Contestație decizie de concediere. Decizia 170/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 170/
Ședința publică de la 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulat de contestator și de către intimații - SA - Membru Grup B prin - SA Sucursala B, împotriva sentinței civile nr. 1258/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 1017/M/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 19 februarie 2008.
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 951/2007, a Tribunalului Brașov, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul, in contradictoriu cu intimatele -. SA, - SA-Zona.
A obligat intimatele sa plateasca in solidar contestatorului suma de 1084 RON,cu titlu de drepturi salariale restante,aferente perioadei de preaviz.
A obligat intimatele sa plateasca in solidar contestatorului suma de 3636,78 RON,reprezentand contravaloarea actualizata a 388 de ore suplimentare,efectuate in perioada iunie 2003-mai 2006,suma ce va fi actualizata in continuare,prin aplicarea indicelui de inflatie,incepand cu luna iunie 2007 si pana la data platii efective.
A respins restul pretentiilor contestatorului.
A compensat in parte cheltuielile de judecata efectuate de parti,si in consecinta:
A obligat pe contestator sa achite intimatelor suma de 700 RON,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.106 din data de 16.05.2006 emisa de intimata s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al contestatorului,in baza art.65 si art.66 din Codul muncii.(filele 6,7-vol.1)
In aceasta decizie s-a retinut faptul ca,motivul concedierii il reprezinta desfiintarea postului ocupat de salariat,respectiv a postului de sofer,din cadrul sectiei Servicii Interne,ca urmare a reorganizarii activitatii Zonei B,conform programului de reorganizare a,aprobat prin Hotararile Consiliului de Administratie al din data de 07.06.2005 si din data de 09.08.2005.
Examinand decizia contestata,din punct de vedere formal, instanta constata ca aceasta nu este lovita de nulitate absoluta,deoarece contine toate elementele obligatorii prevazute de codul muncii,respectiv:
-motivarea in fapt si in drept a concedierii;
-mentiunea potrivit careia preavizul nu se acorda in natura,astfel incat se va achita salariatului o indemnizatie egala cu salariul de baza si celelate drepturi pe durata preavizului;(este adevarat ca decizia nu contine si durata preavizului,dar aceasta rezulta cu certitudine din dispozitiile art.48 din CCM la nivelul,fiind de 60 de zile,in cazul contestatorului-fila 77-vol.I);
-mentiunea referitoare la faptul ca,datorita desfiintarii tuturor posturilor din cadrul sectiei,criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere nu se pot aplica;
-mentiunea potrivit careia nu exista in cadrul societatii posturi vacante compatibile cu pregatirea salariatului,astfel incat nu i se poate oferi acestuia un alt loc de munca.
In consecinta,primul petit al actiunii nu este intemeiat.
In subsidiar,contestatorul a solicitat la petitul 2 al actiunii,anularea deciziei contestate, ca fiind nelegala si netemeinica,emisa cu nerespectarea prevederilor legale si a Contractului colectiv de munca.
Instanta apreciaza ca si acest petit este neintemeiat,pentru urmatoarele considerente:
Din statele de personal depuse de intimati la dosar,state existente inainte de concediere (filele 135-140-vol.1) si dupa concediere(filele 125-134-vol.1) rezulta cu claritate faptul ca toate posturile de sofer autoturism din cadrul Sectiei Servicii Interne au fost desfiintate.
Aceasta desfiintare a postului contestatorului,dar si a altor salariati,a avut la baza urmatoarele acte,aflate la filele 48-62-vol.I din dosar:
-Hotararea Consiliului de Administratie a B;
-Planul Social din data de 21.04.2005 intre si,prin care partile au convenit faptul ca,in vederea cresterii competitivitatii societatii pe plan international si a dezvoltarii pe termen,este necesara reorganizarea acesteia,prin reducerea unui numar de posturi si incetarea unor contracte individuale de munca dintre si Salariati;
-Proiectul de concediere colectiva din aprilie 2006.
In consecinta,concedierea contestatorului a fost dispusa de intimata in mod legal,cu respectarea dispozitiilor art.65 alin.2 Codul muncii,edecizia contestata nr.106 din data de 16.05.2006 nefiind susceptibila de anulare.
In ceea ce priveste petitul 3 privind plata catre contestator a unor despagubiri egale cu salariile indexate,majorate si reactualizate cu indicele de inflatie si alte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei si pana la data pronuntarii hotararii,instanta il va respinge,avand in vedere respingerea petitelor 1 si 2,in virtutea principiului de drept "accesorium sequitur principalem".
La petitul 4 al actiunii,contestatorul a aratat faptul ca i-a fost acordata o indemnizatie de concediere in valoare de 19.933 RON,care este insa mult diminuata de prevederile art.50 Codul muncii si Planul social,in sensul ca a beneficiat doar de cele 4 salarii medii nete prevazute la art.50 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul.
A mai mentionat contestatorul ca are dreptul,in plus de aceste 4 salarii medii nete,si de cele 15 salarii medii brute prevazute de Planul Social,deoarece prevederile art.50 se completeaza cu prevederile Planului Social.
de sustinerile contestatorului,vazand dispozitiile legale incidente in cauza,instanta constata urmatoarele:
Potrivit art.50 alin.1 CCM la nivelul,"la concediere din motive care nu tin de persoana salariatului,angajatorul ii plateste,functie de vechimea acestuia,o indemnizatie minima de concediere.de patru salarii medii nete."
Alineatul 4 din acelasi articol dispune ca "prevederile domeniului vizat in prezentul articol se completeaza cu prevederile Planului Social insusit de parti".(fila 78-vol.I)
Punctul 4 din Planul Social prevede ca,in cazul plecarilor non-voluntare,angajatii vor primi ".15 salarii(medii brute)".
Prin addendum-ul la Planul Social partile au confirmat faptul ca,"in redactarea pct.4 din Planul Social (cu privire la.indemnizatiile de concediere.)vointa colectiva comuna a partilor la data semnarii Pactului Social,a fost aceea de a modifica in favoarea salariatilor indemnizatiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din CCM si nu de a cumula indemnizatiile de concediere acordate in baza Planului Social cu cele acordate in baza art.50 alin.1 din CCM".(fila 99-vol.II)
Deoarece intimata a acordat contestatorului contravaloarea a 15 salarii medii brute,avand in vedere dispozitiile Amendamentului la Planul Social,instanta apreciaza ca petitul 4 al actiunii nu este intemeiat.
In ceea ce priveste petitul 5 din actiune,privind obligarea intimatelor la plata integrala a drepturilor salariale,reprezentand sporuri(vechime in munca,in petrol si spor de lucru peste program),precum si bonuri de masa in cuantum de 7,15 RON,corespunzatoare perioadei de preaviz de 60 de zile lucratoare,instanta constata ca acesta este intemeiat in parte,pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste plata drepturilor salariale pe perioada de preaviz(exceptand bonurile de masa),contestatorul arata ca aincasat doar indemnizatia egala cu salariul de baza,nu si celelate drepturi salariale,reprezentand sporuri.
Intimata nu a depus la dosar dovada achitarii drepturilor salariale pe perioada de preaviz,pentru ca instanta sa poata verifica sustinerile contestatorului.
Deoarece acesta din urma recunoaste ca a primit o indemnizatie egala cu salariul de baza,fara sporurile aferente,iar intimatele,carora le revine sarcina probei in litigiile de munca,nu au facut dovada achitarii sporurilor,instanta va obliga pe intimate sa plateasca contestatorului doar aceste sporuri la salariul de incadrare(2 salarii-perioada de preaviz a fost de 2luni),conform calculului efectuat de experta -,adica suma de 1084 RON(542 lei X 2).(fila 68-vol.II)
In ceea ce priveste tichetele de masa solicitate de contestator pe perioada de preaviz,instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.142/1998 "angajatorul distribuie salariaților tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare",iar alin.2 prevede ca "in condițiile prevăzute la alin. (1), angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea."
Din interpretarea acestor dispozitii legale,instanta retine faptul ca,tichetele de masa se acorda,in conditiile legii speciale,numai salariatilor care merg la lucru,pe perioada efectiv lucrata.
Deoarece contestatorul nu a fost la lucru in perioada de preaviz,acordandu-i-se acesta in natura,el nu are dreptul la tichete de masa.
In ceea ce priveste petitul 6 din actiune,acesta este intemeiat,avand in vedere urmatoarele considerente:
Din inscrisurile depuse de intimate la dosar,coroborate cu retinerile expertului judiciar,instanta retine ca, in perioada 07.06.2003-01.12.2005,contestatorul a efectuat un numar de 388 ore suplimentare, in cuantum total actualizat pana in mai 2007,de 3.636,78 RON.(fila 70-vol.II)
Apararea intimatelor potrivit careia nu au obligatia platii orelor suplimentare deoarece nu s-a solicitat in scris acest lucru,din partea angajatorului,nu poate fi retinuta de instanta,din urmatoarele considerente:
Prevederile art.69 din CCM la nivelul,precum si ale art.118 alin.1 Codul muncii,potrivit carora salariatii pot efectua munca suplimentara,numai la solicitarea angajatorului,instanta retine ca,desi nu s-a dovedit in cauza cererea expresa a angajatorului privind efectuarea de ore suplimentare,in masura in care insa acestea sunt efectiv prestate de catre reclamanta,acestea trebuie platite.
Aceasta solutie este in concordanta cu prevederile art.4 din Carta sociala europeana revizuita,adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996,ratificata de Romania prin Legea nr.74/1999,potrivit caruia În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la o salarizare echitabila, părțile se angajează:
1. sa recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficienta, care sa le asigure acestora, precum și familiilor lor un nivel de trai decent;
2. sa recunoască dreptul lucrătorilor la o rata majorată a salarizarii pentru orele suplimentare de munca, cu excepția unor cazuri speciale;
3. sa recunoască dreptul lucrătorilor și al lucratoarelor la salarizare egala pentru munca de valoare egala."
De asemenea,potrivit art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice,ratificat prin Decretul 212 din 31 octombrie 1974 al Consiliului de Stat al "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoana de a se bucura de condiții de munca juste și prielnice, care sa asigure îndeosebi:
a) remunerația care asigură tuturor muncitorilor cel puțin:
i) un salariu echitabil și o remunerație egala pentru o muncă de valoare egala, fără nici o distincție; "
In consecinta,deoarece s-a dovedit in cauza efectuarea de ore suplimentare,instanta le va obliga pe intimate sa plateasca reclamantei suma de 3.636,78 RON, reprezentand 388 ore suplimentare in cuantum actualizat.
Cererea referitoare la actualizarea sumei acordate conform indicelui de inflație este intemeiata, avand in vedere prevederile art.1082 si art.1073 civ.deoarece prin neplata drepturilor de natura salariala s-a creat contestatorului un prejudiciu constand in lipsa de folosinta a banilor.
de toate considerentele de fapt si de drept aratate anterior,instanta a admis in parte contestatia,a obligat pe intimate sa plateasca in solidar contestatorului suma de 1084 RON,cu titlu de drepturi salariale restante,aferente perioadei de preaviz,a obligat pe intimate sa plateasca in solidar contestatorului suma de 3636,78 RON,reprezentand contravaloarea actualizata a 388 de ore suplimentare si va respinge restul pretentiilor.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul, și - SA B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul, se arată că instanța de fond nu ținut cont de faptul că decizia de concediere nu conține elementele obligatorii privind motivarea în drept din contractul colectiv de muncă, nu i-a fost notificat preavizul și nu i s-a acordat în natură drepturile bănești aferente preavizului, fiind lipsit de drepturile salariale integrale, nu au fost menționate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform legii și contractului colectiv de muncă. Se mai arată că, au fost încălcate disp. art. 74 pct. 1 lit. b din codul muncii, iar sancțiunea este cea prevăzută de art. 76 din codul muncii.
Cu privire la petitul doi din acțiune, instanța nu a ținut cont de faptul că în lista de disponibilizați depusă la dosarul cauzei și stabilită de conducerea, nu apar posturile de șofer, pentru zona B, întrucât aceștia erau încadrați în organigrama serviciului interne și nu mentenanță și pază. În consecință ca urmare a admiterii capetelor principale de cerere, se impunea admiterea și a pretențiilor reclamantului la drepturile bănești restante, așa cum au fost calculate de expertul desemnat în cauză.
În ceea ce privește plata indemnizației de concediu mai mare decât cea care i-a fost acordată recurentului, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că CCM al se completează cu Planul Social însușit de părți. Sentința mai este criticată și pentru faptul că instanța de fond nu a dispus plata către reclamant a celor patru salarii medii nete compensatorii, având în vedere că are o vechime în muncă mai mare de 15 ani.
În ceea ce privește neacordarea bonurilor de masă, instanța de fond în mod greșit a apreciat că acestea nu se acordă, întrucât reclamantul a fost concediat fără preaviz, și nu a avut nici o vină în faptul că nu s-a prezentat la serviciu.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta - SA, sentința este criticată pentru faptul că nu s-a ținut cont de faptul că au fost depuse acte contabile din care rezultă că s-a efectuat plata drepturilor salariale la lichidare, care cuprind sporuri, indemnizație de concediu și preaviz.
A doua critică din recurs se referă la faptul că prima instanță a dispus în mod greșit plata orelor suplimentare întrucât nu rezultă din registrul de evidențe faptul că s-au prestat orele suplimentare și în consecință nu există nici o bază de calcul pentru acest lucru. Chiar dacă s-ar admite că reclamantul a prestat ore suplimentare, acest lucru a fost plătit prin faptul că a fost acordat sporul pentru muncă sistematică peste program.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza disp. art 312 pentru următoarele considerente.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Măsura restructurării postului reclamantului a avut la bază programul de reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al SA din data de 7.06.2005 și 9.08.2005, program pe care instanța de judecată nu are competența de a-l cenzura. Este atributul exclusiv al conducerii fiecărei societății comerciale, de a aprecia măsurile care se impun a fi luate pentru eficientizarea activității și o buna organizare a acesteia, potrivit scopului și obiectului de activitate. Au fost respectate astfel dispozițiile art. 65 din codul muncii, și întrucât prin desființarea posturilor de șofer, s-au avut în vedere toate posturile, inclusiv al reclamantului, astfel că măsura luată, nu a avut în considerare, persoana reclamantului, ci postul în sine. Acest lucru este confirmat prin înscrisul de la fila 27 dosar recurs, în care sunt desființate posturile de șofer, inclusiv al reclamantului și se procedează la externalizarea activității de mentenență - pază.
A fost respectată așadar condiția privind caracterul real și serios al restructurării, care așa cum am arătat mai sus, s-a întemeiat pe o hotărâre a consiliului de administrație, abilitat în acest sens.
În ceea ce privește critica legată de nulitatea deciziei nr. 106 din 16.05.2006, din analiza acesteia, rezultă că au fost respectate dispozițiile imperative prevăzute de art. 268 din codul muncii, astfel că nu operează nulitatea absolută invocată de reclamant.
Referitor la drepturile salariale solicitate de reclamant, conform vechimii de 15 ani, instanța de fond în mod corect a apreciat că dispozițiile contractului colectiv de muncă se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți, sens în care pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
În mod corect a apreciat instanța de fond faptul că bonurile de masă nu se acordă decât în condițiile în care angajatul prestează efectiv activitate în cadrul unității angajatoare, lucru care în cauză nu s-a realizat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta - SA, trebuie subliniat faptul că în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică, ocazie cu care această parte avea posibilitatea să depună toate înscrisurile necesare, la întocmirea raportului de expertiză. Înscrisul de la fila 15 depus în dosarul de recurs, nu poate fi avut în vedere pentru faptul că nu reprezintă dovada că sumele respective de bani au fost încasate de reclamant, nefiind semnat de reclamant această dovadă. Prim urmare, instanța apreciază ca neîntemeiată critica, urmând în continuare să fie respinsă.
Referitor la plata orelor suplimentare, la dosar s-au depus o serie de înscrisuri, din care rezultă că reclamantul a desfășurat ore suplimentare, impunându-se astfel plata lor, iar faptul că în registru de evidență a orelor suplimentare, nu apar ca fiind efectuate, este o afirmație fără nici un suport legal, față de înscrisurile depuse.
Faptul că reclamantul a beneficiat de sporul pentru muncă sistematică peste program, este lipsit de relevanță, atâta timp cât în contractul colectiv de muncă nu este prevăzut expres acest lucru.
Față de aceste considerente instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 c, urmând ca sentința primei instanțe să fie menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții și împotriva sentinței civile nr. 951/M/2007 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red NG 10.03.2008
Dact AG 19.03.2008/ 2 ex
Jud fond /T /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 8334/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1291/2008. Curtea... → |
|---|
