Contestație decizie de concediere. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.162/M Dosar nr-
Ședința publică din data de 16 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.1838 din data de 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 9 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 16 februarie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1838/2008 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția nulității absolute a deciziei nr.44 din 24.06.2008 privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei, emisă de intimată.
A respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC - Zona
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin referatul nr.226/09.06.2008 Dl.,șef depozit adus la cunoștința comisiei de disciplină,conform celor sesizate și înregistrate pe sistemul de supraveghere video,că în data de 06.06.2008,la orele 19,56,salariata,laborant la Depozitul,având de îndeplinit sarcina de serviciu a aditivării combustibilului încărcat în cisterna nr.B-67-/79- condusă de dl., a urcat în acest scop pe rampa de încărcare,având asupra sa două bidoane.
La orele 20.00 coboară de pe platforma de la rampa de încărcare și se deplasează pentru puțin timp în parte din față a autocisternei,interval în care cobora cele două bidoane cu produs petrolier de pe platformă și le ascunde sub aripa autotractorului.
de mai sus,având cele două bidoane cu produs petrolier ascunse sub aripa autotractorului a părăsit Depozitul în jurul orelor 21.00 îndreptându-se spre stația La orele 23.25 dl.,reprezentantul firmei care efectuează transportul al cărei salariat este conducătorul auto a constatat în stația B că sub aripa autotractorului se află două bidoane umplute cu produs petrolier.
Conducătorul auto a explicat superiorului său că bidoanele cu combustibil aparțin D-nei care,l-a sunat la telefon când se deplasa la stația B pentru a-l informa că numita a pus bidoanele sub aripa autotractorului,fiind rugat să nu divulge nimănui acest fapt pentru că a doua zi intenționează să preia aceste bidoane. Aceeași rugăminte a fost adresată de contestatoare și lui,prin convorbirea telefonică dintre cei doi care a avut loc în aceeași seară. a făcut poze și a înapoiat Depozitului în seara aceleași zile,06.06.2008,cele două bidoane încărcate cu 10 litri combustibil fiecare.
Comisia de disciplină a audiat-o pe contestatoare și pe, analizându-se referatul întocmit de șeful depozitului,declarația d-lui și celelalte documente,inclusiv înregistrarea video din care rezultă stare de fapt mai sus descrisă.
Din declarațiile d-lui se confirmă cele menționate mai sus,în sensul că acesta a fost sunat în ziua de 06.06.2008 de către,după plecarea acestuia din depozitul spre stația B pentru a-l informa despre existența celor două bidoane cu produs petrolier sub aripa autotractorului și pentru a-i propune să le preia a doua zi dimineață.
Martorul confirmă existența bidoanelor și arată că fiind întrebat cui aparțin bidoanele,martorul a răspuns că sunt ale contestatoarei. În convorbirea telefonică avută cu contestatoarea,aceasta din urmă i-a confirmat că bidoanele sunt ale ei iar după 15-30 de minute a fost apelat de contestatoare care l-a rugat" să treacă cu vederea" acest incident.
Același martor declară că a verificat conținutul celor două bidoane,a mirosit conținutul lor și a constatat că era benzină,aceste două bidoane fiind restituite la depozitul din dispoziția sa.
În nota explicativă fila 36 dosar,la întrebarea nr.3 "v-ați deplasat după coborârea de pe platforma de încărcare în partea din față a capului tractor?",contestatoarea recunoaște că după ce a coborât de pe rampă a "venit cisternei,fără bidoane."
Din referatul nr.226/09.06.2008 întocmit de,Șeful depozitului rezultă că pe imaginile video se observă cum contestatoarea,la ora 19,56, urcă pe cisternă cu două bidoane de aditiv pentru a efectua operația de aditivare a benzinei. La ora 20.00 coboară de pe platforma de la rampa de încărcare și se deplasează pentru puțin timp în partea din față a autocisternei,interval de timp în care coboară cele două bidoane de pe platformă și le ascunde sub aripa autotractorului.
Prin fapta săvârșită de contestatoare,mai sus descrisă,instanța apreciază că aceasta a încălcat dispozițiile art.194,lit. a,c și g și dispozițiile art.196 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă pe, precum și dispozițiile art.39,alin.2,lit. b și c din Codul Muncii.
Instanța a constatat că măsura desfacerii contractului de muncă a fost luată cu aplicarea dispozițiilor art.201,alin.2,lit. k din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de,respectiv art.61,lit. a,respectându-se dispozițiile art.263, și ale art.264,lit. f din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta - criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță în mod eronat a respins excepția nulității deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât în convocarea făcută de angajator nu a fost precizată abaterea disciplinară, pentru care a fost invitată la sediul unității, iar acest lucru era necesar și obligatoriu pentru apărarea sa.
Se mai arată că în decizia de desfacere a contractului individual de muncă, nu se face o descriere detaliată a abaterii disciplinare și nu se arată ce fel de produs petrolier se afla în cele două bidoane, ce cantitate aveau, dacă s-a făcut vreo analiză de laborator pentru a se contata cu exactitate felul produsului, care este valoarea prejudiciului și dacă bunurile care se pretind sustrase aparțin angajatorului.
De asemenea angajatorul nu a arătat în cuprinsul deciziei de concediere dacă a verificat apărările contestatoarei și care este motivul pentru care a înlăturat apărările acesteia.
O altă critică vizează faptul că au fost încălcate dispozițiile privind acordul sindicatului la desfacerea contractului de muncă, precum și modalitatea de constituire a comisiei de disciplină, la care a participat o persoană care nu era menționată în decizia 30/2008 emisă de intimată în vederea constituirii comisiei de disciplină.
În ceea ce privește fondul cauzei, se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanța a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în cauză luând în considerare numai depozițiile martorilor angajatorului și nu ai recurentei, a dat eficiență declarațiilor șefului depozitului făcute în referatul 226.9.06.2008, nedovedite și a înlăturat nejustificat apărările recurentei.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul declarat în cauză de recurenta - este nefondat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect că motivele de nulitate a deciziei de concediere, invocate de contestatoare nu sunt întemeiate și în mod corect a respins excepția nulității deciziei de desfacerea contractului de muncă.
Din înscrisul aflat în dosarul de fond la fila nr. 6 rezultă că contestatoarea a fost convocată la comisia de disciplină, în data de 16.06.2008 la ora 14, pentru a analiza faptele menționate în referatul nr. 1din 09.06.2008. Faptul că nu a fost detaliată abaterea pentru care a fost invitată contestatoarea în fața comisiei de disciplină, nu este un motiv pentru care acest act să fie lovit de nulitate absolută. Contestatoarea nu poate invoca lipsa de apărare, întrucât putea solicita amânarea pentru a lua la cunoștință despre conținutul referatului la care s-a făcut trimitere în convocator. Potrivit dispozițiilor art. 267 alin 2 din Codul muncii, cerințele privind forma convocării, nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Nimic nu o împiedica pe contestatoare, să se prevaleze pe dispozițiile art. 267 alin 4 din Codul muncii, să formuleze și să-și susțină toate apărările în favoarea sa și motivațiile pe care le consideră necesare, chiar și dreptul de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului. Ori contestatoarea invocă, faptul că nu s-a putut apăra corespunzător în faza de cercetare disciplinară prealabilă, deși putea să solicite un termen în acest sens.
În ceea ce privește lipsa, din cuprinsul deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, a descrierii detaliate a faptei, se poate constata că este cuprinsă în mod amănunțit, fapta reținută ca abatere disciplinară, astfel încât nici această critică nu poate fi primită. despre care face vorbire în continuare contestatoare, referitoare la cantitatea sustrasă, la conținutul probelor de laborator, la valoarea prejudiciului și lipsa din gestiune, sunt aspecte irelevante în cauză, care nu pot schimba încadrarea faptei săvârșită astfel și care nu sunt de natură a atrage aplicarea altei sancțiuni.
Referitor la critica ce privește lipsa din decizia de sancționare a motivelor pentru care nu s-au luat în considerare apărările contestatoarei, nici această critică nu poate fi primită.
Din conținutul înscrisului depus la filele 4 și 5 din dosarul de fond, rezultă că comisia de disciplină a înlăturat susținerile contestatoarei în temeiul înregistrării video din depozitul, precum și ținând cont de depozițiile persoanelor audiate și a înscrisurilor depuse. Prin urmare nu se poate afirma că decizia de sancționare nu cuprinde motivele pentru care nu s-au luat în considerare apărările contestatoarei. Așadar nici această critică din recurs nu poate fi primită.
În ceea ce privește constituirea comisiei de disciplină, și participarea unui membru de sindicat, se reține că aceasta este o susținere fără nici un fundament, întrucât comisia a fost legal constituită, iar lipsa din unitate a unei persoane titulare, nu înseamnă că nu poate fi suplinită cu o altă persoană, pentru că s-ar ajunge la situația absurdă ca pe acel interval de timp, comisia să nu mai funcționeze și să nu mai ia măsuri de genul acesteia, riscând astfel să fie pierdute termene legale imperative.
În ceea ce privește criticile din recurs care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că și acestea sunt nefondate și în consecință vor fi respinse.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că contestatoarea se face vinovată de sustragerea din incinta depozitului la stația B, a două bidoane de combustibil, cu ajutorul conducătorului auto, fapta fiind probată cu înscrisuri, declarații de martori și înregistrare video.
Apărările formulate de reclamantă nu sunt de natură a infirma cele întâmplate, astfel că reclamanta se face vinovată de săvârșirea faptelor reținute prin decizia de sancționare astfel că instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Respinge recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1838/2008 a Tribunalului Brașov.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.NG/24.02.2009
Tehnored. 24.02.09 - 2 ex.
Jud. fond /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Maria Carmen Tică, Daniel
← Contestație decizie de concediere. Decizia 8/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1505/2009. Curtea... → |
---|