Contestație decizie de concediere. Decizia 1370/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.4266/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 1370/
Ședința publică de la 04 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta -" "- împotriva sentinței civile nr.2555 din data de 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33193/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 25.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.03.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2555/26.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata -, a constatat nulitatea deciziei nr. 53 din 3.09.2007, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior, cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu valoarea salariului indexat, reactualizat, calculat de la data de 4.09.2007 până la reintegrarea efectivă, cât și celelalte drepturi salariale ce i s-ar cuveni pe această perioadă și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin decizia nr.53/03.09.2007 s-a luat act, retroactiv, că de la data de 29.06.2007 a încetat de drept contractul individual de muncă al contestatorului încheiat pentru îndeplinirea mandatului de director general, măsura fiind motivată pe prevederile art. V din OUG nr.82/29.06.2007.
Tribunalul a apreciat că angajatorul a luat act de încetarea raporturilor de muncă înainte de emiterea deciziei contestate, încălcând astfel art.75 din Codul muncii conform căruia decizia de concediere își produce efecte de la data comunicării ei către salariat.
Tribunalul a mai reținut că la data de 03.09.2007, data emiterii deciziei, contestatorul se afla în concediu medical iar potrivit art.50 lit.b din Codul muncii, contractul individual de muncă al acestuia era suspendat de drept. Măsura încetării raporturilor de muncă dispusă prin decizia contestată a fost luată cu încălcarea prevederilor art.50 lit.b din Codul muncii, tribunalul înlăturând susținerea angajatorului că încetarea contractului individual de muncă s-a stabilit prin Hotărârea Adunării Generale la data de 29.08.2007 și nu 03.09.2007, față de data menționată în decizia contestată.
Prima instanță a apreciat că și în cazul încetării de drept al contractului individual de muncă, se impune emiterea unei decizii pentru a se verifica dacă a operat sau nu o încetare de drept în raport de condițiile impuse de prevederile art.56 din Codul muncii sau a altor legi speciale.
In situația în care se pretinde că ar fi operat o încetare de drept a raporturilor de muncă, angajatorul avea posibilitatea să emită decizia la data intrării în vigoare a OUG nr. 82/2007 cu respectarea procedurii instituită de prevederile acesteia.
Hotărârea nr.6/29.08.2007 a Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor angajatorului este semnată, pentru acționarul majoritar - CO SRL, prin împuternicit ce are calitatea de acționar și administrator unic al - -.
Tribunalul a apreciat că prin această hotărâre de revocare din funcția de director general al societății a contestatorului s-au încălcat prevederile art.V din OUG nr.82/2007, deoarece concomitent cu încetarea raporturilor de muncă trebuia să i se ofere contestatorului posibilitatea încheierii unui contract de mandat, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență menționată mai sus.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat intimata care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al deciziei contestate.
Invocând disp. art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă recurenta a susținut că decizia contestată a fost emisă în temeiul art. V din OUG nr.82/2007 și al art.56 din Codul muncii, reprezentând în fapt o decizie de constatare a încetării de drept a contractului de muncă.
Instanța de fond a schimbat decizia atacată într-o decizie de concediere, făcând în continuare aplicarea prevederilor art.75 din Codul muncii. Recurenta a apreciat că instanța de fond nu putea schimba temeiul juridic al deciziei contestate și nici nu putea să aplice dispozițiile din Codul muncii privitoare la concediere, atât timp cât prin decizia atacată nu s-a dispus concedierea angajatului.
Procedând astfel, instanța de fond a aplicat in mod greșit prevederile art.75 din Codul muncii, fiind astfel incident si motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedura civila.
Recurenta a mai susținut că instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor art.50 lit.b din Codul muncii, întrucât aplicarea acestui text legal este condiționată de preexistenta unui contract de muncă, în vigoare la momentul emiterii deciziei, or, în speță, contractul de muncă al contestatorului încetase de drept, în virtutea legii, la data intrării în vigoare a OUG nr. 82/2007.
Recurenta a apreciat că instanța de fond a făcut o gravă confuzie între două instituții majore ale dreptului muncii: cea a încetării de drept a contractului de muncă - reglementată de art.55 lit. a, art.56 si art.57 din Codul muncii, precum si de norme speciale cum este art.V din OUG nr.82/2007, respectiv cea a concedierii, reglementată de art.58-78 din Codul muncii.
Încetarea de drept reprezintă o cauză de încetare a contractului de muncă care excede voinței părților, operând, așa cum indică însăși denumirea sa, în temeiul legii, indiferent de voința părților.
Concedierea reprezintă o cauză de încetare a contractului de muncă, din inițiativa angajatorului, astfel cum reiese din chiar definiția furnizată de art.58 din Codul muncii.
Confuzia între aceste două instituții, care a stat la baza pronunțării hotărârii recurate, reprezintă o greșeală gravă care nu poate rămâne necenzurată de către instanța de control judiciar.
O altă critică a recurentei o constituie faptul că instanța de fond a reținut in mod greșit că în cazul încetării de drept a contractului de muncă se impune emiterea unei decizii pentru a se verifica dacă a operat sau nu o încetare de drept.
Încetarea de drept a operat in temeiul legii, iar prin Hotărârea AGEA nr.6/29.08.2007 organul de conducere al societății subscrise a luat act de aceasta încetare de drept, iar decizia contestată a fost emisă, deși nu mai era necesară, tocmai în temeiul art.V din OUG nr.82/2007 și al Hotărârii AGEA din 29.08.2007.
Recurenta a apreciat că instanța de fond a refuzat efectiv să analizeze dacă în speță a operat sau nu încetarea de drept a contractului de muncă al contestatorului prin raportare la prevederile art.V din OUG nr.82/2007, analizând cu obstinență decizia în discuție prin prisma prevederilor legale privind concedierea.
Instanța de fond a arătat că era necesară emiterea unei decizii și s-a comportat ca și cum o astfel de decizie nu ar exista, refuzând să constate că decizia pusă în discuție reprezintă tocmai o decizie de încetare de drept a cărei necesitate o afirmă. Aceasta este concluzia care se desprinde din sintagma " în situația în care pretinde că ar fi operat o încetare de drept a raporturilor de muncă", în condițiile in care recurenta a afirmat constant ca încetarea de drept a intervenit in baza art. V din OUG nr.82/2007.
În aceeași frază instanța de fond completează legea: "angajatorul avea posibilitatea să emită decizia la data intrării în vigoare a prevederilor OUG nr.82/2007 cu respectarea procedurii instituită de prevederile acesteia".
Din această interpretare a instanței de fond s-ar desprinde concluzia că prin art. V din OUG nr.82/2007 legiuitorul a prevăzut sub sancțiunea decăderii, obligația angajatorilor de a emite decizii în baza acestui text legal
într-o singură zi, cea a intrării în vigoare a actului normativ, 29.06.2007.
Instanța de fond face referire în aceeași frază și la "respectarea procedurii instituită de prevederile" OUG nr.82/2007, neexistând însă texte legale care să reglementeze o astfel de procedură.
Apreciind că angajatorul trebuia să îi ofere contestatorului posibilitatea încheierii unui contract de mandat, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență instanța de fond face referire la un text legal care nu există, întrucât nici Legea nr.31/1990, nici Legea nr.441/2006 si nici OUG nr.82/2007 nu conțin vreo normă care să instituie obligația angajatorului de a "oferi posibilitatea încheierii unui contract de mandat, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare" a acestei ordonanțe de urgență.
Recurenta a susținut că instanța probabil a aplicat art. IV din OUG 82/2007, care prevăzuse un termen de 6 luni pentru societățile pe acțiuni, de a efectua demersurile necesare îndeplinirii unor obligații (care nu se refera însă la prezenta speță).
De asemenea recurenta a apreciat că este nelegală obligarea societății la reîncadrarea contestatorului pe baza unui contract de muncă ce a încetat de drept în virtutea legii, fiind practic obligată de instanță să încalce prevederile art.V din OUG nr.82/2007 si ale art. 152 din Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificată de Legea nr.441/2006 întrucât contractul de muncă al intimatului a încetat de drept la data intrării în vigoare a OUG nr.82/2007 și nu există niciun argument pertinent care să facă dovada contrară.
Recurenta a susținut că decizia nr. 53/3.09.2007 nu ar putea fi atacată de contestator fără ca acesta să supună cenzurii instanței competente și Hotărârea AGEA nr.6/29.08.2007, în baza căreia a fost emisă decizia contestată, întrucât anularea deciziei nr. 53 din 3.09.2007 ar rămâne fără efect atâta timp cât Hotărârea AGEA 29.08.2007 este în vigoare și, de asemenea, ar fi inutilă emiterea unei decizii a administratorului de constatare a încetării de drept a contractului de muncă atât timp cat există o hotărâre a adunării generale a acționarilor în acest sens.
Problema care prilejuiește cele mai multe discuții, a susținut recurenta, constă în a stabili dacă instanța de judecată poate dispune reîncadrarea într-o funcție în baza unui contract de muncă ce a încetat de drept, în virtutea legii. Pe de o parte, art.V din OUG nr.82/2007 prevede cu claritate că prin derogare de la prevederile art.56 din Codul muncii contractele de muncă ale directorilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței de urgență încetează de drept la intrarea in vigoare a acestui act normativ. Pe de altă parte, Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea 1/2006 si OUG nr.82/2007 prevede în mod clar că funcția de director poate fi exercitată numai pe baza unui contract de mandat.
In aceste condiții, numai este posibilă din punct de vedere legal reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior, în caz contrar societatea fiind obligată să încalce normele legale imperative menționate și nici nu poate fi primită teza avansată de contestator în sensul că există într-o astfel de situație obligația angajatorului de a da posibilitatea directorului de a încheia un contract de mandat.
O astfel de afirmație contravine principiului libertății contractuale si deschide calea unor abuzuri, spre exemplu în cazul în care directorul refuză în mod abuziv să încheie un contract de mandat, preferând să obțină la nesfârșit prin instanță despăgubiri egale cu valoarea drepturilor salariale pe care le-ar fi obținut în ipoteza în care contractul său de muncă nu ar fi încetat de drept.
Recurenta a subliniat și faptul că Legea nr.31/1990 nu impune societăților pe acțiuni "să ofere contracte de mandat" directorilor angajați anterior în baza unui contract de muncă și nu prevede nici măcar obligația creării unui post de director pe bază de mandat ci impune obligația ca, în cazul în care societatea pe acțiuni intenționează să numească un director, să îl numească pe baza unui contract de mandat ce intră sub incidența legislației civile generale și comerciale speciale.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 14.01.2009, recurenta a invocat ca motive de ordine publică excepțiile inadmisibilității contestației și a necompetenței materiale de judecată în primă instanță, susținând că cererea contestatorului, întemeiată pe dispozițiile art.V din OUG nr. 82/2007 era de competența instanței comerciale.
Cu privire la excepția inadmisibilității contestației intimatului reclamant, recurenta a susținut că instanța de fond, în mod eronat, a analizat legalitatea deciziei nr. 53/2007 prin raportare la un text legal care nu era incident în cauză, nu fusese invocat de contestatorul intimat și nu a fost pus în discuția părților pe parcursul procesului - respectiv art. 56 din Codul muncii, nu a analizat actul a cărui nulitate s-a solicitat de către contestator raportat la situația de drept și de fapt existentă, ci a supus controlului său decizia, raportat la texte de lege din Codul muncii, inaplicabile speței.
Referitor la necompetența materială, recurenta a arătat că actul juridic care a întrerupt raportul de muncă dintre angajator (recurentul intimat) și angajat (intimatul contestator) este Hotărârea Adunării Generale nr. 6 din 29.08.2007, rămasă definitivă prin publicarea ei în Monitorul Oficial al României, fapt necontestat de intimatul contestator, act juridic de natură comercială astfel că instanța de judecată nu poate analiza legalitatea acestui act juridic, decât din perspectiva și în aplicarea textelor de lege comerciale - și nu a dispozițiilor legale de drept al muncii.
Intimatul contestator nu a contestat Hotărârea Adunării Generale care a constatat încetate de drept raporturile de muncă, ci, în mod nelegal, a contestat decizia nr. 53/03.09.2007 care are doar un caracter formal și care nu a generat ca efect juridic încetarea raportului de muncă dintre părți. În acest sens, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. prin adresa de răspuns nr. 2304 din 02.12.2008 a clarificat disputa juridică privitoare la temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă între subscrisa recurentă și intimatul contestator, în sensul că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. V din OUG82/2007.
Analizând sentința recurată, prin prisma excepțiilor invocate și a criticilor expuse în motivarea recursului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației, Curtea apreciază că aceasta este nefondată întrucât decizia nr. 53/2007 prin care se constată încetarea de drept a contractului juridic de muncă este supusă jurisdicției muncii, având în vedere normele de competență prevăzute de art. 281 Codul muncii potrivit cărora jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor de muncă precum și de art. 67 din Legea nr. 168/1999, în sensul că sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu - încetarea contractelor individuale de muncă.
Recurenta a susținut că hotărârea AGEA neatacată și definitivă este cea care a avut ca efect încetarea raportului juridic de muncă și nu decizia contestată, care are un caracter formal, astfel că nici nu ar fi fost necesară emiterea unei astfel de decizii, contestarea ei fiind inadmisibilă. O astfel de susținere urmează a fi respinsă întrucât hotărârea AGEA își produce efecte pe un plan juridic diferit, ținând de caracterul comercial al raporturilor juridice între acționari pe când decizia contestată reprezintă materializarea pe planul dreptului muncii a hotărârii AGEA, prin care se pune capăt unui raport juridic de muncă, cu respectarea unor condiții de formă și de fond specifice acestui raport.
Referitor la competența materială a instanței, Curtea apreciază că, raportat la calificarea litigiului drept conflict de muncă, competența de soluționare revine tribunalului, secția specializată în conflicte de muncă. Chiar dacă în cauză a fost analizată incidența art. V din OUG82/2007, aceasta nu presupune atribuirea unui caracter comercial actului juridic, câtă vreme norma specială menționată face referire la încetarea unui contract de muncă, neexistând un raport comercial dedus judecății ci unul de muncă. Pe de altă parte, anularea Hotărârii AGEA nu a făcut obiectul prezentei judecăți, instanța de fond nefiind investită cu o astfel de cerere, care ar fi putut atrage competența instanțelor comerciale. Nu reprezintă un argument pertinent în susținerea acestei excepții nici faptul că acest text de lege aplicabil, respectiv art. V din OUG82/2007, a fost menționat în adresa Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse aceasta fiind o normă de drept material care însă nu înlătură de la aplicare normele de ordine publică privind competența materială și nici pe cele de procedură reglementate de art. 70 și urm. din Legea nr. 168/1999. De altfel, organul administrației publice centrale nici nu a calificat litigiul, așa cum a susținut recurenta, nefiind abilitat să procedeze la o astfel de încadrare juridică.
În consecință excepțiile necompetenței și inadmisibilității contestației urmează a fi respinse ca nefondate.
Pe fondul cauzei, Curtea constată ca fiind întemeiate criticile recurentei.
Intimatul contestator a fost angajatul recurentei în funcția de director general în baza contractului individual de muncă nr. 2684/24.06.1999, între părți intervenind un raport juridic de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. V din OUG82/2007, pentru directorii generali ai societăților comerciale, contractul individual de muncă încetează de drept în temeiul actului normativ menționat, legiuitorul intenționând să reglementeze un alt tip de raporturi juridice pentru organele de conducere ale societății.
Dispoziția legală menționată reprezintă o normă specială ce reglementează un caz distinct de încetare de drept a contractului individual de muncă, ce se complinește cu norma generală reglementată de art. 56 Codul muncii.
O astfel de modalitate de încetare a raporturilor de muncă are un regim juridic distinct de cel al concedierii, motiv pentru care condițiile de fond și de formă prevăzute de lege pentru procedura concedierii nu sunt aplicabile, prin analogie, și încetării contractului individual de muncă, neexistând o dispoziție expresă a legii în acest sens.
Prin urmare, Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aplicând eronat condițiile de formă și de fond prevăzute pentru concedierea individuală a angajatului, deciziei contestate, atât în ceea ce privește efectul pe care comunicarea deciziei de concediere îl produce asupra raportului juridic de muncă (art. 75 Codul muncii ), dar și în privința interdicției de desfacere a contractului de muncă în cazul în care acesta era suspendat din cauza incapacității temporare de muncă a contestatorului (art. 60 Codul muncii ).
Este real, cum de altfel a apreciat instanța de fond că și la încetarea de drept a contractului individual de muncă este necesară emiterea unui act constatator în sensul de instrumentum probationem, însă nu pot fi reținute afirmațiile primei instanțe că decizia de încetare a contractului individual de muncă are un efect retroactiv, întrucât aceasta nu este constitutivă de drepturi ci are un caracter declarativ, prin care se constată existența unei situații de fapt de la momentul producerii acesteia. astfel de decizii însă nu i se aplică dispozițiile art. 75 Codul muncii privind producerea de la momentul comunicării a efectului juridic urmărit. Prin urmare nu se impune ca momentul emiterii deciziei să coincidă cu data intrării în vigoare a OUG nr. 82/2007, atâta vreme cât decizia constată existența unei situații de fapt reglementată prin efectul legii și nu dispune ea însăși asupra modificării unui raport juridic
În ceea ce privește situația contestatorului, aflat în concediu la momentul emiterii deciziei, Curtea apreciază că, față de temeiul de drept aplicabil, în privința acestuia nu operează dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii privind interdicția concedierii astfel încât contractul de muncă poate înceta și în această situație.
Vor fi înlăturate reținerile instanței de fond, în sensul că încetarea contractului de muncă ar fi trebuit urmată de încheierea unui contract de mandat, întrucât nu există o dispoziție expresă a legii în acest sens și acolo unde legea nu distinge nici cel care o interpretează nu poate distinge.
Prin urmare Curtea apreciază că, în speță, contractul individual de muncă al contestatorului a încetat de drept, prin efectul legii și că decizia de încetare a acestui contract este legală și temeinică, nefiind dovedită o cauză de nulitate a acesteia.
Față de modalitatea de soluționare a cererii în sensul respingerii contestației, criticile recurentei privind reîncadrarea contestatorului în funcția deținută anterior au rămas fără obiect.
Față de aceste împrejurări, Curtea va admite recursul în baza art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă și 304/1 cod proc. civilă va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată, constatând legalitatea deciziei de încetare a contractului de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale, ca neîntemeiate.
Admite recursul formulat de recurenta -" "- împotriva sentinței civile nr.2555 din data de 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33193/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul .
Modifică, în tot, sentința civilă recurată, în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex.03.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 10336/2008. Curtea... | Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... → |
|---|
