Contestație decizie de concediere. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6199/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.27/
Ședința publică de la 06.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5830/23.07.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.49817/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. - și intimata-contestatoare prin avocat, cu împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 13308/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și obligarea intimatei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței/27.03.2009 și a facturii aferente.
Susține că hotărârea este neîntemeiată din punct de vedere al modului în care instanța a înțeles să aprecieze asupra cauzei. Arată că din 2000 de angajați, doar doi au formulat contestații, ca urmare a reorganizării manageriale a societății, în ceea ce privește nemulțumirile datorate noilor condiții de muncă, neconforme cu gradul de confort anterior. Mai arată că dintre cei 5 salariați care au încheiat raporturile juridice de muncă, doar doi au contestat aceste aspecte.
Un prim motiv de recurs este că instanța de fond în mod eronat a considerat consimțământul viciat de presupusele violențe morale exercitate asupra acesteia. Arată că intimata a deținut funcția de șef serviciu resurse umane. O dovadă a caracterului mincinos este promovarea contestației, având în vedere că avea posibilitatea de a se adresa organelor de poliție, în cazul unei amenințări reale.
Un al doilea motiv este în legătură cu probele reținute de instanță ca fiind relevante, deși reține în considerente că pozițiile martorilor sunt subiective.
Intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5830/23.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulata de contestatoarea în contradictoriu cu intimata - -; a anulat decizia nr. 1408 din 20.11.2008 emisă de intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că recurenta-contestatoare a avut calitatea de salariată a intimatei în funcția de Serviciu Resurse Umane începând cu anul 2002, la data de 20.11.2008 fiind emisă decizia nr. 1408 prin care se menționează încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 litera b) Codul muncii - acordul părților. Decizia de încetare a raporturilor de muncă prin acord a avut la bază cererea salariatei înregistrată sub nr. 5110 din 10.11.2008, aprobată de organele de conducere ale societății.
La aceeași dată 10.11.2008 au fost înregistrate la societate și cererile altor salariați:, de încetare a raporturilor de muncă prin acord, fiind emise deciziile 1403, 1407, 1402, 1401 din 20.11.2008.
Actul juridic prin care părțile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic, fiind necesar ca acordul de voință să se materializeze printr-un consimțământ care să întrunească condițiile art. 948 civil. Pentru a proceda la încetarea contractului în baza art. 55 litera b) Codul muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare de voință neîndoielnică, din care să rezulte intenția clară a salariatului de a părăsi unitatea.
În cauză, instanța a constatat că nevalabilitatea consimțământului dat de salariată la încetarea raporturilor de muncă, consimțământ viciat de violența morală, injustă și determinantă la încheierea actului juridic.
Astfel, cererea de încetare a raporturilor de muncă a fost semnată de salariată în condițiile unui climat ostil la locul de muncă, determinat de o sesizare referitoare la modul de administrare a bunurilor societății de către persoanele din conducere, urmată de un control al Gărzii Financiare.
Controlul a născut suspiciunea că anumiți angajați au folosit informații de care au luat cunoștință în timpul activității pentru a formula scrisoarea ce cuprindea acuzații la adresa persoanelor din conducere.
Existența controlului Gărzii Financiare nu a fost contestată de intimată, din procesul verbal rezultând că la data de 11.11.2008 societatea a fost sancționată de comisarii instituției menționate.
Declarațiile martorilor ascultați în fața instanței au evidențiat legătura dintre controlul Gărzii Financiare și încetarea raporturilor de muncă cu câțiva angajați, cărora li s-a reproșat implicarea în sesizarea anumitor instituții, angajați ce nu au mai fost considerați de încredere.
Din declarația martorei, care a încetat relațiile de muncă în aceleași condiții cu contestatoarea, a rezultat că directorul a chemat-o în birou și i-a dictat cererea de încetare prin acord, constatând ulterior, după discuțiile cu contestatoarea că și în cazul acesteia a procedat în același mod. Din discuțiile purtate cu contestatoarea, martora a înțeles că directorul i-a spus că în cazul în care refuză să demisioneze, va avea grijă ca soțul său, despre care știa că lucrează la Ministerul Agriculturii, să fie dat afara de la locul de muncă, și că va avea grijă și de fiica sa. Martora a mai arătat că, anterior semnării cererii, atitudinea conducerii față de contestatoare a fost agresivă, pregătindu-se concedierea acesteia, că reprezentantul sindicatului a sfătuit-o să-și caute un alt loc de muncă.
Dacă declarația martorei poate fi considerată subiectivă față de faptul că a încetat relațiile de muncă cu intimata, formulând și o contestație în justiție, la care a renunțat, instanța a reținut că declarația martorului, fost angajat pe perioadă determinată al intimatei, duce la aceeași concluzie privind atmosfera ostilă din societate după scrisoarea acuzatoare la adresa conducerii, cu consecința încetării raporturilor de muncă cu anumiți salariați printre care și contestatoarea. Martorul a relatat că a fost chemat de director, care i-a cerut să deparoleze calculatorul contestatoarei, în lipsa acesteia, pentru a găsi anumite informații, că în cadrul unei ședințe angajaților li s-a spus că vor fi păstrați trei oameni de încredere, că personalul va fi schimbat și că era bănuită că a contribuit la întocmirea scrisorii. A arătat martorul că din discuțiile purtate cu contestatoarea a înțeles că directorul i-a cerut să-și dea demisia, că aceasta a primit telefoane și mesaje prin care era amenințată că va fi dată afară din orice loc de muncă și că a asistat la discuții între contestatoare și director prin care acesta din urmă i-a spus că nu mai este de folos societății.
Cât privește martorii și, salariați ai intimatei și în prezent, instanța a reținut că declarațiile acestora sunt neconcludente întrucât nu punctează niciunul din aspectele legate de încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei.
Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
constă în amenințarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Amenințarea cu concedierea din orice alt loc de muncă precum și cu privire la soțul și fiica contestatoarei a determinat-o pe aceasta să solicite încetarea raporturilor de muncă, la cererea angajatorului. conducerii asupra salariatei, atmosfera de suspiciune de la locul de muncă, precum și detaliile legate de locul de muncă al soțului acesteia, pe care directorul le cunoștea, au fost de natură să nască în sufletul persoanei temerea că răul cu care a fost amenințată se poate concretiza, fiind determinant la exprimarea acordului pentru încetarea raporturilor de muncă.
În același timp, violența a fost nelegitimă, căci numai prin mijloace ilicite, directorul ar fi avut posibilitatea de a face ca reclamanta să fie dată afară din locuri de muncă în care acesta nu avea putere de decizie, rău ce se putea întâmpla și membrilor familiei sale.
Încetarea raporturilor de muncă la aceeași dată (11.11.2008, data controlului Gărzii Financiare) de către cinci salariați nu poate fi o coincidență, constituind o probă ce se coroborează cu declarațiile martorilor în sensul că voința încetării contractelor de muncă nu a aparținut salariaților, aceștia fiind constrânși să semneze cererile de încetare prin acord.
Instanța ca reținut că nevalabilitatea consimțământului la încetarea raporturilor de muncă, este cauză de nulitate a actului care constată acordul salariatei.
Întrucât, conform art. 164 Codului muncii, orice datorie a salariatului față de angajator trebuie constatată prin hotărâre judecătorească, decizia 1408 care constată și debitul reprezentând contravaloarea cursurilor de formare profesională nu are caracterul unui titlu executoriu care să determine rețineri din salariu sau executarea prin intermediul executorilor judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta - -, criticând soluția pentru motive care nu au fost încadrate în drept, dar a căror dezvoltare face posibilă, potrivit art. 306 alin. 3. pr. civ. încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 7 pr. civ.
În motivarea recursului se susține, în esență, că instanța a analizat în mod superficial și a apreciat în mod greșit probatoriul administrat.
Reluând relatarea situației de fapt care a condus la promovarea acțiunii de către reclamantă, recurenta arată că, la data de 10.11.2008, raporturile de muncă dintre părți au încetat prin acordul părților, la inițiativa reclamantei.
Hotărârea tribunalului este criticată pentru modul în care instanța, în lipsa unor elemente concrete care să conducă la o atare concluzie, a apreciat consimțământul contestatoarei ca fiind alterat de presupusele violențe morale exercitate asupra acesteia.
reprezintă o adâncă stare de tulburare care se traduce prin traume ale victimei acesteia, ce o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Stabilirea existenței unui astfel de viciu de consimțământ presupune deci analizarea laturii interne a voinței juridice materializate prin actul juridic încheiat. Pentru ca un element abstract și greu de identificat cum este voința interioară să poată răsturna aparența de valabilitate a voinței exteriorizate, dovada acesteia (a voinței reale diferite de cea exteriorizată) trebuie făcută cu elemente palpabile, extrinseci actului juridic. în mod imperios necesar, aceste dovezi vor fi unele concrete și nu de natura prezumțiilor, astfel încât, date fiind consecințele majore asupra valabilității actului juridic, existența violenței să nu fie pusă la îndoială.
, neliniștea sau temerea reverențioasă a unui angajat în contextul unor transformări ale climatului de muncă nu pot însă conduce la concluzia existenței unor amenințări care să îmbrace forma violenței - viciu de consimțământ.
Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că un așa-zis climat ostil generat de cauze exterioare raporturilor de muncă dintre contestatoare și subscrisa a fost de natură să îi provoace angajatei o temere care să determine inițiativa de încetare a raporturilor contractuale. Instanța era însă obligată să analizeze elemente concrete precum vârsta sau pregătirea angajatei, care deținea funcția de șef serviciu resurse umane, fiind deci puțin probabil ca, familiarizată fiind cu modalitățile de naștere, modificare și stingere a raporturilor de muncă, să fie atât de ușor impresionabilă încât să cedeze în fața unei atmosfere presupus tensionate.
amenințări proferate de directorul societății la adresa membrilor familiei contestatoarei nu pot constitui violente raționabile în raport de persoana contestatoarei. Ipotetica amenințare cu faptul că soțul contestatoarei va fi concediat de la locul de muncă deținut în cadrul Ministerului Agriculturii nu se bucură de niciun alt suport în afara afirmației contestatoarei, care nu justifică în niciun fel cum ar fi posibilă aducerea la îndeplinire a acelei amenințări, respectiv care era relația dintre conducerea societății.
Este mai mult decât evident că unicul motiv pentru care această contestație a fost promovată a fost acela că se încearcă sustragerea de la obligația de plată a contravalorii cursurilor de specializare urmate de contestatoare și suportate în totalitate de societate, chestiune ce face obiectul dosarului nr-, având ca obiect pretenții.
În plus față de cele arătate mai sus, recurenta a arătat că societatea are în subordine circa 2000 de angajați, însă niciunul nu a acuzat vreodată conducerea societății de proferarea amenințărilor la adresa acestora, cazul de la sfârșitul anului 2008 fiind unul cu totul izolat și de aceea greu de crezut.
În legătură cu probele reținute de instanță ca fiind relevante, se apreciază că instanța de fond, fără niciun suport legal, a ținut cont de declarațiile celor doi martori propuși de contestatoare, deși, după cum chiar instanța a reținut în considerentele hotărârii atacate, pozițiile martorilor nu pot fi decât unele subiective ( a formulat la rându-i contestație împotriva deciziei de încetare a raporturilor de muncă emise de subscrisa, renunțând la acea judecată tocmai pentru a putea fi martor în prezenta cauză, iar fusese angajat al societății recurente pe perioadă determinată și reînoirea contractului său fusese refuzată de directorul societății o dată cu expirarea termenului) și cu toate că cele două depoziții se contrazic una pe cealaltă. Astfel, în timp ce martora a declarat că amenințările directorului general vizau locul de muncă al soțului contestatoarei, martorul a declarat că petenta a fost amenințată că va fi dată afară din orice loc de muncă viitor.
Este de asemenea criticabil că, în pofida faptului că cei doi martori propuși de contestatoare au declarat că au perceput situația descrisă doar prin prisma relatărilor contestatoarei, neasistând personal la evenimentele descrise, instanța a apreciat iu administrat.
În schimb, instanța a considerat că declarațiile martorilor propuși de societate sunt neconcludente, deși din depoziția martorului rezultă fără putință de tăgadă contrariul celor afirmate de martorul. Cu toate acestea, instanța a ținut cont, atunci când a pronunțat hotărârea, doar de declarația celui din urmă, fără a preciza măcar motivul ce a determinat înlăturarea declarației celuilalt. Raporturile contractuale ale martorului cu recurenta încetaseră încă din 05.11.2008, deci înainte ca să înainteze solicitarea de încetare a raporturilor de muncă sub "amenințarea" conducerii, astfel că nu putea cunoaște situația de la momentul încetării raporturilor de muncă dintre recurentă și contestatoare.
Criticabil este totodată faptul că instanța de fond a apreciat anumite acțiuni, precum deparolarea computerului utilizat de către contestatoare în lipsa acesteia sau repartizarea biroului de lucru al acesteia alături de alți colegi, ca fiind amenințătoare pentru angajată, în timp ce niciun alt angajat față de care au fost dispuse aceleași măsuri nu a fost prejudiciat în vreun fel de acestea. Mai mult, deparolarea computerului de muncă nu putea aduce niciun fel de prejudiciu contestatoarei, dimpotrivă parolarea acestuia de către utilizator ar fi fost un prejudiciu adus recurentei. Martorul a declarat că și acestuia i-a fost mutat biroul și ridicat calculatorul, dar că niciodată nu a fost victima vreunei violențe psihice din partea conducerii. Tot acesta a adus la cunoștința instanței de judecată că, într-adevăr, în ultima perioadă ședințele la care erau convocați angajații societății erau tot mai dese, urmare a nevoii de regândire a managementului societății, însă că niciodată nu s-a încercat determinarea angajaților să părăsească locul de muncă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041. pr. civ. Curtea reține următoarele:
Contestatoare a avut calitatea de salariată a intimatei în funcția de Servciu Resurse Umane începând cu anul 2002. La data de 20.11.2008 fiind emisă decizia nr. 1408 prin care se menționează încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 litera b) Codul muncii. Decizia de încetare a raporturilor de muncă prin acord a avut la bază cererea salariatei înregistrată sub nr. 5110 din 10.11.2008, aprobată de organele de conducere ale societății comerciale.
În esență, prima instanță a reținut că decizia contestată este nelegală, câtă vreme acordul părților nu s-a realizat, întrucât consimțământul salariatei a fost viciat prin violență (exercitarea de către angajator a unor presiuni și amenințări asupra acesteia).
Curtea reține că, potrivit art. 956 din Codul civil, este violență întotdeauna când, spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil și prezent. Se ține cont în această materie de etate, de sex și de condiția persoanelor.
Prin urmare, pentru a se constata existența acestui viciu de consimțământ, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții, și anume: să existe o violență fizică sau morală ( constând într-o amenințare cu un rău moral, de natură să provoace o teamă care duce la încheierea unui act juridic care, altfel, nu s-ar fi încheiat), violența să fie determinantă pentru încheierea actului și să fie injustă, nelegitimă.
Or, în speță, amenințările în sensul concedierii reclamantei din orice alt loc de muncă sau cu privire la detaliile postului soțului reclamantei de la Ministerul Agriculturii nu pot fi considerate ca fiind determinane în exprimarea consimțământului la încetarea contractului de muncă, și în niciun caz nu pot fi considerate expresia unei temeri determinante pentru o persoană având vârsta și pregătirea reclamantei, care lucra în cadrul societății recurentei din anul 2002, fără să fi semnalat în toată această perioadă neînțelegeri cu conducerea societății sau să se fi pretins victima vreunei atmosfere determinate de amenințări ori ostilitate, astfel ca în prezent să ajungă la o asemenea teamă de represalii.
În ceea ce privește analiza mecanismului realizării acordului de voință pentru încetarea raporturilor de muncă, se reține că la data de 10.11.2008 a fost înregistrată la sediul societății - - cererea olografă prin care solicită încetarea activității în conformitate cu dispozițiile art. 55 lit. b) Codul muncii, începând cu 11.11.2008.
Tribunalul și-a întemeiat soluția pe prezumția izvorâtă din depozițiile martorilor audiați, însă acestea au un conținut vag, echivoc.
Relatările martorilor audiați nu conduc nicicum la interpretarea faptelor la care se referă - în sensul dovedirii violenței asupra consimțământului recurentei, întrucât aceste relatări privesc împrejurări despre care martorii au avut cunoștință din surse indirecte, respectiv relatările reclamantei însăși, martorii nefiind prezenți în niciunul dintre momentele la care directorul a proferat pretinsele amenințări relatate.
Mai mult, prima instanță chiar a reținut că depozițiile nu pot fi decât subiective, pentru că era și ea parte într-un litigiu având drept obiect contestație împotriva deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar fusese angajat al recurentei pe perioadă determinată.
Mai departe, conținutul declarațiilor celor doi nici nu se coroborează, pentru că prima a declarat că amenințările directorului general vizau locul de muncă al soțului reclamantei, iar al doilea a susținut că amenințările aceluiași director priveau viitorul profesional al reclamantei.
Mai departe, martorul își încheiase raporturile de muncă cu societatea - - la data de 05.11.2008, înainte de încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei.
Nu sunt juste nici aprecierile instanței în sensul că împrejurări precum deparolarea calculatorului folosit de către reclamantă sau deplasarea biroului acesteia alături de alți colegi ar avea o natură amenințatoare pentru reclamantă, cât timp nu s-a dovedit și, de altfel, nici nu s-a invocat vreo modalitate în care aceste acțiuni ale angajatorului ar prejudicia-o pe angajată.
Curtea apreciază că prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada vicierii prin violență a consimțământului reclamantei la momentul exprimării voinței sale de înceta raporturile de muncă, iar din conținutul considerentelor sentinței se desprinde concluzia că soluția se întemeiază pe prezumții care nu se coroborează cu probe indubitabile, a căror interpretare să fi conturat, în afara oricărui dubiu, convingerea instanței în sensul vicierii voinței reale a reclamantei-contestatoare.
Concluzionând, chiar admițând că ar fi fost dovedită, dincolo de orice dubiu, amenințarea exercitată asupra reclamantei, aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a reprezenta violență psihică, întrucât faptele care au constituit obiectul amenințării nu erau de natură să îi insufle o "temere raționabilă" în sensul art. 956. civ. prin raportare la persoana reclamantei, care avea funcția de șef serviciu Resurse Umane Salarizare la - -.
Raportat la probatoriul administrat, din perspectiva dispozițiilor art. 1169 Cod civil, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată și, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în tot.
Față de dispozițiile art. 274. civil va obliga contestatoarea la 2975 lei cheltuieli de judecată avansate de - - la fond, ca urmare a respingerii acțiunii (filele 29-30 dosar fond) precum 2500 lei, cheltuieli de judecată avansate în recurs (filele 15-16 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5830/23.07.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.49817/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge contestația ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea la 2975 lei, cheltuieli de judecată avansate în fond.
Obligă intimata la 2500 lei, cheltuieli de judecată avansate în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-18.01.2010
Jud. fond:
T
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 7350/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 142/2010. Curtea de... → |
|---|
