Contestație decizie de concediere. Decizia 1433/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(8604/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1433/
Ședința publică din 06.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Garda Națională de Mediu, împotriva sentinței civile nr.6216 din data de 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8982/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul G.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin avocat, cu delegație de substituire dată de avocat G, și intimatul, personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.-.
Intimatul depune la dosar întâmpinare.
Curtea constată că intimatul a decăzut din dreptul de a depune întâmpinare, având în vedere dispozițiilor art.308 alin.2 pr.civ. și califică cererea depusă ca fiind note scrise.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, casare sentinței civile pentru motivele arătate în cererea de recurs. Arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Intimatul solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în concluziile scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6216 din data de 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8982/3/LM/2008, a fost admisă, acțiunea formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Garda Națională de Mediu, a fost anulată decizia nr.245/18.01.2008, emisă de intimată, și s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei anulate.
Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii pana la efectiva reintegrare și au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile reclamantului cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petentul a fost angajatul intimatei, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.5/2003, în funcția de șofer IA.
Prin decizia nr.245/18.01.2008, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, conform dispozițiilor art.65 alin.1 Codul muncii, postul deținut fiind desființat.
Salariatul a beneficiat de un preaviz de 15 zile lucrătoare.
În motivarea deciziei, s-a reținut că, prin HG nr.1224/2007, au fost desființate Comisariatele Regionale, iar în baza deciziilor nr.300/2007 și 302/2007 ale Comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, s-a aprobat statul de funcții și structura organizatorică a Gărzii Naționale de Mediu acestea fiind avizate prin adresa nr.-/9.01.2008 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Decizia de concediere nr.245/18.01.2008, emisă de intimată, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În acest context, sub aspectul cerințelor de formă, art.74 din Codul Muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul muncii.
Decizia nu cuprinde dispozițiile prevăzute de art.74 alin.1 lit.d din Codul Muncii, respectiv "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Decizia de concediere a fost luată înainte de a fi identificate funcțiile vacante corespunzătoare care puteau fi puse la dispoziția salariatului. Aceste lucru rezultă atât din modalitatea în care este formulat art.3 al deciziei ("in perioada preavizului, Direcția resurse umane, administrativa si financiara, va identifica funcțiile contractuale vacante corespunzătoare si le va pune la dispoziția domnului G-"), cât și din actele care au stat la baza acesteia.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde contestatorului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie, nefiind respectată.
Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 alin.1 lit.d din Codul munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 alin.1 din Codul muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv mențiunea de la lit.c, fiind evidentă intenția legiuitorului ca restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect o condiție de fond, extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Aceeași interpretare se impune și prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 alin.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii, Tribunalul a reținut că, din cuprinsul deciziei, nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii.
Așa cum rezultă din apărările formulate de intimată prin întâmpinare, la emiterea deciziei angajatorul a avut în vedere și faptul că salariatul a comis un accident de circulație în anul 2006, ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, fapt ce a cauzat pagube autoturismului din dotare. Se arată că de un an, reclamantul a avut alte sarcini de serviciu datorită faptului că i-a fost reținut permisul de conducere până la definitivarea cercetării penale. Pârâta a precizat că prejudiciul material cauzat de reclamant nu a fost în totalitate recuperat până la această dată".
Toate aceste aspecte reținute de angajator cu ocazia concedierii nu reprezintă cauze obiective străine de persoana salariatului, ceea ce înseamnă că respectiva concediere s-a făcut în baza unor motive legate de persoana salariatului.
În mod greșit angajatorul și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art.65 alin.1 Codul muncii, în condițiile în care a avut în vedere conduita salariatului său. In aceste condiții, concedierea nu a fost determinată de desființarea postului, ci de motive legate de modul în care salariatul își îndeplinise atribuțiile de serviciu.
Aspectele invocate puteau constitui motiv de încetare a contractului individual de muncă în baza unui alt temei (concedierea disciplinară) fără a putea fi invocate în cazul unei concedieri întemeiate pe dispozițiile art.65 alin.1 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, intimata Garda Națională de Mediu.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe se bazează pe considerente greșite, în raport de temeiurile de drept din Decizia de concediere nr.245/18.01.2008, în care se prevede clar că desființarea locului de muncă a fost efectivă, reală și serioasă, având la bază așa cum am arătat în întâmpinare, Hotărârea Guvernului nr.1224/2007, Deciziile nr.300/12.11.2007 și nr.302/09.11.2007, prin care au fost aprobate Statul de Funcții și Organigrama întregii structuri a Gărzii Naționale de Mediu.
În ceea ce privește aspectul legalității deciziei de concediere, pe motiv că salariatului nu i s-a pus la dispoziție lista tuturor locurilor de muncă disponibile, s-a susținut că această obligație nu incumbă unității, nefiind vorba de o concediere colectivă. Precizarea, din art.3 al deciziei atacate, nu face altceva decât să vină în sprijinul salariatului, fără să reprezinte o condiție ca element de legalitate al deciziei - identificarea unor posturi vacante fiind accesorie.
Cu referire la faptul că încetarea contractului de muncă al reclamantului a fost determinată de alte cauze decât cele arătate în decizia nr.245/18.01.2008, s-a arătat că, la emiterea deciziei de concediere, au fost avute în vedere motive obiective, reale și serioase, ce au condus la desființarea locului de muncă și nicidecum la existența unor situații anterioare pe care instanța de fond le-a reținut în mod greșit în motivarea sentinței civile.
Recurenta a invocat, ca practică judiciară, decizia civilă nr.2946/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.347-349 pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, nu va fi reținută critica recurentei, referitoare la faptul că în cazul concedierii individuale nu ar exista obligația menționării listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenului în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, întrucât, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor art.74 alin.1 din Codul muncii, art.74 alin.1 lit.d face doar trimitere la art.64 din Codul muncii, pentru a nu mai reitera condițiile prevăzute de acesta, fiind evident că legiuitorul a dorit ca mențiunile prevăzute de art.74 alin.1 să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, cu excepția mențiunii de la litera c, pentru care a precizat expres că se aplică doar în cazul concedierilor colective.
Cele de mai sus se coroborează, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță cu dispozițiile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
De asemenea, referitor la criticile recurentei care vizează cele reținute prin sentința atacată sub aspectul temeiniciei deciziei nr.245/18.01.2008, Curtea apreciază că în mod corect s-a dat valoare probatorie recunoașterii cuprinse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către angajator, cu privire la faptul că "la emiterea deciziei s-a avut în vedere și faptul că G a comis un accident de circulație în anul 2006, ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, fapt ce a cauzat pagube autoturismului din dotare. de un an, reclamantul a avut alte sarcini de serviciu datorită faptului că i-a fost reținut permisul de conducere până la definitivarea cercetării penale" .
Așadar, la emiterea deciziei contestate, recurenta-intimată a avut în vedere și împrejurări care țin de persoana salariatului și de conduita acestuia, de unde rezultă că motivul concedierii salariatului nu a fost determinat exclusiv de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, potrivit prevederilor art.65 alin.1 din Codul muncii, deși acesta a fost temeiul de drept al măsurii încetării contractului individual de muncă, indicat în decizie.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Garda Națională de Mediu, împotriva sentinței civile nr.6216 din data de 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8982/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul G.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
06.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 11/2010. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3208/2009. Curtea... → |
|---|
