Contestație decizie de concediere. Decizia 1362/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7118/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1362/
Ședința publică de la 04 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.4947 din data de 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6023/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimataSC"- "SRL - prin administrator judiciar GENERAL EXPERT,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal, lipsind intimataSC"- "SRL - prin administrator judiciar GENERAL EXPERT.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului cu BI seria - nr.- eliberat de Secția 12 la data de 20.04.1993.
Recurentul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurentul, personal, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4947/16.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC - SRL, prin administrator judiciar GENERAL EXPERT SRL, a obligat intimata la plata unei indemnizații egale cu salariul de bază pe o lună avut de contestator la data desfacerii contractului individual de muncă, la plata unei compensații de 50 % din salariul lunar, respingând celelalte cereri ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a fost salariat al societății intimatei in baza contractului individual de muncă nr. 3597/29.04.2004, începând cu data de 1 mai 2004, în postul de mecanic-întreținere, contractul de muncă încetând în baza deciziei nr. 22 din 18.03.2005. Contestatorul a fost reangajat pe baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat cu nr. 2802/20.04.2005, începând cu data de 06.04.2005, fiind încadrat în postul de sortator. Prin decizia nr. 6 din 06.02.2006 intimata a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului in temeiul art. 65 alin 1 Cm.
Tribunalul a reținut că intimata a respectat dispozițiile art. 74. Cm. în sensul ca a indicat în cuprinsul deciziei toate mențiunile stabilite obligatoriu de acest text de lege, însă preavizul a fost de 15 zile lucrătoare, în timp ce art. 74 alin 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, în vigoare la data respectivă, prevedea o durată a preavizului de minim 20 de zile lucrătoare.
Tribunalul a făcut aplicarea art. 74 alin 4, potrivit căruia în cazul în care unei persoane i se desface contractul de muncă fără să i se acorde preavizul prevăzut la alin. 2, angajatorul are obligația de a plăti o indemnizație egală cu salariul de bază pe o lună, avut la data desfacerii contractului de muncă, reținând că angajatorul nu a făcut proba plații acestei sume către contestator.
De asemenea prima instanță a constatat că art. 76 alin 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, în vigoare la data respectivă, prevedea ca la desfacerea contractului de muncă din motive neimputabile salariatului, acestuia să i se acorde o compensație de 50% din salariul lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, însă intimata nu a dovedit că a efectuat plata acestei compensații.
Tribunalul a reținut că neîndeplinirea acestor obligații nu reprezintă motive de nulitate a deciziei de concediere, ele fiind obligații convenite de părți în legătură cu împrejurarea desfacerii contractului individual de muncă al salariatului cf. art. 65 Cm. și a apreciat, potrivit art. 84 Cpc, că cererea privind plățile compensatorii are vedere acest aspect în lipsa unei motivări suficiente din partea contestatorului.
Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, Tribunalul a reținut că, față de starea juridica a intimatei și desființarea posturilor de sortator decisă la adunarea generala a asociaților din data de 09.01.2006, reorganizarea are o cauza reală și serioasă, cf. art. 65 alin 2 Cm.
Referitor la cererea de plata a diferențelor de salariu față de postul de mecanic, prima instanță a constatat că al doilea contract individual de muncă al contestatorului se referea la postul de sortator, fiind un contract distinct de contractul individual de muncă ce a existat anterior astfel încât nu are relevanta postul pe care contestatorul l-a deținut anterior.
Referitor la plata drepturilor salariale în perioada 24.02.2005 - 18.03.2005 și în perioada 06.02.2006 - 14.03.2006, Tribunalul a constatat că intimata a achitat salariatului toate drepturile decurgând din raporturile de munca, așa cum reiese din statele de plată depuse la dosarul cauzei.
Pe cale de consecință, este neîntemeiată și cererea având ca obiect obligarea intimatei de a plăti toate contribuțiile prevăzute de lege aferente salariului său, datorită caracterului sau accesoriu.
Tribunalul a respins și cererea contestatorului de consemnare ca vechime în muncă a perioadei 06.02.2006 - 01.03.2009 până când s-ar fi putut pensiona, întrucât a apreciat că aceste pretenții privesc o perioadă când contestatorul nu mai era salariat al intimatei, iar vechimea în muncă este dată numai de prestarea unei munci în baza unui contract individual de munca cf. art.16 alin 3.Cm.
În legătură cu cererea de obligare a intimatei să formeze dosarul de pensionare anticipată, Tribunalul a constatat că raporturile de muncă au încetat pe un alt temei, la acea data neexistând o astfel de cerere din partea contestatorului adresata angajatorului iar în prezent, nu mai poate fi stabilita in sarcina intimatei vreo obligație noua derivând din calitatea de salariat.
Cu privire la plata orelor suplimentare, tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut vreo dovadă că ar fi efectuat muncă peste programul normal de lucru, astfel cum rezulta din statele de plata depuse de intimata la dosarul cauzei și în cauză nu există vreo cerere din partea pârâtei de a se efectua muncă suplimentară.
A mai reținut instanța de fond că nu sunt întemeiate nici cererile privind înlăturarea perioadei de șomaj și plata zilelor considerate absențe nemotivate, întrucât s-a constatat că desfacerea contractului individual de muncă a fost legală astfel încât, contestatorul nu poate fi reîncadrat în postul deținut, acesta fiind scopul cererii de a se înlătura perioada șomajului. Referitor la absențele nemotivate, contestatorul nu a motivat aceasta cerere.
Tribunalul a respins și cererea contestatorului de plată a daunelor morale in valoare de 50.000 lei, reținând că acesta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu moral suferit din cauza atitudinii culpabile a paratei angajatoare, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile, cf. art. 296 alin 1 Cm si art. 1086 si urm civ.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs motivat reclamantul care, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:
Inspectoratul Teritorial d e Muncă a constatat că angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 74 al.2 și art. 65 al.1 din Codul muncii, împrejurare pe care instanța de fond nu a luat-o în considerare.
De asemenea, recurentul a susținut că a contestat decizia nr. 6 din 6.02.2006 și nu decizia nr. 22 din 18.03.2005, că preavizul din 9.01.2006 a fost primit chiar în ziua anterioară începerii perioadei de preaviz și a solicitat plata diferențelor salariale și a daunelor pretinse.
Prin înscrisul depus la dosar, la data de 15.01.2009, recurentul și-a precizat valoarea daunelor pretinse la suma de 188.446 lei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul formulat de recurentul contestator este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a fost învestită cu o contestație împotriva deciziei de concediere nr. 6 din 6.02.2006, pronunțându-se în limitele învestirii sale. Astfel, instanța a analizat îndeplinirea condițiilor de formă și de fond ale deciziei de concediere și a apreciat că aceasta este legală și temeinică.
Nu este reală critica recurentului în sensul că instanța s-ar fi pronunțat asupra deciziei anterioare de concediere, nr. 22 din 18.03.2005, aceasta doar amintind, în prezentarea situației de fapt, de existența unei concedieri anterioare.
De asemenea prima instanță a reținut încălcarea de către angajator a dispozițiilor art. 74 al.2 din contractul colectiv de muncă, sens în care fusese emisă și adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă, menționată de recurent în cererea de recurs, însă a apreciat, în mod corect, că nerespectarea termenului de preaviz atrage obligația angajatorului la plata de despăgubiri, fără însă a fi afectată legalitatea deciziei de concediere. În consecință, pentru nerespectarea preavizului, angajatorul a fost obligat la plata unor compensații bănești.
De asemenea Curtea reține că instanța de fond a analizat în mod legal și temeinic cererea recurentului contestator de plată a drepturilor salariale aferente postului ocupat, cel de sortator, în baza ultimului contract de muncă și nu a celui anterior, în baza căruia ocupa funcția de mecanic.
Cu privire la celelalte pretenții bănești solicitate de contestator, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect principiile răspunderii patrimoniale a angajatorului, reținând că nu se poate constata producerea unui prejudiciu în patrimoniul contestatorului față de legalitatea deciziei de concediere și, de asemenea, că acesta nu a administrat dovezi referitoare la producerea unui prejudiciu de natură morală printr-o faptă ilicită a angajatorului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod pr.civilă, Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de d recurentul împotriva sentinței civile nr.4947 din data de 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6023/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC "- " SRL - prin administrator judiciar GENERAL EXPERT.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.G/
2.ex./03.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 441/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4696/2009. Curtea... → |
|---|
