Contestație decizie de concediere. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4664/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.169/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - ROMÂNĂ DE SA împotriva sentinței civile nr.1606/26.02.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26082/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin consilier juridic, care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și intimata-contestatoare, personal și asistată de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, depune la dosar înscrisuri, utile soluționării cauzei.
Reprezentantul avocat al intimatei-contestatoare primește înscrisurile, nu solicită amânarea cauzei în temeiul art.96 Cod procedură civilă, dar solicită a se lăsa cauza mai la urmă pentru a lua cunoștință de cuprinsul acestora.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta-intimată prin consilier juridic, care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și intimata-contestatoare, personal și asistată de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul mai sus menționat, după care,
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației și menținerea deciziei nr.136/23.06.2008. În susținerea motivelor de recurs, arată că decizia a fost dată cu respectarea formelor legale, potrivit art.268 din Codul Muncii. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Susține că instanța de fond, în mod corect a reținut că desfacerea contractului individual de muncă a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art.268 Codul Muncii și a Regulamentului de Ordine Interioară. De asemenea, solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.302/05.10.2009 și a facturii anexate, pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1606/26.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația, formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata - Română de Mărfuri SA; a anulat decizia nr. 136/23.06.2008 emisă de intimată.
A dispus reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior concedierii.
A obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
A respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 lei; a obligat intimata la plata sume de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia de sancționare disciplinara susmenționata este nelegală, fiind nulă absolut pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate susținerea contestatoarei cu privire la nerespectarea de către emitentul ordinului a termenelor de emitere a deciziei de sancționare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Conform prevederilor art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Cele două termene prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, sunt termene de prescripție extinctivă în interiorul cărora angajatorul este obligat atât să ia la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, cât și să emită decizia de sancționare disciplinară.
În privința termenului de 30 de zile, acesta curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare (director general, director, președinte, administrator, etc.) a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii fie prin sesizarea sa printr-un act, referat, corespondență, orice alt înscris din care se poate deduce cu certitudine data certă, fie prin constatarea directă și nemijlocită a faptei respective de către acesta.
termenului de 30 de zile calendaristice fără sancționarea faptei ce constituie abatere disciplinară conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare pentru abaterile de care a luat cunoștință.
Termenul de 30 de zile in care trebuie efectuată cercetarea disciplinară și emisă decizia de sancționare se situează înăuntrul termenului de 6 luni.
Sub acest aspect, instanța a reținut că sancțiunea disciplinară aplicată de intimată s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii.
Fiind vorba de un termen de drept substanțial, pentru calcularea împlinirii acestuia se folosește sistemul intermediar de calcul prevăzut de art. 1886-1889 cod civil - în sensul că nu intră în calcul ziua începerii curgerii termenului și intră în calcul ziua în care termenul se împlinește.
Termenele de prescripție prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii constituie o garanție indispensabilă derulării raporturilor de muncă atât pentru angajat cât și pentru cel ce angajează.
Esențiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare care trebuie să știe ce drepturi are și în ce măsură îi sunt afectate pentru ca aceste drepturi să nu fie marcate de incertitudine. Mai mult chiar, în doctrina de specialitate s-a apreciat că și chiar accesul la justiție ar fi pus sub semnul îndoielii, în condițiile în care cel în drept să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna cu rea credință la nesfârșit, împiedicându-l pe salariat să obțină în justiție clarificarea situației sale.
De altfel, chiar intimata arată că scopul pentru care legiuitorul a stabilit aceste termen este acela de a sancționa pasivitatea angajatorului și de a nu-l lăsa pe angajat într-o stare de incertitudine pentru o lungă perioada de timp.
În speță, în chiar decizia de sancționare disciplinară se menționează faptul că reprezentantul legal al societății a luat cunoștință de săvârșirea faptei la data de 14.04.2008, iar comisia de cercetare disciplinară a fost constituită și și-a început activitatea din data de 18.04.2008.
în acest context, este neîndoielnic aspectul că pentru faptele imputate contestatoarei de neîndeplinire a atribuțiilor stabilite prin decizia nr. 374/28.12.2007, respectiv nu a participat la procesul de inventariere a patrimoniului, persoana în drept să aplice sancțiunea disciplinară a luat cunoștință de faptă la data de 18.04.2008, iar angajatorul are obligația ca după acest moment, la care se demarează practic procedura disciplinară, să comunice actele și să efectueze lucrările cercetării disciplinare cu încadrarea în termenul de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul neputându-se prevala de propriile proceduri interne de funcționare a comisie de cercetare disciplinară, de transmitere și înregistrare a actelor pentru a putea justifica depășirea termenului prevăzut de lege, întârzierea efectuării cercetării disciplinare, transmiterii sau înregistrării ori luării la cunoștință despre existența unor sesizări, note, declarații, etc. scrise și înregistrate, purtând dată certă, fiindu-i în totalitate imputabilă, context in care, aplicarea sancțiunii pentru fapte luate la cunoștință în data de 18.04.2008 la data de 23.06.2008 apare ca fiind făcută peste termenul de prescripție de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, cu încălcarea prevederilor art. 268 din Codul Muncii, ceea ce conferă aspect nelegal sancțiunii disciplinare aplicate pentru fapte prescrise.
Nu au fost reținute susținerile intimatei în sensul că termenul de 30 de zile calendaristice în care angajatorul este obligat să emită decizia de sancționare nu este de natură a împiedica efectuarea cercetării disciplinare sau de a grăbi realizarea acesteia cu riscul de a se face o greșită calificare și sancționare a faptei cercetate, față de caracterul de ordine publică al normelor care reglementează instituția prescripției extinctive, astfel încât, sub nici o justificare nu se poate reține caracterul de recomandare a unui asemenea termen, sancțiunea aplicării prescripției extinctive după scurgerea termenului de 30 de zile calendaristice neputând fi evitată decât în situația în care intervine vreuna din cauzele de întrerupere sau suspendare expres și limitativ prevăzute de lege.
Este absurdă susținerea intimatei în sensul că termenul de 30 de zile calendaristice se calculează de la data când reprezentantul angajatorului a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare prin procesul verbal încheiat în cadrul cercetării disciplinare (act depus la dosar și care nu are o dată a întocmirii și nici număr de înregistrare), întrucât nu se poate afirma în mod întemeiat că persoana care a dispus constituirea comisiei de cercetare disciplinară a faptelor imputate salariatului a luat cunoștință despre faptele cercetate de această Comisie abia după data efectuării cercetării disciplinare prealabile.
O asemenea afirmație contravine scopului reglementării întrucât ar presupune că reprezentantul angajatorului poate aștepta oricât de la data la care a aflat despre săvârșirea abaterii de către salariat și până la data la care dispune cercetarea acesteia iar apoi cercetarea poate fi finalizată într-un termen nelimitat, întrucât dreptul său de aplicare a sancțiunii disciplinare pentru faptele de care a luat cunoștință, nu curge chiar de la data la care a luat cunoștință și a dispus luarea măsurilor legale ci de la data finalizării (cândva) a cercetării disciplinare prealabile și chiar mai mult, de la data înregistrării referatului sau procesului-verbal de cercetare disciplinară, ceea ce ar avea ca rezultat eludarea dispozițiilor legale referitoare la termenele de aplicare a sancțiunii disciplinare.
De altfel, este de remarcat că, deși angajatorul a luat cunoștință de existența faptei pentru care a fost cercetată și sancționată salariata la data de 18.04.2008, prin nota de constatare nr. /1617/18.04.2008, pe care există rezoluția Directorului General de aplicare urgentă de măsuri legale potrivit Codului muncii, cercetarea disciplinară a salariatei a demarat prin convocarea din data de 18.04.2008 și s-a efectuat la data de 29.04.2008, prin prezentarea unei note scrise de către salariată, angajatorul a lăsat să treacă un termen de 30 de zile lucrătoare nu numai de la data luării la cunoștință despre fapta ce constituie abatere disciplinară de către reprezentantul legal al angajatorului fără a finaliza cercetarea disciplinară și fără a emite decizia de sancționare disciplinară dar și de data demarării cercetării disciplinare (18.04.2008) au trecut 30 de zile calendaristice, fără a se mai efectua nici un alt act de cercetare disciplinară și nici o altă lucrare de către comisia de cercetare a abaterii disciplinare, astfel încât, la data de 18.05.2008, termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare s-a împlinit fără a interveni vreo cauză legală de întrerupere sau suspendare.
Tribunalul nu a putut reține nici susținerea intimatei în sensul că sancțiunea nu a putut fi aplicată deoarece în perioada 23.05.2008-06.06.2008 contractul individual de muncă a fost suspendat în temeiul art. 50 litera b) din Codul Muncii, salariata aflându-se în incapacitate temporară de muncă, întrucât, termenul de prescripție extinctivă de 30 de zile calendaristice era deja împlinit la dat suspendării contractului individual de muncă al reclamantei, pretinsa cauză de suspendare nesituându-se în interiorul termenului de prescripție extinctivă.
Or, este indiscutabil că nu poate fi suspendat decât un termen de prescripție care curge, iar nu și termenul deja împlinit, întrucât cauza de suspendare trebuie să intervină mai înainte de împlinirea termenului de prescripție, suspendarea având efect numai asupra acelor drepturi pentru care nu a intervenit prescripția.
Chiar și în situația în care s-ar aprecia prin absurd că la data ivirii incapacității temporare de muncă, 23.05.2008 nu ar fi intervenit prescripția, tribunalul constată că pretinsa cauză de suspendare a încetat la data de 06.06.2008, dată de la care termenul de prescripție și-ar fi reluat cursul luându-se în considerare si prescripția cursă înainte de suspendare, astfel încât, față de împrejurarea că din data de 29.04.2008 când a avut loc cercetarea disciplinară prealabilă și până la data emiterii deciziei de sancționare disciplinară, respectiv 23.06.2008, a fost din nou depășit termenul de 30 de zile calendaristice chiar cu luarea în calcul a perioadei de suspendare, Tribunalul a constatat că sancțiunea prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară nu poate fi evitată.
De altfel, angajatorul nu a avut nici o justificare în a nu emite decizia de sancționare disciplinară în intervalul 29.04.2008-23.05.2008, în condițiile în care nici un act sau nici o lucrare a comisiei de cercetare disciplinară nu s-a mai realizat în acest interval și nici nu a exista vreo împiedecare legală cu privire la luarea măsurii disciplinare în acest interval.
Mai mult, tribunalul a apreciat că suspendarea contractului de muncă are consecințe în privința efectelor principale ale acestuia, prestarea muncii si plata salariului, nu și asupra termenului de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare care, în nici un caz nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data declanșării procedurii disciplinare, atunci când aceasta corespunde cu data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, cauzele de suspendare a cursului prescripției extinctive fiind în toate cazurile exprese și fiind limitativ prevăzute de lege neputând fi extinse prin analogie.
Tribunalul a mai reținut și încălcarea de către intimată a unor prevederi referitoare la desfășurarea cercetării disciplinare prealabile, după cum urmează:
Sub aspectul cercetării disciplinare prealabile, Tribunalul a reținut următoarele:
Din desfășurarea evenimentelor si din cuprinsul deciziei contestate rezultă încălcarea de către intimata atât pe parcursul desfășurării cercetării prealabile cat si la momentul emiterii deciziei de sancționare disciplinara a dispozițiilor legale imperative referitoare la realizarea cercetării disciplinare prealabile si la respectarea dreptului la apărare al salariatului ceea ce are drept consecință nulitatea absoluta a deciziei in condițiile art. 267 alin. 1 din Codul Muncii si (art. 268 alin.2 din același act normativ), după cum urmează.
Potrivit prevederilor art. 75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010, înregistrat sub numărul 2895/29.12.2006:
Sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, si un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat.
Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției.
și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (4) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune stabilirea următoarelor aspecte:
- împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
- gradul de vinovăție a salariatului;
- consecințele abaterii disciplinare;
- comportarea generală în serviciu a salariatului;
- eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare.
Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sancțiuni disciplinare după finalizarea cercetării
Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un registru de procese-verbale.
La stabilirea sancțiunii se va ține seama de cauzele și gravitatea faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de gradul de vinovăție a salariatului, de eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În baza propunerii comisiei de disciplină angajatorul va emite decizia de sancționare.
Aceste prevederi sunt în concordanță și vin în completarea prevederilor art. 267 alin. 4 din Codul Muncii referitoare la realizarea cercetării disciplinare.
Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art.30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010 la efectuarea cercetării disciplinare în condițiile acestui text și cu respectarea procedurii prevăzute de acesta.
Tribunalul a constatat nerespectarea de către angajator cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile a art. 75 alin. 2 alin. 4, alin. 10 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010, înregistrat sub numărul 2895/29.12.2006, referitoare la constituirea comisiei de disciplină si la componența acesteia.
Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat; referitoare la ascultarea si verificarea apărărilor salariatului cercetat, în cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii; la analizarea criteriilor de individualizare a faptei și a sancțiunii aplicate.
Or, niciuna din aceste prevederi nu a fost respectată de angajator anterior sancționării disciplinare a salariatei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, angajatorul neprocedând la constituirea unei Comisii de cercetare disciplinară din care să facă parte fără drept de vot, în calitate de observator și un reprezentant al organizației sindicale (sau un reprezentant al salariaților); nu s-au respectat prevederile obligatorii cu privire la ascultarea si verificarea apărărilor salariatului cercetat și la analizarea criteriilor de individualizare a faptei și a sancțiunii aplicate, alin. 10.
Tribunalul a constatat că nu există nici o lucrare a Comisiei de cercetarea disciplinară la data de 29.04.2008 dată la care a fost convocată salariata pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, neexistând nici un act care să consemneze rezultatele cercetării disciplinare de la această dată și din care să rezulte că salariatul a fost ascultat de către Comisia de cercetare disciplinară.
Mai mult, Tribunalul a constatat faptul că salariata nici nu a participat la lucrările comisiei de disciplină, procesul verbal de cercetare disciplinară prealabilă fiindu-i adus acesteia la cunoștință la data de 24.06.2008. ulterior emiterii deciziei de sancționare disciplinară.
Dreptul la apărare al angajatului se realizează prin ascultarea salariatului și prin verificarea a apărărilor acestuia neputându-se considera realizat doar prin depunerea unei declarații (note scrise cu nr. 1802 din 29.04.2008) de care nu se ține cont și care nu este analizată anterior aplicării sancțiunii cât și la momentul aplicării acesteia prin înlăturarea motivată a argumentelor salariatului apare ca fiind "pur formal" și golit de conținut.
Cu alte cuvinte, simpla depunere a unei declarații a salariatului anterioară emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia nu ar avea nici un sens dacă angajatorul nu ar trebui să-l asculte pe salariat cu privire la toate motivațiile
În acest context, constituirea comisiei de disciplină în lipsa unui reprezentant al salariatului, lipsa oricăror dovezi din care să rezulte întrunirea comisiei de cercetare disciplinară la data pentru care a fost convocat salariatul în vederea consemnării rezultatelor cercetării disciplinare prealabile, reprezintă o gravă încălcare atât a principiului respectării dreptului la apărare al salariatului anterior aplicării sancțiunii disciplinare prealabile cât și a principiului consensualismului și al bunei-credințe pe care trebuie să se bazeze relațiile de muncă.
În concluzie, Tribunalul a constatat emiterea deciziei de sancționare disciplinară cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cercetării disciplinare prealabile și procedura aplicării sancțiunii disciplinare prevăzută de contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ceea ce echivalează cu lipsa acestei cercetări și imprimă caracter nelegal sancționării disciplinare astfel dispuse potrivit art. 267 alin. 1 și alin. 4 din Codul Muncii, ceea ce atrase nulitatea concedierii, în condițiile art. 76 din Codul Muncii aceasta fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de.
Tot în legătură cu efectuarea cercetării disciplinare prealabile și cu respectarea dreptului la apărare însă sub aspectul condițiilor de formă, Tribunalul a constatat că decizia contestată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile aceste mențiuni urmând a fi prevăzute in mod obligatoriu in cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară sub sancțiunea nulității absolute a acesteia (art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul Muncii ).
Or, decizia contestată nu cuprinde mențiunea referitoare la înlăturarea apărărilor formulate de salariat, ce se regăsesc in nota scrisă dată de aceasta și au constat, în esență, în arătarea că nu a dispus de o fișă a postului din care sa reiasă atribuțiile de serviciu sau consecințele neîndeplinirii acestora și în aceea că nu exista obligația, menționata in mod expres, de a participa in cadrul comisiei de inventariere iar angajatorul nu a făcut referire în cuprinsul deciziei de sancționare la nici una din aceste apărări și cu atât mai mult nu le-a îndepărtat motivat, menționându-se doar faptul că apărările (fără a se arăta despre care apărări este vorba, în ce act se regăsesc cum au fost analizate si motivele pentru care au fost îndepărtate) nu pot fi reținute întrucât "se face vinovată" de fapta imputată.
In plus, dovedirea vinovăției salariatului trebuie trasă numai după cercetarea și înlăturarea apărărilor acestuia, or din cuprinsul deciziei se poate lesne observa că acestea nici măcar nu au fost relevate, cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 268 lit. c) din Codul Muncii, articol instituit tocmai ca o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului pe parcursul cercetării prealabile, întrucât, în condițiile în care angajatorul nu ține cont de aceste apărări și nu le îndepărtează motivat, dreptul la apărare al angajatului realizat doar prin luarea unei declarații de care nu se ține cont și care nu este analizată anterior aplicării sancțiunii cât și la momentul aplicării acesteia prin înlăturarea motivată a argumentelor salariatului apare ca fiind "pur formal" și golit de conținut.
Cu alte cuvinte, simpla luare a unei declarații salariatului anterioară emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia nu ar avea nici un sens dacă angajatorul nu ar trebui să-l asculte pe salariat cu privire la toate motivațiile și probele aduse de acesta, fiind obligat fie să cont de apărările salariatului or să le îndepărteze motivat neputând însă în nici un caz să le ignore.
În acest context, Tribunalul a reținut că neconsemnarea în concret a apărărilor contestatorului în legătură cu faptele pentru care a fost cercetat și nearătarea motivelor pentru care nu au fost reținute reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al salariatului înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare ceea ce conferă caracter nelegal cercetării prealabile astfel efectuate și imprimă același caracter deciziei de sancționare disciplinară, în lumina prevederilor art. 267 alin.1 si alin. 4 si art. 268 lit. c) din Codul Muncii.
Respectarea prevederilor legale imperative relative la procedura cercetării disciplinare prealabile reprezintă o obligație legală de fond intrinsecă măsurii sancționării disciplinare fiind o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului mai înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare iar încălcarea acestuia constituie cauză de nulitate absolută expresă a măsurii dispuse
Tot sub aspectul condițiilor de formă, decizia contestată cuprinde mențiunea eronată a instanței judecătorești competenta la care aceasta se contestă, ceea ce echivalează cu lipsa acestei mențiuni, omisiune ce atrage nulitatea absoluta a ordinului de sancționare pentru încălcarea art. 268 alin. 2 litera f) din Codul Muncii, nefiind suficientă indicarea posibilității contestării și a termenului de contestare, aceste din urmă mențiuni reprezentând cerințe de legalitate distincte de arătarea instanței competente și care nu se suplinesc reciproc.
Angajatorul nu are nici o scuza in a indica salariatului său pe care il sancționează disciplinar. în mod eronat instanța competentă la care decizia de sancționare se contestă, dimpotrivă, acesta da dovadă de neglijentă, nepăsare ori chiar rea credința in raport cu salariatul sau care, pe lângă faptul ca se află intr-o situație delicată este nevoit sa facă demersuri pentru determinarea instanței competente, eventual prin consultarea unui specialist, ceea ce contravine principiului bunei - credințe in cadrul raporturilor de munca, consacrat de art. 8 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit legii angajatorul având obligația legală de a îndruma salariatul său la instanța competentă.
Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa cercetării prealabile și lipsa mențiunilor obligatorii ale deciziei de concediere Tribunalul a constatat că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind ca analiza condițiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei deciziei, față de efectele pe care le atrage asupra acesteia, nerespectarea condițiilor de ordine publică prevăzute de art. 267 alin. 1 și art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, întrucât nu există posibilitatea legală a menținerii deciziei de concediere nelegală chiar si in condițiile in care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii referitor la aceste abateri.
Tribunalul nu a primit susținerea pârâtei în sensul că nu pot fi acordate daune morale decât dacă acestea au fost prevăzute prin clauze contractuale, textul art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin - Legea nr. 237/2007, prevede atât răspunderea angajatorului pentru prejudiciul material cât și pentru prejudiciul moral suferit de salariat, Decizia J.nr. XL (40) din 07.05.2007, vizând o perioadă anterioară modificării art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, în sensul prevederii exprese a răspunderii angajatorului și pentru acest tip de prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta - ROMÂNĂ DE SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, ale cărei critici nu au fost încadrate în drept dar a căror dezvoltare face posibilă, conform art. 306 alin. 3. pr. civ. încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. se arată, în esență, că toate condițiile de formă prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. c) Codul Muncii au fost respectate întocmai la emiterea deciziei contestate în cauză.
Astfel, privitor la încălcarea dispozițiilor art. 268 pct. 1 Codul Muncii, se susține că termenul de 30 de zile nu este de natură a împiedica efectuarea cercetării disciplinare sau de a grăbi realizarea acesteia cu riscul de a se face o greșită calificare și sancționare a faptei cercetate.
În mod eronat instanța de fond a reținut că nu a intervenit nicio de întrerupere ori suspendare, sens în care termenul de prescripție s-ar fi împlinit pe data de 18.05.2009.
Prin urmare, constituirea comisiei de disciplină și demararea procedurii de cercetare disciplinară constituie un act începător de executare a măsurii de sancționare și este de natură a întrerupe termenul de 30 de zile în care trebuie emisă eventuala decizie de sancționare.
În speță, recurenta a luat cunoștință de săvârșirea faptei la data de 14.04.2008, iar comisia de cercetare disciplinară a fost constituită și și-a început activitatea din data de 18.04.2008.
Cercetarea disciplinară s-a finalizat la data de 20.06.2008, moment de Ia care a început să curgă un nou termen de prescripție.
Prin urmare, întrucât decizia de sancționare a fost emisă la data de 23.06.2008 (cu trei zile după finalizarea cercetării disciplinare) recurenta consideră că aceasta a fost emisă cu respectarea termenului stabilit de lege și a scopului urmărit de legiuitor la momentul instituirii acestui termen.
O soluție contrară ar fi de natură a prejudicia pe angajații implicați în astfel de proceduri, în sensul că angajatorii ar fi mai interesați de finalizarea cât mai rapidă a procedurii de cercetare disciplinară (pentru a nu depăși termenul de 30 de zile) și nu de acuratețea și profesionalismul cu care trebuie să se desfășoare această procedură.
Privitor la încălcarea dispozițiilor art. 75 alin. 2, alin. 4 și alin. 10 din Contractul colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010, se arată că recurenta luat cunoștință de săvârșirea faptei la data de 14.04.2008, iar comisia de cercetare disciplinară a fost constituită și și-a început activitatea din data de 18.04.2008.
Potrivit art. 267 alin. 2 Codul Muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea disciplinară, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Instanța, preluând interpretarea reclamantei a considerat în mod eronat dispozițiile acestui text de lege, în sensul că salariatul trebuie să fie convocat și să fie prezent pe întreaga durată a desfășurării cercetării prealabile.
Astfel, comisia de disciplină însărcinată cu cercetarea unei fapte trebuie să califice fapta respectivă și să strângă probe cu privire la existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia. Abia ulterior, după ce s-a realizat această activitate de cercetare, comisia va cita pe salariat îi va aduce acestuia la cunoștință fapta pentru care este cercetat, îi va indica probele administrate și îi va solicita să-și spună punctul de vedere sau să facă apărările pe care le consideră necesare.
Este absurd ca acest text de lege să fie interpretat în sensul că salariatul urmează a fi convocat pentru întreaga durată a cercetării disciplinare.
Toate actele precum și celelalte probe care au stat la baza cercetării disciplinare au fost puse la dispoziția reclamantei pentru ca aceasta să-și poată pregăti apărările necesare.
Așa cum reiese și din actele depuse la dosarul pricinii nu există nici un act ulterior momentului convocării reclamantei (29.04.2008) în bază căruia să se fi emis decizia de concediere.
Se arată că instanța invocă faptul că în cuprinsul deciziei atacate nu sunt expuse motivele pentru care apărările formulate în cursul cercetării disciplinare au fost înlăturate, precum și faptul că instanța la care poate fi atacată decizia este indicată în mor eronat.
În cursul cercetării disciplinare, reclamanta s-a apărat susținând următoarele argumente:
- decăderea angajatorului din dreptul de a mai aplica vreo sancțiune prin raportarea la dispozițiile art. 268 alin. 1 Codul Muncii;
- lipsa vreunui temei legal în baza căruia să fie aplicată sancțiunea;
- inexistența obligației reclamantei de a participa la procedura de inventariere a patrimoniului.
În decizia nr. 136/23.06.2008 este indicat foarte clar faptul că temeiul de drept în baza căruia se aplică această sancțiune îl reprezintă dispozițiile art. 58 coroborate cu cele ale art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
De asemenea, se arată faptul că obligația salariaților de a îndeplini la timp și întocmai atribuțiile stabilite prin decizii interne de către organele de conducere ale este prevăzută de art. 12 alin. 1, lit. c) din Regulamentul de ordine interioară - act luat la cunoștință și însușit de către reclamantă la data de 12.02.2008. Prin urmare, obligația reclamantei de a participa la procedura de inventariere a fost stabilită prin decizia nr. 374/28.12.2007.
Totodată se arată faptul că apărările formulate de către reclamantă în cursul cercetării disciplinare au fost înlăturate, întrucât din rezultatele cercetării disciplinare reiese faptul că a acestea sunt nefondate, reclamanta făcându-se vinovată de ignorarea cu intenție a obligației de a duce la îndeplinire o sarcină de serviciu.
Față de aceste împrejurări, reiese faptul că toate condițiile de formă prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul muncii au fost respectate întocmai.
Prin concluziile scrise depuse în susținerea recursului, recurenta a mai arătat că în data de 17.09.2008 s-a emis Hotărârea Consiliului de administrație nr. 11/17.09.2008 prin care s-a decis externalizarea serviciului de contabilitate al Bursei Române de Mărfuri, astfel că în data de 17.11.2008 s-a încheiat în acest sens contractul de prestări servicii cu - Expert SRL având ca obiect prestarea de servicii de evidență contabilă.
Față de aceasta, consideră recurenta că reintegrarea contestatoarei în postul și pe funcția avută anterior concedierii este imposibil de realizat, organigrama de funcții a nepermițând acest lucru.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041. pr. civ. Curtea reține următoarele:
Susținerile din motivarea recursului referitoare la faptul că tribunalul ar fi reținut că sancțiunea dispusă prin decizia contestată a fost aplicată pentru abaterea disciplinară adusă la cunoștință conducerii nu este reală.
Tribunalul a reținut corect că dispozițiile art. 268 pct. 1 Codul Muncii au fost încălcate, iar interpretarea textului în sensul propus de către recurentă, anume că respectarea termenului de 30 de zile nu ar trebui să conducă la "efectuarea în grabă" a cercetării disciplinare nu poate fi primită.
Termenele de aplicare a sancțiunilor disciplinare sunt prevăzute în art. 268 alin. 1 Codul Muncii, acestea fiind termene de prescripție a răspunderii disciplinare. Textul citat prevede fără echivoc două termene diferite, respectiv un termen de 30 de zile calendaristice, care curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, și un termen de 6 luni, calculat de la data săvârșirii faptei.
Fiind vorba despre termene de prescripție, împlinirea acestora are drept consecință pierderea dreptului angajatorului de a- mai sancționa disciplinar pe angajat.
Recurenta nici nu contestă depășirea termenului de 30 de zile, însă susține că acesta a fost întrerupt.
Însă cazul de întrerupere invocat de către recurentă nu este prevăzut de legiuitor, iar din probatoriul administrat a rezultat că despre fapta reclamantei s-a luat la cunoștință de către conducerea la data de 18.04.2008.
De altfel, chiar procedura cercetării disciplinare a demarat la data de 18.04.2008, când s-a efectuat convocarea salariatei.
Cât privește opinia recurentei în sensul că respectarea termenului de 30 de zile nu trebuie să conducă la efectuarea în grabă a cercetării, corectă, de altfel, ea nu este, însă, de natură a argumenta lipsa oricărei lucrări în intervalul 29.04.2008-23.05.2008.
Acest termen a fost stabilit în favoarea salariatului, pentru a nu trema situația de incertitudine.
Sunt juste și considerentele primei instanțe referitoare la încălcarea dispozițiilor privind respectarea dreptului la apărare al reclamantei.
La constituirea Comisiei de cercetare disciplinară nu au fost respectate dispozițiile art. 75 alin. 2, 4 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, întrucât din comisie nu a făcut parte în calitate de observator (cum prevedeau dispozițiile enunțate) și un reprezentant al organizației sindicale.
Mai mult, la niciuna din lucrările Comisiei reclamanta nu a fost convocată pentru a fi ascultată.
Mai departe, procesul-verbal de cercetare disciplinară a fost adus la cunoștință salariatei chiar ulterior emiterii deciziei de sancționare, de la data de 24.06.2008,
În aceste condiții, dovada aprecierii vinovăției reclamantei nici nu avea cum să fie făcută și cu atât mai puțin verificată, de vreme ce, neconsemnându-se apărările sale (întrucât nici nu a fost prezentă la lucrările comisiei), nu au fost consemnate motivele pentru care acestea au fost încălcate.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art. 76 alin. 1 Codul Muncii, cauza de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere, duce la desființarea acesteia, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută ad validitatem.
Cât privește indicarea eronată a instanței competente la care poate fi contestată decizia de sancționare, Curtea a reținut că aceasta nu este de natură să lipsească de legalitate decizia.
Legiuitorul a înțeles să sancționeze cu nulitate absolută numai neindicarea instanței competente, iar indicarea greșită nu poate fi asimilată cu totala neindicare, situațiile de excepție neputând fi extinse prin analogie și la alte situații decât cele limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, nu se poate reține o vătămare prin menționarea greșită a instanței competente, de vreme ce reclamanta s-a adresat instanței competente.
Referitor la apărarea recurentei întemeiată pe susținerea că, datorită externalizării serviciului de contabilitate al, reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior nu mai este posibilă, Curtea reține că măsura externalizării a intervenit la data de 17.11.2008, așadar ulterior datei de 23.06.2008, dată la care se raportează analiza cauzelor de nulitate a deciziei contestate.
Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază că tribunalul pronunțat o sentință temeinică și legală și, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274. pr. civ. va fi obligată recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată. reprezentând onorariu avocațial ce a fost dovedit prin chitanța aflată la fila 18 dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată - ROMÂNĂ DE SA împotriva sentinței civile nr.1606/26.02.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26082/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-25.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 963/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 65/2008. Curtea de... → |
|---|
