Contestație decizie de concediere. Decizia 1640/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (Număr în format vechi 6681/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1640/
Ședința publică din 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta - SRL împotriva sentinței civile nr.4549 din 30.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata personal și asistată de avocat G, lipsind recurenta - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 10.03.2009, de către avocatul intimatei, note scrise, la care a atașat și împuternicire avocațială.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului intimatei, cuvântul în combaterea recursului.
Intimata prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse pe larg în notele scrise. Depune la dosar practică judiciară și dovada cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, reprezentând plată onorariu avocat, în sumă de 1000 lei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4549/30.05.2008 pronunțată în dosarul nr.9489/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată excepția prescripției răspunderii disciplinare; a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata - SRL; a anulat decizia nr.976/23.03.2007 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior; a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariații de la data concedierii 03.03.2007 și până la data reintegrării efective; a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei; a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția prescripției răspunderii disciplinare, că în temeiul dispozițiilor art.268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare în termen de 30zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare iar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
S-a reținut că termenul nu curge de la data săvârșirii faptelor sau de la data la care comisia de disciplină a fost sesizată cu solicitarea de a proceda la cercetarea faptei imputate, ci de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii prin referatul (procesul verbal) cu care s-a încheiat cercetarea prealabilă. În speță, cercetarea prealabilă s-a finalizat la 23.03.2007, astfel încât, față de data aplicării sancțiunii disciplinare, 23.03.2007, termenul de 30 de zile a fost respectat.
Pe fond s-a reținut că între părți s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractul individual de muncă nr.767/02.03.2006 și a actelor adiționale la acesta, reclamanta fiind angajata societății pârâte în funcția de lucrător gestionar.
Tribunalul a apreciat că decizia nr.976/23.03.2007 nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cele privind descrierea faptei,întrucât în decizie nu se specifică în mod concret în ce a constat comportamentul neadecvat la locul de muncă și în legătură cu toate faptele imputate nu se arată data la care au fost săvârșite, element în lipsa căruia instanța nu poate calcula termenul de prescripție prevăzut de art.268 al.1 Codul muncii.
S-a reținut că decizia nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 al.3, nu a fost efectuată cercetarea.
Tribunalul a reținut că în speță nu au fost respectate nici dispozițiile legale privind efectuarea cercetării prealabile,prevăzute de dispozițiile art.267 Codul muncii și dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al contestatoarei, care nu a fost în măsură să-și pregătească susținerile și să le probeze.
Ca urmare a celor reținute, tribunalul a dispus anularea deciziei de concediere nr.976/23.03.2007 emisă de intimată iar în temeiul dispozițiilor art.78 Codul munciia dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cucelelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea pentru perioada cuprinsă între data emiterii deciziei și reintegrarea efectivă.
În baza dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, a obligat intimata la 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
A respins cererea având ca obiect plata de daune morale, apreciind că prejudiciul va fi acoperit prin plata despăgubirilor la care a fost obligată în temeiul dispozițiilor art.78 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termenul legal intimata - SRL, apreciind-o ca nelegală și netemeinică.
În primul motiv de recurs se invocă nulitatea prevăzută de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă. Se susține că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii cu privire la data săvârșirii abaterilor disciplinare. Astfel, pe de o parte reține ca dată 23.03.2007, data când a avut loc abaterea disciplinară, respingând pentru acest motiv excepția prescrierii răspunderii disciplinare, iar pe de altă parte, reține că s-au încălcat dispozițiile art.268 al.1 Codul muncii, întrucât nu se poate stabili în mod concret data la care au fost săvârșite abaterile disciplinare. Astfel, motivarea hotărârii este contradictorie sub aspectul motivării datei de săvârșire a abaterilor disciplinare.
Susține recurenta că decizia respectă cerința art.268 al.2 lit.a Codul muncii, interpretarea dată de către instanța de fond fiind nelegală. Instanța de fond, în raport de recunoașterea contestatoarei a faptelor săvârșite, recunoaștere care a avut loc cu ocazia cercetării prealabile, trebuia să observe că se coroborează cu cele menționate în decizie și care constituie motive privind sancțiunea disciplinară.
Se menționează că la pct.1 din decizie se face referire la notele explicative ale contestatoarei cu ocazia cercetării prealabile, ori, contestatoarea nu a negat săvârșirea abaterilor disciplinare, pe care le-a relevat și descris prin intermediul comisiei de cercetare disciplinară. În decizie se face referire la punctul de vedere al contestatoarei, iar aceasta a recunoscut abaterile disciplinare cu ocazia cercetării prealabile.
Decizia contestată cuprinde în concret descrierea faptelor și în ce au constat, precum și comportamentul neadecvat al contestatoarei iar declarațiile și notele explicative ale contestatoarei relevă înseși faptele acesteia.
Un alt motiv de recurs vizează nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod pr.civilă. Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât contestatoarea nu a invocat ca motiv de nulitate al deciziei lipsa obiectului convocării disciplinare sau faptul că acesta a fost vag, astfel încât instanța a încălcat dispozițiile art.129 Cod pr.civilă și principiul disponibilității. Instanța de fond a încălcat dispozițiile art.267 al.1 Codul muncii, întrucât Codul muncii prevede sancțiunea nulității absolute doar în cazul în care nu are loc procedura prealabilă anterior aplicării măsurii disciplinare, nu și atunci când nu se precizează obiectul pentru care are loc convocarea sau dacă obiectul este ambiguu sau vag.
În acest caz, arată recurenta, nulitatea care se poate invoca este cea relativă, ori cel ce invocă nulitatea relativă trebuie să facă dovada prejudiciului, contestatoarea nefăcând această dovadă.
Arată recurenta că, de vreme ce contestatoarea a răspuns la toate solicitările comisiei și a explicat în detaliu în ce a constat abaterile disciplinare, este evident că a putut să se apere, nefiindu-i încălcat dreptul la apărare, astfel încât tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Un alt motiv de nulitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, vizează nerespectarea termenului de 5 zile reținut de instanța de fond. Contestatoarea nu a invocat acest aspect iar instanța de fond nu se putea pronunța asupra unui aspect cu care nu a fost investită, încălcând astfel dispozițiile art.129 Cod pr.civilă și principiul disponibilității. Pe de altă parte, legea nu prevede nulitatea absolută ca sancțiune în cazul în care nu se respectă acest termen de 5 zile, nulitatea fiind în acest caz una relativă, or, contestatoarea nu a făcut dovada vreunei vătămări.
Arată recurenta că convocarea a fost făcută direct și de comun acord cu contestatoarea care a semnat fără obiecții convocatorul, agreând astfel locul și ora convocării, neputându-se vorbi astfel de vreo vătămare a intereselor contestatoarei.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond cauza, respingerea acțiunii principale, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a depus note scrise la dosar prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința civilă atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul ca nefiind fondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs vizând faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește data săvârșirii abaterilor disciplinare nu va putea fi reținut de C, întrucât soluția instanței pe acest aspect profită recurentei iar intimata nu a înțeles să recureze sentința cu privire la modul de soluționare a excepției prescrierii răspunderii disciplinare. Pe de altă parte, nulitatea deciziei contestate a fost dispusă având în vedere nerespectarea dispozițiilor art.268 al.2 lit.a și c Codul muncii și art.267 Codul muncii, astfel încât Curtea nu va putea dispune modificarea sentinței în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției răspunderii disciplinare.
Cerința impusă de art.268 al.2 lit.a Codul muncii nu a fost respectată, astfel cum corect s-a reținut de către tribunal, după cum nici cerința impusă de art.268 lit.c Codul muncii.
Susținerile recurentei în sensul că instanța de fond trebuia să coroboreze mențiunile din decizie cu recunoașterile contestatoarei și notele explicative cu ocazia cercetării prealabile, nu vor putea fi avute în vedere, întrucât, potrivit art.77 Codul muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere.
Nici motivul de recurs vizând faptul că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, în sensul că s-a pronunțat asupra unui motiv de nulitate a deciziei de concediere cu care nu a fost investită, nu va putea fi reținut, întrucât fiind vorba de dispoziții a căror nerespectare atrag nulitatea absolută a deciziei acestea pot fi invocate și din oficiu de către instanță.
Pentru efectuarea cercetării prealabile este necesar ca angajatorul să îndeplinească condițiile de valabilitate ale convocării prevăzute de art.267 (2) Codul muncii, în caz contrar decizia emisă fiind lovită de nulitate absolută.
În mod corect s-a reținut de către tribunal, că obiectul convocării a fost descris vag, fără a preciza pentru ce abateri trebuie să-și pregătească apărarea, la ce dată s-au săvârșit faptele respective și fără a se respecta termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art.75 din Contractul colectiv de muncă încălcându-se în modul acesta dreptul la apărare. În mod corect s-au reținut de către tribunal și dispozițiile art.75 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010, privind cercetarea prealabilă. Chiar dacă nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare nu este prevăzut sub sancțiunea nulității, Curtea reține că pentru ca o decizie de sancționare să fie nulă absolut, nu este necesară incidența simultană a mai multor cauze de nulitate, ci nerespectarea de către angajator a unei singure cerințe imperative ce se sancționează cu nulitatea, atrage nulitatea absolută a actului de sancționare.
Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 (1) Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 ei către intimată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței civile nr.4549 din 30.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./21.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Mariana Constanța AnastasieiJudecători:Mariana Constanța Anastasiei, Lizeta Harabagiu, Silvia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1151/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1641/2009. Curtea... → |
|---|
