 (înregistrată la Agenția Națională de cu nr. nu au fost cunoscute 2829/17.02.2009.

Susține că înscrisul purtând numărul 2105, emis de entitatea care funcționează pe lângă organizația neguvernamentală aleasă de intimata-contestatoare, este datat 5 februarie. Însă acesta nu a fost prezentat până la 17 februarie de către contestatoare, împrejurare care conduce la ideea constituirii unei probe vădit pro causa. Drept pentru care, recurenta-intimata apreciază ca întemeiată cererea de înlăturare a acestei probe.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, apreciază că este netemeinică apărarea intimatei-contestatoare, iar considerentele hotărârii sunt marcate de aplicarea greșită a legii.

2. doua critică se referă la faptul că actul de sesizare la care s-a raportat instanta de fond când a pronuntat hotărârea, în fapt, nu există.

Din adresa nr.21 05/05.02.2009 a Centrului de Resurse Anticorupție în Justiție, prezentată de intimata-contestatoare și înregistrată la Agenția Națională de cu nr.2829/17.02.2009, rezultă că aceasta s-a adresat cu o sesizare înregistrată cu dosar 925/CENTRU/2009.

Urmare stăruinței instanței de a-i fi pus la dispoziție respectivul act de sesizare, intimata-contestatoare nu a fost în măsură să prezinte un astfel de înscris. La ultimul termen a prezentat o altă sesizare, despre care nu am avut cunoștință, trimisă de aceasta prin e-mail, datând din 12 februarie.

Prin urmare, apreciază că intimata-contestatoare nu a făcut dovada depunerii, la data de 4 februarie 2009, la Centrul de Resurse Anticorupție în Justiție, a unui unui înscris care să constituie, așa cum prevede legea, o sesizare făcută cu bună-credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței. Din această perspectivă, înscrisul prezentat la data prezentării la efectuarea cercetării disciplinare nu are valoare probatorie.

Recurenta învederează că dacă se va ține cont de înscrisurile depuse, trebuie să se observe că atașat unui e-mail (e-mail care a primit numărul de înregistrare 2122/12 februarie 2009 la Centrul de Resurse Anticorupție) se află un memoriu. De altfel, fișa de corespondență anexată confirmă data. Menționează că potrivit art.267 alin.(2) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, persoana împuternicită să efectueze cercetarea prealabilă, a convocat salariata pentru cercetarea prealabilă, prin adresa nr.2815/12.02.2009 expediată prin poștă la aceeași dată. Cu alte cuvinte, exact la aceeași dată la care a fost Înregistrat e-mail-ul despre care aminteam la punctul 2.

 Mai mult din lecturarea documentelor, rezultă aceeași concluzie pe care și-a fundamentat, în principal, recursul și anume că nu există nici o legătură între cercetarea disciplinară intimatei-contestatoare și faptele semnalate.

Pentru toate considerentele de mai sus, solicită admiterea recursului formulat și modificarea în tot a sentinței civile pronunțate de Tribunalul București, în sensul respingerii, pe fond, a contestației.

În drept, nu a fost invocată nicio dispoziție legală.

În dovedirea susținerilor, nu a fost solicitată încuviințarea nici unui mijloc de probă.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de 12.01.2010, Curtea a invocat din oficiu excepția nulității hotărârii judecătorești recurate, având în vedere faptul că minuta întocmită în dosarul de fond nu este semnată de către asistenții judiciari, în raport de dispozițiile art. 258 Cod proc. Civ.

Curtea reține că minuta, care consfințește rezultatul deliberării pronunțate în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale aflate pe versoul filei 1 din dosarul de fond, nu cuprinde semnătura unui magistrat asistent, care a participat la judecarea cauzei în primă instanță.

În cuprinsul dispozițiilor art. 55 din Legea nr.304/2004, se stipulează că "(1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari.(2) Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează". Semnarea de către magistrații asistenți a minutei, care consfințește rezultatul deliberării, este obligatorie, deoarece evidențiază participarea acestora la judecata cauzei, precum și la soluționarea acesteia.

Cerința semnăturii de pe minută atât a judecătorului, cât și a asistenților judiciare are rolul de a garanta neschimbarea hotărârii și de a asigura posibilitatea verificării legalității compunerii completului de judecată. Încălcarea acestei prevederi legale prin nesemnarea dispozitivului de către toți membrii completului de judecată, adică inclusiv de către asistenții judiciari, atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Chiar dacă asistenții judiciari au un rol consultativ, este necesar ca dispozitivul sentinței să fie semnat de către aceștia, având în vedere că numai în acest mod se poate verifica legalitatea compunerii completului de judecată.

Având în vedere că minuta nu este semnată de către un asistent judiciar și că această lipsă nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară a minutei, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.1 din Codul d e Procedură Civilă.

În cadrul rejudecării cauzei, instanța de fond în complet legal constituit, va avea în vedere criticile formulate de către recurenta - cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la recursul declarat de către AGENTIA NATIONALA DE (), Curtea reține ca fiind corecte susținerile menționate în cuprinsul motivelor de recurs, referitoare la împrejurarea că cercetarea contestatoarei nu are nici o legătură cu actul de avertizare, ci a privit absenta nemotivată de la serviciu începând cu 5 ianuarie 2009 acesteia.

Astfel, instanța de fond, în rejudecare, va trebuit să aibă în vedere împrejurarea că cercetarea disciplinară și emiterea Ordinului nr.654/17.02.2009 se referă la lipsa nejustificată a recurentei - de la serviciu,și nu are nicio legătură cu calitatea acesteia de avertizor. Mai mult, recurenta-contestatoare a dobândit această calitate după data de 5 ianuarie 2008.

Instanța de fond va trebui să analizeze contestația formulată de către - din prisma apărărilor realizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la împrejurarea că i s-a modificat programul de lucru, în condițiile lit.h pct. lit b din contractul individual de muncă și că, începând cu luna octombrie 2008, și-a exprimat acordul față de angajator ca prestarea muncii să se realizeze în condițiile unui program de lucru individualizat. De asemenea, Tribunalul București, în rejudecare, va cerceta veridicitatea afirmațiilor recurentei în sensul că, începând cu luna noiembrie 2008, nu a semnat condica de prezență, că și-a desfășurat activitatea în baza unui program de muncă individualizat pentru care a fost remunerată și a primit chiar prime pentru această activitate.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 din Codul d e Procedură Civilă, va admite recursurile declarate de către recurenta-intimată Agenția Națională de (), cât și de către recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.5822 din data de 09.07.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10262/3/LM/2008 și va trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității sentinței civile nr.5822/09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Admite recursurile declarate de către recurenta-intimată Agenția Națională de (), cu sediul în B,-, sector 1, cât și de către recurenta-contestatoare, cu domiciliul în B,-,. 57, se, A,. 2, sector 3, împotriva sentinței civile nr.5822 din data de 09.07.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10262/3/LM/2008.

Casează sentința civilă nr.5822/09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red:/27.01.2010

Tehnored: NV/ 4 EX./14.01.2010

Jud. fond:;

Președinte:Zeca Dorina
Judecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena

← Contestație decizie de concediere. Decizia 637/2008. Curtea de...		Contestație decizie de concediere. Decizia 1037/2010. Curtea... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: