Contestație decizie de sancționare. Decizia 871/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 871/2009
Ședința publică de la 03 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1505/LM din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Procedura este completă, fiind îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar reclamantul recurent a înregistrat Concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 29 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, solicitând anularea deciziei nr. 19/20.02.2008 și în subsidiar să se constate nulitatea absolută a acesteia, să se constate tardivitatea emiterii deciziei și să fie obligată pârâta să-i plătească o despăgubire egală cu 10% din salariul de bază și indemnizația de conducere pe care le-ar fi realizat în lunile martie, aprilie și mai 2008; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că decizia de sancționare este tardiv emisă, potrivit art. 268 alin.1 Codul Muncii, coroborat cu art.76 Codul Muncii, întrucât unitatea a fost înștiințată cu privire la presupusa faptă la data de 18.12.2007, iar decizia a fost emisă la data de 20.02.2008, cu depășirea termenului de 30 de zile stabilit de lege.
De asemenea se arată că, fapta imputată de transmitere a unui raport cu date total eronate nu există, deoarece raportul nu a fost transmis de reclamant oficial, ci a fost transmis instituției centrale pentru a fi verificat, pe baza datelor culese de documentele prezentate de persoana juridică verificată, iar nu pentru a fi utilizat în relația cu aceasta sau pentru a-i servi la autorizare și mai mult nu a fost instruit pentru un atare raport, motiv pentru care a fost transmis sub formă de informare, pentru a fi prelucrat, modificat și verificat de persoanele de specialitate. Se arată că decizia nu conține nici o examinare a faptei în sensul art.266 Codul Muncii și art.75 alin.4, 6, 7, 10. Unic la Nivel Național pe anii 2007-1010 și că este luată cu încălcarea art.268 alin.2 lit. a și c Codul Muncii în sensul că nu este descrisă fapta și nu s-au precizat nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 53/2003- Codul Muncii și ale M Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice solicită respingerea acțiunii, arătând că decizia a fost emisă în termenul legal, deoarece fapta a fost constatată prin procesul verbal nr.4 din 29.01.2008; că aceasta există și constă în faptul că a întocmit un raport de specialitate în care a introdus date eronate, respectiv a menționat că CO H, are datorii la bugetul de stat, fapt ce ar fi condus la respingerea cererii de acordare a licenței, cu imposibilitatea de a formula o nouă cerere timp de 6 luni, când în realitate acea societate nu înregistrează debite restante la bugetul de stat, sau către terți și are profit; a fost descrisă această faptă, iar apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare prealabile au fost menționate în decizia de sancționare.
Prin sentința civilă nr. 1505/LM/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1814,94 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu referire la excepției tardivității emiterii deciziei de sancționare disciplinare invocată de reclamant netemeinicia acesteia, întrucât data de la care unitatea a luat cunoștință despre faptă este data de 29.01.2008, iar decizia a fost emisă la data de 20.02.2008, deci în termenul prev. de art.268 alin.1 Codul Muncii. Pe fondul cauzei, s-a reținut, de asemenea netemeinicia contestației; decizia de sancționare a reclamantului cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 3 luni, cu 10%, în lunile martie, aprilie și mai 2008, pentru neîndeplinirea sarcinii de serviciu de a verifica documentația de licențiere depusă de operatorii de servicii publice, fiind legală și temeinică raportat la probele și dispozițiile legale incidente.
Susținerile reclamantului în sensul că nu a trimis oficial acest raport, că nu a fost instruit pentru întocmirea acestui raport și că nu s-a înregistrat nici un prejudiciu, deoarece societatea verificată a primit licența au fost înlăturate cu motivarea că sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru evidențierea unor date eronate în raport și nu pentru nesocotirea unei metodologii de întocmire a raportului, iar pentru acest aspect reclamatul nu avea nevoie de o instruire specială, iar acordarea ulterioară a licenței nu înlătură fapta sa de încălcare a obligației stabilite prin fișa postului, de verificare și prezentare corectă a datelor.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr.169/1999, reclamantul solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul susține următoarele:
- în mod greșit s-a respins excepția tardivității emiterii deciziei atacate, deoarece unitatea a fost înștiințată despre producerea presupusei fapte la data de 19.12.2007 (27-dosar fond), iar sancțiunea a fost emisă doar la data de 20.02.2008, deci cu depășirea termenului de 30 zile prev. de art.268 alin.1 coroborat cu art.76 Codul muncii.
- se reiterează excepția de nulitate absolută a deciziei de concediere pentru motivul lipsei descrierii faptei în sensul art.266, 268 lit. a Codul muncii și art.75 alin.4, 6, 7 din M Unic la nivel național; în decizie nefiind descris sau indicat nici un prejudiciu material sau moral suferit de instituție ( adică exact fapta indicată potrivit regulamentului intern ca abatere disciplinară- art.92 alin.3).
- se reiterează excepția de nulitate prev. de art.268 lit.c din Codul muncii privitoare la lipsa din cuprinsul deciziei atacate a motivelor înlăturării apărărilor sale;
- pe fondul cauzei, fapta nu există deoarece din întreaga decizie nu rezultă care sunt prejudiciile materiale sau morale pe care le-a adus atâta timp cât prin raport a propus licențierea solicitantului (38) și aceasta a și fost emisă efectiv (81-82); nu rezultă din decizia atacată care sunt datele eronate din raport; raportul a fost trimis prin email colegului său care trebuia să-l verifice și să întocmească pe baza lui un raport de specialitate pe care să îl prezinte în ședința de licențiere; potrivit normelor de management al calității în situația constatării unor neconformității trebuia întocmit un raport de neconformitate, ceea ce nu s-a întâmplat, prin urmare nu a fost produs nici un efect negativ - prejudiciu material sau moral unității în sensul articolului din regulamentul intern care prevedea fapta ce constituie abatere disciplinară. Toate aceste aspecte, susține recurentul nu au fost analizate de instanța de fond, reținându-se în motivare împrejurări străine de abaterea dedusă judecății.
În drept se invocă art.304 punct 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice se solicită respingerea recursului ca nefondat, iar pe fondul cauzei menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, reiterându-se argumentele de fapt și de drept din fața primei instanțe. (24-28).
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin 2. cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat sub toate aspectele invocate.
Potrivit art.268 alin.1 Codul Muncii "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii
disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei"
Data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare este data înregistrării în registrul general al angajatorului a notei, referatului, procesului-verbal prin care se arată abaterea disciplinară săvârșită, fiind adusă astfel, la cunoștința angajatorului. Deci, termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei de sancționare disciplinară se calculează de la data întocmirii raportului de sancționare, chiar dacă, atât cercetarea faptei cât și referatul de înștiințare referitoare la săvârșirea faptei sunt anterioare.
În speță, această dată este 29.01.2008, data înregistrării procesului verbal nr.4 prin care se constată abaterea disciplinară săvârșită de recurentul intimat și în baza căruia s-a procedat la emiterea deciziei de sancționare nr.19 la data de 20.02.2008, deci în termenul legal prevăzut de textul de lege susenunțat (3-7).
Nu poate fi reținută susținerea recurentului cu trimitere la referatul din 19.12.2007, deoarece prin acest act se propune cercetarea disciplinară a salariatului în cauză și ca atare în nici un caz acest înscris nu reprezintă un act de aducere la cunoștință a abaterii disciplinare săvârșite în cauză; aceasta fiind constatată și adusă la cunoștința angajatorului după efectuarea cercetării disciplinare, respectiv așa cum s-a reținut mai sus prin procesul verbal nr.4/29.01.2008.
Potrivit art.268 alin.2 lit.a și c Codul muncii, decizia de sancționare
disciplinară trebuie să cuprindă în mod obligatoriu sub sancțiunea nulității absolute descrierea faptei care constituie abatere disciplinară șimotivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prev. de art. 267 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea.
În cauză, în conținutul Deciziei nr. 19/20.02.2008 intimata a făcut o descrierea amănunțită a faptei care constituie abatere disciplinară cu referire la referatele nr. 1385/20.12.2007, adresa nr. 1467/21.12.2007, procesul verbal nr.4/29.01.2008 imputându-i recurentuluiprezentarea unui raport de specialitate al Co H, care conținea date total eronate și care puteau duce la respingerea cererii de licențiere formulată,cu repercusiuni grave asupra activității acestei societăți și asupra imaginii. În concret, s-a menționat în raport cu privire la societatea mai sus menționată că are datorii restante către bugetul general consolidat (37 verso), ori din bilanțul prescurtat la data de 31.12.2006 al acestei societății rezultă că nu are datorii restante către bugetul statului (41-45).
De asemenea, în conținutul deciziei sunt reținute apărările recurentului în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum și motivele înlăturării acestora.
Cu referire la fondul cauzei, criticile recurentului se vizează a fi de
asemenea nefondate, deoarece fapta descrisă îmbrăcă haina juridică a abaterii disciplinare în sensul definit de legiuitor în conținutul art.263 alin.2 Codul Muncii. Faptul că ulterior licența fost acordată către SC Co H și nu s-a produs efectiv un prejudiciu material nu înlătură răspunderea disciplinară a recurentului care, în calitatea sa de director, expert 1 avea sarcina, potrivit art.3 alin.13 din fișa postului,de a verifica documentația de licențiere, depusă de operatorii de servicii publice și să pună accent pe caracterul complet al acestora și pe corectitudinea datelor(48), sarcină de serviciu nesocotită în contextul dat, așa cum justificat a reținut prima instanță din probele administrate în cauză.
În fine, toate susținerile reclamantului cu privire la inexistența faptei- invocate în motivarea în fapt a cererii sale de chemare în judecată- au fost analizate și înlăturate argumentat de către prima instanță, în conformitate cu art. 261 punct 5 cod procedură civilă, așa cum reiese în mod evident din considerentele hotărârii pronunțate.
Față de cele preced, curtea constată că nu este incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii expres și limitativ prev. de art. 304 punct.1-9 cod procedură civilă, așa încât în conformitate cu art. 312 alin.1 cod procedură civilă cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, va respinge ca nefondat recursul reclamantului, menținând ca legală și temeinică soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE;
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1505/LM/6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.07.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - Semnează Vicepreședinte, | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored. AD, 2 ex.IM 27.07.2009
Jud.fond- M,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Carmen Fiț
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 115/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1419/2009. Curtea... → |
|---|
