Contestație decizie de concediere. Decizia 1751/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6658/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1751/
Ședința publică din data de 19 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.2342 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA - Sucursala A, având ca obiect -contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 19.03.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.2342 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ - s-a dispus respingerea ca nefondate a excepțiilor privind: nulitatea deciziei nr.33 din 07 martie 2008 emisă de Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA B - Sucursala A; excepția tardivității emiterii deciziei nr.33/07.03.2008 și excepția prematurității deciziei nr.33/07.03.2008; a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de către contestatorul împotriva deciziei nr.33/07.03.2008 emisă de CEC SA B - Sucursala
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că în ședința de judecată din data de 13.06.2008, contestatorul a invocat instanței de judecată excepțiile: tardivității emiterii deciziei de sancționare disciplinară, excepția prematurității emiterii acestei decizii, deoarece au fost depășite termenele prevăzute de prevederile art.268 alin.(1) din Codul muncii.
În raport de aceste excepții, Tribunalul a reținut cu privire la excepția nulității emiterii deciziei nr.33 din 07.03.2008 este nefondată deoarece sunt întrunite prevederile art.268 alin.(2) din muncii, iar în cuprinsul deciziei sunt prevăzute temeiurile de drept care au stat la baza sancționării contestatorului, respectiv art.263, 264 alin.(1) lit. f și 266, 267 și 268 din Legea nr.53/2003, precum și art.11 lit. e) din Regulamentul Intern CEC SA, nr.42/RU/2003 art.86 lit. e) din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 al CEC SA și a Ordinului Președintelui CEC - SA nr. din 29.02.2008.
S-a reținut de către Tribunal că faptele săvârșite de către contestator au fost trecute în conținutul deciziei și descrise în mod concret
Cu privire la excepția prematurității, aceeași instanță a reținut că aceasta este nefondată deoarece nu are nici o relevanță data întocmirii procesului verbal din 07.02.2008, de către inspectorii Serviciului Teritorial d e Control B cu termenul de remediere din 14.03.2008.
În privința temeiniciei emiterii deciziei de sancționare și această excepție este nefondată, deoarece sunt întrunite prevederile art.268 alin.(1) din muncii, în sensul că s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință, întrucât rezultatul cercetării disciplinare poartă nr.1479/26.02.2008 iar decizia a fost emisă la data de 07.03.2008, adică în termenul legal.
În privința fondului cauzei, acțiunea este nefondată deoarece contestatorul a dispus aprobarea de credite unor persoane fizice, în calitate de Președinte al Comitetului de Credite al Agenției T M, pe baza unor documente cu vicii de formă și de fond, cu încălcarea principiului prudențialității bancare și nerespectarea prevederilor Normelor și Procedurilor de creditare persoane fizice.
Deficiențele având caracter de repetabilitate, fiind constatate și cu ocazia acordării creditelor clienților și la 09.11.2007.
De asemenea s-a reținut că contestatorul avea obligația stabilită în baza Ordinului nr.214/15.10.2007 să verifice tranzacțiile zilnice preluate de și să semneze jurnalul de operațiuni, lucru pe care nu l-a făcut.
Acesta nu și-a îndeplinit nici obligația privind verificarea de cel puțin două ori pe lună a soldului faptic al casei, pentru agențiile II, SUHAIA, P, și, lucru pe care acesta nu l-a făcut.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul-contestator care a solicitat admiterea recursului desființarea în totalitatea a sentinței civile recurate și judecând pe fond cauza să se admită contestația așa cum a fost formulată și pe fond anularea deciziei de sancționare ca fiind netemeinică și nelegală.
Primul motiv de recurs invocat se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct.7) C- proc. civ. potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În acest sens se susține că sunt incidente dispozițiile art.271 pct.5) din proc. civ.
În concret raportat la acest motiv de recurs, recurentul menționează că instanța de fond doar a rezumat soluționarea excepțiilor invocate și motivat sumar unele dintre acestea, iar cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei motivarea este parțială. De asemenea arată recurentul că nu s-a făcut nici o referire la nulitatea deciziei raportată la art.268 alin.(1) din muncii.
În sinteză arată recurentul că se poate observa cu ușurință că motivarea în drept a soluției îmbrățișate de instanța de fond lipsește cu desăvârșire, iar despre motivarea în fapt nu se poate vorbi de o motivare reală.
Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9) proc. civ. care dispune că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În cadrul acestui motiv de recurs, recurentul reia toate excepțiile și apărările de fond pe care le-a invocat și cu ocazia judecății în primă instanță, astfel:
Cu privire la excepția nulității deciziei de concediere se susține că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii, respectiv a art.268 alin.(2) din Codul muncii, deoarece potrivit acestui texte de lege decizia de sancționare trebuie să cuprindă anumite mențiuni obligatorii sub sancțiunea nulității absolute.
În acest sens se susține că printre aceste mențiuni se regăsesc și cele de la punctele a), b), c) și d).
Recurentul se referă la lipsa faptelor reținute în sarcina sa ca abateri disciplinare constate prin Nota de prezentare nr.19/07.02.2008 întocmită de Serviciul Teritorial d e Control, fapte ce sunt trecute în decizie la modul generic.
De asemenea, în decizie nu sunt precizate prevederile din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil pe care l-a încălcat așa cum prevede art.268 alin.(2) lit. b), instanța de fond nici nu a luat în discuție această cerință a legii care duce la nulitatea absolută a deciziei.
În decizie nu se precizează în mod concret motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale.
Decizia nu indică temeiul de drept în baza căruia salariatul săvârșește o abatere gravă s-au abateri repetate de la disciplina muncii, întemeiat pe art. 61 lit. a) din Codul muncii și asupra căruia instanța nu face nici un comentariu în motivarea sentinței.
În privința celorlalte excepții, recurentul formulează următoarele critici.
Astfel, cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare, recurentul susține că aceasta a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art.268 alin.(1) din Codul muncii, în care se arată că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii printr-o decizie în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Recurentul susține că faptele pentru care i-au fost imputate prin Nota de prezentare nr.19/07.02.2008 au fost săvârșite anterior termenului de 6 luni și ca atare decizia a fost emisă tardiv.
Cu privire la excepția prematurității emiterii deciziei recurentul susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin Nota de prezentare nr.19/07.02.2008 și prin procesul-verbal din 07.02.2008 organul de control ierarhic a acordat un termen de remediere al deficiențelor constatate.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, deoarece atribuțiile de serviciu la care face referire nu îi aparțin, lucru ce rezultă din chiar Procesul-verbal de întocmit în data de 07.02.2008 de către inspectorii Serviciului Teritorial d e Control B, în care sunt nominalizate persoanele direct răspunzătoare, atâta timp cât în privința sa i s-a acordat un termen pentru remedierea deficiențelor constatate.
Recurentul mai susține că în calitate sa de director de agenție nu întocmește dosare de creditare și nu verifică documentele necesare obținerii creditelor de către persoanele fizice sau juridice.
De asemenea, recurentul reia în critica sa trimiterea la același organ de control care nu a reținut în documentele întocmite cu ocazia controlului vreo referire la contractele de credit ale persoanelor fizice și, aspect ce a fost făcut numai de către comisia de cercetare disciplinară ce și-a depășit atribuțiile, extinzând cercetarea în mod abuziv asupra altor fapte ce nu fac obiectul Notei de prezentare nr.19/07.02.2008.
De asemenea, nici cu privire la celelalte fapte care i se impută, recurentul nu consideră că se face vinovat de săvârșirea lor și în plus consideră că nu sunt abateri disciplinare în înțelesul art.263 din Codul muncii.
Recurentul mai arată că sancțiunea aplicată este mult prea drastică în raport cu faptele imputate, fiind stabilită cu nerespectarea criteriilor prevăzute de art.266 din Codul muncii și fără să se țină seama că în ultimii 4 ani nu a fost sancționat disciplinar.
Intimata la rândul său a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Recurentul după încheierea dezbaterilor a depus note de concluzii scrise prin care a solicitat în esență admiterea recursului și pe fond rejudecând cauza anularea deciziei de concediere, întrucât deficiențele constate au un caracter minor și nu au legătură cu disciplina muncii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 3041. proc. civ. Curtea urmează să dispună pentru motivele care se vor arăta, respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.7) proc. civ. Curtea constată că pentru a fi întemeiată această critică, ar trebui ca din sentința instanței de fond să rezulte cel puțin unul dintre cele trei elemente ale motivului prevăzut de textul de lege menționat mai sus, astfel: hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se sprijină; să cuprindă motive contradictorii; ori să cuprinde motive străine de natură pricinii.
Or, din conținutul hotărârii, Curtea reține că aceste elemente enunțate mai sus nu se regăsesc în conținutul hotărârii, deoarece Tribunalul a constatat faptul că prin decizia contestată recurentului-contestator i s-a aplicat o sancțiune disciplinară constând în desfacerea contractului individual de muncă.
În acest sens, Tribunalul a răspuns la toate excepțiile invocate de către contestator atât în fapt cât și în drept și de asemenea s-a pronunțat și pe fondul cauzei folosind atât în motivarea în fapt, respectiv prin expunerea faptelor și a probatoriului administrat, cât și în drept prin indicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, motivele pe care se sprijină hotărârea, nerezultând, prin urmare, din conținutul sentinței recurate elemente care să facă aplicabile dispozițiile art. 304 pct.7) proc. civ.
În ceea ce privește, cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9) proc. civ. potrivit căruia "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", Curtea reține că în cadrul acestui motiv pe lângă criticile de fond al sentinței se reiau criticile cu privire la soluționarea greșită a excepțiilor invocate în fața Tribunalului.
Astfel cu privire la excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect că au fost respectate dispozițiile art. 268 alin.(2) din Codul muncii.
Curtea reține că în cuprinsul decizie nr.33/07.04.2008 aflată la filele 8-9 din dosarul de fond se regăsesc toate cerințele cerute de dispozițiile legale în vigoare sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cele existente la lit. a) - d).
Astfel, faptele reținute în sarcina sa au fost trecute în conținutul deciziei și descrise ca atare, nerespectarea hotărârii Comitetului de Credite al Sucursalei CEC A din data de 15.10.2007, referitoare la remedierea deficiențelor din dosarele de credit acordate clienților, precum și nerespectarea prevederilor Ordinului nr.214/15.10.2007 al Președintelui CEC SA referitor la verificarea tranzacțiilor zilnice și nerealizarea sarcinii de serviciu dispusă prin decizia nr.287/26.11.2007 a directorului Sucursalei CEC A, privind verificarea de cel puțin două ori/lună a soldului faptic al casei.
De asemenea din conținutul aceleași decizii rezultă cu claritate și instanța de fond a menționat acest lucru și prevederile din statutul de personal și din contractul colectiv de muncă aplicabil și care au fost încălcate de către recurentul-contestator.
O altă cerință a dispozițiilor art. 268 alin.(2) lit. c) din Codul muncii vizează motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentului-contestator, aspect care de asemenea este descris pe larg și din care rezultă că aceste apărări au constat în afirmații care nu erau concludente și pertinente pentru a duce la înlăturarea vinovăției acestuia, iar decizia contestată conține răspunsurile acestuia în cadrul apărării pe care a considerat-o utilă la data cercetării disciplinare.
Cu privire la așa zisa lipsă a temeiului de drept din conținutul decizie, Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect existența acestui temei, de altfel, din conținutul aceleași decizii se poate observa cu ușurință indicarea dispozițiilor legale ce au fost apreciate ca aplicabile de către angajator și pe care, Curtea le consideră ca fiind justificate în raport cu starea de fapt reținută.
Analizând critica cu privire la soluționarea în mod greșit a excepției tardivității emiterii decizie, Curtea reține că această critică este neîntemeiată, deoarece aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea cerințele privind termenul de 30 de zile de la care angajatorul a luat la cunoștință de săvârșirea faptelor, în condițiile în care la momentul cercetării disciplinare s-a constatat că recurentul-contestator continua să săvârșească abaterile disciplinare reținute în sarcina și constând în nerespectarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de cadrul reglementar aplicabil acestuia.
În ceea ce privește critica cu privire la greșita soluționare a excepției prematurității de către instanța de fond, Curtea reține că nu poate fi vorba despre faptul că o astfel de excepție ar fi admisibilă, întrucât nu există nici o dispoziție legală care să stabilească că în cazul în care un organism intern de control preventiv constată existența unor nereguli sau abateri de la normele de conduita muncii și stabilește un termen pentru remedierea lor, organele de conducere nu mai pot exercita până la împlinirea termenului respectiv acțiunea disciplinară împotriva salariatului față de care s-au stabilit astfel de măsuri.
Or, în speța de față procesul verbal întocmit de către Serviciul Teritorial d e Control B nu are atribuții de organ ierarhic de conducere al Sucursalei CEC A, rolul organismului în cauză fiind acela de a asigura controlul modului de exercitare a sistemului de control intern al Băncii.
Mai mult decât atât chiar raportul Serviciului în cauză a lăsat să se înțeleagă că va propune Comitetului Personal din Centrala CEC aplicarea unei sancțiuni.
Cu privire la critica privind fondul cauzei, Curtea reține că prin sentința recurată Tribunalul a statuat că prin cercetarea disciplinară dispusă de către Directorul Sucursalei CEC A prin decizia nr.19.02.2008, s-a reținut conform notei privind rezultatelor cercetării următoarele abateri.
În primul rând au fost încălcate dispozițiile privind aprobarea creditelor ce se acordă persoanelor fizice, în exercițiul calității de sale de Președinte al Comitetului de Credite al Agenției T M, pe baza unor documentații cu vicii de formă și de fond cu încălcarea principiului prudențialității bancare și nerespectarea Normelor și Procedurilor de Creditare ale persoanelor fizice.
Recurentul cu privire la acest aspect a susținut în motivele de recurs că nu el este cel care a întocmit aceste dosare.
Curtea reține însă că recurentul avea funcția cea mai importantă în cadrul Agenției T M, aceea de director.
Prin urmare, pe lângă atribuțiile care îi reveneau în calitate de Președinte al Comitetului de Credite, avea atribuții și cu privire la felul în care ceilalți angajați își îndeplineau atribuțiile de serviciu, respectiv modul în care întocmeau dosarele de credit ale persoanelor fizice care solicitau credite de la Agenția T M și stabileau îndeplinirea condițiilor de rambursare a ratelor și dobânzilor aferente.
De asemenea recurentul nu și-a îndeplinit nici celelalte obligații profesionale, așa cum se reține detaliat în decizia de concediere, respectiv, nerespectarea Hotărârii Comitetului de Credite al Sucursalei CEC A din data de 15.10.2007 referitoare la remedierea deficiențelor din dosarele de credite ale unor clienți.
Nu au fost respectate prevederile Ordinului nr.214/15.10.2007 al Președintelui CEC referitor la verificarea tranzacțiilor zilnice sau prin lipsa verificării de cel puțin două ori pe lună a soldului faptic al casei pentru agențiile CEC de II.
Ceea ce este relevant prin raportare la aceste fapte este faptul că în cadrul apărării pe care a exercitat-o atât cu ocazia cercetării disciplinare prealabile cât și în cadrul formulării contestației împotriva acestei decizii, recurentul nu a demonstrat în nici un mod inexistența faptelor reținute în sarcina sa prin decizia contestată.
Recurentul s-a rezumat să afirme că cele imputate nu corespund adevărului sau că nu sunt atât de grave încât să impună o sancțiune atât de drastică.
În ceea ce privește noțiunea de abatere disciplinară, Curtea constată că noțiunea de abatere disciplinară este definită de alin.(2) al art. 263 din Codul muncii, care dispune că "Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici".
Prin urmare toate faptele reținute în decizia de sancționare ce au avut ca efect desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și neînlăturate prin apărările exercitate de recurent își au temeiul de drept în dispozițiile legale menționate mai sus.
În ceea ce privește faptul că instanța de fond nu a făcut vorbire despre dispozițiile art.61 alin. (1) lit. a din Codul muncii, Curtea reține că nu are nicio relevanță și prin urmare nu a produs nicio vătămare neindicarea acestui text de lege, care de altfel, creează dreptul angajatorului să dispună concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, așa cum s-a reținut și în cauza de față, iar lit. a) prevede tocmai ipoteza care îi este aplicabilă recurentului, respectiv "în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară."
În ceea ce privește temeinicia aplicării sancțiunii, Curtea menționează că intimata-angajatoare nu a făcut decât să dea eficiență dispozițiilor art.266 din Codul muncii care stabilesc criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prin raportare la funcția exercitată de către recurent și la gravitatea abaterilor săvârșite de către acesta, în acest sens fiind chiar dispozițiile alin.(1) al art.266 din Codul muncii, care dispun astfel: "Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta."
Prin urmare dispozițiile legale menționat mai sus au fost avute în vedere atunci când intimata a dispus măsura cea mai drastică, respectiv concedierea ca sancțiune disciplinară a recurentului.
În plus criteriile enunțate nu sunt cumulative, ci oricare dintre acesta pot fi avute în vedere la stabilirea aplicării sancțiunii luate de către angajator, iar faptul că recurentul nu a fost sancționat în ultimii 4 ani nu constituie o cauză de impunitate sau de aplicare a unei sancțiuni mai ușoare, atâta timp cât toate celelalte au fost valorificate pe deplin și intimata le-a dat eficiența cuvenită la aplicarea sancțiunii față de recurent.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr. 2342/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI -CEC SA- SUCURSALA
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
15.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2117/2009. Curtea... | Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... → |
|---|
