Contestație decizie de concediere. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 163
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1685 din 29.10.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Primarul Comunei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimatul Primarul Comunei, lipsă fiind recurentul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic pentru intimatul Primarul Comunei arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru intimatul Primarul Comunei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală. Depune concluzii scrise la dosar.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr-, contestatorul a contestat dispoziția nr. 556/22.07.2008 a Primarului comunei solicitând constatarea nulității acestei decizii raportat la dispozițiile art. 65 alin. 2 și art. 74 lit. a Codul muncii, iar în situația în care decizia este considerată temeinică și legală, intimatul să fie obligat la plăți compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că a fost angajat pe funcția de referent cultural la Primăria comunei, prin concurs, începând cu luna mai 2007 și că noul primar și consiliul local, în mod suspect și fără o motivație reală, au adoptat o hotărâre de desființare a acestui post.
A susținut contestatorul că această măsură este nejustificată, având în vedere faptul că pe raza comunei trăiesc aproximativ 10.000 de locuitori. Astfel, s-a adus atingere intereselor comunității locale privind accesul la cultură, neputând fi vorba de o cauză reală și serioasă, așa cum cere art. 65 alin. 2 Codul muncii. În dispoziția emisă de primar nici nu se face o motivare reală a desființării postului, fiind menționată doar hotărârea consiliului local.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea contestației, arătând că actul de concediere are la bază o cauză reală și serioasă, respectiv hotărârea Consiliului Local al comunei, care, în ședința din 17 iulie 2008, aprobat noua organigramă, postul de referent cultural fiind desființat. Ca autoritate executivă, primarul nu a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire această hotărâre, prin emiterea dispoziției de concediere.
A mai arătat intimatul că nici capătul de cerere privind plățile compensatorii nu este întemeiat, întrucât nu s-a încheiat un contract colectiv de muncă la nivelul Primăriei, care să stabilească plăți compensatorii.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1685 din 29 octombrie 2008, Tribunalul Iașia respins excepția nulității absolute a deciziei nr. 556/22.07.2008 a Primarului comunei, invocată de contestator, precum și contestația formulată de contestatorul în contradictor cu intimatul Primarul comunei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr. 86/2007, contestatorul a fost angajat în funcția de referent cultural I, începând cu 11.05.2007, activitatea desfășurându-se la Căminul Cultural și Primărie.
Prin dispoziția nr. 556/22.07.2008 emisă de Primarul comunei, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului la data de 17.07.2008, ca urmare a desființării postului de referent cultural din cadrul primăriei comunei.
La emiterea dispoziției, a fost avută în vedere Hotărârea Consiliului Local al comunei nr. 13 din 17.07.2008, care aprobă organigrama, statele de funcții și numărul de personal al aparatului de specialitate al primarului și serviciului public pe anul 2008.
Din înscrisurile depuse la filele 23-25, rezultă că la bibliotecă mai figurează doar postul de bibliotecar, fiind desființat postul de referent. La interogatoriu, intimatul a arătat că în comuna nu există cămin cultural și nici fonduri pentru activități culturale, neputând fi alocate fonduri pentru aceste activități.
Prin urmare, din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 alin. 2 Codul muncii.
În conținutul deciziei se menționează motivul care determină concedierea, respectiv desființarea postului de referent cultural, considerente pentru care va respinge excepția nulității absolute invocate de contestator.
Față de dispozițiile art. 67 Codul muncii, în ceea ce privește plata de compensații conform contractului colectiv de muncă la nivelul Primăriei, s-a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unui astfel de contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul susține, invocând dispozițiile Legii nr. 215/2001 și mențiunile din decizia nr. 556/22 iulie 2008, că desființarea locului de muncă nu are o cauză reală și serioasă, deoarece nu există o notă de fundamentare care să justifice reorganizarea unității, valabilă atât pentru instituții, cât și pentru agenții economici.
Mai susține recurentul că, potrivit dispozițiilor art. 74 lit. d Codul muncii, nu s-au respectat dispozițiile art. 64 alin. 3 și 4 Codul muncii, așa cum au fost modificate prin OUG nr. 65 din 29 iunie 2005.
Concluzionează recurentul că este o mare decizie politică, care ar trebui să respecte legea și că decizia nr. 556 din 22 iulie 2008 Primarului comunei este un abuz.
Ulterior expirării termenului de recurs, "intimatul" a depus "precizări".
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Primarul comunei a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de fond a respins în mod corect contestația formulată de recurent.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. 2 al art. 65 prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea.
Din examinarea dispoziției nr. 556 din 22 iulie 2008 emisă de intimat, se constată că aceasta cuprinde atât motivele de fapt care determină concedierea, respectiv desființarea postului de referent cultural ocupat de recurent, post care nu se mai regăsește în organigrama și statele de funcții aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al comunei din 17 iulie 2008, precum și motivele de drept, sens în care au fost menționate prevederile art. 65 alin. 1 și 2 Codul muncii.
Nu reprezintă o nemotivare a deciziei de concediere și nu atrage nulitatea absolută a acesteia împrejurarea că, în conținutul dispoziției emise de intimat, nu este trecut numărul hotărârii consiliului local, hotărâre care, contrar susținerilor recurentului, se află la dosarul cauzei și are nr. 13.
De asemenea, modul în care au fost respectate dispozițiilor Legii nr. 215/2001 la adoptarea organigramei și a statelor de funcții, de către consiliul local, nu face obiectul jurisdicției muncii, ci, eventual, obiectul controlului de legalitate exercitat de prefect, în condițiile art. 115 alin. 7 din Legea nr. 215/2001.
Prin adresa nr. 6487/23 iulie 2008, menționată de recurent, se aduce la cunoștință acestuia desființarea postului de referent cultural, desființare care rezultă implicit din noua organigramă și noul stat de funcții adoptate de consiliul local în ședința din 17 iulie 2008. În această adresă nu se motivează desființarea postului prin raportare la absențele recurentului în perioada 1-17 iulie 2008, ci i se aduce la cunoștință acestuia că, în cazul în care justifică aceste absențe, se află în perioada de preaviz de la data de 17 iulie 2008.
Recurentul nu a făcut dovada că a depus acte medicale, iar lipsa unei "note de fundamentare care să justifice reorganizarea unității" nu echivalează cu absența cauzei reale și serioase a desființării locului de muncă ocupat de recurent. Nemaifiind cuprins în organigrama și în statul de funcții adoptate de consiliul local, postul ocupat de recurent a fost desființat efectiv, nefiind necesar să existe o reorganizare a activității, ca una dintre cele trei cauze de desființare a locului de muncă, așa cum prevedea art. 65 Codul muncii în forma anterioară modificării intervenite prin OUG nr. 55/2006.
În ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei de concediere întemeiată pe dispozițiile art. 74 lit. d Codul muncii, invocată de recurent pentru prima oară în recurs, se reține că textul face trimitere la art. 64 Codul muncii, care are în vedere cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c și d, precum și cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit.
Așadar, doar în cazul concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului, respectiv inaptitudine fizică și/sau psihică și necorespundere profesională, și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, neprecizarea în cuprinsul deciziei a termenului în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant atrage nulitatea absolută a acesteia, potrivit art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii. Notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă se impune doar în cazul în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante, iar lipsa acestei notificări nu atrage, oricum, nulitatea absolută a deciziei de concediere, în condițiile art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii.
În consecință, față de considerentele expuse, reținând că dispoziția contestată respectă prevederile legale menționate și că nu s-a făcut dovada caracterului său "politic" ori "abuziv", avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 1685 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored. /
02. ex.
16.03.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
| ← Conflict de muncă. Decizia 1129/2008. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2306/2009. Curtea... → |
|---|
