Contestație decizie de concediere. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 175
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă având ca obiect contestație decizie de concediere
privind recursul declarat de recurentul - - SRL împotriva sentinței civile nt.1933/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul I, intimat fiind R.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și intimatul R.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Apărătorul recurentului depune la dosar un înscris reprezentând foaia de prezență pentru lunile iunie-iulie. Se comunică intimatului duplicatul înscrisului depus la dosar.
Intimatul R precizează că nu solicită termen pentru a lua la cunoștință și nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat pentru recurentă solicită admiterea recursului, considerând sentința pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală.
Susține că decizia de concediere a fost motivată, prima instanță dând dovadă de un formalism excesiv. Din decizia de concediere rezultă în mod clar motivele care au stat la baza deciziei de concediere, si anume, absențe nemotivate repetate cu indicarea perioadelor absentate.
Concluzionând, apărătorul recurentei solicită admiterea recursului cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul R precizează că foaia de prezență depusă la acest termen la dosar este pentru altă funcție.
Solicită respingerea recursului și menținerea primei sentințe ca temeinică și legală.
Declarându-se dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 6433/99/18.09.2009, contestatorul Rac hemat în judecată pe intimata " -", solicitând anularea deciziei nr. 91388/31.07.2009 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a susținut că prin decizia nr. 488/08.04.2008 a fost concediat de intimată în temeiul disp. art. 61 lit. a Codul muncii, iar prin sentința civilă nr. 1684/29.10.2008 s-a constatat nulitatea absolută a acestei decizii și a fost obligată intimata la reintegrarea sa și la plata drepturilor salariale. La data de 03.07.2009, intimata a emis decizia nr. 91220 de reintegrare, fără a se achita însă și de celelalte obligații, motiv pentru care a contestat această decizie. Mai susține contestatorul că, în condițiile în care decizia de reintegrare a fost contestată, intimata a emis decizia nr. 91388/31.07.2009 de concediere în temeiul disp. art. 61 lit. a, considerând că este vina sa că nu s-a prezentat la locul de muncă. Contestatorul învederează și faptul că în prezent nu se află în raporturi de muncă cu intimata, drept pentru care aceasta nu putea să înceteze un raport de muncă inexistent.
La termenul de judecată din 28.10.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității absolute a deciziei de concediere, raportat la disp. art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii.
Intimata " -" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că prin decizia nr. 91220/03.07.2009 s-a dispus reintegrarea contestatorului în conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 1684/29.10.2008, iar la data de 24.08.2009, prin ordinul de plată nr. 248, fost achitată suma de 14.522,19 lei în contul executorului judecătoresc. Astfel, contestatorul avea obligația să se prezinte la locul de muncă, lucru pe care acesta l-a refuzat. Mai mult, la data de 08.07.2009 contestatorul a înregistrat o cerere la societate, prin care a solicitat concediul de odihnă pentru anul 2009, recunoscând efectele deciziei de reintegrare, iar prin prezenta acțiune a solicitat să se constate că "nu se află în raporturi de muncă cu pârâta, drept pentru care nu poate să înceteze un raport de muncă inexistent". În ceea ce privește excepția nulității deciziei, susține intimata că aceasta este neîntemeiată, în cuprinsul deciziei fiind descrisă situația de fapt, respectiv fapta care constituie abatere disciplinară.
Părțile au depus înscrisuri, în copie.
Prin sentința civilă nr. 1933 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatorul R în contradictoriu cu intimata "-"
A constatat nulitatea absolută deciziei de concediere nr. 91338 din 31.07.2009 emisă de intimată și a obligat intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat anterior concedierii, începând cu data de 29.07.2009 și până la pronunțarea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul Raf ost salariatul intimatei " -" pe postul de operator PC. Prin decizia nr. 488/08.04.2008 s-a dispus concedierea contestatorului în baza disp. art. 61 lit. a Codul muncii, iar prin sentința civilă nr. 1684/29.10.2009 s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere și s-a dispus reintegrarea contestatorului și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă. Prin decizia nr. 91220/03.07.2009 intimata a dispus reintegrarea contestatorului începând cu data de 06.07.2009.
Prin decizia nr. 91338 din 31.07.2009 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 29.07.2009, în temeiul disp. art. 61 lit. a și art. 264 lit. f Codul muncii. S-a reținut prin această decizie că motivul încetării contractului individual de muncă îl reprezintă absențele nemotivate repetate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 22 din Regulamentul de Ordine Internă și disp. art. 74 alin. 4 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Potrivit disp. art. 268 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. În ceea ce privește mențiunea de la art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii, instanța reține că în cuprinsul deciziei trebuie descrisă în concret fapta săvârșită de salariat și care constituie abatere disciplinară, nefiind suficientă o descriere generică a unor fapte.
În speță, decizia de concediere nr. 91338/31.07.2009 nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii, respectiv în cuprinsul deciziei contestate nu este descrisă concret și exact fapta care constituie abatere disciplinară, săvârșită de către salariat. Astfel, în cuprinsul deciziei se face referire la absențele nemotivate repetate, însă nu este descrisă data sau perioada în care contestatorul a lipsit nemotivat de la serviciu. Or, în situația în care abaterea disciplinară constă în absențe nemotivate, este obligatorie și indicarea datelor sau a perioadei în care salariatul a absentat nemotivat. Prin neindicarea datelor sau a perioadei în care salariatul a absentat nemotivat, acesta nu își poate formula apărări, iar instanța nu poate verifica săvârșirea sau nu de către salariat a abaterilor disciplinare reținute.
În consecință, având în vedere faptul că decizia nr. 91338/31.07.2009 nu cuprinde mențiunea obligatorie prevăzută la art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii (descrierea concretă și exactă a faptei), instanța a constatat că aceasta este lovită de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, " -"
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civilă, recurenta susține că instanța de fond, considerând că decizia nu cuprinde descrierea faptei, a dat dovadă de formalism excesiv.
De asemenea, greșit a considerat prima instanță că " rin p. neindicarea datelor sau a perioadei în care salariatul a absentat nemotivat, acesta nu își poate formula apărări, iar instanța nu poate verifica săvârșirea sau nu de către salariat a abaterilor disciplinare reținute". Salariatul își putea formula apărări, fapt dovedit prin motivarea contestației, și avea cunoștință de cercetarea disciplinară, dar nu a înțeles să dea curs invitației. Instanța de judecată avea posibilitatea să verifice săvârșirea abaterilor disciplinare prin consultarea documentației depuse la dosar, întocmită tocmai pentru a putea fi analizată în cazul unei eventuale contestații.
Mai susține recurenta că intimatul arată clar că nu se află încă în raporturi de muncă și consideră că nu putea înceta un raport de muncă inexistent, deci instanța ar fi trebuit să suspende judecata cauzei până la soluționarea contestației împotriva deciziei de reintegrare nr. 91220/3.07.2009.
Recurenta a depus copiile foilor colective de prezență pe lunile iunie-iulie 2009.
Intimatul R nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Decizia de concediere, în accepțiunea de act unilateral de voință al angajatorului, se materializează într-un înscris, care trebuie să cuprindă, obligatoriu, ca o condiție de legalitate, toate elementele enumerate în art. 268 alin. 2 Codul muncii. Lipsa unui singur element atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator. Neindicarea situației de fapt în materialitatea ei, cu arătarea datei sau datelor în care intimatul a absentat nemotivat, echivalează cu lipsa unui element din conținutul deciziei de sancționare disciplinară, respectiv "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară", prevăzut de art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii. Prin urmare, prima instanță nu a dat dovadă de un "formalism excesiv", ci a aplicat întocmai prevederile legale, constatând, pentru un motiv de nelegalitate, nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
"Apărările" pe care nu și le-a putut formula intimatul, avute în vedere de prima instanță, nu privesc decizia de sancționare și contestația formulată împotriva acestei decizii, ci procedura cercetării disciplinare prealabile, în cursul căreia salariatul "are dreptul", nu obligația, de a formula și susține toate apărările în favoarea sa. Din examinarea convocării intimatului în vederea cercetării disciplinare, se constată că recurenta a menționat drept obiect al cercetării tot "absențe nemotivate", fără indicarea datelor la care acesta a absentat de la locul de muncă.
De asemenea, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a examinat temeinicia deciziei de concediere, deci nu verificat, pe baza înscrisurilor depuse de recurentă, respectiv referatul întocmit la data de 13.07.2009 de directorul economic și cele două adrese, una fiind chiar convocarea la cercetarea disciplinară, dacă sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii disciplinare. Nedescrierea faptei, în conținutul deciziei de concediere, nu poate fi suplinită prin elemente extrinseci, cum ar fi înscrisurile depuse la instanța de fond ori foile colective de prezență depuse în recurs, din care să rezulte data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară.
Neîntemeiate sunt și susținerile recurentei privind motivul pentru care prima instanță ar fi trebuit să suspende judecata. Contestarea, de către intimat, care considera că nu se află încă în raporturi de muncă, a deciziei de reintegrare emise de recurentă, nu are legătură cu soluția pronunțată de prima instanță, care a constatat nulă decizia de sancționare pentru lipsa unui element obligatoriu.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de - - SRL Tg. împotriva sentinței civile nr.1933 din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași,sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red/TehnoredB.
2 ex./5.03.2010
Tribunalul Iași -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Trutescu, Carmen
| ← Conflict de muncă. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 275/2010. Curtea de... → |
|---|
