Contestație decizie de concediere. Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1360
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1484 pronunțată la 3 iunie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere disciplinară.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Pârâta intimată a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul acuzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la 6 octombrie 2009, prin Serviciul registratură al instanței, pârâta intimată a depus întâmpinare, la care a anexat extras din, decizia nr. 373/R/2008 a Curții de Apel Cluj.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Timiș la 30 ianuarie 2009 sub nr. 571/30, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL T solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să dispună repunerea în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin. 1 litera a Codul muncii pentru contestarea deciziei de concediere pentru motive disciplinare; să modifice temeiul legal menționat în decizia nr. 53/19.08.2008 emisă ed intimată (art. 58 coroborat cu art. 61 litera a din Codul Muncii ) în sensul încetării contractului individual de muncă prin demisie în condițiile art. 55 litera c coroborate cu prevederile art. 78 alin. 8 Codul muncii; să oblige intimata la plata de despăgubiri reprezentând drepturile salariale de care a fost privat în perioada 20 august 2008 până la data modificării temeiului legal al încetării contractului individual de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Contestația este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 55 litera c și 79 alin. 8 Codul Muncii, art. 269 Codul muncii coroborat cu prevederile art. 998 - 999 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1484 pronunțată la 3 iunie 2009, instanța a respins cererea de repunere în termenul legal pentru contestarea deciziei de concediere și a respins contestația ca tardivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a acționat în mod vădit cu depășirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 5 și reiterat de art. 283 alin. 1 litera b codul Muncii pentru contestarea deciziei de concediere și că pentru valorificarea cu succes a beneficiului conferit de art. 103 alin. 2 coroborat cu art. 103 alin. 1 teza finală cod procedură civilă, să facă dovada împrejurării mai presus de voința sa care l-a împiedicat a acționa în termen.
A mai reținut că reclamantul nu a făcut dovada împrejurării mai presus de voința sa care l-a împiedicat să conteste în termen legal decizia de concediere și că nu sunt aplicabile prevederile art. 103 cod procedură civilă.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, urmare a admiterii cererii de repunere în termenul de contestare a deciziei de concediere.
Arată că în mod greșit prima instanță a respins cererea de repunere în termen, deoarece el s-a aflat în imposibilitate de a declara contestația în condițiile în care a fost plecat din țară pentru a munci în străinătate; că trebuie avut în vedere că a mai existat un dosar cu același pârât ca și în prezenta cauză și a cărei soluționare ținea în loc soluționarea contestării concedierii.
Prin întâmpinare, pârâta intimată a invocat nulitatea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că recursul este nul în condițiile în care în cererea de recurs nu s-au arătat motivele de nelegalitate și nici nu s-au dezvoltat motivele.
Sub aspectului fondului recursului arată că justificarea reclamantului recurent privind absența din țară nu poate fi luată în considerare, nefiind asimilabilă forței majore; că dosarul la care face referire reclamantul a fost soluționat la 4 decembrie 2008, anterior introducerii contestației de către reclamant.
Excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 3021alin. 1 lit. c Cod procedură civilă nu poate fi primită.
Prin cererea de recurs reclamantul a arătat motivele pentru care este nemulțumit de hotărârea instanței de fond, iar în materia litigiilor de muncă, recursul este singura cale de atac, astfel că devin incidente dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, care permit instanței să reanalizeze cauza sub toate aspectele.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 103 cod procedură civilă și în mod corect a apreciat că motivele invocate de către reclamantul recurent nu justifică cererea acestuia de repunere în termen.
In fața instanței de fond, reclamantul a invocat drept motiv pentru repunerea în termenul de introducere a contestației existența pe rolul instanței a dosarului nr-, având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu medical pe perioada 24 iunie - 30 iunie 2008.
Existența pe rolul instanței a acestui dosar nu justifică pasivitatea reclamantului în promovarea contestație și putea constitui în condițiile legii un motiv de suspendare a judecății în condițiile art. 244 pct. 1 cod procedură civilă.
Mai mult, acest dosar a fost soluționat la 4 decembrie 2008, reclamantul având cunoștință despre acest aspect, deoarece a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei, iar contestația a fost formulată la 30 ianuarie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 cod procedură civilă.
In recurs, reclamantul a încercat să justifice pasivitatea cu absența din țară, susținând că a fost plecat în străinătate pentru a munci.
Acest motiv nu este dovedit în nici un fel și nu se încadrează în dispozițiile art. 103 cod procedură civilă.
Împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de recurent, ceea ce nu este cazul în speță. Reclamantul a avut cunoștință că este cercetat disciplinară, astfel că avea posibilitatea să-și aleagă un domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură pe perioada absenței din țară. dacă ar fi fost diligent.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, instanța urmează a respinge recursul declarat de către reclamant ca neîntemeiat.
PENRTU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1484 pronunțată la 3 iunie 2009 de căter Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru, aflat în concediu,
semnează vicepreședintele instanței,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
18.12.2009
Primă instanță.
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Marinela
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1131/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 67/2010. Curtea de... → |
|---|
