Contestație decizie de concediere. Decizia 1383/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8063/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1383/
Ședința publică din data de 05 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - -, împotriva sentinței civile nr.4564 din 02 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 1226/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul contestator, prin avocat, cu delegație de substituire atașată la fila 15 dosar, lipsind recurenta intimată - -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta intimată - -, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatului contestator, depune la dosar note scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 4564/02.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca rămasă fără obiect acțiunea prin care contestatorul a solicitat să se dispună constatarea nulității deciziei nr. 31158/23.11.2007 emisă de intimata - -, reîncadrarea sa pe funcția deținută anterior concedierii, cu obligarea intimatei de a-i plăti salariul corespunzător de la data concedierii și până la data efectivă a reîncadrării, obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum echivalent cu 10 salarii nete lunare pe care le obținea în calitate de angajat.
În final, pârâta a fost obligată la 1600 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Spre a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele aspecte:
- reclamantul a fost angajatul intimatei în funcția de reprezentant medical până la data de 10.01.2008, când i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii coroborat cu art. 44 din Contractul Colectiv de Muncă, sens în care s-a emis decizia contestată;
- la data de 10.01.2008, intimata a emis o altă decizie cu nr. 455, prin care la art. 8 arată că aceasta înlocuiește decizia de concediere atacată;
- potrivit susținerilor ambelor părți, împotriva acestei ultime decizii s-a formulat contestație, care a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr-;
- așa fiind, se constată că măsura luată împotriva contestatorului prin decizia contestată și anume concedierea, a fost revocată expres de angajator prin dispoziția nr. 455/2008, astfel că actul contestat nu mai produce efecte juridice, acțiunea rămânând fără obiect.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, în sensul că:
- deși a respins acțiunea reclamantului, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, fără să țină cont de prevederile art. 274 alin. 1 proc. civ. și cu toate că nu a reținut nici o culpă în sarcina pârâtei;
- în calitate de angajator, pârâta a fost obligată de însăși dispozițiile legale să emită a doua decizie de concediere, respectiv cea cu nr. 455/2008, pe motiv că reclamantul a intrat în concediu medical totalizând 67 zile consecutive, care s-au suprapus cu perioada de preaviz precizată în prima decizie de concediere, cea contestată în prezentul proces;
- obligativitatea emiterii celei de-a doua decizii rezidă în disp. art. 73 din Codul Muncii și cele ale art. 46 din Contractul Colectiv de Muncă;
- dacă nu s-ar fi emis această a doua decizie, s-ar fi ajuns la situația în care nu s-ar fi respectat dreptul salariatului concediat la beneficiul perioadei de preaviz stabilită prin decizia inițială, ceea ce ar fi dus implicit la nulitatea deciziei;
- instanța trebuia să admită cererea de conexare a dosarului nr- cu dosarul nr-, întrucât cele două contestații ar fi fost soluționate împreună conform art. 164 proc. civ.;
- de asemenea, instanța nu a studiat suficient probele administrate și astfel, fără temei legal a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 și 5 proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304 pct. 5, făcând aplicațiunea corespunzătoare a prevederilor art. 304/1 proc. civ. ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Examinând conținutul sentinței atacate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, se constată că prima instanță a respins acțiunea (ca rămasă fără obiect), însă a obligat pârâta (recurenta) la plata unor cheltuieli de judecată către intimatul-contestator în cuantum de 1600 lei.
Această ultimă dispoziție a Tribunalului nu este motivată nici în fapt și nici în drept. Și aceasta în condițiile în care, după cum reiese din practicaua hotărârii recurate, contestatorul, prin avocat, nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Nemotivarea oricărei dispoziții a unei hotărâri judecătorești pune instanța de control judiciar sesizată în imposibilitate de a verifica legalitatea și temeinicia respectivei dispoziții, echivalând cu necercetarea fondului pricinii de către prima instanță sub aspectul în discuție.
Totodată, actul procedural în întregul său (adică hotărârea judecătorească) trebuie considerat ca fiind întocmit cu neobservarea formelor procedurale legale, căci orice hotărâre trebuie să îndeplinească cerințele impuse de art. 261 proc. civ. printre care și aceea a motivării sale în fapt și în drept. Or, lipsa motivării face ca un asemenea act procedural să fie lovit de nulitate, fiindu-i aplicabile prevederile art. 105 alin. 2 proc. civ.
Cum în speță prin acest act s-a cauzat o vătămare recurentei-pârâte, vătămare constând în aceea că deși acțiunea a fost respinsă, totuși a fost obligată la cheltuieli de judecată, cu toate că nu a căzut în pretenții și în condițiile în care partea adversă nu a solicitat plata cheltuielilor, deci total în contradicție cu prevederile art. 274 alin. 1 proc. civ. Curtea consideră necesară admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În acest fel se asigură și realizarea dezideratelor decurgând din regula respectării dublului grad de jurisdicție, care își are izvorul în principiul fundamental al respectării dreptului la apărare al părților în proces.
Această soluție se impune și dintr-un alt punct de vedere. Prima instanță nu a fost sesizată doar cu capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității deciziei nr. 31158/2007, ci și cu alte pretenții. Or, cu privire la acestea nu s-a pronunțat în nici un fel prin dispozitivul și considerentele hotărârii, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. ultim proc. civ. potrivit cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii.
De altfel, din această perspectivă mai apare o problemă, anume aceea dacă toate pretențiile deduse judecății pot fi considerate că au devenit realmente lipsite de obiect, în condițiile în care în cauză sunt incidente prevederile art. 75 din Codul Muncii, potrivit cu care decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, sau pricina trebuie soluționată în fond, ținând seama că o eventuală revocare a deciziei respective nu șterge neapărat toate efectele juridice pe care le-a creat deja actul respectiv.
Legat de toate acestea cu ocazia rejudecării pricinii, observând dispozițiile imperative ale art. 315 proc. civ. Tribunalul va trebui să examineze și o altă chestiune. Este vorba despre situația în care dacă (bineînțeles după administrarea probelor necesare) se constată că decizia contestată este lovită de nulitate pe motiv de nelegalitate și/sau netemeinicie, angajatorul ( -) mai avea dreptul (posibilitatea legală) de a revoca respectiva decizie înainte ca instanța învestită cu judecarea contestației să se pronunțe asupra actului juridic atacat în justiție. Aceasta deoarece este știut că un act nul nu produce nici un fel de efecte și se consideră că nu a existat - sens în care sunt principiile ce acționează în materia efectelor nulității actelor juridice civile, aplicabile și în materia dreptului muncii, dat fiind rolul lor de drept comun - astfel încât el nu poate fi confirmat în vreun fel și deci nici revocat de către emitentul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - -, în contradictoriu cu intimatul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 3809/06.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./23.03.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 999/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1443/2009. Curtea... → |
|---|
