Conflict de muncă. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 631
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier -
Pe rol judecarea cererii de revizuire - conflict de muncă formulată de revizuentul împoriva sentinței civile nr. 252 din 09.04.2004 pronunțată de Tribunalul iași în dosarul nr. 14809/2003 (rămasă definitivă și executorie prin decizia Curții de APEL IAȘI nr. 219/14.09.2004), intimată fiind
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuientul și consilier juridic pentru intimata
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, s-a comunicat intimatei duplicatul cererii de revizuire, s-a depus întâmpinare duplicatul fiind comunicat recurentului. S-a solicitat judecata în lipsă.
Interpelat, revizuientul precizează că prin cererea formulată a solicitat revizuirea deciziei nr. 219/14.09.2004 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, această instanță fiind cea care trebuia să se autosesizeze cu privire la faptul că Tribunalului Iași nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere ce viza reintegrarea sa în societate. De asemenea, susține că au apărut documente noi pe care I le-a ascuns, respectiv, raportul de expertiză nr. 37005/18.08.2006 unde se precizează că acel contract nu poartă semnătura sa, contract care produce efecte și la acest moment. Înțelege revizuientul să facă referire și la procesul verbal din 15.10.2003 în care unitatea precizează în mod expres că acesta a refuzat semnarea contractului de muncă, însă, aceeași unitate, în documentul emis la 27.03.2003 recunoaște că a semnat acel contract de muncă. În aceste condiții se poate observa că la data de 15.10.2003 opera decizia Curții de Apel nr. 1404 - definitivă și irevocabilă - care în mod automat ar fi condus spre contractul nr. 426. Mai mult decât societatea, nu a solicitat niciodată în instanță nulitatea contractului. Susține revizuientul că la data de 24.03.2003 a semnat contractul 426 și prin urmare, la data de 15.- cum mai putea unitatea să solicite semnarea unui alt contract?
Instanța constată că raportul de expertiză nr. 37005/18.08.2006, procesul verbal din 15.10.2003, fișa pentru verificarea condițiilor de încadrare din 13.10.2003 și celelalte înscrisuri la care revizuientul a făcut referire ca fiind acte noi în susținerea cererii de revizuire se află atașate la dosarul de fond - 14809/2003 al Tribunalului Iași.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul atât cu privire la cerere de revizuire câr și cu privire la excepția tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Revizuientul, având cuvântul, susține că a fost trimis în șomaj pe nedrept. Se poate constata că nu există nicio decizie I în sensul de a se desemna o comisie în vederea încheierii tuturor contractelor de muncă pentru salariații preluați prin transfer. În anul 2002 când a avut loc acest transfer, nu a avut cunoștință despre existența acestui contract. Susține revizuientul că între el și unitatea a avut loc un conflict de muncă pe care l-a câștigat, unitatea a pus în aplicare decizia 812/15.12. în sensul că pe data de 14 fost încheiat contractul de muncă iar la data de 15 fost dat din nou afară, în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, deci cu acordul părților. Ori, acordul părților presupunea o cerere expresă a angajatului în care acesta să solicite încetarea raporturilor de muncă, însă nu există o asemenea cerere.
În concluzie, revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei nr. 219/14.09.2004 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI și trimiterea cauzei spre rejudecare apreciind că au apărut elemente noi care îi dau acestuia dreptate.
Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de revizuire solicită instanței a aprecia.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata I solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată. Revizuientul a avut știut despre decizia nr. 219/14.09.2004 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
Pe fond, în situația în care instanța va trece peste excepția invocată, apreciază că nu există temeiuri care să indice că motivele invocate în cererea de revizuire sunt întemeiate și solicită respingerea acestei cereri. Cu privire la noul act invocat act ce a fost depus împreună cu acțiunea, acesta nu este util cauzei, deoarece a fost obținut la doi ani de zile după ce decizia Curții de Apel a rămas definitivă și irevocabilă și se referă la i cu totul altă situație.
În replică, revizuientul susține că încă din anul 2004 formulat plângere penală tocmai cu privire la acest contract, prin urmare nu este vina sa că parchetul nu și-a făcut.
Declarând închise dezbaterile cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI cu nr-, revizuientul a solicitat, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport Public I, revizuirea sentinței civile nr. 252 din 9.04.2004 a Tribunalului Iași, irevocabilă conform deciziei nr. 219 din 14.09.2004 a Curții de APEL IAȘI. La termenul de judecată, revizuientul a precizat că solicită revizuirea deciziei civile nr. 219 din 14.09.2004 a Curții de APEL IAȘI.
În motivarea cererii, revizuientul susține că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de reintegrare și plată a drepturilor salariale, însă ulterior a constatat că acel contract imputat de intimată nu purta semnătura sa, lucru demonstrat prin expertiza grafică nr. 37005 din 18.08.20067, ascuns de intimată.
A mai susținut revizuientul că, prin recursul declarat de el, Curtea de APEL IAȘI și-a încălcat competența, judecând o altă cerere privind contractul individual de muncă nr. 426 din 18.11.2002, asupra căreia s-a pronunțat o altă instanță egală în grad, prin decizia 1404/5.11.2003.
Precizează revizuientul că acel contract, în baza căruia și-a pierdut locul de muncă începând cu 15.10.2003, nu-i poate fi imputabil, deoarece nu-i aparține, lucru confirmat și de constatarea tehnico-științifică nr. 37005 din 18.08.2006.
Revizuientul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: nota răspuns nr. 2801/26.03.2003, decizia 812 din 15.10.2003, procesul verbal 8218/15.10.2003, sentința civilă nr. 252/9.04.2004, decizia civilă nr. 219/14.09.2004, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 37005/2006, încheierea nr. 9 din 18.01.2007, Hotărârea Consiliului Local I nr. 457/5.12.2005. A fost atașat dosarul nr. 14809/2003.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Regia Autonomă de Transport Public I, întemeindu-se pe dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 1 și pct. 4 Cod proc. civilă, a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, arătând că termenul de o lună curge de la data comunicării hotărârii definitive, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1, respectiv de la data la care s-au descoperit înscrisurile invocate, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă.
Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
Față de excepția tardivității introducerii cererii de revizuire, invocată de intimată, Curtea reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 219 din 15.09.2004, irevocabilă, Curtea de APEL IAȘIa admis recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 252 din 9.04.2004 a Tribunalului Iași, care a fost modificată în parte, în sensul că "Respinge cererea salariatului privind plata drepturilor salariale pentru perioada 15.10.2003-9.01.2004. Respinge cererea salariatului de a se da eficiență contractului de muncă nr. 426/2002." Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit art. 322 pct. 1, pct. 2, pct. 5 teza I și pct. 7 alin. 1 Cod proc. civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă: dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 1 și pct. 4 Cod proc. civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1, de la pronunțare, când hotărârea a fost dată de instanța de recurs după evocarea fondului, iar în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I, se va socoti din ziua când s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.
Decizia civilă nr. 219 Curții de APEL IAȘI, care este o hotărâre dată de instanța de recurs după evocarea fondului, a fost pronunțată la data de 14 septembrie 2004, iar "înscrisul" invocat de revizuient, respectiv raportul de constatare tehnico-științifică nr. 37005 din 18.08.2006, a fost "descoperit" de acesta cel mai târziu la data de 20.06.2008, când a și fost depus de revizuient în dosarul nr- aflat pe rolul Curții de APEL IAȘI.
Cum prezenta cerere de revizuire a fost formulată la data de 29.04.2009, fiind depășit termenul de o lună prevăzut ce lege atât în cazurile reglementate de art. 322 pct. pct. 1, 2 și 7 alin. 1, cât și în cazul reglementat de art. 322 pct. 5 teza I Cod proc. civilă, aceasta va fi respinsă ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv introdusă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 219 din 14 septembrie 2004 Curții de APEL IAȘI, formulată de revizuentul în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport Public
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
-
Red.
Tehnored./
2 ex.
27.06.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-
-
-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
03 Iunie 2009
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
← Contestație decizie de concediere. Decizia 349/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 175/2010. Curtea de... → |
---|