Contestație decizie de concediere. Decizia 1269/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1269/2009

Ședința publică din 03 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de reclamanta și pârâta Asociația de proprietari Prima Sibiu împotriva sentinței civile nr.151/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamanta asistată de avocat și avocat pentru recurenta pârâtă Asociația de Proprietari Prima Sibiu.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului lor modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației cu toate petitele.

Cu cheltuieli de judecată și depune Notă de cheltuieli.

Cu privire la recursul formulat de pârâta solicită respingerea acestui recurs ca nefondat.

Reprezentanta pârâtei Asociația de Proprietari Prima Sibiu solicită admiterea recursului lor în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate.

Cu cheltuieli de judecată și depune chitanța și factura reprezentând onorariu de avocat.

Cu privire la recursul formulat de reclamanta solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr.591 din data de 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă contestația formulată și precizată de

contestatoarea împotriva intimatei Asociația de proprietari "Prima " Sibiu. Prin decizia nr.959/2008 Curtea de Apel Alba -I a admis recursul declarat de reclamanta, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe de fond.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la tribunalul Sibiu sub nr-.

Prin contestația formulată și precizată la fila 19 din primul dosar de fond, contestatoarea solicită:

- anularea Hotărârii nr.1/2008 privind încetarea contractului individual de muncă ca fiind nelegală;

- anularea deciziei nr.2/27.03.2008 prin care s-a dispus încetarea aceluiași contract de muncă;

- repunerea părților în situația anterioară încetării raportului de muncă, respectiv obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior,obligarea intimatei la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data încetării contractului individual de muncă și până la reîncadrarea efectivă în muncă;

- obligarea pârâtei să vireze la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate contribuțiile datorate asupra fondului de salarii realizat în condițiile Legii nr.95/2006.

În motivarea contestației, contestatoarea susține, în esență, că desfacerea contractului de muncă este nelegală deoarece nu există o hotărâre validă a AGA de proprietari prin care să se dispună încetarea contractului individual de muncă, numitul R nu a fost desemnat președinte al asociației și deci nu are competența să semneze hotărârea de concediere aceasta fiind lovită de nulitate.

Decizia nr.2 din data de 27.03.2008 a AGA este nelegală deoarece în baza acesteia s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatoarei care deja era încetat iar prin această hotărâre s-a schimbat motivul încetării raportului juridic de muncă. În ceea ce privește decizia nr.2/2008 s-a acordat un nou termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare.

În drept, contestația este întemeiată pe prevederile art.283, 103, 62, 75,76,78 din, Legea nr.95/2006.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea contestației. În apărare, intimata susține că președintele asociației a fost ales statutar, în cadrul Adunării Generale din data de 18 noiembrie 2007 iar Legea nr.230/2007 nu prevede înregistrarea modificării președintelui la registrul aflat la Judecătoria Sibiu. Intimata arată că potrivit art.26 din Legea nr.230/2007 numai membrii asociației pot contesta lucrările sau hotărârile acesteia, ori, contestatoarea nu este membră a asociației. În cadrul din data de 14.02.2008 s-a discutat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 și s-au dispus măsuri menite să realizeze economii, una dintre aceste măsuri fiind și reducerea postului contestatoarei, sarcinile acesteia urmând a fi preluate de o persoană care să nu fie remunerată, deoarece asociația este compusă din peroane care majoritatea sunt pensionari, veniturile fiind foarte mici.

Din probatoriul administrat în cauză instanța de judecată a reținut următoarele:

În baza contractului individual de muncă nr.1/2006 înregistrat la ITM Sibiu, contestatoarea a fost angajată la intimată pe durată nedeterminată în calitate de administrator, activitatea urmând a se desfășura începând cu data de 01.09.2006 (filele 7-8 din primul dosar de fond).

Cu ocazia Adunării Generale a Asociației de Proprietari din data de 18.11.2007 ca urmare a demisiei președintei acesteia, s-a ales un nou Comitet executiv, președinte fiind desemnat dl. R, proprietar al unui apartament din asociație, membru al asociației. De asemenea, Adunarea Generală a delegat Comitetul Executiv ca împreună cu administratorul să întocmească balanța de verificare și casa la predarea-primire între noul și vechiul comitet executiv. Procesul-verbal este semnat de 14 persoane.

În cadrul AGA a asociației din data de 14.02.2008, Comitetul Executiv prin președinte a propus încetarea contractului individual de muncă al administratorului având în vedere proiectul bugetului de venituri și cheltuieli mic din care o parte din sume urmează a fi alocate reabilitării clădirii iar atribuțiunile administratorul să fie preluate de președintele asociației care le va îndeplini fără a fi remunerat, întrucât majoritatea membrilor asociației sunt pensionari care au venituri mici iar numărul familiilor este mic.

Prin Hotărâre nr.1/2008 dată de AGA s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al d-nei administrator în baza art.65 având în vedere considerentele prezentate în ședința AGA din data de 14.02.2008, preluarea atribuțiilor de administrator al asociației de către președintele asociației, au fost împuternicite persoanele care să reprezinte asociația în relația cu CEC și alte măsuri ce vizează activitatea asociației(fila 14 din primul dosar de fond).

La data de 19 februarie 2008, contestatoarea a fost notificată de asociație că urmează să-i înceteze raportul de muncă deoarece asociația nu își mai permite financiar să achite drepturile salariale lunare pentru activitatea prestată și i se acordă acesteia un preaviz de 20 de zile lucrătoare, perioadă după care contractul de muncă va înceta în baza art.65 din

Prin Decizia nr.2/27.03.2008 se dispune încetarea contractul de muncă al contestatoarei în baza ar.65 începând cu data de 1 aprilie 2008(fila 16 din primul dosar de fond).

La dosarul cauzei s-a depus Acordul de asociere al proprietarilor, acord dat de aceștia la data de 28 iunie 2005 din care rezultă că sunt 21 de proprietari iar potrivit adresei de la fila 25 la data de 18 aprilie 2008 în asociație mai erau înscriși 19 membri. La dosarul cauzei s-a depus și Statutul Asociației de Proprietari.

La dosarul de fond după rejudecare, la fila 17 s-a depus cererea Asociației de Proprietari-intimată în cauză - adresată Judecătoriei Sibiu din conținutul căreia instanța de fond reține că prin aceasta s-a solicitat efectuarea modificării structurii de conducere a comitetului executiv și președintelui, ulterior s-a renunțat deoarece s-a constatat că au fost proprietari care nu au participat la ședința AGA din data de 18.11.2007 dar hotărârea nu a fost anulată.

La fila 19 s-a depus Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008.

Prin sentința civilă nr.151/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar - s-a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatoarea în contradictoriu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI"PRIMA " și în consecință fost obligată intimata să vireze la bugetul Fondului Național Unic de asigurări sociale de sănătate contribuțiile datorate acestuia pe durata contractului de muncă al contestatoarei.

Au fost respinse celelalte capete de cerere.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din perspectiva dispozițiilor art.65 Codul muncii că desființarea locului de muncă deținut de contestatoare are o cauză reală, serioasă și a fost efectivă, raportat la faptul că veniturile asociației sunt limitate în contextul în care are loc reabilitarea clădirii, la împrejurarea că atribuțiile acesteia au fost preluate de președintele asociației ca activitate neremunerată și că în locul său nu a fost angajată o altă persoană.

S-a apreciat că Hotărârea nr.1/2008 nu constituie o decizie de desfacere a Contractului Individual de Muncă al contestatoarei, ci o concretizare discuțiilor ce au avut loc în cadrul AGA.

Potrivit art.26 din Legea 230/2007 s-a mai avut în vedere faptul că reclamanta, în calitate de administrator al societății nu poate ataca hotărârile luate de adunarea generală.

Astfel, s-a constatat că măsura concedierii contestatoarei a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale în materie.

În schimb, pentru lipsa dovezii achitării de către asociație a CAS-ului aferent veniturilor realizate de contestatoare, s-a dispus îndeplinirea acestei obligații.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea acesteia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestației.

În expunerea de motive arată în esență că în mod greșit instanța a apreciat că Hotărârea 1/2008 nu este o decizie de încetare a, chiar dacă cuprinde și alte măsuri luate la nivel de asociație, deci în final suntem în prezența a 2 decizii de concediere cu 2 preavize.

În aceste condiții invocă nulitatea Hotărârii 1/2008 pentru lipsa îndeplinirii condițiilor de formă prevăzute de art.74 Codul muncii (neprevederea preavizului și a și a motivelor care au determinat încetarea.

Apreciază nulă Hotărârea nr.1/2008 pentru faptul că nu a fost legal constituit comitetul executiv semnatar al acestuia și astfel nu au fost respectate modificările statutare conform legii 230/2007.

Consideră așadar că are calitatea de a ataca hotărârea AGA nr.1/2008 întrucât prin aceasta s-a produs în privința sa o concediere nelegală.

Prin nevalidarea printr-o hotărâre judecătorească a hotărârii de instituire în cadrul asociației a noului președinte, Hotărârea nr.2/2008 este nulă deoarece a rămas fără obiect, încetarea dispunându-se deja prin Hotărârea 1/2008.

Invocând apoi dispozițiile art.77 Codul muncii, susține contrarietatea între cele 2 hotărâri 1 și 2 din 2008 și astfel apreciază că cea de-a doua este contrafăcută, având un conținut fals.

În drept invocă art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și intimata Asociația de Proprietari Prima Sibiu, solicitând admiterea acesteia, modificarea în parte a hotărârii, în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate în raport cu admiterea contestației și menținerea celorlalte dispoziții ca legale și temeinice.

Solicită cheltuieli de judecată.

În motivare arată că deși în cuprinsul hotărârii s-a consemnat în mod corect solicitarea reprezentantei asociației de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța în dispozitiv a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, fapt neadevărat.

În drept invocă art.274 Cod procedură civilă și 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Părțile nu au depus întâmpinări în cauză, însă intimata - recurentă a depus un înscris întitulat "Memoriu" (14) ce conține punctul său de vedere referitor la anumite aspecte ale cauzei.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursurile de față ca nefondate, urmând a le respinge în temeiul art.312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.

În ceea ce privește recursul contestatoarei, sunt a se reține următoarele:

Recurenta a fost angajata intimatei Asociația de Proprietari Prima pe durată nedeterminată, începând cu 1.09.2006, în calitate de administrator, conform Contractului Individual de Muncă nr.1/2006, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă la 6.09.2007 (7-8).

Ca urmare a întrunirii Adunării Generale a Asociației din data de 14.02.2008, ale cărei concluzii s-au materializat prin procesul verbal existent la dosar fila 14, s-a adoptat Hotărârea nr.1/2008, semnată de Comitetul Executiv, prin care s-a hotărât luarea unui set de 7 măsuri care privesc asociația, determinate de reparațiile ce urmau a se face clădirii asociației și implicit reducerii cheltuielilor acesteia prin preluarea atribuțiilor administratorului de către președinte, ca activitate neremunerată.

Deci, prin Hotărârea 1/2008 a AGA s-a hotărât încetarea Contractului Individual de Muncă al contestatoarei.

Ca urmare a acestei hotărâri, contestatoarea a fost notificată prin adresa nr.12/19.02.2008, motivat despre împrejurarea acordării preavizului de 20 zile lucrătoare, după care operează încetarea Contractului Individual de Muncă în baza art.65 Codul muncii (15).

La expirarea acestui termen, respectiv la 27.03.2008, prin Decizia nr.2, intimata a decis încetarea Contractului Individual de Muncă al contestatoarei, începând cu 1.04.2008, în temeiul art.65 Codul muncii.

Deși se susține prin intermediul motivelor de recurs existența a două hotărâri de încetare a Contractului Individual de Muncă al contestatoarei, între care prima este lovită de nulitate, fapt ce atrage rămânerea fără obiect a celei de-a doua deoarece cuprinde o măsură deja luată, această afirmație se dovedește a fi nefondată.

De la început trebuie precizat că cele două acte în prezent atacate au în mod firesc titulaturi diferite: prima fiind o materializare a unor măsuri luate de membrii AGA poartă denumirea de "hotărâre", iar cea de-a doua dispunând efectiv încetarea Contractului Individual de Muncă al contestatoarei poartă denumirea și are conținutul unei "decizii" astfel cum aceasta este reglementată a cuprinde în art.74 Codul muncii.

Revenind la Hotărârea nr.1/2008, se apreciază așa cum corect a reținut și instanța de fond, că aceasta, fiind o concretizare măsurilor luate în cadrul unei ședințe AGA, nici un moment nu poate fi calificată ca o decizie de încetare Contractului Individual de Muncă, care să poată fi contestată în condițiile Codului muncii, motiv pentru care nici nu s-a făcut pe aceasta mențiunea posibilității contestării ei potrivit art.283 codul muncii.

Dimpotrivă, ca urmare a emiterii Hotărârii 1/2008 a AGA în urma ședinței din 14.02.2008, ulterior s-a emis efectiv Decizia nr.2/27.03.2008,care concretizează și transpune faptic hotărârea de încetare a Contractului Individual de Muncă, acest fapt rezultând fără dubiu din preambulul deciziei (20).

Așadar, pentru că hotărârea AGA, în contextul dat, nu poate face obiectul analizării ei prin prisma constatării unei nelegale concedieri, rămâne a se vedea dacă din perspectiva calității pe care a avut-o în cadrul Asociației, contestatoarea poate cere constatarea nulității ei, ceea ce mai departe ar lăsa fără obiect Decizia nr.2/2008.

Și sub acest aspect însă instanța de fond a procedat corect, constatând că într-adevăr, potrivit art.26 din Legea nr.230/2007 hotărârile luate de AGA pot fi atacate de orice membru al asociației, însă așa cum am mai menționat, în calitatea sa de administrator, contestatoarea nu este apreciată prin lege ca membru, deci nu poate contesta o atare hotărâre.

Mai mult decât atât, schimbarea componenței Comitetului Executiv al Asociației nu constituie o modificare a statutului ei pentru a fi necesară înregistrarea la judecătorie și în plus niciun membru al acesteia nu a contestat calitatea de președinte a numitului R, care astfel, potrivit art.27 lit.d din aceeași lege este mandatat să angajeze sau să elibereze din funcție pe administrator, așa încât în mod corect a semnat decizia nr.2/2008 de încetare a Contractului Individual de Muncă al petentei.

În privința legalității Deciziei nr.2/2008, se constată că în speță a avut loc o concediere efectivă, având o cauză reală și efectivă, potrivit art.65 Codul muncii, dată de aspectele rezultate din procesele-verbale din 18.11.2007 și 14.02.2008, astfel că raportat la recursurile asociației și lucrările ce trebuiau efectuate pentru reabilitarea clădirii se justifică reducerea numărului membrilor asociației, atribuțiile contestatoarei în cauză stabilindu-se a fi preluate ca activitate neremunerată de către președintele asociației. Mai mult, după concedierea petentei, nu a fost angajat un alt administrator.

Față de aceste aspecte, recursul contestatoarei se privește a fi nefondat,aceeași soartă urmând a avea și recursul intimatei.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Pentru lipsa dovezii achitării în privința reclamantei asigurărilor de sănătate, intimata recurentă a fost obligată de instanța de fond la plata acestora.

Nu se contestă prin prezentul recurs nelegalitatea acestei dispoziții deci potrivit dispozitivului hotărârii este parte căzută în pretențiuni.

Este adevărat că recurenta a solicitat cheltuieli de judecată și că probabil dintr-o eroare în finalul considerentelor hotărârii (și nu în dispozitiv) s-a luat act că nu se solicită astfel de cheltuieli, însă soluția pronunțată este una corectă, intimatei Asociația de Proprietari "Prima " Sibiu neputându-i-se acorda cheltuieli de judecată câtă vreme acțiunea contestatoarei împotriva sa a fost admisă, chiar și numai parțial.

Dimpotrivă, poate recurenta contestatoare ar fi fost în măsură să solicite cheltuielile de judecată la fond, proporțional cu capătul de cerere admis, însă o astfel de critică nu face obiectul recursului său.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, în recurs, acestea urmează a fi respinse, față de împrejurarea că recursurile declarate vor fi apreciate ca nefondate și deci respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâta Asociația de Proprietari Prima Sibiu împotriva sentinței civile nr.151/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu

- -

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- -

JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț

- -

Grefier,

- -

Red. NV.

Tehnored. SM.

2ex/12.01.2010.

Jud.fond:.

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 1269/2009. Curtea de Apel Alba Iulia