Contestație decizie de concediere. Decizia 989/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 989
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestație decizie de concediere privind recursul declarat de recurenta I " împotriva sentinței civile nr.807 din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul I, intimată fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. Jr. pentru recurentă si in calitate de mandatar pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, nu se solicită judecata in lipsă.
Instanța constată recursul declarat in termen si motivat.
Cons. Jr. depune la dosar delegatie de reprezentare si concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri instanța consideră cauza in stare de judecată si acordă cuvântul părților in susținerea recursului.
Cons.jr. solicită admiterea recursului pentru motivele detaliate in cererea de recurs si precizează că hotărârea instanței de fond este definitivă si executorie iar intimata nu si-a manifestat dorința de a se reangaja in cadrul unității.
Pe fondul cauzei, reprezentanta recurentei solicită respingerea contestatiei.
D-, mandatarul intimatei solicită respingerea recursului si depune la dosar concluzii scrise.
Declarându-se dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 553/99/08.02.2008, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata " I", solicitând desființarea deciziei de concediere nr. 277/31.12.2007, reintegrarea sa pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a susținut că decizia de desfacere a contractului de muncă este netemeinică și nelegală, desființarea postului neavând o cauză reală și serioasă.
În dovedirea contestației, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. 277/31.12.2007.
Intimata " I" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că prin decizia nr. 277/31.12.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei motivat de desființarea locului de muncă al acesteia ca urmare a transformărilor tehnologice și reorganizării întregii activități. Măsurile dispuse au fost prezentate Sindicatului Independent "Încrederea" în cadrul ședinței Comitetului Director din 11.01.2008. De asemenea, la data de 28.01.2008 a avut loc un control din partea I, neconstatându-se încălcarea dispozițiilor Codului muncii.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, contractele individuale de muncă ale contestatoarei și actele adiționale la aceste contracte, decizia nr. 277/31.12.2007, procesul verbal de control din 28.01.2008, procesul verbal întocmit cu ocazia ședinței Comitetului Director din 11.01.2008.
Contestatoarea a invocat excepția nulității deciziei de concediere raportat la prevederile art. 142 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 18 din Regulamentul de organizare și funcționare al pârâtei, iar instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității deciziei, raportat la disp. art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1445/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă excepția nulității deciziei invocată de contestatoare, a fost admisă contestația și s-a constatat nulitatea deciziei nr. 277/31.12.2007, fiind obligată intimata la reintegrarea contestatoarei, la plata drepturilor salariale cuvenite și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata. Prin decizia nr. 236/20.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, a fost admis recursul, casată în parte sentința, respinsă excepția nulității deciziei și trimisă cauza spre rejudecare.
La rejudecare, prin sentința civilă nr. 807 din 13 mai 2009, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata ""
A anulat decizia nr. 277/31.12.2007 emisă de intimată. A obligat intimata să o reintegreze pe contestatoare pe postul deținut anterior concedierii și să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
A obligat intimata să achite contestatoarei suma de 293,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata intimatei " I" pe postul de "crescător păsări" la Ferma nr. 3, conform contractului individual de muncă și actelor adiționale la acest contract.
Prin decizia nr. 277/31.12.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul disp. art. 55 lit. c, art. 58, art. 65 și art. 73 și urm. Codul muncii, ca urmare a transformărilor tehnologice, reorganizării întregii activități și a desființării locului de muncă.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă". Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, intimata, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestatoare, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa. Astfel, singura organigramă depusă la dosar, ce putea fi avută în vedere de către angajator la momentul luării măsurii de concediere, este cea aprobată de din 19.03.2007, organigramă în care Ferma nr. 3 nu apare ca desființată. În același sens, și în statul de funcții aprobat de din 19.03.2007 figurează Ferma nr. 3 cu un număr total de 32 de salariați. Or, intimata nu a dovedit că acest stat de funcții ar fi suferit modificări anterior luării măsurii concedierii, prin suprimarea unor posturi printre care și cel ocupat de contestatoare. Mai mult, instanța reține că angajatorul, abia prin înscrisurile depuse la filele 19 - 29 dosar recurs, respectiv Hotărârea nr. 5/14.11.2008 a A, procesul verbal de ședință din aceeași dată și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a, a dovedit aprobarea desființării Fermei nr. 3 și modificarea organigramei și statului de funcțiuni în acest sens.
Având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada desființării efective a locului de muncă al contestatoarei, instanța a constatat că decizia nr. 277/31.12.2007 este nelegală, contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata " I" urmând să fie admisă.
Au fost reținute și dispozițiile art. 78 Codul muncii și art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, intimata SC I SA.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurenta susține că sentința este netemeinică și nelegală. Prin motivare, prima instanță se contrazice, reținând, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestatoare, iar, pe de altă parte, că prin înscrisurile depuse s-a dovedit aprobarea desființării Fermei nr. 3 și modificarea organigramei și a statului de funcțiuni în acest sens.
Mai susține recurenta că instanța de fond era "datoare" să observe și alte aspecte, care ar fi condus la o corectă apreciere a raporturilor juridice deduse judecății, respectiv situația economică critică, care a necesitat măsuri urgente de restructurare și de sistare a activității în unele sectoare de activitate. Neavând posibilitatea de a oferi alte locuri de muncă, este practic imposibil de aor eintegra pe contestatoare. Consideră recurenta că a respectat condițiile și termenele impuse de legislația în vigoare.
Intimata nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanță a reținut că recurenta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit că desființarea locului de muncă al intimatei contestatoare este efectivă, în sensul că postul nu se mai regăsește în organigrama societății ori în statul de funcții.
Sub acest aspect examinat de prima instanță, al desființării efective a locului de muncă al intimatei, sunt irelevante susținerile recurentei privind situația economică critică, realizarea parametrilor de producție planificați, pierderile financiare. Aceste aspecte, pe care instanța de fond ar fi fost "datoare" să le observe, conform susținerilor recurentei, privesc cauza reală și serioasă ce a determinat desființarea locului de muncă ocupat de intimată, cauză care, însă, nu a fost examinată de instanța de fond.
Astfel, conform Hotărârii nr. 14 din 17.12.2007 a Consiliului de Administrație de la SC I SA, menționată în decizia de concediere, s-a aprobat "sistarea activității și trecerea în conservare a capacităților de producție, a mijloacelor fixe din cele trei sectoare, respectiv Ferma nr. 3, 5 și 7- 8", precum și "concedierea individuală a unui număr de 20 salariați din cadrul Fermei nr. 3, ca urmare a transformărilor tehnologice, a reorganizării întregii activități și ca urmare a desființării unor locuri de muncă".
În decizie, ca temei de drept, sunt menționate prevederile art. 65 Codul muncii, care presupun desființarea locului de muncă ocupat de intimată, desființare care trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Or, recurenta nu a dovedit, în primul rând, că postul ocupat de intimată era desființat efectiv la data concedierii acesteia. Intimata a ocupat postul de crescător păsări, desfășurându-și activitatea la Ferma nr. 3. Statul de funcțiuni aplicabil în cadrul SC I SA, aprobat în din 19.03.2007, a prevăzut, la Ferma nr. 3, un număr de 32 posturi, dintre care 28 crescători de păsări.
Reținând că Hotărârea nr. 14 din 17.12.2007 a Consiliului de Administrație are în vedere, generic, concedierea a 20 de salariați din cadrul Fermei nr. 3, cărei activitate ar fi trebuit să fie sistată, în condițiile în care existau un post de șef de fermă, un post de contabil fermă, 2 posturi de tehnicieni zootehniști exploatare și 28 posturi de crescători de păsări, rezultă că nu se poate stabili, așa cum corect a reținut prima instanță, că locul de muncă ocupat de intimată era desființat efectiv, la data la care recurenta a dispus unilateral încetarea contractului individual de muncă al acesteia.
Prin urmare, nu există contradicții în considerentele sentinței, prima instanță aducând un argument în plus, în sensul că nulitatea concedierii dispuse fără respectarea prevederilor legale este susținută și prin înscrisurile depuse de către recurentă, din care rezultă că sistarea activității la punctul de lucru Ferma nr. 3, până la accesarea fondurilor în vederea modernizării, a fost aprobată abia prin Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a SC I SA. Recurenta a depus și un nou stat de funcțiuni aplicabil în cadrul SC I SA, în care nu mai este menționată și Ferma nr. 3, însă schema de funcționare a recurentei și numărul maxim de posturi au fost aprobate prin Hotărârea nr. 5 din 14.11.2008 a de la SC I SA, deci la mai mult de 11 luni de la data emiterii deciziei nr. 277 din 31.12.2007.
Prin urmare, cele două hotărâri ale de la SC SA sunt ulterioare deciziei de concediere nr. 277 din 31.12.2007, iar art. 77 Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere.
În condițiile art. 78 alin. 3 Codul muncii, nelegalitatea concedierii atrage, pe lângă anularea acesteia, la solicitarea salariatului, și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, respectiv reintegrarea salariatului pe postul avut anterior, neavând relevanță juridică împrejurările ulterioare invocate de recurentă, constând în desființarea Fermei 3 și modificarea organigramei și a statutului de funcțiuni.
În consecință, față de considerentele expuse, reținând că recurenta nu a făcut dovada că, la data de 31.12.2007, care este data emiterii deciziei nr. 277, postul ocupat de intimată era desființat efectiv, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I SA împotriva sentinței civile nr.807/13.05.2009 a Tribunalului I, sentința pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Cu opinie separată
Grefier,
Red /Tehnored.
2 ex.10.11.2009
Tribunalul I-
-
Opinie separată,
În opinie separată, Curtea apreciază că se impunea admiterea recursului I și modificarea în parte a sentinței recurate sub aspectul respingerii cererii contestatoarei privind reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii. Ca o consecință se impunea obligarea I să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului de muncă și până la data pronunțării prezentei decizii.
În acest sens Curtea, în opinie separată, constată imposibilitatea reintegrării contestatoarei, la momentul pronunțării prezentei decizii, pe postul avut anterior concedierii, date fiind Hotărârea nr. 5 și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 ale AIS. prin care activitatea la punctul de lucru Ferma nr. 3 fost sistată în integralitate.
Pentru a decide în acest sens, se are în vedere că hotărârea judecătorească trebuie să fie dată în sensul în care ea produce efecte.
O hotărâre de reintegrare pe un post desființat nu se va putea realiza decât scriptic, și va fi urmată de o nouă procedură a concedierii pe temeiul art.65 din Codul muncii. În atare situație nu s-ar realiza decât o repunere formală în situația anterioară. Or, o hotărâre judecătorească, chiar și în privința reintegrării trebuie să aibă un efect deplin în privința posibilității sale de punere în executare.
O altă interpretare ar duce la un paradox funcțional care constă în aceea că un drept stipulat în favoarea părții într-o hotărâre să nu poate fi concretizat în practică și, astfel, acest drept devine o obligație vidă de conținut și se reduce la un "nudum jus".
În susținerea acestei argumentări, Curtea are în vedere și dispozițiile art.37 al.1 din Legea 202/2002, cu modificările ulterioare, care prevăd "(2) Dacă nu este posibila reintegrarea în unitate sau la locul de munca a persoanei pentru care instanta judecătorească a decis ca i s-au modificat unilateral și nejustificat, de către angajator, relațiile sau condițiile de muncă, angajatorul va plati angajatului o despăgubire egala cu prejudiciul real suferit de angajat".
Chiar dacă această lege vizeză o situația particulară, aceea a sancționării discriminării între sexe, sub aspectul posibilității de reintegrare, poate fi avută în vedere, prin analogie, în susținerea raționamentelor anterioare.
În atare situație salariatului concediat fără respectarea procedurii legale i se cuvin despăgubiri, în sensul art.78 din Codul muncii, din momentul luării măsurii de către angajtor și până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Judecător - -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 629/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1521/2009. Curtea... → |
|---|
