Contestație decizie de concediere. Decizia 1419/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1419/ Dosar nr-
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Roxana
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1102 din data de 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 2.11.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, pentru data de 6.11.2009, iar apoi pentru astăzi, 13.11.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1419/2009 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC Comercială Română - Asigurări SA și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1049/10.09.2008 intimata SC Asigurări SA a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 11.10.2008, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Se menționează în conținutul deciziei că din rațiuni de ordin economico - financiare conducerea societății intenționează să restructureze Direcția Juridică a societății și redimensionarea activității la un număr de 16 posturi din cele 70 existente la momentul emiterii deciziei.
Se mai arată faptul că se intenționează de către conducerea societății externalizarea unei părți din activitatea juridică specifică Asigurări SA.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că susținerile contestatoarei în sensul că decizia contestată este nelegală sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit art. 65 societatea poate dispune încetarea contractului individual de muncă al salariatului dacă postul deținut de salariat este desființat iar această desființare a locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză serioasă.
La fila 33 - 34 dosar a fost depus procesul verbal nr. 16/29.07.2008 prin care Consiliul de supraveghere al Asigurări SA a adoptat nota privind aprobarea restructurării Direcției Juridice și externalizarea activității juridice a societății. Procesului verbal i -a fost anexat memoriul și plan de măsuri privind analiza activității Direcției Juridice.
Așadar, dată fiind analiza efectuată, instanța de fond a constatat că intenția societății pârâte de a restructura activitatea Direcției Juridice are un fundament real, datorat situației economico - financiare și reprezintă o soluție pentru eficientizarea activității juridice a societății.
În ceea ce privește nulitatea deciziei contestate motivat de faptul că aceasta ar fi trebuit luată de către Adunarea Generală a Acționarilor și nu de către Consiliul de Supraveghere, instanța de fond a constatat că potrivit dispozițiilor din capitolul 12 al Actului Constitutiv al societății, organigrama societății este de Consiliul de Supraveghere, astfel încât,decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
De altfel, la dosar au fost depuse organigrame ale societății din care rezultă restructurarea activității Direcției juridice și desființarea postului deținut de reclamantă.
În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că respectiva concediere reprezintă de fapt o concediere colectivă și nu au fost respectate etapele prealabile impuse de lege în acest caz, instanța de fond a constatat că această concediere este o concediere individuală, nefiind vorba despre concedierea unui număr de 30 de salariați într-o perioadă de 30 de zile astfel cum prevăd dispozițiile art. 68 din Codul Muncii.
Cu privire la solicitarea reclamantei de acordarea despăgubirilor datorate modificării contractului de credit, astfel cum se arată în acțiunea completatoare. instanța de fond a reținut următoarele:
Contractul de credit a fost încheiat de către reclamantă în perioada când aceasta a fost salariata societății pârâte iar în această calitate a beneficiat de reducere a dobânzii cu 5% așa cum se reține și în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Totodată tribunalul a constatat că în contractul de credit se menționează în mod expres faptul că această reducere operează " doar pe perioada cât împrumutatul are calitatea de salariat al unei societăți din cadrul grupului, respectă clauzele contractuale și este prevăzută în Contractul de muncă".
Așadar de la data încheierii contractului de credit - 23.05.2007 reclamanta avea cunoștință despre această clauză contractuală iar faptul că în timpul derulării contractului de credit s-a produs încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a societății în condițiile în care decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
De altfel, un cuantum mai mic al dobânzii pentru creditul acordat reclamantei reprezintă o facilitate din partea societății, o bonificare salariaților săi, care i-a profitat reclamatei până la încetarea contractului individual de muncă și nicidecum o obligație a societății bancare față de salariații săi, pentru nerespectarea căreia să fie sancționată de către instanță.
Mai mult, instanța de fond a constatat că la fila 91 dosar a fost depusă adresa nr. 20782/02.10.2008, prin care SC Asigurări SA aducea la cunoștința reclamantei faptul că în organigrama societății există două posturi de consilier juridic, din care unul în structura organizatorică a Sucursalei Municipiului iar celălalt în structura organizatorică a Sucursalei
Faptul că reclamanta a refuzat a ocupa unul dintre cele două posturi oferite - chiar înainte ca raporturile sale de muncă cu pârâta să înceteze ( decizia producea efecte de la data de 11.10.2008) nu poate fi imputabil societății pârâte și nici nu poate conduce la desdăunarea reclamantei contestatoare pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța nu a avut în vedere că decizia de concediere nu conține trei dintre cele patru elemente obligatorii prevăzute de disp. art. 74 din Codul Muncii, și anume, motivele care au determinat concedierea, faptul că nu sunt arătate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate și nu cuprinde lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, precum și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
O altă critică vizează faptul că instanța în mod greșit a apreciat că nu este vorba despre o concediere colectivă ci despre una individuală, deși chiar pârâta a arătat în întâmpinare și a depus probe din care să rezulte că restructurarea are loc la nivel de unitate, iar numărul posturilor restructurate este de 54.
În perioada în care au avut loc consultări, angajatorul avea obligația să furnizeze sindicatului sau reprezentanților salariaților, toate informațiile relevante în legătură cu concedierea colectivă. Deși sindicatul a solicitat în repetate rânduri angajatorului să-și îndeplinească obligația de informare, așa cum reiese din adresele nr. 26/2008 și 27/2008, sindicatul nu fusese informat cu privire la intenția părților de restructurare.
Mai este criticat și faptul că deși ne aflăm în prezența unei concedieri colective, admițând faptul că este vorba de o concediere individuală, aceasta este lovită de nulitate absolută, nefiind respectate dispozițiile legale imperative deoarece desființarea postului trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie efectivă, să fie definitivă, să aibă caracter obiectiv, cu o cauză reală și serioasă.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond nu a analizat încălcarea dispozițiilor art. 126 și 129 din Codul Muncii cu privire la normarea muncii, cu toate că acesta este fundamentul pe baza căruia se poate asigura desfășurarea în condiții normale a activității.
Mai este criticat și faptul că decizia atacată a fost emisă de un organ necompetent, măsura privind externalizarea activității care ține de aprobarea strategiei societății, revenea adunării generale a acționarilor iar decizia nr. 1049/10.09.2008 a fost emisă de Președintele Directoratului în baza proceselor verbale ale Consiliului de Supraveghere, care nu era abilitat să ia astfel de hotărâri.
În ceea ce privește plata diferenței de dobândă, este evident o legătură de cauzalitate între prejudiciul cauzat și desfacerea nelegală a contractului de muncă, iar angajatorul nu are nici o culpă în acest sens. Ca urmare prejudiciul este cauzat din culpa angajatorului și nu a angajatului.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică din recurs, care vizează lipsa celor trei elemente obligatorii din cuprinsul deciziei de concediere, instanța apreciază că aceasta nu este fondată și în consecință va fi respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 74 din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 70 alin 2 lit. d, din Codul Muncii, numai în cazul concedierilor colective de muncă precum și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant de muncă. Acest text de lege trebuie analizat, în ceea ce privește calificarea concedierii și prin prisma dispozițiilor art. 68 din Codul Muncii, stabilindu-se astfel, dacă ne aflăm în prezența unei concedieri colective sau individuale. Ori, dispozițiile art. 68 din Codul Muncii, definesc concedierea colectivă, și prevăd în, mod expres situațiile în care se poate vorbi despre o concediere colectivă. Prin raportare la numărul total de angajați, instanța a apreciat în mod corect că este necesar a fi disponibilizați un număr de cel puțin 30 de angajați pentru a fi în prezența unei concedieri colective, iar perioada în care trebuie să aibă loc încetarea contractelor de muncă trebuie să nu depășească 30 de zile calendaristice. Ori așa cum rezultă din probele administrate în cauză, planul de măsuri privind restructurarea societății s-a desfășurat pe o perioadă de 73 de zile, cuprinsă în intervalul 8.08.2008 și 20.10.2008.
Procedând astfel, instanța de fond nu putea să aprecieze altfel, și să dea o altă interpretare instituției concedierii colective în detrimentul dispozițiilor imperative din Codul Muncii.
În ceea ce privește elementele obligatori pe care trebuie să le conțină decizia de concediere, se poate observa din analiza înscrisului depus la dosarul de fond fila 88, că aceasta conține toate elementele necesar obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 74 din Codul Muncii.
Este vorba despre considerentele economico - financiare și de politică de personal, la care s-a făcut referire în preambulul deciziei, care de altfel a fost susținută de o serie de decizii semnate la nivel de conducere operativă a angajatorului.
În ceea ce privește lipsa criteriilor de stabilire a ordini de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d din Codul Muncii, acest element este necesar numai în situația concedierilor colective, și nu a concedierilor individuale.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art.74 lit. d din Codul Muncii, trebuie observat că acest text de lege face trimitere la dispozițiile art. 64 din Codul Muncii și instituie obligația angajatorului de a oferi un loc de muncă, vacant în unitate, numai în situațiile reglementate de dispozițiile art. 61 lit. c și Ori contestatoarea din prezenta cauză, nu se află în nici una din situațiile redate mai sus. Chiar dacă jurisprudența și doctrina juridică, este diferită în abordarea obligației angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant, uneori făcându-se trimitere la principiul bunei credințe și al garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, instanța apreciază că în lipsa unui temei de drept, care să stabilească în mod expres o astfel de obligație, printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi suplinite lacunele legislative. De altfel din probele administrate în cauză rezultă că intimata din prezenta cauză a pus la dispoziția contestatoarei un loc de muncă, pe un post pe perioadă nedeterminată în cadrul Sucursalei P, post care nu a fost acceptat de aceasta. (dosar fond fila 92).
În ceea ce privește caracterul real și efectiv al concedierii, din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, precum și din organigrama depusă la dosar, rezultă că reducerea de personal a fost generată de dificultățile financiare pe care le înregistrează angajatorul, iar postul pe care l-a ocupat contestatoarea a fost efectiv desființat din organigrama societății, având la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității. În ceea ce privește competența legală a organelor ce au adoptat măsura reorganizării și eficientizării activității din cadrul acestei instituții bancare, instanța apreciază că nici acest aspect nu are relevanță în analiza legalității măsurii privind concedierea colectivă, întrucât instanța de judecată nu are competența de a cenzura oportunitatea și necesitatea unei astfel de măsuri, și prin urmare nici competența de a verifica, abilitățile legale ale organelor de conducere ale angajatorului.
Nici critica legată de lipsa consultărilor și neinformarea sindicatului despre măsurile privind restructurarea, nu pot fi primite, întrucât îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei obligații nu pot conduce la constatarea nulității deciziei de concediere, fiind lipsit de relevanță acest aspect.
Referitor la criticile privind normarea muncii, instanța apreciază că acestea exced obiectului cererii de chemare în judecată și prin urmare nu au legătura cu analiza legalității și temeiniciei deciziei de desfacere a contractului de muncă. Aspectul normării muncii putea să formeze obiectul unui dosar separat în care să fie administrat un probatoriu adecvat, în concordanță cu un astfel de capăt de cererea.
În ceea ce privește, pretenții formulate de contestatoare, referitoare la prejudiciul cauzat de majorarea dobânzii, trebuie menționat că o astfel de clauză a fost semnată și acceptată de contestatoare, și se referă la faptul că dobânda este redusă doar pe perioada în care împrumutatul are calitatea de salariat al unei societăți din cadrul grupului. În lipsa unei alte clauze care să facă trimitere la culpa părților în încetarea raporturilor de muncă, instanța de judecată nu poate interpreta astfel obligațiile contractuale încheiate între părți.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1102/2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./02.12.2009
Tehnoredact./10.12.2009/ 4 ex.
Jud. fond,
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Roxana
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 871/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
