Contestație decizie de sancționare. Decizia 2117/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8080/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2117/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 5712 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 13688/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNEASCĂ SA, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5712/17.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care contestatoarea a solicitat să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 32 din 07.03.2008 emis de intimata SC ROMÂNEASCĂ SA și să se dispună obligarea acesteia din urmă la restituirea sumelor de bani reținute în baza ordinului atacat.
Contestatoarea a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pentru anii 2007-2010 și ale art. 267 din Codul Muncii, în condițiile în care instanța a asimilat în mod nelegal procedura auditului intern (distinct reglementată de legea specială) cu procedura cercetării disciplinare prealabile obligatorii, care nu a avut loc;
- din redactarea celor două texte amintite rezultă că procedura cercetării disciplinare prealabile (înțelegând prin aceasta suita de acte ce trebuie realizate, fără a se limita însă doar la redactarea procesului-verbal) este obligatorie sub sancțiunea nulității absolute, nulitate care nu poate fi acoperită și a cărei aplicare nu este negociabilă,
- instanța a apreciat greșit că ordinul contestat este legal și temeinic, deși a fost emis fără a se fi desfășurat această cercetare în condițiile și cu respectarea întocmai a legii;
- instanța nu a ținut seama că autoarea contestației nu a fost convocată în vederea participării la cercetare, cu respectarea condițiilor de fond și formă, inclusiv a termenului legal; că așa zisul proces-verbal, care ar consemna inclusiv prezența contestatoarei la o astfel de procedură, nu este semnat de aceasta și ca atare nu poate dovedi participarea ei (de altfel, în același proces-verbal se menționează că ar avea nr. 915/07.03.2008, dar ar fi fost încheiat cu o săptămână mai devreme, la 28.02.2008); că raportul de audit nu este întocmit de comisia de cercetare disciplinară, ci de echipa de audit intern; că așa zisa declarație care ar fi fost dată cu ocazia cercetării disciplinare este o piesă componentă a raportului de audit și a fost dată în cadrul acestei proceduri; că în lipsa descrierii faptelor imputate, din fișa postului ori regulamentul intern nu pot rezulta nici abaterile și nici forma de vinovăție cu care s-ar fi săvârșit;
- date fiind prevederile art. 21 din OUG nr. 75/1999, auditul intern are caracter inopinat, ceea ce exclude orice posibilă confuzie a acestuia cu cercetarea prealabilă, instituție reglementată de Codul Muncii și de Contractul Colectiv de Muncă;
- în cadrul procedurii de audit intern salariatul nu este convocat conform Codului Muncii, nu i se aduc la cunoștință abaterile imputate, nu are dreptul să fie asistat de un reprezentant al sindicatului, etc. tocmai pentru că auditul intern nu e totuna cu cercetarea disciplinară;
- cu toate acestea, intimata a pretins ca fiind suficient raportul de audit, iar instanța a consfințit ca legală această practică;
- sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 și 2 lit. a din Codul Muncii, în condițiile în care instanța a omis să analizeze consecințele expirării termenului de 6 luni de la data săvârșirii singurei fapte ilicite posibil a fi identificată (timp, loc, circumstanțe);
- contestatoarea a invocat ca motiv de nulitate a ordinului contestat, împrejurarea că a fost sancționată la 25.03.2008 pentru o faptă petrecută cu aproape 7 luni înainte, la 27.08.2007, însă sentința nu cuprinde considerente pentru care instanța a înlăturat această critică;
- hotărârea a fost dată și cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul Muncii, întrucât la fel ca și în cazul depășirii termenului de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1, instanța a omis să analizeze motivele de nulitate invocate contestatoare, privitoare la neindicarea în ordinul contestat a actelor normative încălcate și a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9. proced. civ. văzând și prevederile art. 304/1 proced. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele), Curtea, va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, bazându-se pe o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale relevante în speță, dar și pe o eronată apreciere a materialului probator administrat pe parcursul judecății în fond.
Prin ordinul contestat, intimata a aplicat recurentei-persoană fizică sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe trei luni cu 10%, prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul Muncii, invocând ca temei de drept prevederile art. 268 din Codul Muncii cu raportare la art. 263 și 264 din același cod, precum și dispozițiile Capitolului VI.2, lit. B, pct. 4 din Regulamentul Intern nr. 6/2003 referitoare la măsurile disciplinare în cazul încălcării obligațiilor de serviciu.
Deci, ordinul în discuție are natura juridică a unei decizii de sancționare disciplinară a unui salariat. Ca atare, el trebuie să se conformeze întrutotul dispozițiilor 268 alin. 2 din Codul Muncii, potrivit cu care: "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată."
Dat fiind caracterul imperativ și de ordine publică al acestor prevederi legale, concluzia care se impune este aceea că orice decizie de sancționare disciplinară, pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa fie și doar a uneia dintre acestea făcând ca un atare act juridic să fie lovit de nulitate.
Din examinarea ordinului contestat rezultă că acesta nu întrunește toate condițiile impuse de textul legal precitat. Astfel, din conținutul acestuia lipsește mențiunea referitoare la "motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile", mențiune la care face referire art. 268 alin. 2 lit. c prima teză.
De asemenea, în cuprinsul ordinului nu s-a făcut "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat", cerință prev. de art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii.
Este adevărat că în ordin, se indică dispozițiile Capitolului VI.2, lit. B, pct. 4 din Regulamentul Intern nr. 6/2003 referitoare la măsurile disciplinare în cazul încălcării obligațiilor de serviciu. Aceste prevederi fac trimitere la posibilitatea aplicării sancțiunii reducerii salariului de bază și stabilesc în ultimul alineat al lor care sunt faptele (abaterile) care pot conduce la reducerea salariului. Or, decizia de sancționare trebuia să indice în concret care sunt prevederile din Regulamentul Intern încălcate, mai precis care din dispozițiile ultimului alineat al pct. 4, lit. B, Capitolul VI.2 (alineat constituit din enumerarea sub forma a 6 paragrafe, fiecare indicat printr-o liniuță în cuprinsul căreia se arată în ce constă abaterea disciplinară) au fost încălcate de recurenta-contestatoare. Referirea doar la Capitolul VI.2, lit. B, pct. 4 din Regulamentul Intern apare ca fiind absolut insuficientă din acest punct de vedere (câtă vreme legiuitorul solicită imperativ să se precizeze care anume dintre prevederile Regulamentului Intern au fost încălcate), căci acest text face trimitere și la alte aspecte, nu doar la faptele care constituie abateri disciplinare.
Mai mult, sancțiunea nulității absolute este aplicabilă și dintr-o altă perspectivă. În cuprinsul ordinului nr. 32/07.03.2008 emis de intimată, deși se descriu pe larg faptele imputate recurentei-contestatoare, nu se precizează un element esențial pentru individualizarea acestora, și anume data sau perioada de timp în care au fost săvârșite. Lipsa acestui element face imposibil a se stabili dacă emitentul deciziei de sancționare a respectat prevederile art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, respectiv dacă a întocmit decizia "în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei", ceea ce evidențiază încă o dată nevalabilitatea actului juridic de sancționare atacat în prezentul proces.
Toate cele ce preced demonstrează nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, făcând necesară admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației, constatării nulității ordinului contestat și obligării intimatei să restituie contestatoarei drepturile salariale (sumele de bani) reținute în baza ordinului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNEASCĂ SA, împotriva sentinței civile nr. 5712/17.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Modifică în tot sentința atacată.
Admite contestația.
Constată nulitatea absolută a Ordinului nr. 32/07.03.2008 emis de intimată.
Obligă intimata să restituie contestatoarei drepturile salariale (sumele de bani) reținute în baza ordinului sus indicat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./15.04.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1477/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1751/2009. Curtea... → |
|---|
