Contestație decizie de concediere. Decizia 1304/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(7792/2008)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1304/
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.5367/31.07.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44.590/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE PE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-contestator, personal și intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 02.03.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității recurentului-contestator, care prezintă CI.
Recurentul-reclamant, personal, solicită admiterea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriul intimatei.
Intimata, prin avocat, solicită ca instanța să pună în vedere recurentului să depună la dosar înscrisurile noi de care înțelege să se folosească. De asemenea, solicită respingerea probei cu martori și interogatoriu, ca inadmisibile.
Deliberând asupra probelor, Curtea respinge proba cu martori și interogatoriu, ca inadmisibile. În ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-contestator, Curtea îi pune în vedere să facă dovada datei pensionării.
Recurentul-reclamant susține că a formulat cerere de pensionare în aprilie 2006 pe care a înmânat- colegului său, care deținea funcția de secretar general al Federației.
Reprezentantul avocat al intimatei susține că recurentului-reclamant, la data de 31.07.2007, i s-au înmânat actele pentru a-și forma dosarul de pensie și la data de 31.08.2007 le-a depus la Casa de Pensii.
Curtea apreciază că recurentul-reclamant neavând alte înscrisuri care să dovedească faptul că a formulat cererea de pensionare la data precizată, urmează să delibereze și să dispună în consecință, pe baza actelor depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de probat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-contestator, personal, solicită admiterea recursului. Arată în susținerea motivelor de recurs că în luna aprilie 2006 înmânat cererea de pensionare colegului său, care deținea funcția de secretar general al Federației. Mai arată că a depus personal actele pentru dosarul de pensie la Casa de Pensii B iar la data de 31.07.2006, când a semnat de primirea deciziei, i s-a înmânat copia procesului-verbal și a semnat pentru primirea Carnetului de muncă.
De asemenea, față de faptul că instanța de fond a decis să- dea contravaloarea salariilor indexate până la data de 31.08.2006, arată că legea îi permite să primească salariu până în momentul emiterii deciziei de pensionare. Solicită a i se acorda drepturile salariale până la data de 19.03.2008.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului. Arată că recurentului i s-au comunicat actele necesare formării dosarului de pensie până la data de 31.07.2007, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Contestatorul a depus, personal, dosarul la Casa de Pensii B la data de 31.08.2007. Mai arată că, potrivit art.56 lit. d din Codul muncii coroborat cu legea nr.19/2000, nu există obligația expresă a angajatorului de a comunica salariatului decizia de încetare a contractului de muncă și nici obligația de a depune dosarul de pensionare. Mai arată că instanța de fond a dispus nulitatea deciziei și nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, pentru că nu mai avea calitatea de salariat, potrivit legii nr.19/2000.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5367/31.07. 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Federația Română de pe, a constatat nulă decizia nr. 11/13.07.2006 emisă de către intimată.
A obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în perioada 14.07.2006-31.08.2006; a obligat intimata la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale pentru perioada februarie - august 2006.
A obligat intimata să modifice mențiunile din carnetul de muncă al contestatorului referitoare la încetarea raporturilor de muncă; a respins capătul de cerere privind indemnizația de concediu medical, ca rămasă fără obiect.
A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că între părți s-au stabilit raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă nr. 2/03.01.2002 și a actelor adiționale la acesta, în baza cărora contestatorul a fost angajat în funcția de antrenor federal, secretar general I A și ulterior expert sportiv I A/ federal I
Prin adresa nr. 91/13.07.2006 trimisă prin poștă și primită de către contestator, intimata îi anunța încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 14.07.2006 și îi recomanda să se prezinte la sediul societății pentru a ridica decizia de concediere.
Decizia de concediere nr. 11/13.07.2006 i-a fost înmânată abia la data de 31.07.2006, așa cum rezultă din mențiunile olografe și semnătura existentă pe aceasta, depusă în fața instanței de recurs. La data de 31.08.2006, în termen legal, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 11/13.07.2006, solicitând anularea acesteia ca neîntemeiată și nelegală pentru considerentele expuse în cererea de înregistrare a acțiunii.
Prin decizia nr. 11/13.07.2006 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 14.07.2006, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. În drept, măsura încetării contractului de muncă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61 lit. e) din Codul muncii.
Potrivit art.62 alin. 2 din Codul muncii, decizia de concediere, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și trebuie să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
Legat de prima critică, instanța a constatat că este nefondată, întrucât intimata a indicat cu suficientă claritate motivele de fapt care au determinat concedierea, pentru a se cunoaște care au fost temeiurile măsurii luate, respectiv - îndeplinirea condițiilor de vârstă standard și stagiu de cotizare conform Legii 19/2000, precum și faptul că salariatul nu a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă.
Instanța a constatat că lipsa din cuprinsul deciziei atacate a mențiunilor obligatorii prevăzute de articolul menționat - termen și instanță sunt de natură a atrage nulitatea absolută a acesteia, întrucât trebuie informată persoana în cauză despre dreptul său de a face contestație împotriva măsurii dispuse și despre organul competent să soluționeze o atare contestație. În speță, decizia de concediere este un act juridic unilateral lovit de nulitate absoluta, în temeiul art. 62 al.2 Codul muncii, datorită nerespectării unei condiții de formă cerută ad validitatem, și care nu poate fi acoperită prin confirmare.
Chiar dacă în practica judecătorească s-a conturat și opinia potrivit căreia, dacă din cuprinsul deciziei lipsesc unul sau ambele elemente, iar salariatul a contestat decizia în termen și la instanța competentă, nulitatea absolută a deciziei nu mai poate ființa, instanța a apreciat că, în realitate, voința legiuitorului a fost aceea de a proteja pe salariat de atitudinea neglijentă, indiferentă sau de reaua-credință a angajatorului care acționează abuziv față de salariatul său și orice asemenea conduită trebuie sancționată.
În acest sens, însăși Curtea Constituțională a decis că lipsa acestor elemente trebuie sancționată cu nulitatea absolută întrucât "apărarea împotriva unei măsuri abuzive, nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă fiind un drept constituțional fundamental al salariatului, poate fi exercitat numai în cunoștință de cauză, dacă salariatul este informat corespunzător despre motivele de fapt și de drept pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată. Totodată, precizările privind termenul de contestare și instanța competentă contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil".
Instanța a reținut că raporturile de muncă ale contestatorului au încetat în baza deciziei menționate, la data de 14.07.2006, iar în ceea ce privește cererea de anulare a acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art.61 lit. e) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Situația reglementată de art.61 lit. e) Codul muncii reprezintă un caz de concediere pentru motive care țin de persoana salariatului și, potrivit textului de lege menționat, sunt necesare două condiții cumulative pentru ca angajatorul să poată dispune concedierea în acest caz: îndeplinirea de către salariat a condițiilor de vârstă standard și a stagiului pentru limită de vârstă precum și condiția ca salariatul să nu fi solicitat pensionarea.
Dispozițiile Codului muncii se coroborează cu cele ale Legii nr. 19/2000 și, din înscrisurile administrate în cauză, nu rezultă că la data emiterii deciziei reclamantul solicitase pensionarea, ci făcea doar demersuri în vederea completării dosarului de pensie, așa cum el însuși recunoaște în cadrul cererii de completare a acțiunii.
Concedierea în condițiile art.61 lit. e) Codul muncii nu poate fi făcută decât la data îndeplinirii cumulative a condițiilor arătate. Acest fapt rezultă din reglementarea de ansamblu a cazurilor de concediere și din dispozițiile Legii nr. 19/2000.
În speță, contestatorul îndeplinea la data emiterii deciziei de concediere condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare prevăzute de lege, astfel că nu pot fi luate în considerare argumentele acestuia pentru a reține nelegalitatea deciziei în cauză.
Întrucât instanța a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru motive vizând forma acesteia, instanța nu a mai analizat și temeinicia motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a dispus anularea deciziei contestate, având în vedere totodată și prevederile art.78 din Codul muncii.
Potrivit art.78 alin.2 din Codul muncii, la solicitarea salariatului, instanța a repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, astfel că, având în vedere soluția pronunțata asupra primului capăt de cerere, instanța a dispus, în temeiul art.78 alin. 1 din Codul muncii, admiterea în parte și a pretențiilor contestatorului și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raporturilor de muncă 14.07.2006 și până la data de 31.08.2006, la care, potrivit deciziei de pensionare nr.-/19.03.2008, începe plata drepturilor cu titlu de pensie.
Legat de plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat de către intimată, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada plății acestora către bugetul de stat, în temeiul art. 40 lit. f) din Codul muncii și art.28 alin. 2 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii (angajatorul calculează și virează lunar contribuția de asigurări sociale pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat împreună cu contribuțiile individuale reținute de la asigurați), instanța a dispus obligarea acesteia la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale pentru perioada februarie - august 2006.
Întrucât intimata i-a achitat contestatorului contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 4872 lei RON, reprezentând indemnizație concediu medical, instanța a respins acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect.
Totodată, având în vedere soluția pronunțată pe primele capete de cerere și prevederile art. 1073. civ. și art. 8 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, instanța a obligat intimata să modifice și mențiunile din carnetul de muncă al contestatorului privind încetarea raporturilor de muncă.
În temeiul art. 274. pr. civ. instanța a respins pretențiile contestatorului având ca obiect cheltuieli de judecată, contestatorul nefăcând dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în cauză, iar intimata fiind partea ce a căzut în pretenții.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a -VII - a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin sentința atacata, instanța de fond a constatat nulitatea absoluta a deciziei de concediere pentru motive vizând forma, a dispus repunerea părților în situația anterioara emiterii deciziei de concediere și a obligat intimata la modificarea mențiunilor din carnetul de muncă privind încetarea raporturilor de muncă, la plata contribuției la asigurărilor sociale pe perioada februarie - august 2006 și Ia plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raporturilor de munca (14.07.2006) și până la data de 31.08.2006, la care potrivit deciziei de pensionare începe plata drepturilor cu titlu de pensie.
În ceea ce privește obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raporturilor de muncă (14.07.2006) și până la data de 31.08.2006, consideră că această soluție este atacabilă, deoarece admițând repunerea părților în situația anterioara, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul ca nemaiexistând, prin anulare, decizia de concediere, raporturile de muncă nu sunt modificate și ele încetează de drept, conform art. 56 lit. d) din Codul muncii, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă.
Întrucât legiuitorul a avut în vedere protejarea salariatului de concedierile abuzive și de situația în care ar înceta contractul la data împlinirii vârstei de pensionare, persoana rămânând practic lipsită de venituri până la emiterea deciziei de pensionare, consideră că din acest punct de vedere angajatorul este obligat prin lege la menținerea angajatului în raporturile de muncă anterioare emiterii deciziei de pensionare.
În speța, recurentul-reclamant a depus cerere de pensionare la data de 31.08.2006, până la aceasta dată raporturile de muncă rămânând neschimbate, astfel încât contractul de muncă nu putea înceta decât de drept, la data comunicării deciziei de pensionare, respectiv 19.03.2008, fapt ce obligă angajatorul la menținerea raporturilor de muncă până la această dată. Prin urmare, angajatorului îi revin obligațiile prevăzute de lege, inclusiv plata drepturilor salariale corespunzătoare.
Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat până la emiterea deciziei de pensionare, respectiv pe perioada 14.07.2006-19.03.2008, mai solicită și completarea carnetului de muncă în sensul schimbării temeiului juridic al încetării contractului de muncă și completării vechimii în muncă în mod corespunzător.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Federația Română de pe a solicitat respingerea recursului, învederând că recurentul-contestator a depus cererea de pensionare, la Casa de Pensii, la data de 31.08.2007, de la care s-a și emis decizia de pensionare plătindu-i se și drepturile aferente.
Astfel, potrivit art. 56 lit. d) din Codul muncii coroborat cu dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu există obligația expresă a angajatorului de a comunica salariatului decizia de încetare a contractului de muncă sau de a depune dosarul de pensionare al acestuia, astfel cum s-a și întâmplat în speță, recurentul-contestator formulând personal cerere în acest sens.
În condițiile în care nu există, potrivit art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, cerere de solicitare a acordului angajatorului pentru continuarea activității până la data comunicării deciziei de pensionare, raporturile de muncă au încetat la 31.08.2007, dată la care recurentul-contestator a formulat cererea de pensionare pentru limită de vârstă.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, considerând și apărările intimatei, Curtea reține că recursul declarat este fondat.
Astfel, în condițiile în care dispoziția cuprinsă în sentința atacată, de anulare a deciziei nr. 11/13.07.2006, a rămas irevocabilă prin neatacare de către intimată, ca parte interesată, iar simpla îndeplinire a condițiilor de vârstă standard și stagiu de cotizare pentru pensionare, nu constituie o cauză de încetare de drept contractului de muncă, temeiul încetării acestuia îl constituie numai comunicarea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 56 lit. d) din Codul muncii, până la care raporturile juridice de muncă între părți au subzistat și până la care salariatului i se cuvin despăgubiri egale cu drepturile de care a fost lipsit.
Sub aceste aspecte și dat fiind că nu există nicio incompatibilitate legală în perioada de referință, 31.08.2006-19.03.2008 (a emiterii deciziei de pensionare nr. -), de cumula pensia cu salariul, în aplicarea art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va dispune ca plata despăgubirilor acordate să se facă până la data de 19.03.2008.
Cât privește solicitarea formulată în recurs, referitoare la completarea carnetului de muncă de către intimată, constată că prin sentința atacată, prima instanță dispus deja modificarea mențiunilor referitoare la încetarea raporturilor de muncă, înțelegând prin aceasta, atât temeiul, cât și data încetării contractului, potrivit hotărârii judecătorești astfel cum a fost modificată în recurs, astfel că o asemenea dispoziție, fiind menținută, nu se justifică reluarea ei în cuprinsul deciziei instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr. 5367 din data de 31.07.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE PE.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că dispune ca plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate să fie acordate reclamantului până la data de 19.03.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2009. PREȘEDINTE JUDECĂTIOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. 2/ EX 05.03.2009
Jud. fond.
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 455/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7179/2009. Curtea... → |
|---|
