Contestație decizie de concediere. Decizia 1550/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.1550/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 16 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător: - -
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC Finance Sa B, împotriva sentinței civile nr.1118 din data de 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 14 decembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 16 decembrie 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1118/M/26.06.2009, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC Finance SA
A înlocuit sancțiunea, desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă" aplicată reclamantului prin decizia nr. 4149/16.03.2009 cu sancțiunea, reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni cu 10%".
A dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii.
A obligat pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat conform funcției deținute, de la momentul emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă.
A respins restul pretențiilor.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul Uao cupat funcția de manager al agenției din Bap ârâtei începând cu data de 12.06.2008 până la data de 14.01.2009, dată la care a fost sancționat disciplinar prin retrogradarea din funcția de manager al Agenției B în funcția deagent de vânzări, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s- a dispus retrogradarea, pentru o perioadă de 60 zile de zile, în temeiul art. 264 alin. 1 lit.c din Codul Muncii pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în acțiuni și inacțiuni prin care nu a respectat și a favorizat nerespectarea de către agenții din subordine a normelor interne de creditare (Procedura de cash ) și a prevederilor Capitolului 3- conduită în afaceri, Secțiunea "" din Finance SA.
Această decizie a fost contestată de reclamant, făcând obiectul dosarului nr-- 153.
Prin decizia nr. 4149/16.03.2009,contestată în prezenta cauză, societatea pârâtă a decis concedierea reclamantului în temeiul art. 61 lit.a din Codul Muncii pentru săvârșirea de abateri grave de la disciplina muncii.
Astfel, pârâta a reținut în sarcina reclamantului 4 aspecte:
1.acesta nu s-a prezentat la locul său de muncă în perioada 15 ianuarie- 29 ianuarie 2009, neinformând despre motivul absenței sale, așa cum prevede normele ui Finance, manifestând insubordonare;
2. în prima zi a prezenței sale la serviciu, de după momentul aplicării sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcția de manager al Agenției-B în funcția de agent-vânzări, respectiv, 30 ianuarie 2009, reclamantul a refuzat să semnezeAcordul lunar de performanță, argumentând că a fost încadrat pe funcția de Sales Manager B, nerecunoscând astfel deciziile angajatorului;
3.reclamantul a refuzat pe toată perioada interimatului d-lui în funcția de Director Agenție-B, să prezinte detalii legate de activitatea sa în calitatea de agent de vânzări, cu excepția unei singure zile - când a făcut-o pe un ton sfidător și fără prea multe detalii, motivul refuzului fiind acela că dl. nu ar avea "nici capacitatea, nici cunoștințele, nici experiențele, nici experiența de a evalua activitatea lui";
4. în perioada 02.02.2009 - 06.02.2009 nu s-a prezentat la serviciu și, implicit nici la ședințele de vânzări zilnice - cu excepția zilelor de 3 și 4 februarie 2009 când a apărut la birou în jurul orelor 15:00 unde a stat aproximativ 30 de minute, pentru întreaga perioadă în care a absentat neprezentând nici o explicație scrisă sau verbală.
Aceste abateri au fost consemnate și in referatul întocmit de către superiorul său ierarhic, la data de 20.02.2009, fiind întărite și de e-mail-urile din perioada 29.01.2009 - 13.02.2009.
Cercetarea disciplinară s-a realizat în lipsa reclamantului, acesta fiind convocat în mod legal, potrivit dispozițiilor art.267 din Codul Muncii.
Reclamantul a invocat, în contestație mai multe aspecte de nelegalitate a deciziei, susținând că nu se face vinovat de abaterile reținute în sarcina sa.
Referitor la prima faptă reținută, se arată că nu a informat pe superiorul său - despre faptul că a absentat în perioada 15 ianuarie-29 ianuarie 2009 întrucât abia din data de 2.02.2009 a cunoscut faptul că persoana în cauză îi este superior.
Apărarea nu poate fi reținută pentru următoarele considerente:
În conformitate cu normele ui Finance, cu excepția unor situații neprevăzute orice salariat care întârzie sau lipsește de la serviciu trebuie să anunțe supevizorul înainte de ora normală de începere a programului.
Neanunțarea fiecărei zile de absență poate avea ca rezultat o acțiune disciplinară." Întrucât reclamantul a lipsit de la serviciu în perioada menționată îi revenea obligația de a anunța lipsa sa superiorului. Faptul că nu i s-a comunicat numele superiorului nu-l exonerează de obligația menționată. Reclamantul, ca orice salariat, trebuia să se intereseze de persona care realizează interimatul funcției de conducere și să-și îndeplinească obligațiile ce-i revin față de aceasta.
Cu privire la refuzul reclamantului de a semna Acordul lunar de performanță acesta a susținut că actul respectiv trebuia discutat, în funcție de condițiile pieței, neexistând posibilitatea impunerii semnării acestui document, fiind absolut necesar ca cele două părți semnatare să-l agreeze.
Verificând această apărare instanța constată din actele dosarului - corespondenta prin e-mail- 120, 123, 125-128 că reclamantul nu a motivat în nici un fel față de superiori refuzul acestuia de a semna documentul respectiv și nici nu și-a manifestat disponibilitatea de a discuta despre acesta.
Referitor la absența nemotivată de la serviciu din perioada 2.02.2009-6.02.2009 reclamantul a arătat că acest aspect nu corespunde realității.
Această susținere a reclamantul nu a fost dovedită, deși, în raport de teza probatorie, acestuia îi revenea sarcina probei.
În ceea ce privește cea de-a treia faptă reținută reclamantul nu a invocat apărări.
Din cele expuse, instanța va reține că reclamantul se face vinovat de toate cele 4 fapte reținute în sarcina sa prin decizia contestată.
Prin urmare, se justifică aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că acesta este disproporționată față de gravitatea și consecințele faptelor.
Instanța a apreciat că angajatorul nu a avut în vedere criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 266 din Codul Muncii respectiv: - împrejurările în care faptele au fost săvârșite;
- gradul de vinovăție a salariatului
- consecințele abaterii disciplinare
- comportarea generală la serviciu a salariatului.
Cu privire la primul criteriu instanța a avut în vedere situația personală a reclamantului care fiind retrogradat din funcția de conducere pe care o ocupa a întâmpinat anumite dificultăți de adaptare la cerințele noului post și de subordonare față de o persoană care anterior a fost subordonat al său. Se mai are în vedere faptul că faptele reclamantului nu au produs nici un prejudiciu societății și că în general acesta a avut o colaborare bună atât cu superiorii cat și cu ceilalți angajați. Se mai are în vedere faptul că atunci când a ocupat funcția de conducere a avut rezultate excelente, fiind felicitat în acest sens de superiori.
De asemenea, prin natura lor, faptele săvârșite nu au gravitatea necesară pentru a se aplica cea mai drastică măsură - cea a desfacerii contractului individual de muncă.
Din cele expuse, instanța a apreciat că măsura reducerii salariului cu un procent de 10% pe o durată de trei luni este o măsură potrivită în raport de cele săvârșite de reclamant și de natură a-i atrage acestuia atenția asupra conduitei sale la locul de muncă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.264, art.266 și art.78 din Codul Muncii instanța a dispus înlocuirea sancțiunii, desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă" aplicată reclamantului prin decizia nr. 4149/16.03.2009 cu sancțiunea, reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni cu 10%" și a repus părțile în situația anterioară concedierii, respectiv a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii și a obligat pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat conform funcției deținute, de la momentul emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă.
Petitul privind daunele morale a fost respins întrucât instanța a reținut faptul că reclamantul se face vinovat de faptele ce i se impută astfel încât se impunea sancționarea acestuia de către societate. Faptul că instanța a dispus înlocuirea sancțiunii cu una mai blândă nu înlătura vinovăția reclamantului în săvârșirea faptelor și nu este de natură a justifica producerea unui prejudiciu moral.
Împotriva soluției a declarat recurs pârâta Finance B, solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului U.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează, ca prim motiv de recurs, temeiul prevăzut de art. 304 pct. 6. pr. civ, în sensul acordării de către instanță a ceea ce nu s-a cerut. Din această perspectivă se arată că nu s-a solicitat de către reclamant, în niciunul din capetele cererii de chemare în judecată, înlocuirea măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu o altă măsură, astfel încât instanța nu era în măsură să înlocuiască dispoziția atacată. Soluția tribunalului apare ca nelegală, în opinia recurentei, întrucât potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 1. muncii angajatorul este singurul investit cu măsura aplicării sancțiunii disciplinare.
Un motiv distinct de recurs îl constituie lipsa temeiului legal al hotărârii atacate - art. 304 pct. 9. pr. civ. - întrucât prima instanță, deși reține că reclamantul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, apreciază că nu au fost avute în vedere criteriile de individualizare ale sancțiunii aplicate, aspect contrazis de întregul material probator din care se desprinde atitudinea culpabilă a reclamantului, care justifica natura măsurii disciplinare aplicate.
Intimatul reclamant Uaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului exercitat de societatea pârâtă.
În cuprinsul mijlocului de apărare se răspunde fiecăruia din cele două critici formulate în recurs, fiind nuanțat caracterul nefondat al acestora.
Astfel, relativ la prima critică, sunt subliniate orientările practicii judiciare în materie și ale doctrinei, care opiniază în sprijinul tezei ce permite instanței de judecată să dispună înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu o altă sancțiune disciplinară.
În apărarea celui de al doilea motiv de recurs, se susține de către intimat că în mod temeinic și legal prima instanță a statuat asupra greșitei individualizări a sancțiunii, atunci când a luat decizia aplicării unei măsuri disciplinare reclamantului, performanțele realizate de acesta în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu fiind în contradicție cu abaterile constatate de pârâtă.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea reține următoarele;
Relativ la primul motiv de recurs, aceste se dovedește întemeiat, prin soluția adoptată instanța de fond depășindu-și limitele investirii în varianta acordării a ceea ce nu s-a cerut.
Cadrul procesual de bază stabilit de titularul acțiunii în justiție prin cerea introductivă, tinde la anularea deciziei nr. 4149/2009 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă, temei al raporturilor de prepușenie avute cu societatea pârâtă. Faptul că jurisprudența, preluată în studiile doctrinare, a acceptat teza îndrituirii instanței de judecată de a cenzura natura măsurii disciplinare aplicate de angajator, cu posibilitatea înlocuirii măsurii, expresie a procesului de individualizare în stabilirea sancțiunii disciplinare, potrivit art. 266. muncii, nu poate înfrânge efectul principiilor care guvernează procesul civil privat, în speță regula disponibilității. Atâta vreme cât reclamantul, promotor al cererii cu care a sesizat instanța pentru recunoașterea dreptului său subiectiv, nu a cerut expres protejarea acestui drept în varianta înlocuirii măsurii luate de angajator cu o alta prevăzută de legislația în vigoare, instanța sesizată nu se poate substitui voinței titularului raportului de conflict de a acorda peste ceea ce acesta a cerut procesului de judecată.
Astfel fiind, apare evident că înlocuind măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu sancțiunea reducerii salariului, instanța a dat mai mult decât s-a cerut, temei de nelegalitate a hotărârii în lumina dispozițiilor de principiu enunțate, care atrag modificarea acesteia, potrivit art. 304 pct. 6. pr. civ.
Față de situația arătată, cercetarea celui de al doilea motiv de recurs nu poate constata decât caducitatea acestuia, în condițiile în care greșita evaluare a criteriilor de individualizare a sancțiunii au condus instanța de fond la înlocuirea măsurii aplicate prin decizia de concediere, cum era și firesc, fără consecințe asupra desființării actului de dispoziție al societății, cum s-a cerut prin acțiune.
Pe temeiul considerentelor expuse, potrivit art. 312. pr. civ. urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată.
Potrivit art. 274. pr. civ. având în vedere factura fiscală privind cheltuielile avansate de pârâtă cu desfășurarea recursului, va fi obligat reclamantul la plata sumei de 2.124,75 lei cheltuieli de judecată, cuantum care corespunde serviciilor de asistență juridică aferente contractului nr. -/2009, care corespunde delegației de la dosar a reprezentantului convențional.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Finance B împotriva sentinței civile nr. 1118/M/29.06.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul U
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2.124,75 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./28.12.09
Tehnored. 29.12.09- 5 ex.
Jud fond /
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1267/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1325/2009. Curtea... → |
|---|
