Contestație decizie de sancționare. Decizia 170/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6198/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.170/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-ARR împotriva sentinței civile nr.5363/18.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39824/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată, prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-contestator a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 07.01.2010, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5363/18.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română - ARR,a dispus anularea deciziei nr. 1560/25.09.2008 de sancționare disciplinară a contestatorului emisă de intimată, a dispus repunerea părților în situația anterioară aplicării sancțiunii disciplinare și obligare pârâtei la plata către contestator a sumei reprezentând reducerea de 10% din salariul de bază sumă reținută în baza decizie anulate, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de coeficientul de inflație la data plății, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu cinci salarii indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care beneficiază ca salariat pentru sancționarea sa abuzivă, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În considerente a reținut că recurentul-contestator este salariat al intimatei în baza contractului individual de muncă nr.549/01.04.2003, având funcția de inspector de specialitate gradul II - inspector de trafic rutier la Serviciul de Control Transport marfă din cadrul Inspectoratului Rutier.
Contestatorului i se impută faptul că în perioada 25-29.07.2008 în care a participat la acțiunea de control în trafic, control ce a avut ca scop verificarea modului de efectuare a transportului rutier public de persoane pe traseul D--Rîmnicu V, nu ar fi respectat dispozițiile conducerii instituției și ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, încheind în mod eronat două procese-verbale contravenționale operatorului de transport SC SRL în care a încadrat fapta sancționată la "lipsă la bord a licenței de traseu" și a aplicat în mod eronat sancțiunea contravențională prevăzută la art. 58 litera i din OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere aprobată prin Legea nr. 102/2006, când de fapt, în realitate, operatorul în cauză nu deținea licență de traseu, iar fapta se încadra în prevederile art. 57/2 litera "a" din nr.OUG 109/2005, privind transporturile rutiere.
Decizia nr. 1560 din 25.09.2008 emisa de intimata si prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a salariatului cu reducerea salariului pe o durată de o lună cu 10% în conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. 1 litera d din codul muncii este atât nelegala cât si netemeinica.
Tribunalul a reținut ca săvârșirea unei fapte ilicite de către un salariat este de esența răspunderii disciplinare. Inexistența acestei fapte sau imposibilitatea dovedirii acesteia conduce la exonerarea de răspundere disciplinară a salariatului în cauză.
existenței unei încălcări culpabile de către salariat a disciplinei muncii prin încălcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, cade în sarcina angajatorului.
În speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 263 alin.2 din codul muncii, pentru antrenarea răspunderii disciplinare a contestatorului, respectiv nu există fapta ilicită. Or, imposibilitatea dovedirii faptei ilicite echivalează cu lipsa acesteia iar în absența dovedirii existenței faptei ilicite a salariatului, nu poate fi în discuție existența vreunei abateri disciplinare și nu mai au relevanță celelalte condiții ale răspunderii disciplinare.
Instanta de fond a facut referire la dispozitiile Ordonanței de guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv la art. 15, art. 21 - (1), art. 34.
Or, din analiza textelor legale mai sus menționate rezultă faptul că stabilirea faptelor care constituie contravenție și aplicarea sancțiunii reprezintă atributul exclusiv al agentului constatator, acesta fiind singurul în măsură să constate contravenția, să stabilească încadrarea legală a acesteia și deci să aprecieze asupra acesteia cât și să aprecieze asupra sancțiunii aplicate.
Aceasta întrucât, agentul constatator în exercitarea atribuțiilor sale trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere cu privire la constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii, fiind răspunzător pentru măsura aplicată în situația în care s-ar ajunge ulterior la anularea procesului verbal de contravenție pentru nelegalitate și/sau netemeinicie.
Singura instituție abilitată de lege să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție întocmit de agentul constatator și deci și asupra corectitudinii situației de fapt reținute și deci a faptelor care au fost sancționate contravențional și a legalității stabilirii contravenției aplicabile (reținerea situației de fapt și a încadrării în drept) cât și asupra sancțiunii aplicate este instanța competentă să exercite controlul de legalitate a procesului verbal de contravenție, pe calea plângerii contravenționale, în caz contrar, procesul verbal de contravenție necontestat cât și cel împotriva căruia s-a respins plângerea contravențională se prezumă că exprimă adevărul atât cu privire la fapta reținută cât și cu privire la încadrarea în drept.
În acest context, angajatorul poate ajunge la concluzia reținerii de către agentul constatator a unei situații de fapt ce nu corespunde realității și a încadrării greșite a faptei în drept și pe cale de consecință a aplicării eronate a sancțiunii și eventual a săvârșirii de către agentul constatator a unei fapte ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, numai după desființarea procesului-verbal de contravenție de către instanța competentă și deci după reținerea de către aceasta a nelegalității sau netemeiniciei procesului verbal de contravenție întocmit de agentul constatator pentru aceste motive, în caz contrar, se poate ajunge la situația în care, deși procesul verbal de contravenție se definitivează prin neatacarea acestuia sau instanța de judecată respinge plângerea contravențională formulată de contravenient, cu consecința că reprezintă un act cu forță probantă ce nu mai poate fi răsturnată sub aspectul faptei reținute, a încadrării în drept și a sancțiunii aplicate, totuși emitentul actului să poată fi sancționat disciplinar tocmai pe motivul stabilirii eronate a faptelor sau aplicării eronate a sancțiunii disciplinare, deși o asemenea analiză a actului de constatare nu mai poate fi efectuată sau ar contraveni unei hotărâri judecătorești prin care s-a constatat eventuala legalitate și temeinicie a acestuia și a cărei veridicitate nu poate fi pusă în discuție.
Rezultă așadar, că până la constatarea nelegalității și/sau netemeiniciei actului de constatare și sancționare a contravenției nu se poate trage concluzia că salariatul ar fi acționat altfel decât "în sensul punerii în aplicare a prevederilor legale" întrucât nici angajatorul și nici instanța investită cu verificarea faptei reținută ca abatere disciplinară nu sunt competente în a efectua un control asupra procesului verbal de contravenție și asupra legalității și temeiniciei acestuia, întrucât legea supune acest act numai controlului de legalitate prevăzut de art. 34 alin. (1) din nr.OG 2/2001 efectuat de "Instanța competentă să soluționeze plângerea" contravențională.
în lumina celor mai sus menționate rezultă că nu se poate reține nici încălcarea "dispozițiilor șefilor ierarhici" privind încadrarea corectă a faptelor constatate, întrucât, la data aplicării sancțiunii disciplinare, încadrarea incorectă a faptelor constatate prin cele două procese verbale de contravenție nu era dovedită în forma permisă de lege și pe cale de consecință nici caracterul legal al dispoziției superiorului ierarhic.
În plus, Tribunalul a apreciat că în cazul concret responsabilitatea cu privire la încadrarea faptelor în drept revine numai agentului constatator iar nu șefului ierarhic al acestuia, astfel încât, dispozițiile superiorului ierarhic nu pot privi modalitatea de încadrare în drept a faptei și cuantumul sancțiunii aplicate, întrucât stabilirea și sancționarea contravenției sunt atributul agentului constatator, astfel încât legalitatea unei asemenea dispoziții este discutabilă, nefiind în situația în care potrivit art. 21 alin. 2 din nr.OG 2/2001 sancțiunea nu se aplică de către agentul constatator.
În concluzie, în cauză nu s-a dovedit existența unei acțiuni sau inacțiuni săvârșite cu vinovăție de către salariat și încălcarea prin aceasta a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau contractului colectiv de muncă aplicabil, ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici.
În acest context, din întreaga succesiune a evenimentelor, rezultă că emiterea deciziei de sancționare disciplinară a contestatorului s-a făcut în mod netemeinic și nelegal, context în care, Tribunalul a constatat ca prin încălcarea prevederilor imperative edictate de lege pentru aplicarea valabila a sancțiunii disciplinare, s-au creat suficiente premise pentru anularea deciziei contestate pentru nelegalitate cât si pentru netemeinicie, urmând a fi desființată.
Ca o consecință a admiterii contestației si a anulării deciziei, Tribunalul a constatat ca efectele nulității, retroactivează până la momentul emiterii acesteia, printr-o ficțiune a legii prezumându-se inexistența sancțiunii disciplinare, astfel încât, la solicitarea contestatorului a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de sancționare prin obligare intimatei la plata unei diferenței dintre salariul cuvenit potrivit contractului individual de muncă și salariul încasat ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare, constând în reducerea salariului cu 10% pe timp de o lună.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu cinci salarii indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care beneficiază ca salariat pentru sancționarea sa abuzivă, ca neîntemeiată, întrucât susținerea contestatorului că nu poate participa la examenul din luna decembrie 2008 pentru promovarea in grad profesional este nefondata, atâta timp cat aceasta prevedere nu exista în Contractul Colectiv de munca al ARR, iar contestatorul nu a dovedit că a solicitat înscrierea și s-a refuzat pentru acest motiv.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Autoritatea Rutieră Română - ARR, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, în mod eronat prima instanță a reținut în motivare faptul că, în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art.263, alin. 2 din codul muncii, pentru antrenarea răspunderii disciplinare a contestatorului, respectiv nu există faptă ilicita.
În realitate, așa cum reiese atât din Referatul privind rezoluția comisiei de setare disciplinară prealabilă nr. 60422/24.09.2008, din cuprinsul Deciziei nr. 1560/25.09.2008 dedusă judecății, cât și din întâmpinarea formulată, rezultă că intimatul a constatat efectuarea de către operatorul de transport SC SRL a transportului public de persoane prin servicii regulate fără a deține licență de traseu, aplicând în mod eronat sancțiunea contravențională prevăzută de art. 58 lit. 58 lit. (i), din OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată prin Legea nr. 102/2006, deși avea cunoștință de împrejurarea că, potrivit bazei de date a Autorității Rutiere Române - ARR operatorului de transport amintit nu i s-a eliberat licența de traseu pentru traseul în cauză si, în ciuda faptului ca directorul general adjunct, care a și coordonat acțiunea de control în cauză, i-a solicitat expres și în mod repetat să întocmească procesele verbale de constatare si sancționare a contravențiilor cu încadrarea corectă a faptelor constatate, respectiv pentru lipsa licență traseu.
Controlul efectuat în perioada 25-28.07.2008 a avut loc datorită faptului că instituția recurentă a fost sesizată asupra faptului că SC SRL desfășura activități de transport rutier de persoane, pe traseul 044 D--Rm V, fără a deține licență de traseu, licența de traseu pe această aparținând operatorului de transport TRANSPORT, operator care a fost desemnat câștigător în urma licitației electronice de atribuire a traseului din data de 30.05.2008.
În urma acestei sesizări, s-a format o echipa de control, din care au făcut parte inspectorii și intimatul, dl. Director General Adjunct fiind coordonator al acțiunii de control, solicitând în această calitate celor doi inspectori să întocmească procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor cu încadrarea ilegală a faptelor constatate, respectiv pentru lipsă licență traseu (conf. art. 57 lit. a) din OUG nr. 109/2005).
Intimatul cunoștea înainte de efectuarea controlului faptul ca SC SRL nu era deținătorul licenței de traseu pe traseul mai sus menționat, acesta fiind și obiectivul controlului. Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi cunoscut acest aspect, inspectorii au posibilitatea de a verifica baza de date a ARR în trafic, astfel că, înainte de întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare au la dispoziție toate datele necesare pentru încadrarea corectă a faptelor.
Față de aprecierea instanței de fond, în sensul că nu au fost dovedite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, cauza care declanșează efectul, respectiv răspunderea disciplinară, recurentul a apreciat că dacă sunt probate înfrângerea obligațiilor de serviciu și vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate se prezumă, angajatorul nefiind ținut să dovedească ce anume urmări dăunătoare a produs. Răspunderea disciplinară fiind de natură contractuală, încheierea contractului individual de muncă are ca efect subordonarea ierarhică, ca o condiție obiectivă a organizării și eficienței muncii, astfel reprezintă temeiul ierarhic al autorizării angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
Așa cum este cunoscut, prin săvârșirea abaterii disciplinare, salariatul încalcă una sau mai multe obligații pe care le are la locul de muncă, astfel prin neîndeplinirea unei sarcini de serviciu pe care o avea, acesta a încălcat prevederile art. 25 lit. "a", "b", "c", "g" si "h" din Regulamentul Intern al Autorității Rutiere Romane - ARR.
Totodată, prin fapta săvârșita, salariatul a nesocotit prevederile art. 26 din Regulamentul Intern.
Dispoziția dată de directorul general adjunct nu are caracter nelegal atâta vreme cât, în desfășurarea activității de transport rutier, cât și a activității de inspecție și control, există reglementări legale clare, iar în situația de față acesta nu avea decât o obligație de a constata și aplica sancțiunea corectă. Dimpotrivă, dacă acesta ar fi primit o dispoziție potrivit căreia, situația de fapt ar fi constat în deținerea de către operatorul în discuție a licenței de traseu, iar directorul ar fi dat dispoziție sa sancționeze lipsa licenței de traseu, atunci considerăm că ordinul superiorului ar fi fost nelegal și nerespectarea acestuia, în mod corect, nu ar fi condus la sancționarea disciplinară a salariatului. Or, în situația de față, intimatul a primit o dispoziție legală pe care nu a respectat-o, operatorul de transport pentru care s-a solicitat sancționarea nu deținea licență de traseu pentru traseul Dragășani - - Râmnicu V și cu toate acestea, salariatul a sancționat lipsa la bordul autovehicolului a licenței.
Față de fapta constatata, nedeținerea licenței de traseu pentru traseul Dragășani- Râmnicu V nu se putea constata decât fapta prevăzuta de art. 57 A2 lit. "a" din OUG nr. 109/2005 cu modificările si completările ulterioare, si nicidecum art. 58 lit. "i" din același act normativ.
Între cele două fapte ce atrag sancțiuni contravenționale este o mare diferență, atât sub aspectul încadrării, cat si sub aspectul gradului de pericol social pe care îl presupun, astfel: nedeținerea licenței de traseu presupune că operatorul nu a obținut dreptul a efectua un traseu, drept care se obține prin atribuire publica in sistem electronic pe baza aplicației gestionate de către Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale conform prevederilor OUG nr. 73/2007.
Lipsa la bordul autovehicolului a licenței-înseamnă că operatorul a obținut dreptul de efectua traseul, dar nu asigură existența acesteia la bordul autovehicolului, la momentul controlului, fapta care constituie in toate cazurile contravenție, iar amenda este de la 1.000 lei la 1.500 lei, raportat la gradul de pericol social mult mai redus.
În contextul celor mai sus arătate, rezultă în mod evident vinovăția salariatului, acesta având cunoștință despre inexistenta licenței de traseu, despre obiectivul controlului, despre dispoziția legală a superiorului, acționând contrar prevederilor legale si ordinului superiorului, arătând atât în cadrul cercetării disciplinare prealabile, cât și în fața instanței de fond că a aplicat singura sancțiune contravențională legală. Or, din dispozițiile actelor normative în vigoare reiese în mod clar care sunt faptele ce constituie contravenție precum și sancțiunile specifice fiecărei fapte.
Or, in acesta situație, salariatul, in calitatea sa de inspector de trafic, a încălcat prevederile art. 98 din Regulamentul de Organizarea si Funcționare al Autorității Rutiere Romane -
Față de aprecierea instanței de fond, ce arată că "agentul constatator în exercitarea atribuțiilor sale trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere cu privire la constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii", recurenta a apreciat că acesta avea posibilitatea, așa cum am arătat și în fața instanței de fond, să aprecieze între a sesiza organele de urmărire penală competente sau a sancționa nedeținerea licenței de traseu, așa cum prevede art. 13 alin. 3 coroborate cu ale art. 30 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Pe lângă aceasta, salariatul avea posibilitatea de a aprecia asupra gradului de pericol social al faptei constatate, stabilind o sancțiune intre minimul si maximul amenzii corespunzătoare constatate, insa marja de apreciere privind constatarea si sancționarea contravenției la care se refera instanța de fond nu putea sa confere dreptul inspectorului de a constata o alta fapta decât cea care se impunea ca o consecința obligatorie a situației de fapt existente la momentul controlului.
Cu toate acestea, deși cunoștea situația obiectiva necontestabila potrivit căreia operatorul SC SRL nu obținuse licența de traseu pe acel traseu, cât si a faptul că a primit și dispoziție în sensul de a aplica sancțiunea care se impunea in aceasta situație, a aplicat contravenientului o altă sancțiune contravenționala, mai ușoara, aplicabila doar in condițiile in care licența ar fi fost eliberata de către ARR operatorului in cauza, dar aceasta nu a asigurat existent acesteia la bordul vehiculului.
Aceasta nu poate duce decât la concluzia ca obiectivitatea agentului constatator a fost influențată de alți factori care au determinat constatarea unei alte situații juridice decât cea evidenta, reala, palpabila de natura sa creeze operatorului de transport o situație favorabila.
Ori, intr-o atare situație, in care este evidenta încălcarea flagranta a prevederilor legale de către inspectorul in cauza, soluția primei instanțe de a cenzura decizia de sancționare pentru a angajatorul nu a așteptat verdictul instanței investita sa soluționeze plângerea contravenționala pentru a putea constata daca procesul verbal a fost întocmit in mod legal sau nu, ar conduce la imposibilitatea aplicării de către angajator a prerogativei disciplinare prevăzute de art. 263 din codul muncii, știut fiind faptul ca, pana la soluționarea plângerii contravenționale, s-ar împlini termenul de prescripție a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 268 codul muncii in condițiile in care, in acest caz, nu poate opera întreruperea sau suspendarea cursului prescripției, atâta timp cat procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor este prezumat a fi întocmit legal, ceea ce ar fi inadmisibil.
Recurenta a apreciat că, în situația în care s-ar reține că numai atunci când procesele verbale ar fi anulate de către instanțele competente, angajatorul ar fi în măsură să dispună sancționarea salariaților pentru nerespectarea prevederilor legale aplicabile ce obliga inspectorii la constatarea doar a acelor contravenții, s-ar încuraja efectuarea ilegala a transportului rutier.
În susținerea faptului ca situația de fapt existenta la momentul controlului nu putea conduce decât la constatarea faptei prevăzute de art. 572lit. "a" din nr.OUG 109/2005, instanța investita cu soluționarea plângerii contravenționale a SC SRL formulata împotriva procesului verbal seria - - din 15.08.2008 încheiat de către un alt inspector de trafic cu ocazia aceluiași control a fost menținut ca legal si temeinic, prin sentința civila nr. 3294/14.04.2009 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, act depus la dosarul instanței.
Recurenta a învederat instanțe de recurs ca acest înscris, deși depus la dosarul cauzei, nu a fost luat in considerare de către instanța de fond, deși este evident ca o astfel de proba era esențiala pentru dovedirea temeiniciei si caracterului legal al sancțiunii disciplinare aplicate.
Așa cum reiese din cele arătate mai sus, intimatul nu a aplicat măsura sancționării faptei constând in nedeținerea licenței de traseu pe acel traseu de către operatorul de transport în cauza, deși cunoștea acest lucru, iar controlul la care a participat era dispus tocmai ca reacție la situația de fapt conform căreia operatorul in cauza efectuează traseul respectiv fără a deține licența de traseu. In acest sens, cu toate ca a primit si dispoziție în acest sens de la șeful ierarhic, deși potrivit Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare si Funcționare al ARR si potrivit atribuțiilor sale stabilite prin fisa postului, aceasta obligație preexista ordinului superiorului, prin sancțiunea aplicată, mult mai blânda, aplicabila unei alte contravenții decât cea săvârșita de SC SRL, inspectorul de trafic a acceptat ca acest operator să își continue activitatea cu toate că nu avea acest drept în condițiile prevăzute de lege.
Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina recurentei, ca fiind în cuantum de 1000 de lei, solicită instanței de recurs ca, in măsura in care va menține sentința atacata, să lămurească și acest aspect, deoarece, in mod netemeinic, în dispozitivul sentinței se arată ca Tribunalul "va obliga intimata care a căzut în pretenții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 500 RON potrivit chitanței justificative aflate la dosarul cauzei".
Intimatul a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefundat, avand in vedere considerentele retinute de instanta de fond pe care le considera temeinice.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul-contestator este salariatul recurentei fiind angajat in funcția de inspector de specialitate gradul II- inspector de trafic rutier la Serviciul Control Transport marfa, in cadrul Inspectoratului rutier, în baza contractului individual de muncă nr. 549/01.04.2003.
Prin Decizia nr.1560/25.09.2008, angajatorul a dispus sanctionarea disciplinara a contestatorului cu reducerea salariului cu 10%, pe o perioada de o luna, în temeiul art.264 alin.1 lit.d din codul muncii.
Fapta imputata intimatului-contestator ca abatere disciplinara, așa cum rezultă din conținutul deciziei contestate, consta in faptul ca în perioada 25-29.07.2008 în care a participat la acțiunea de control în trafic, control ce a avut ca scop verificarea modului de efectuare a transportului rutier public de persoane pe traseul D--Rîmnicu V, nu ar fi respectat dispozițiile conducerii instituției și ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, încheind în mod eronat două procese-verbale contravenționale operatorului de transport SC SRL în care a încadrat fapta sancționată la "lipsă la bord a licenței de traseu" și a aplicat în mod eronat sancțiunea contravențională prevăzută la art. 58 litera i din OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere aprobată prin Legea nr. 102/2006, când de fapt, în realitate, operatorul în cauză nu deținea licență de traseu, iar fapta se încadra în prevederile art. 57/2 litera "a" din nr.OUG 109/2005, privind transporturile rutiere.
In mod gresit instanta de fond a apreciat ca decizia de concediere nu indeplineste atat conditiile de legalitate, cat si pe cele de temeinicie prevazute de lege, in cauza fiind incident motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Intregul rationament al instantei de fond se bazeaza pe aprecierea inexistentei unei fapte ilicite a salariatului, ce ar putea constitui abatere disciplinara in conditiile art.263 codul muncii, inexistenta rezultata in opinia Tribunalului din faptul ca procesul-verbal de contraventie incheiat de intimat, in calitate de agent constatator, nu a fost desfiintat in conditiile OG nr.2/2001 de catre instanta competenta.
Asa cum a retinut Tribunalul, este adevarat ca singura instituție abilitată de lege să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție întocmit de agentul constatator este instanța competentă să exercite controlul de legalitate a procesului verbal de contravenție, pe calea plângerii contravenționale.
Dar, controlul legalitatii si temeiniciei procesului-verbal de contraventie se poate declansa doar la cererea contravenientului, partii vătămate în ceea ce privește despăgubirea si a celui caruia ii aparțin bunurile confiscate, acestea fiind singurele persoane carora legea le ofera calitate procesuala activa sa formuleze plangere, asa cum rezulta din dispozitiile art.31 din OG nr.2/2001.
In speta, neexistand persoana vatamata si nefiind cazul confiscarii unor bunuri, exclusiv contravenientul putea formula plangere contraventionala, plangere in urma careia se putea declansa controlul temeiniciei si legalitatii procesului-verbal de contrantraventie.
Asa cum rezulta din actele depuse la dosar, societatea sanctionata contraventional nu avea licenta de transport pe traseul pe care s-a efectuat controlul, traseul respectiv fiind repartizat prin licitatie altei societati.
Potrivit dispozitiilor art.572din OUG nr.109/2005, onstituie contravenție, dacă nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale, efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe acestuia fără a deține licență de transport, certificat de transport în cont propriu, licență pentru activități conexe, licență de traseu sau autorizație de transport internațional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz.
Societatea respectiva, desi nu avea in niciun fel licenta de transport, a fost sanctionata de catre intimatul-contestator nu pentru fapta prevazuta la art.572din OUG nr.109/2005, ci, asa cum rezulta din continutul procesului-verbal depus la dosar, pentru contraventia prevazuta la art.58 lit.i din acelasi act notmativ, respectiv efectuarea transportului rutier de persoane fără existența la bordul vehiculului a licenței de traseu sau a autorizației de transport, a documentului de transport corespunzător tipului de transport efectuat sau a copiei conforme a licenței de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz.
Cele doua fapte au regim juridic diferit sub aspectul pericolului social, motiv pentru care se sanctioneaza diferit, contraventia prevazuta la art.572din OUG nr.109/2005 fiind sancționata cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străinide la 20.000 lei la 25.000 lei, iar cea prevazuta la art.58 lit.i, cu amenda e la 1.000 lei la 1.500 lei.
Este evident ca in aceste conditii, societatea de transport care nu detinea licenta, nu a avut niciun interes sa formuleze plangere impotriva procesului-verbal de contraventie si cum aceasta era singura persoana care avea calitate procesuala activa, controlul judecatoresc nu s-a putut realiza.
Oricum, Curtea nu poate retine sustinerile instantei de fond ca procesul verbal de contravenție necontestat cât și cel împotriva căruia s-a respins plângerea contravențională se prezumă că exprimă adevărul atât cu privire la fapta reținută cât și cu privire la încadrarea în drept, deoarece aceasta afirmatie este valabila doar in raport de contravenient, singurul e putea ataca procesul-verbal, dar in niciun caz erga omnes.
Mai mult, in cauza nici nu exista hotarare judecatoreasca prin care sa se fi constatat temeinicia si legalitatea procesului-verbal respectiv, astfel incat nu se poate invoca existenta autoritatii de lucru judecat sub acest aspect.
Pe de alta parte, prin sanctionarea disciplinara a salariatului sau, recurenta nu a pus in discutie valabilitatea procesului-verbal de contraventie, care nu poate fi anulat decat prin procedura prevazuta de OG nr.2/2001. Angajatorul a constatat doar ca salariatul sau nu si-a exercitat atributiile de serviciu in concordanta cu obligatiile prevazute de contractul individual de munca, fisa postului, Regulamentul Intern si Regulamentul de Organizarea si Funcționare al Autorității Rutiere Romane -
Astfel, desi avea cunostinta de inexistenta licentei de transport pentru societatea respectiva, acest fapt declansand si controlul efectuat in perioada 25-29.07.2008 in urma unei sesizari primite de catre recurenta, aspect adus la cunostinta salariatului si de seful sau ierarhic inainte de efectuarea controlului de trafic si, mai mult, aspect pe care salariatul avea posibilitatea tehnica de a-l verifica chiar la momentul efectuarii controlului, in exercitarea atributiilor de serviciu, contestatorul nu a aplicat dispozitiile legale pertinente in cauza, retinand prin procesul-verbal de contraventie o alta situatiei de fapt(lipsa de la bord a licentei) si aplicand o sanctiune ce nu corespundea faptei savarsite(efectuarea de transport fara existenta licentei).
Potrivit art.263 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile legale amintite, salariatul incalcand prin fapta mentionata prevederile Regulamentului intern, respectiv obligația de a îndeplini cu buna credința atribuțiile de serviciu si de a avea un comportament profesionist si obligația ca prin actele si faptele lor sa respecte Constituția,legile
tarii si sa acționeze pentru punerea in aplicare a dispozițiilor legale, in
conformitate cu atribuțiile care le revin si cu respectarea eticii
profesionale.
De asemenea, intimatul-contestator avea, potrivit aceluiasi Regulament intern, obligatia sa cunoască toate reglementările specifice locului de munca si legislația de specialitate si obligatia sa execute, întocmai si la timp obligațiile de serviciu ce le revin, potrivit dispozițiilor, actelor normative, regulamentului de organizare si funcționare si fisei postului, precum si sarcinile trasate de șefii ierarhici, răspunzând de respectarea ordinii si disciplinei in munca, de dezvoltarea relațiilor de colaborare si întrajutorare, de asigurarea unui climat de disciplina in îndeplinirea sarcinilor ce le revin(art.26 lit.e si f).
In exercitarea functiei de inspector de trafic rutier, intimatul-contestator trebuia sa cunoasca legislatia de specialitate si trebuia sa aplice corect prevederile acesteia in situatiei de fapt reale.
Aceste obligatii rezulta si din Regulamentul de organizare si functionare al ARR, potrivit caruia printre atributiile inspectorului de trafic s numara si faptul ca tratează si sancționează, în limita competențelor, fără discriminare și în mod unitar, atât în cazul întreprinderilor/operatorilor de transport români, cat si al operatorilor de transport străini, abaterile de la reglementările în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, constatate cu ocazia controalelor, iar în cazul întreprinderilor/operatorilor de transport români întocmește cazierul de abateri raportând toate sancțiunile aplicate operatorilor de transport din alte județe și înregistrează informațiile similare primite de la agențiile din alte județe(art.98).
Regulamentul precizeaza expres ca intra in obligațiile inspectorilor de trafic respectarea si cunoașterea și aplicarea întocmai a reglementărilor legale în domeniu.
Dar, asa cum am aratat, din procesul verbal de contraventie, actele care au stat la baza cercetarii disciplinare rezulta ca salariatul, avand functia de inspector de trafic, nu cunostea si nu a aplicat corect legislatia in domeniu.
Aceasta este fapta pe care angajatorul a retinut-o in decizia contestata, care respecta toate cerintele de legalitate prevazute de art 268 codul muncii, dar si pe cele de temeinicie, Curtea neputand retine rationamentul instantei de fond sub aspectul inexistentei faptei ilicite.
Vinovatia, un alt element asupra caruia s-a pronuntat instanta de fond, rezulta din faptul ca salariatul cunostea ca societatea sanctionata nu detinea licenta de transport pe ruta respectiva si oricum, cu minime diligente, putea verifica acest aspect in baza de date a ARR. Raspunderea disciplinara a salariatului se poate angaja pentru orice forma de vinovatie, motiv pentru care nu pot fi retinute apararile intimatului.
Curtea nu poate retine nici considerentele hotararii atacate sub aspectul imposibilitatii punerii in discutie a situatiei de fapt retinute prin procesul-verbal de contraventie de catre instanta de dreptul-muncii. Prin analizarea faptei imputate intimatului-contestator, instanta de dreptul muncii nu se pronunta asupra valabilitatii actului constatator al contraventiei, ci asupra faptei savarsite de salariat. In caz contrar, in lipsa unei plangeri a contravenientului, care in cazul de nici nu avea interes sa o formuleze, comportamentul nelegal, arbitrar si abuziv al propriului angajat nici nu ar putea fi pus in discutie si sanctionat de catre angajator, desi acesta are prerogativa disiplinara potrivit legii.
de toate aceste considerente, curtea constata ca decizia contestata este legala si temeinica, angajatorul aplicand o sanctiune disciplinara corect individualizata de fapta savarsita, motiv pentru care, in baza art.304 pct.9 si art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge contestația impotriva deciziei nr.1560/25.09.2008,ca neîntemeiată. Avand in vedere solutionarea capatului principal de cerere, Curtea va respinge si capetele de cerere accesorii, avand ca obiect repunerea in situatia anterioara, plata daunelor solicitate si a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-ARR împotriva sentinței civile nr.5363/18.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge contestația ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./21.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 638/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 80/2009. Curtea de... → |
|---|
