Contestație decizie de concediere. Decizia 1557/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.1557/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 16 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de intimata SC SRL, împotriva sentinței civile nr.708 din data de 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 14 decembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 decembrie 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 708/01.10.2009, Tribunalul Covasnaa admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SRL, și pe cale de consecință:
A dispus anularea Dispoziției nr. 68 emisă de intimată la data de 2 iunie 2009.
A dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A obligat intimata la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și toate drepturile de care a fost lipsit contestatorul pe perioada dintre data concedierii, respectiv 9.06.2009 și data reintegrării efective în postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A respins capătul de cerere privind anularea notificării de preaviz nr. 1434 din 11 mai 2009.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin Dispoziția nr. 68 emisă de intimată prin administrator la 2.06.2009( 9) s-a dispus concedierea salariatului, operator comercial în cadrul departamentului logistică, serviciul vânzări-sticle, încadrat în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. - din 5.12.2006, în temeiul art. 65 alin.(1) din Codul Muncii pentru desființarea postului ocupat ca urmare a reorganizării activității societății începând cu data de 9 iunie 2009.
Anterior dispoziției de concediere contestatorul a fost notificat prin actul nr. 1434 din 11.03.2009(3) în sensul că "societatea nu dispune în prezent de un alt loc de muncă corespunzător cu pregătirea dvs. profesională, începând cu data de 9 iunie 2009, activitatea dvs. în cadrul Societății Comerciale SRL încetează conform prevederilor art. 65 alin.1 din Codul Muncii ".
Ca urmare între 12 mai - 8 iunie 2009 se acordă preaviz de 20 zile, conform prevederilor CCM.
La dosarul cauzei au fost depuse de intimata angajatoare înscrisurile care au stat la baza emiterii acestei dispoziții, respectiv organigramele și planul de reorganizare, alte situații vizând restructurarea personalului firmei( 17-24) din a căror examinare rezultă că în urma analizei efectuate de conducerea executivă privind dificultățile economice datorate lipsei de comenzi în următoarea perioadă, respectiv 1.03. - 30.06.2009 cheltuielile cu forța de muncă vor fi dimensionate prin reducerea posturilor din organigramă și reorganizarea departamentelor.
Decizia este nelegală, în primul rând sub aspect formal cea ce conduce la concluzia că drepturile salariatului nu au fost respectate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Dispozițiile art. 65 alin.(1) și alin.(2) din Codul Muncii, statornicesc că, în cazul în care intervine concedierea, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, respectiv în cazul încetării contractului individual de muncă pentru desființarea postului ocupat de acesta se impune în raport art. 74 alin.(1) din același act normativ că " decizia de concediere se comunică salariatului, în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64".
Decizia de concediere, cum se poate constata nu conține lista locurilor de muncă disponibile și termenul în care salariatul urmează să opteze pentru ocuparea unui loc vacant deși în întâmpinare intimata a susținut că a oferit un loc de muncă contestatorului care a fost refuzat de acesta iar în notificarea de preaviz și decizie se specifică faptul că societatea nu dispune de locuri vacante potrivit pregătirii salariatului.
În această situație, respectiv lipsa locurilor vacante, art. 64 alin.(2) din cod stabilește obligația angajatorului de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului.
Societatea nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații.
În speță fiind vorba de o concediere colectivă a 51 de persoane, cum se poate observa din planul de reorganizare de la fila 21, art. 74 alin.(1) lit. c) din Codul Muncii instituie datoria unității ca în decizia de concediere să prevadă, în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 70 alin.(2) lit. d).
Acest element lipsește din decizia atacată.
S-a mai reținut că, suprimarea efectivă a postului înseamnă că, locul de muncă, postul ocupat nu se mai regăsește în organigrama ori statul de funcții a angajatorului.
Cauza este serioasă când este cerută de necesități obiective, adică în situații de dificultăți economice, tehnologice, indiferent de buna sau reaua credință a angajatorului și trebuie dovedit că nu a fost doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat din unitate.
, situația personalului întocmite anterior și ulterior concedierii, planul de reorganizare întocmit de sef serviciu resurse umane, aprobat de administrator nu demonstrează deplin și convingător faptul că reorganizarea îndeplinește cerințele legale precitate.
În consecință, tribunalul a admis, în parte contestația formulată și în temeiul art. 78 din Codul Munciia dispus anularea dispoziției de desfacere a contractului de muncă nr. 68 din 2.06.2009 emisă de intimată cu reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior și îndatorarea intimatei de a plăti despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu toate drepturile de care a fost lipsit pe perioada dintre data concedierii, 9.06.2009 și data reintegrării efective în postul deținut anterior concedierii.
Cât privește pretenția contestatorului de anulare a notificării de preaviz, instanța a apreciat-o ca nejustificată, acest act este un document premergător deciziei de concediere, fără efecte juridice asupra încetării raporturilor de muncă cu unitatea. Atâta timp cât actul producător de consecințe juridice, decizia de concediere va fi anulat, toate actele pregătitoare acestuia vor înceta să mai aibă valabilitate.
Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii contestației formulate de contestator.
În dezvoltarea criticilor căii de atac, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. se învederează că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii în adoptarea hotărârii atacate.
Astfel, în legătură cu reorganizarea activității se arată că intimata a oferit contestatorului postul de gestionar, desfacerea contractului de muncă al acestuia intervenind la un interval de două luni după ce contestatorul a refuzat postul oferit.
Pe de altă parte, în opinia recurentei, în mod greșit prima instanță a reținut prevederile art. 64 din Codul Muncii, care atrăgeau în cauză obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, dispozițiile acestui text nefiind aplicabile raportului dedus judecății.
În mod corespunzător este criticată hotărârea pentru reținerea de către instanță a caracterului colectiv al concedierii, arătându-se că disponibilizările au avut loc într-un interval mai mare de 30 de zile, mai precis 21 de salariați în data de 11.03.2009, dintr-un total de 224 angajați, respectiv 17 salariați disponibilizați în data de 12.05.2009, dintr-un total de 203 salariați, nefiind întrunite cerințele unei concedieri colective, prevăzute în art. 68 din Codul Muncii.
Un ultim motiv de recurs vizează caracterul neconcludent al organigramelor, reținut ca atare de tribunal, argument la adăpostul căruia a fost admisă contestația formulată, susținându-se că temeiul ca atare nu este motivat.
Contestatorul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului exercitat de intimată.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea reține următoarele;
Obligația angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, iar în lipsa acestora de a solicita sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, invocată de contestator și regăsită în analiza primelor două motive de recurs, este statuată expres în cazurile prevăzute de art. 64 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, pentru următoarele situații prevăzute de art. 61 din același act normativ: se constată inaptitudinea fizică și/ sau psihică a salariatului, ori salariatul nu corespunde profesional locului de muncă. Raportat la aceste dispoziții, prima instanță a recunoscut incidența prevederilor art. 74 din Codul Muncii, conform cărora decizia de concediere trebuie să conțină, printre altele, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, apreciind că în cazul contestatorului decizia atacată nu conține asemenea mențiune. Concluzia instanței este eronată, în condițiile în care, astfel cu se poate constata din actele dosarului, decizia de concediere a intervenit la data de 02.06.2009, după trecerea a peste două luni de la data la care contestatorului i s-a oferit postul de gestionar în cadrul societății. Împrejurarea că faptic acest post ar fi fost ocupat, este o constatare personală a contestatorului, angajatorul având atributul exclusiv de a stabili persoana căreia îi revine postul pus la dispoziție. În circumstanțele date, devine evident că intimatei nu îi incumba nici obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
Un alt considerent care a condus prima instanță la anularea deciziei de concediere l-a constituit reținerea naturii colective a concedierii, față de care societatea intimată avea obligația de stabilire a ordinii de priorități. Arată tribunalul în cadrul acestei analize că atragerea caracterului colectiv este dată de concedierea unui număr de 51 de salariați, conform planului de reorganizare de la fila 21 din dosarul instanței de fond.
Și din acest punct de vedere instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 68 din Codul Muncii, care, în determinarea caracterului colectiv al concedierii stabilește că aceasta presupune concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar u mai puțin de 300 de salariați.
Potrivit situației privind personalul existent pe posturi la data de 03.02.2009 și propunerile de reorganizare a activității intimatei, înscris depus în recurs, totalul personalului unității la data de 04.02.2009 era de 224 salariați. În prima etapă de concediere, la data de 11.03.2009, au fost disponibilizați 21 de salariați din totalul arătat mai sus, cea de a doua concediere intervenind la data de 12.05.2009, când au fost disponibilizați 17 salariați dintr-un număr total de 203 angajați. Așadar, în speță, nu este îndeplinită nici cerința termenului de concediere într-un interval de 30 de zile a personalului disponibilizat, după cum nici condiția procentului de cel puțin 10% din personalul concediat pentru a reține caracterul colectiv al concedierii.
În mod corespunzător, analiza dată de prima instanță organigramelor și situației de personal prezentate de societatea intimată, nu conduc la concluzia că măsura concedierii contestatorului nu ar fi justificată. Se arată că această măsură trebuie să fie rezultatul unei cauze serioase, cerută de necesități obiective, respectiv dificultăți economice, tehnologice. Or, tocmai aceste dificultăți economice, determinate de lipsa de comenzi în profilul societății pentru perioada 01.03. - 30.06.2009, au justificat reducerea posturilor, astfel cum se poate constata din înscrisurile depuse și la dosarul instanței de recurs: organigrama departamentului logistică - din care rezultă desființarea nu doar a numărului unor posturi ci chiar a unor servicii - situația personalului existent și propunerile de reorganizare, lista nominală privind restructurarea personalului.
Economia considerentelor relevate pune în evidență faptul că măsura de concediere a contestatorului nu a avut un caracter colectiv, aceasta fiind luată pentru motive care nu țin de persoana contestatorului.
Având în vedere rațiunile expuse, în temeiul art. 312. pr. civ. apreciind că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii, urmează a dispune modificarea în parte a acesteia - menținând soluția de respingere a cererii de anulare a notificării de preaviz - și a respinge contestația formulată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata împotriva sentinței civile nr. 708/01.10.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./23.12.09
Tehnored. 29.12.09- 5 ex.
Jud fond /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2997/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3552/2009. Curtea... → |
|---|
