Contestație decizie de concediere. Decizia 275/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 275/2010
Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 816/LM/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat I în calitate de reprezentantă a reclamantului G, lipsă fiind recurentul și pârâta intimată SRL Orăștie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța pune în discuție aspectul invocat la termenul anterior de reprezentanta recurentului, privind existența unei plângeri penale formulată de reclamant la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie.
Reprezentanta reclamantului recurent învederează că nu a început urmărirea penală în dosarul penal având ca obiect plângerea formulată de către G împotriva numitului, manager al societății intimate și nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând că nu există un motiv de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 Cod procedură civilă și reținând că nu sunt alte cereri de formulat, apreciază pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită în principal admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probațiunii prin audierea martorului, cu care dorește să facă dovada că desfacerea contractului de muncă pe abatere disciplinară este justificat contestată de reclamant întrucât doar în privința reclamantului actul adițional a fost aplicat, celorlalți angajați nefiindu-le reduse salariile. Cu privire la mărturia depusă de martorul la fond, arată că nu a fost relevantă întrucât acesta a plecat din societate odată cu recurentul și nu cunoaște ce s-a întâmplat ulterior.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul de a fi admis și capătul de cerere cu privire la temeiul legal al desfacerii contractului de muncă, în sensul reținerii dispozițiilor art. 55 lit.b din Codul Muncii în locul desfacerii disciplinare, cât și cel în privința câtimii drepturilor salariale care a fost greșit redusă în opinia recurentului.
Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Instanța, având în vedere actele dosarului și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul Gac hemat-o în judecată pe pârâta SC SRL Orăștie, solicitând modificarea în parte a deciziei nr. 2/31.03.2008 emisă de conducerea pârâtei în sensul de a se dispune încetarea contractului său de muncă, în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii, acordul părților și nu din motive disciplinare așa cum s-a reținut în decizia susmenționată; să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 1.330 lei, reprezentând diferență salarii de 600 lei pentru februarie și 730 lei pentru martie 2008, precum și la plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat, respectiv pentru 28 zile aferente anului 2007 și pentru 7 zile aferente anului 2008; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei din data de 01.03.2005, iar în data de 18.03.2008 a fost în concediu medical și a anunțat telefonic conducerea societății despre acest aspect. În data de 23.03.2008 s-a prezentat la sediul societății, însă nu a găsit nici o persoană, astfel că a contactat telefonic reprezentantul societății, care i-a comunicat că în locul său a fost angajată o altă persoană și nu mai are nevoie de serviciile sale. Consideră că desfacerea contractului său de muncă nu este corectă și nu are o bază reală.
În drept au fost invocate prev. art. 55, 63 Codul Muncii.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, solicită respingerea capătului de cerere privind modificarea în parte a deciziei de concediere, deoarece reclamantul nu a anunțat că este în concediu medical, ci a absentat nemotivat de la serviciu, încă din 17.03.2008, iar în data de 23.03.3008 când susține că s-a prezentat la serviciu și nu a găsit pe nimeni era o zi de duminica.
Cu privire la cercetarea prealabilă disciplinară, menționează că a fost efectuată, reclamantul fiind convocat pentru data de 25.03.2008, însă, așa cum se menționează pe nota de transport a firmei de curierat, a refuzat primirea expediției și nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară.
Referitor la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale și a indemnizației de concediu de odihnă, pârâta arată că este de acord să-i plătească reclamantului suma de 670 lei pentru luna februarie și suma de 341 lei, pentru luna martie, precum și indemnizația pentru concediu de odihnă cuvenit pe anul 2007, aferentă celor 21 de zile la care avea dreptul și pentru 7 zile aferente anului 2008; în total suma cuvenită fiind de 800 lei.
Prin sentința civilă nr. 816/LM/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- s-a admis, în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta SC SRL Orăștie și în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neachitate pentru lunile februarie-martie 2008 și indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, aferent anilor 2007-2008, în sumă totală de 1.811 lei;
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins, în rest, acțiunea.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reținut, în esență cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în ce privește drepturile salariale cuvenite și neachitate pe lunile februarie și martie 2008 și 800 lei, indemnizația pentru concediu de odihnă cuvenit și neefectuat pe anii 2007 și 2008. Pentru restul capetelor de cerere acțiunea este neîntemeiată, reținându-se că decizia de concediere întemeiată pe art. 61 lit. a Codul Muncii este legală și temeinică, reclamantul lipsind de la serviciu încă din data de 17.03.2008 și până la data de 31.03.2008; a fost convocat la cercetarea disciplinară conform notei de transport însă a refuzat primirea acesteia și drept urmare nu s-a prezenta la cercetarea disciplinară; art. 55 lit. b Codul Muncii invocat de reclamant presupune încetarea contractului individual de muncă, ori așa cum se susține și în întâmpinare pârâta nu și-a dat acordul în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, a declarat, recurs, în termenul legal, reclamantul G, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea completării probațiunii; în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței și pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că deși a solicitat instanței de fond audierea a doi martori cu care să dovedească temeinicia solicitărilor sale, dar și reaua credință a societății pârâte, instanța de fond în mod greșit nu a încuviințat aceste probe, prejudiciindu-l în dreptul la o apărare completă. De asemenea, recurentul arată că actul adițional prin care i s-a diminuat salariu nu a fost semnat de el, motiv pentru care a și formulat plângere penală împotriva administratorului societății și că a fost singurul căruia i s-a diminuat salariul, restul salariaților beneficiind de aceeași retribuție lunară avută și anterior acestei date. Revine și arată că audierea martorului este esențială pentru dovedirea tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă, respectiv pentru dovedirea faptului că a anunțat telefonic societatea pârâtă despre faptul că se află în concediu medical, dar, și pentru a face dovada faptului că s-a întors la muncă la data de 24.03.2009, dar, nu a mai fost primit în vederea desfășurări activității.
Intimata nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 304 alin.(2) cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 61 lit. a Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
În speță, prin Decizia nr. 2/31.03.2008 emisă de intimata s-a dispus concedierea disciplinară a recurentului reclamant în temeiul acestui text de lege, reținându-se în fapt absentarea nemotivată de la locul de muncă pe o perioadă de 11 zile consecutiv și anume în perioada 17-31 martie 2008, fiind astfel încălcate prev. art. 52 din.
Aceste aspecte sunt confirmate de referatul (f16) și nota de constatare (17) întocmite de numitul - având funcția de Area Sales Manager, precum și de foaia colectivă de prezență pe luna martie 2008, depusă la dosar.( fila 70)
Este adevărat că recurentul reclamant a probat cu certificatul medical (depus la fila 5) că în perioada 18.03-22.03.2008 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, dar așa cum justificat a reținut instanța de fond această perioadă nu acoperă în totalitate perioada reținută în decizia de concediere ca absență nemotivată de la serviciu, confirmată de foia colectivă de prezentă, respectiv data de 17.03.2008 și perioada 23.03-31.03.2008.
Susținerea recurentul în sensul neprimirii sale la serviciu după data de 23.03.2008 se vizează a fi nefondată, deoarece deși a fost convocat în data de 25.03.2008 pentru efectuarea cercetării disciplinare prin adresa nr.2/20.03.2008 nu s-a prezentat la sediul societății ocazie cu care avea posibilitatea să-și formuleze toate aceste apărări. Refuzul de primire a notificării în acest sens confirmat de mențiunea de pe nota de transport (14), precum și lipsa de la această convocare a îndreptățit angajatorul, în temeiul art. 267 alin.(3) Codul Muncii să procedeze în consecință.
În contextul reținut mai sus și în condițiile în care angajatorul nu și-a exprimat acordul la încetarea contractului individual de muncă, în baza art.55 lit.b Codul Muncii, solicitarea reclamantului de modificare a temeiul juridic al încetării raportului de muncă din art. 61 lit.a Codul Muncii în art. 55 lit.b Codul Muncii, a fost corect respinsă de prima instanță. Cele două cazuri de încetare a contractului de muncă sunt total diferite și presupun îndeplinirea unor condițiile legale expres definite de legiuitor în conținutul fiecărui articol de lege.
Cu referire la cererea în probațiune, Curtea reține că este adevărat că, prin Încheierea de ședință din 23.10.2008 (31), instanța a respins cererea reclamantului de încuviințare a martorului pe motiv că împotriva acestuia societatea a formulat plângere penală, dar dreptul său la apărare a fost pe deplin respectat prin încuviințarea martorilor și -martori de asemenea propuși de reclamant pentru dovedirea acelorași aspecte și care au și fost audiații, declarațiile lor fiind consemnate la filele 41, 51. Or, aceste declarații coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, justifică pe deplin soluția primei instanțe și ca atare suplimentarea probațiunii cu o altă probă testimonială apare inutilă și nerelevantă soluționării cauzei (art.167, 187 Cod procedură civilă) dat fiind ansamblul probatoriului administrat, constând în înscrisuri, interogatoriu, martori.
De asemenea, în mod corect la stabilirea cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantului, instanța de fond a luat în considerare salariul convenit de părți prin actul adițional la. nr.2/08.02.2008, deoarece acest act poartă semnătura salariatului, este înregistrat la. H la data de 14.02.2008, iar formularea unei plângerii penale de către reclamant nu înlătură efectele juridice pe care acest act le produce; fiind un act perfect valabil până la o eventuală declarare a sa în fals după procedura prevăzută de lege.
Față de cele ce preced, Curtea, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul cu care a fost investită și să mențină ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 816/LM/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored.AD, 4 ex.IM 02.03.2010
Jud.fond. M,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 175/2010. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 129/2010. Curtea... → |
|---|
