Contestație decizie de sancționare. Decizia 3552/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1761/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3552/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-"R"-împotriva sentinței civile nr.7716 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8568/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-"R"-,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 30.03.2009 depusă la dosar-fila 15 și intimata,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 16.03.2009 depusă la dosar-fila 13.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -"R"-, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a încălcat dispozițiile legale, în raport de dispozițiile deciziei nr.XI din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se stabilește clar că în cazul litigiilor de dreptul muncii privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajaților, potrivit art.269 alin.1 din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens, iar prin conținutul contractului individual de muncă al intimatei nu se prevede acest aspect.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata daunelor morale.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, dat fiind faptul că temeiul legal indicat de către recurentă este total greșit, pe de o parte, iar pe de altă parte, intimata în cauză, a înțeles să formuleze prezenta contestație pentru toate suferințele pe care le-a suportat atâta vreme cât a fost salariata societății recurente.
Cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7716/10.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea privind pe contestatoarea în contradictoriu cu intimata - "R" -.
A obligat pe intimată la plata daunelor morale în sumă de 5000 lei.
A respins capetele de cerere prin care se solicita anularea deciziei de sancționare și restituirea sumei reținute ca sancțiune, ca rămasă fără obiect.
A respins cererea de refacere a carnetului de muncă, ca neîntemeiată.
A obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta este salariata paratei pe funcția de statistician in cadrul Departamentului Resurse Umane.
Intimata a emis decizia nr.803/4.02.2008 prin care dispune aplicarea sancțiunii disciplinare reclamantei cu reducerea salariului cu 5% pe o perioada de o lună pentru neîndeplinirea la timp a sarcinilor de serviciu.
În timpul judecării prezentei cauze intimata a emis decizia nr.880/15.07.2008, prin care a anulat decizia nr.803/4.02.2008 si a dispus restituirea sumei de 5 % reținută din salariu in baza deciziei anulate.
Instanța a respins ca ramase fără obiect capetele de cerere privind anularea deciziei de concediere si restituirea drepturilor bănești reținute in baza acesteia, constatând că intimata a dispus revocarea deciziei de sancționare contestata si a făcut dovada restituirii către reclamanta a drepturilor bănești reținute din salariu, conform fluturașului de plată salarii. Tribunalul a apreciat că decizia nr.880/15.07.2008 a fost emisa ca urmarea sesizării din proprie inițiativă a netemeiniciei si nelegalității deciziei de sancționare cu reducerea salariului si ca revocarea deciziei de sancționare nu exonerează intimata de răspunderea fata de prejudiciile cauzate salariatei, întrucât doar restituirea sumelor de bani reținute din salariul nu este o măsura suficienta de natura sa acopere si prejudiciul moral suferit de reclamanta, prejudiciu ce consta in disconfortul psihic cauzat de luarea de către intimata a unei masuri sancționatorii nejustificate, si in afectarea demnității si reputației sale de profesionista.
Instanța a apreciat că in cauza sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii patrimoniale a angajatorului, potrivit art.269 Codul Muncii, astfel încât apreciază ca este întemeiata cererea reclamantei privind acoperirea prejudiciului moral.
Instanța a respins cererea privind refacerea carnetului de munca, întrucât reclamanta nu a dovedit împrejurarea ca ar fi dispărut sau ca s-ar fi distrus carnetul sau de munca.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâta - "R" -, care a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând referitor la daunele morale, că prin Decizia nr. XI/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a stabilit că în cadrul litigiilor de dreptul muncii privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajaților potrivit art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Recurenta a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește în mod irevocabil prin decizia invocată faptul că instanțele nu pot acorda daune-morale decât în cazul în care acestea sunt stipulate în mod expres în lege, contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă iar aceste prevederi se aplică în cauza dedusă judecății, întrucât nici în contractul colectiv de muncă, nici în contractul individual de muncă al contestatoarei, nu există o clauză cu privire la posibilitatea acordării daunelor morale.
Recurenta a susținut că, în condițiile de fapt mai sus menționate, nu se aplică prevederile art. 269 alin 1 Codul Muncii deoarece răspunderea patrimonială a angajatorului poate fi stabilită doar pentru pagube materiale( art.270 alin. 1 Codul Muncii ) și că, pentru a fi întregite dispozițiile specifice din Codul Muncii cu cele ale Codului civil, potrivit art. 295 alin. (1) din Codul Muncii, este necesar ca situația particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii și să nu existe nicio incompatibilitate determinată de natura raporturilor de muncă atât timp cât acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă.
Or, aceste două condiții nu pot fi considerate îndeplinite, pentru a se justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul Muncii în corelare cu dispozițiile art. 998 și 999 din Codul civil ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, câtă vreme răspunderea patrimonială reciprocă a părților dintr-un asemenea raport nu poate izvorî decât din contractul de muncă, bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.
Atât timp cât natura juridică a răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul Muncii, este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularități imprimate de caracterul raporturilor de muncă, între care și aceea stabilită derogatoriu, prin art. 269 alin. (1) și art. 270 alin. (1) potrivit căreia are ca obiect numai repararea pagubelor materiale, este evident că în temeiul unei astfel de răspunderi nu pot fi acordate și daune morale, acestea putând fi pretinse, în condițiile art. 998 și 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.
Recurenta a invocat și cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 cod proc. civilă susținând că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea recurentei-intimate la plata daunelor morale, având în vedere faptul că prejudiciul moral nu a fost în nici un fel dovedit de către contestatoare, cu atât mai mult cu cât, cu o conduită de bună credință, a recunoscut eroarea în care s-a aflat, în sensul că a anulat decizia de sancționare, fără intervenția instanței judecătorești.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 269 alin. 1 Codul Muncii, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin urmare Curtea constată că repararea prejudiciului moral cauzat salariatului în litigiile de muncă este admisibilă, în condițiile în care această teză a fost expres prevăzută de lege.
Decizia nr. XI/7.05.2007 a ÎCCJ interpretează textul art. 269 Codul Muncii în forma anterioară modificării în care legea nu făcea referire expres la prejudiciul moral.
Prin urmare odată ce a fost legiferat, instanța poate aprecia în ce măsură acesta există și poate dispune cu privire la repararea sa, fără a fi necesară verificare celorlalte condiții din decizia ICCJ.
În ceea ce privește instituția juridică aplicabilă, este adevărat că în dreptul comun prejudiciul moral se apreciază în raport cu dispozițiile art. 998-999 cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală, însă norma reglementată de art. 269 alin. 1 Codul Muncii are un caracter derogator întrucât face referire la condițiile răspunderii civile contractuale și în ceea ce privește prejudiciul moral, acesta fiind cadrul procesual în care instanța analizează cererea reclamantei privind acordarea daunelor morale.
În consecință Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii atunci când a procedat la analizarea răspunderii patrimoniale a angajatorului în cazul producerii prejudiciului moral invocat de reclamantă, nefiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, invocat de recurentă în susținerea criticilor formulate prin cererea de recurs.
Curtea apreciază că în cauză nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de aer. 304 pct. 8 cod proc. civilă întrucât instanța de fond a analizat condițiile declanșării răspunderii patrimoniale a angajatorului precum și elementele de natură a dovedi existențe unui prejudiciu moral produs contestatoarei prin emiterea unei decizii de sancționare pe care ulterior a revocat-
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că prin revocarea acelei decizii și-a dovedit buna credință, întrucât această împrejurare nu este de natură să o exonereze de răspundere, în condițiile în care prejudiciul a fost deja produs la momentul emiterii deciziei, acela fiind momentul la care se apreciază și vinovăția făptuitorului.
Curtea reține că instanța de fond a analizat existența elementelor privind starea psihică negativă, afectarea demnității personale și a bunei reputații, care au cauzat un prejudiciu moral contestatoarei, împrejurări dovedite cu acte și declarație de martor astfel că a constatat îndeplinite condițiile de declanșare a răspunderii patrimoniale a angajatorului, fiind la latitudinea acesteia să hotărască asupra cuantumului despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă Curtea constată că recurenta prin criticile formulate nu a dovedit nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii instanței de fond, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispoz.art. 274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - "R" -, împotriva sentinței civile nr.7716 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8568/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,20.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./3.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1557/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 771/2010. Curtea... → |
|---|
