Contestație decizie de concediere. Decizia 133/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 133

Ședința publică de la 08 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1029 din 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La primul apel nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata E-On M, lipsă fiind recurentul, dosarul fiind lăsat la a doua strigare.

După reluarea dosarului, la a doua strigare, a răspuns recurentul asistat de avocat; consilier juridic pentru intimata E-On Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că:

- dosarul se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Recurentul având cuvântul, arată că față de înțelegerea pe care a făcut-o cu intimata E-On M SA- Sucursala B, renunță la judecata recursului.

Consilier juridic pentru intimata E-On M, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.1029/D/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata E-ON M Distribuție SA Sucursala

A fost respinsă cererea reconvențională.

A fost respinsă cererea formulată de reclamantul-pârât privind acordarea de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, instanța de fond a arătat că:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 4969 din 15.07.2008, contestatorul, în contradictoriu cu intimata E-ON M Distribuție SA- Sucursala Bas olicitat anularea deciziei de concediere nr. 274/18.06.2008, reintegrarea pe funcția avută anterior concedierii, plata drepturilor salariale restante, de la data concedierii până la reintegrare, reactualizate la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și acțiunea, a arătat contestatorul că a fost concediat în temeiul art. 65 din muncii, ca urmare a desființării postului ocupat, însă această reorganizare nu a fost efectivă, reală și serioasă, întrucât noua organigramă nu a fost stabilită de adunarea generală a societății, ci de consiliul de administrație prin hotărârea din 25.10.2007, că postul desființat a fost scos la concurs sub o altă denumire dar cu aceleași atribuții, că în realitate a fost o concediere colectivă fracționată și că reorganizarea nu a fost rezultatul unei transformări tehnologice, a încetării activității sau a dificultăților economice.

A mai susținut că sindicatul nu a fost consultat cu privire la concedierile efectuate, contrar dispozițiilor art. 4.119 din CCM la nivelul unității.

În drept, a invocat dispozițiile art. 59, 76, 77, 78 și 283 din muncii coroborate cu art. 1 alin 2 lit e-i și art 2 din OG137/2000 în sensul că, alături de alți 20 de colegi a fost concediat subiectiv, în timp ce alții au fost recalificați și distribuiți pe alte posturi din interiorul societății, iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri (fl.12-16).

Prin întâmpinare (17-20), intimata a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că Departamentului "Proiect evidență tehnică și alocarea consumatorilor", în cadrul căruia si-a desfășurat activitatea contestatorul în funcția de electrician, a fost desființat la 01.04.2008 datorită nerentabilității, Consiliul de administrație al M Distribuție hotărând acest lucru în ședința din 25.10.2007. Astfel, au fost concediați un număr de 13 salariați din totalul de 65 de angajați ai acestui departament, o parte din ei au fost redistribuiți pe alte posturi vacante, in funcție de pregătirea lor profesională, restul încetând activitatea prin acordul părților.

Referitor la redistribuirea în cadrul societății, intimata a arătat că singurele posturi disponibile erau de electrician exploatare stații pentru care era necesară absolvirea unui liceu sau a unei școli profesionale cu specializarea în reparații stații și rețele electrice, cerințe pe care contestatorul nu le îndeplinea.

Totodată, intimata a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca, în cazul în care va cădea în pretenții să se dispună obligarea contestatorului la restituirea sumei de 11.510 lei reprezentând compensația bănească primită la concediere, în sumă reactualizată.

În dovedirea susținerilor sale intimata a dedus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere (fl. 21-35, 39-94, 100-126).

La dosar s-a administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul intimatei, probatoriu în urma căruia instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 274/18.06.2008, intimata E-ON M Distribuție SA- Sucursala Bad ispus concedierea d-lui, electrician în cadrul Departamentului "Proiect evidență tehnică și alocarea consumatorilor", în temeiul art. 65 din muncii, ca urmare a desființării proiectului din care face parte, începând cu data de 19.06.2008.

Această decizie a avut la bază Hotărârea Consiliului de Administrație din 25.10.2007 prin care s-a hotărât desființarea proiectului în cadrul căruia lucra contestatorul( fl. 25-26).

La baza hotărârii de desființare a proiectului în cauză a stat minuta din data de 05.09.2007, privind propunerea de închidere a proiectului ( fl. 41), comunicările interne (fl. 42-43) prin care se arată că obiectivele propuse au fost în mare parte finalizate, iar cheltuielile estimate au fost depășite, precum și analiza economică a întregului proiect din care rezulta nerentabilitatea acestuia (fl.45-65).

Analizând aceste documente precum și organigramelor societății, anterioare și ulterioare concedierii (fl. 26,28), putem trage concluzia că disponibilizarea a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.

Susținerile privitoare la disponibilizarea fictivă și la angajarea altor persoane pe aceleași posturi nu sunt pertinente și au fost înlăturate întrucât, potrivit relațiilor existente la dosar (fl. 103-126) rezultă că s-a angajat un singur electrician, însă contestatorul nu îndeplinea cerințele de studii ale postului și nici nu avea specialitatea în stații și rețele electrice.

Referitor la organul competent a dispune reorganizarea activității. din analiza art. 14 și 19 alin 3 Actului constitutiv al societății (fl.78, 87) coroborate cu dispozițiile art. 111, 113 și 142 din Legea nr. 31/1991 rezultă că, consiliul de administrație decide asupra structurii organizatorice interne a societății.

S-a mai invocat că, de fapt, concedierea ar fi colectivă, însă dacă raportăm cele 13 concedieri din cadrul Departamentului "Proiect evidență tehnică și alocarea consumatorilor" la numărul total de salariați ai societății, de peste 2000 persoane, constatăm că nu sunt îndeplinite cerințele art. 68 alin 1 lit. c din muncii.

Privitor la lipsa acordului sindicatului, art. 4.119 din CCM prevede că "desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, indiferent de situație, se va face cu acordul organizației sindicale".

Din cuprinsul procesului - verbal nr. 12 din 23.10.2007, încheiat între administrație și sindicat rezultă că sindicatul a fost informat cu privire la închiderea acestui proiect și eventualele disponibilizări. De altfel, sindicatului i-a fost comunicată intenția de concediere a contestatorului prin preavizul de concediere din data de 14.05.2008 (fl. 23) și nu s-a opus acestei concedieri și nici nu a invocat nerespectarea dispozițiilor legale.

Față de aceste considerente instanța a apreciat că decizia contestată a fost legal emisă și în consecință, a respins contestația ca neîntemeiată.

Având în vedere respingerea cererii principale, a fost respinsă și cererea reconvențională ca neîntemeiată, întrucât s-a solicitat admiterea ei în condițiile admiterii contestației.

In conformitate cu art 274 din c Cod Penal a fost respinsă cererea reclamantului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs contestatorul care a criticat nelegalitatea acestuia prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

La termenul din 08.02.2010, recurentul prezent în instanță, a învederat faptul că înțelege să renunțe la calea de atac exercitată, situație la care a achiesat și intimata, prin reprezentantul său.

Potrivit art.246 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul procesului, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs.

Având în vedere cererea expresă a recurentului, constatând îndeplinite condițiile art.246 alin.1,2, 4, Cod procedură civilă, instanța, în temeiul textului normativ anterior arătat va lua act de renunțarea la judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunțarea la judecarea recursului civil promovat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1029 din 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata E-ON M Distribuție SA- Sucursala

Pronunțată în ședința publică, azi, 08 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

Grefier,

red.sent.- /

red.dec.rec.- /10.02.2010

tehnored. BC/ 4 ex/ 10.02.2010

com.tuturor părților

Președinte:Liliana Ciobanu
Judecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 133/2010. Curtea de Apel Bacau