Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 886/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr.8442 //62/2008
Decizia CIVILĂ Nr. 886/2009
Completul compus din:
Ședința publică din 24.06.2009
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Ligia Vâlcu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC Internațional SRL Făgăraș împotriva sentinței civile nr.649 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 24 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă 649/2009 Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A respins excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei nr.8/16.10.2008.
A respins excepția inadmisibilității contestației la decizia de suspendare a contractului individual de muncă.
A admis în parte acțiunea formulată și precizată în dosarul nr- și acțiunea înregistrată sub nr- și precizată ulterior de reclamanta, domiciliată în mun. Făgăraș- jud. B, în contradictoriu cu pârâta SC INTERNATIONAL SRL, cu sediul în Făgăraș- jud. B, și în consecință:
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr.8/16.10.2008 emisă de către pârâtă privind suspendarea contractului individual de muncă nr. 4/11491/2492/2002.
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr.9/2.12.2008 privind desfacerea contractului individual de muncă nr. 4/11491/2492/2002.
A dispus revenirea la situația anterioară emiterii deciziilor nr.8/16.10.2008 și nr. 9/2.12.2008 în sensul obligării pârâtei să-i permită reclamantei accesul în sediul societății, reintegrării reclamantei pe postul deținut și exercitării atribuțiilor de serviciu conform contractului individual de muncă nr. 4/11491/2492/2002 și a actului adițional din 1.01.2004 și nr. 328/25.03.2008.
A obligat pârâta să-i plătească reclamantei 3300 lei lunar reactualizați cu indicele de inflație, începând cu luna octombrie până la reintegrare, reprezentând salariu, tichetele de masă aferente fiecărei luni, începând cu luna octombrie până la restabilirea situației anterioare emiterii deciziilor și suma de 9000 lei, reprezentând prima acordată la sfârșitul anului 2008.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, reprezentând daune morale.
A respins restul pretențiilor cu privire la daunele morale.
A obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 7355 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Între reclamantă, în calitate de salariat, și pârâtă, în calitate de angajator, a intervenit contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 4/11491/2492 la registrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă din Făgăraș. Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, activitatea începând la data de 2.09.2002. Funcția reclamantei în cadrul societății pârâte a fost de director personal, drepturile și obligațiile sale fiind prevăzute în fișa postului, astfel cum a fost precizat în mod expres în cap. VII al contractului. Deși instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar fișa postului reclamantei, acest înscris nu a fost atașat, reprezentantul pârâtei învederând instanței că fișa postului nu a fost identificată la sediul societății.
La contractul individual de muncă a fost încheiat actul adițional depus în copie la fila nr.37 din dosar, prin care din data de 1.03.2008 se modifică funcția exercitată de reclamantă din cea de director personal în cea de director general. Actul adițional a fost ștampilat cu ștampila societății și semnat de un alt angajat al pârâtei pentru reprezentantul firmei. Actul adițional a fost înregistrat la ITM Făgăraș sub nr. 328/25.03.2008.
Prin decizia nr.8/16.10.2008 administratorul societății pârâte, decide verificarea modului în care s-a semnat actul adițional evocat mai sus, având în vedere indiciile de săvârșire a infracțiunii de fals în acte cu privire la semnarea respectivului înscris. Totodată, se constituie comisia de cercetare disciplinară, compusă din administratorul societății, d-na - - av. & ASOCIAȚII - B și un reprezentant al salariaților special desemnat. Prin aceeași decizie s-au stabilit și atribuțiile comisiei de cercetare, respectiv verificarea modului în care reclamanta a fost numită în funcția de director general și propunerea sancțiunilor disciplinare revăzute de regulamentul intern și/sau lege, în cazul în care se constată că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Conform punctului 5 al deciziei, în baza art.52 alin.1 lit.a Codul muncii, contractul individual de muncă al reclamantei a fost suspendat pe perioada efectuării procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, începând cu data de 16.10.2008, aceasta nemaiavând acces în incinta societății începând cu data emiterii deciziei.
Pârâta a invocat cu privire la contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr.8/16.10.2008 excepția tardivității formulării cererii.
Conform dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.a Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict colectiv de muncă poate fi formulată în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la - suspendarea contractului individual de muncă.
Întrucât nu s-a făcut dovada certă a comunicării deciziei menționate, instanța a apreciat că reclamanta a formulat cererea introductivă de instanță în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului de contestare a deciziei unilaterale a angajatorului de suspendare a contractului individual de muncă.
În cursul cercetării prealabile a fost audiată, persoană ascultată și în calitate de martor în prezenta cauză, inițial la data de 4.11.2008, apoi la 2.12.2008. Această persoană a declarat prin înscrisul datat 4.11.2008 că la sfârșitul lunii martie 2008, după verificarea dosarelor de personal ale angajaților societății împreună cu reclamanta, au constatat că aceasta din urmă era încadrată în funcția de director personal nu în funcția de director general. a mai declarat că reclamanta a hotărât să facă un act adițional de modificare a funcției, pe care l-a semnat declaranta, în locul domnului, întrucât reclamanta nu putea să semneze și ca angajator și ca angajat. În cuprinsul declarației din 2.12.2008 susține în plus față de cele relatate mai înainte că administratorul societății pârâte, d-l, nu l-a informat de existența actului adițional, întrucât încadrarea sa ca funcționar administrativ în cadrul firmei nu-i dădea atribuții în sensul raportării directe către administratorul societății și a încunoștințării sale cu privire la încheierea acestui act.
La data de 2.12.2008 pârâta emite decizia nr.9 prin care se decide desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă 4/11491/2492 în baza art.32 alin.2 lit. b coroborat cu art. 264 alin.1 lit f din Codul muncii. Motivele reținute în decizie care au condus la aplicarea acestei sancțiuni sunt:
- nerespectarea normelor imperative ale legii privind condițiile de validitate ale unui act juridic bilateral, respectiv neîntrunirea acordului de voință cu privire la actul adițional nr.328/25.03.2008 la contractul individual de muncă;
- pentru nerespectarea art.39 alin.2 lit.b, respectiv încălcarea obligației de subordonare ierarhică și implicit a disciplinei în muncă;
- pentru exercitarea abuzivă a prerogativelor funcției sale, de director personal, salariata dând dispoziții nelegale, în sensul determinării subordonatei sale, să semneze în numele administratorului societății actul adițional nr.328/25.03.2008 la contractul individual de muncă.
Decizia de suspendare a contractului de muncă pe toată durata desfășurării cercetării disciplinare constituie o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la suspendarea contractului individual de muncă. Este adevărat că această măsură este distinctă față de sancțiunea disciplinară constând în suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare, însă nu se poate susține că angajatul nu poate ataca în justiție această dispoziție dacă consideră că este nelegală sau netemeinică.
Art.52 din Codul muncii reglementează cazurile în care contractul de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului, prevăzând la litera a) a acestui articol suspendarea pe durata cercetării disciplinare, iar la litera b) suspendarea ca sancțiune disciplinară. Este evident că suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare efectuată în condițiile legii nu trebuie și nu poate fi confundată cu aplicarea sancțiunii disciplinare a contractului individual de muncă. Aceasta nu înseamnă că măsura unilaterală a suspendării contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare nu ar putea fi atacată în justiție de către angajat, întrucât art.283 alin.1alin.1lit.a din Codul muncii nu face nicio distincție între cazurile de suspendare a contractului de muncă, dând dreptul angajatului să formuleze cererea în termenul reglementat în mod expres de lege, or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate distinge în procesul aplicării dreptului.
În consecință, excepția inadmisibilității contestației la decizia de suspendare a contractului individual de muncă, astfel cum a definit-o pârâta, a fost respinsă.
În ceea ce privește convocarea reclamantei în vederea realizării cercetării disciplinare prealabile, instanța constată că din conținutul procesului - verbal încheiat de comisia de cercetare disciplinară prealabilă la data de 2.12.2008 rezultă că reclamanta ar fi fost convocată conform dovezii din data de 10.11.2008 (filele 24 și 25). Astfel cum s-a reținut și în cazul comunicării deciziei nr.8/1008 din confirmarea de primire nu rezultă actul comunicat și cuprinsul acestuia, astfel încât nu s-a făcut dovada comunicării convocării reclamantei la cercetarea prealabilă.
În plus față de cele reținute mai sus instanța constată că decizia de a suspenda contractul de muncă aparține numai angajatorului, însă această hotărâre nu poate constitui un abuz de drept. Așadar, suspendarea contractului individual de muncă trebuie să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună-credință și să fie necesară pentru a asigura cercetarea prealabilă corectă a abaterii disciplinare.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamantei i s-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă nu numai pentru modul de întocmire a actului adițional la contract datat 25.03.2008, dar și pentru considerente vizând încălcarea obligației de subordonare ierarhică și implicit a disciplinei în muncă, faptă pentru care nu se poate stabili o dată certă a săvârșirii sale. În cazul în care abaterea disciplinară a avut un caracter continuu, ceea ce este cazul în speță, față de cele arătate mai sus, termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare trebuie calculat de la ultimul fapt de încălcare de către salariat a obligațiilor de serviciu. Față de aceste considerente și ținând cont de faptele reținute în sarcina reclamantei prin decizia de desfacere a contractului de muncă, rezultă că aceste fapte ar fi fost săvârșite de reclamantă până la data de 15.10.2008, când i s-a pus în vedere să părăsească sediul societății.
Pentru a determina justețea măsurii luate în mod unilateral de angajator de suspendare a contractului, ca și legalitatea și temeinicia măsurii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, măsuri care au o cauză comună, este necesar a analiza probele administrate cu privire la acest aspect.
Din actele și lucrările celor două dosare rezultă că reclamanta a fost angajată de societatea pârâtă în funcția de director de personal, cu atribuții care nu pot fi stabilite cu exactitate, datorită neîndeplinirii de către pârâtă a obligației stabilite de instanța de judecată în sensul depunerii la dosar a fișei postului reclamantei.
Stabilirea atribuțiilor reclamantei în cadrul societății are relevanță hotărâtoare pentru determinarea funcției exercitate în fapt de reclamantă.
Din declarațiile martorilor G, și rezultă că reclamanta era persoana care în fapt exercita funcția de director general în cadrul firmei.
Din acest text rezultă că în cadrul firmei era de notorietate că reclamanta deținea funcția de director general, exercitând toate atribuțiile acestei funcții, în mod evident cu mult mai extinse decât cele ale funcției de director personal.
Atribuțiile reclamantei reies și din corespondența electronică purtată de aceasta cu administratorul societății pârâte, din cuprinsul căreia rezultă că reclamanta se ocupa nu numai de problemele de personal ale firmei, ci și de producția în sine și de contractele pârâtei, bucurându-se de încrederea deplină a administratorului societății.
Toate acestea au determinat credința reclamantei că funcția pe care o are în cadrul societății este cea de director general, aceasta fiind de fapt funcția exercitată de reclamantă începând cu luna decembrie 2006.
În consecință, calitatea de director general al societății pârâte a fost dobândită de reclamantă prin desemnarea sa în acest post de către însuși administratorul firmei, exercitând toate sarcinile de serviciu corespunzătoare acestei funcții.
Față de cele ce preced, rezultă că măsura suspendării contractului individual de muncă pe perioada realizării cercetării disciplinare prealabile, ca și desfacerea disciplinară a contractului de muncă reprezintă o măsură abuzivă, reclamanta având funcția de director general, astfel cum se precizează în actul adițional considerat de pârâtă ca fiind nelegal.
În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută a deciziilor nr. 8/16.10.2008 și 9/2.12.2008 și va dispune revenirea la situația anterioară emiterii deciziilor nr.8/16.10.2008 și nr. 9/2.12.2008 în sensul obligării pârâtei să-i permită reclamantei accesul în sediul societății, reintegrării reclamantei pe postul deținut și exercitării atribuțiilor de serviciu conform contractului individual de muncă nr. 4/11491/2492/2002 și a actului adițional din 1.01.2004 și nr. 328/25.03.2008.
În ce privește tichetele de masă, instanța a reținut că angajații societății pârâte au beneficiat de aceste drepturi, conform situației analitice a tichetelor de masă distribuite salariaților de către angajator în luna septembrie (fila 357). Acordarea tichetelor de masă pe parcursul anului 2008 fost confirmată și de martorul
În consecință, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei și tichetele de masă aferente fiecărei luni, începând cu luna octombrie până la restabilirea situației anterioare emiterii deciziilor.
Conform înscrisului intitulat,Prime 2008" (fila 289 din primul dosar), persoana care a preluat atribuțiile reclamantei ( ) a încasat la sfârșitul anului 2008 suma de 9000 lei, cu titlu de primă. În cazul în care contractul de muncă al reclamantei nu ar fi fost desfăcut, aceasta ar fi beneficiat de această sumă. În consecință, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 9000 lei, cu titlul de primă acordată la sfârșitul anului 2008.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, cerere formulată în ambele dosare conexate, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.269 alin.1din Codul muncii reclamanta are dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a suspendării contractului de muncă și a concedierii disciplinare abuzive.
Martorul G declarat că după destituire a văzut-o pe reclamantă deprimată, iar în perioada sărbătorilor de iarnă reclamanta i-a comunicat că urmează un tratament medicamentos, după un examen psihologic. Și martora a susținut că a observat că reclamanta era abătută și nu mai manifesta entuziasmul pe care îl manifesta de obicei.
În concluzie, instanța a apreciat că în urma suspendării contractului său de muncă și a concedierii sale reclamanta a suferit un prejudiciu moral, fiind afectată de situația în care a fost pusă prin concedierea sa abuzivă de către pârâtă.
Instanța a apreciat că pentru repararea prejudiciului moral încercat de reclamantă este suficientă obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei, respingând în consecință restul pretențiilor cu privire la daunele morale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata SC Internațional SRL în termen, motivat.
Se arată că sentința de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente.
1.S-a soluționat greșit excepția tardivității contestației la decizia 8/2008.
Recurenta susține că odată cu convocarea contestatoarei pentru cercetarea disciplinară i-a fost comunicată și decizia 8/2008 de suspendare a contractului de muncă pe durata desfășurării cercetării disciplinare.
2.Instanța de fond a interpretat greșit probele administrate ajungând la o soluție greșită în ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei de concediere 9/2.12.2008.
Reținând că " era de notorietate în cadrul unității că, avea calitatea de director general" instanța de fond a oficializat numirea reclamantei intimate în funcția de director general în baza actului adițional 328/25.03.2008, act ce nu reprezintă voința societății exprimată prin intermediul administratorului acestuia, nefiind încheiat cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la reprezentare.
Funcția arogată de contestatoare fără acceptul reprezentantului legal al societății se acordă, în scris, fie de Adunarea Generală a Asociațiilor fie de Administratorul Societății.
Prin urmare fapta contestatoarei există, reprezintă o încălcare gravă a normelor și principiilor în relațiile de muncă.
3.Este nelegală acordarea primei de sfârșit de an. Aceasta nu reprezintă un drept salarial ci este un beneficiu opțional, nu a fost negociat prin contractul colectiv de muncă, deci nu trebuia acordată.
4.Daunele morale au fost acordate greșit. Acordarea acestora este admisibilă doar în măsura în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă conțin dispoziții în acest sens.
În speță nu există o astfel de prevedere și prin urmare angajatorul nu este ținut decât la repararea prejudiciului material pricinuit salariatului nu și-a celui moral.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației astfel cum a fost formulată și precizată.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Susține că deja recurenta a pus în executare sentința criticată, emițând decizia 34 din 29.04.2009 de reintegrare a contestatoarei pe postul deținut anterior, însă la 18.05.2009 contestatoarea și-a prezentat demisia din societatea pârâtă ca modalitate de încetare a raporturilor de muncă.
Toate dispozițiile sentinței de fond cu privire la plata drepturilor bănești și a daunelor morale au fost executate integral.
Analizând recursul formulat, instanța constată că este fondat în parte.
În ceea ce privește soluționarea excepției tardivității formulării contestației cu privire la decizia 8/2008, instanța de fond în mod corect a reținut că această contestație este formulată în termen în lipsa unei dovezi care să infirme cele reținute de instanța de fond.( ex. dovada comunicării exprese a acestei decizii).
Argumentele instanței de fond pentru care a reținut că intimata nu a putut dovedi că i-a comunicat prin scrisoare recomandată dispoziția 8/2008 nu au fost combătute în recurs printr-un mijloc de probă cu aceeași forță probantă, adică tot un înscris, simpla afirmare că această decizie a fost comunicată odată cu convocarea contestatoarei pentru începerea procedurii de cercetare disciplinară nu este suficientă.
În ceea ce privește modul de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor 8 și 9 din 2008, instanța constată că în temeiul art. 3041Cod procedură civilă, probele administrate în cauză confirmă că reclamanta în cauză, deși nu a fost învestită printr-o decizie sau a administratorului societății pentru funcția de director general, îndeplinea atribuții în acest sens, chiar cu știrea administratorului firmei astfel că susținerile din motivele de recurs nu schimbă soluția instanței în ceea ce privește anularea acestor două decizii pentru următoarele considerente:
Prin decizia 9/2.12.2008, recurenta a dispus desfacerea pentru motive disciplinare a contractului individual de muncă 4/11491/2492 încheiat între recurentă și contestatoare. Ca principal motiv al desfacerii l-a constituit fapta abuzivă a contestatoarei de a determina- pe, o altă angajată a recurentei să semneze în numele Administratorului societății Actul Adițional nr. 328/25.03.2008 la contractul individual de muncă, fără a avea mandat de reprezentare în acest sens.
Prin actul adițional 328/2008 înregistrat și la ITM contestatoarea și-a schimbat funcția din director de personal - funcție deținută legal în temeiul contractului individual de muncă nr. 4/11491/2429 în funcția e de director general.
Așadar actul adițional a început să producă efecte juridice, fapt ce l-a determinat pe administratorul recurentei să întreprindă măsurile contestate fără însă a face dovada că actul adițional despre care afirmă că este nelegal, a fost desființat, anulat.
Desfacerea contractului de muncă inițial pe motive disciplinare este însă nelegală câtă vreme acest contract a fost valabil încheiat, iar noul act adițional, nefiind anulat, desfăcut, a continuat să producă efecte.
Deci atât decizia 8/2008, de suspendare a contractului de muncă inițial pentru funcția de director personal, cât și decizia nr. 9/2008 de desfacere a contractului individual de muncă 4/11491/2492 privesc adoptarea unor măsuri unilaterale abuzive din partea angajatorului, deoarece fapta invocată ca abatere disciplinară nu privește raportul juridic creat prin încheierea acestui contract de muncă, ci are legătură cu raportul juridic creat prin încheierea actului adițional la contractul de muncă a cărui legalitate nu poate fi verificată în cadrul prezentului litigiu, instanța fiind ținută de respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil.
În ceea ce privește susținerea recurentei că față de demisia contestatoarei interveniente în 18.05.2009 se impune a se anula sentința, dreptul și interesul contestatoarei nemaiexistând, instanța contată că această susținere este o problemă juridică ce ține de executarea dispozițiilor sentinței.
Astfel, deciziile contestate fiind anulate se impune repunerea în situația anterioară, respectiv plata drepturilor salariale până la reintegrarea reintegrarea contestatoarei ( 12.05.2009) ulterior demisiei acesteia, ca modalitate de încetare a contractului de muncă dintre părți(18.05.2009).
În ceea ce privește plata primei anuale se constată că raționamentul instanței de fond pentru care s-a dispus admiterea acestui petit este corect.
Recurenta însăși recunoaște că plata acestor prime anuale, chiar dacă nu era prevăzută în CCM, era o facultate a angajatorului, un beneficiu opțional de care s-au bucurat angajații cu ocazia diferitelor sărbători religioase sau zile festive alese de angajator. În condițiile în care s-a făcut dovada cu statul de plată că persoana care a preluat atribuțiile reclamantei a încasat la sfârșitul anului această primă, ca efect al anulării deciziilor contestate și al repunerii în situația anterioară a părților, se impune acordarea acestei prime către contestator cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, recursul intimatei este fondat.
Instanța de fond a acordat daune morale contestatoarei fără a respecta decizia de recurs în interesul legii 40 din 7.05.2007, dată în interpretarea art. 269 Codul muncii.
În speță, daunele morale nu pot fi acordate întrucât nu au o prevedere contractuală a părților fără de care nu se pot pune în discuție asemenea reparații în litigiile de muncă.
În consecință, în baza art. 3041Cod procedură civilă304 pct. 9 Cod procedură civilă și 312 alin 1 Cod procedură civilă va admite în parte recursul pentru această critică de recurs și va fi modificată sentința conform celor din dispozitiv.
Restul criticilor din recurs nefiind primite se vor aplica dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
De menționat că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă SC Internațional SRL Făgăraș împotriva sentinței civile 649/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Înlătură din dispozitivul sentinței obligația pârâtei SC Internațional SRL Făgăraș de a plăti către reclamanta suma de 20.000 lei daune morale.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - Ptr. - -
aflată în concediu legal
Semnează
Președinte Instanță
Grefier
Ptr. - -
aflată în concediu legal
Semnează
Prim Grefier
Red AP 14.07.2009
Dact AG 20.07.2009/ 3 ex
Jud fond /
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu, Ligia Vâlcu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1370/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3843/2009. Curtea... → |
|---|
