Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 5082/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1113/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5082/
Ședința publică din data de 09 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - - ( fosta - -), împotriva sentinței civile nr. 7934 din 19 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 26152/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie suspendare contract de muncă.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 02.07.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 09.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.7934 din 19.12.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus: admiterea cererii formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - -; a fost anulată decizia nr.280/11.06.2008 emisă de intimată; a fost obligată intimata la plata către contestator a drepturilor salariale pentru perioada 11.06.2008 - 09.07.2008de.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între contestator și intimată au avut loc raporturi de muncă încheiate prin contractul individual de muncă din data de 07.06.2001 înregistrat sub nr.1235/02.07.2001, în baza căruia contestatorul a ocupat funcția de agent de pază incinte.
Prin raportul nr.8213/11.06.2008 întocmit de managerul de resurse umane al societății s-au adus la cunoștința conducerii anumite fapte ale angajatului săvârșite cu ocazia participării la o emisiune televizată în data de 01 iunie 2008, fapte care ar fi încălcat grav regulamentul de ordine interioară și atribuțiile postului pe care îl ocupa putând atrage sancțiuni disciplinare.
La aceeași dată, s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară în vederea cercetării faptelor ce erau imputate angajatului, astfel cum rezultă din decizia nr.279/11.06.2008.
Prin decizia nr.280/11.06.2008 a - - contractul individual de muncă al contestatorului s-a suspendat din inițiativa angajatorului, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) din codul muncii, până la finalizarea cercetării disciplinare inițiate față de salariatul
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul a reținut că se contestă decizia nr.280 din 11.06.2008 prin care s-a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului din inițiativa angajatorului, în temeiul art. 52 alin.1 lit. a din codul muncii până la finalizarea cercetării disciplinare.
Tribunalul a reținut că simpla inițiere a procedurii de cercetare disciplinară nu constituie, contrar susținerilor din întâmpinare ale intimatei, un temei suficient pentru suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. lit. Suspendarea contractului este necesar să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credință și să fie necesară pentru a asigura o cercetare prealabilă corectă a abaterii disciplinare.
A mai reținut Tribunalul că angajatorul este îndreptățit să suspende contractul de muncă al salariatului cercetat disciplinar dacă poziția acestuia în cadrul unității poate periclita desfășurarea normală a activității.
Însă în prezenta cauză se constată că măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului până la finalizarea cercetării disciplinare a fost una excesivă.
Cercetarea disciplinară a angajatului cu privire la faptele care i se imputau se putea desfășura în mod firesc și fără ca raporturile de muncă între angajat și angajator să fie suspendate.
Mai mult, a reținut Tribunalul, se constată că durata cercetării disciplinare și implicit a suspendării contractului individual de muncă a fost mai mare de 10 zile, or în condițiile în care art.264 alin. 1 lit. b, din codul muncii care reglementează printre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare, prelungirea cercetării disciplinare prealabile și deci a suspendării contractului pentru efectuarea acestei cercetări peste 10 zile înseamnă de fapt aplicarea unei sancțiuni disciplinare ce excede legii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - - ( fostă - ) prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea contestației.
Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7) proc. civ. și arată că instanța de fond a analizat aspecte care nu făceau obiectul dosarului și care ar fi putut fi analizate doar dacă obiectul dosarului îl reprezenta o contestație împotriva deciziei de concediere, deoarece numai în această situație puteau fi administrate probe din care să reiasă gradul de vinovăție și pericolul concret al faptelor săvârșite.
A doua critică se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9) și constă în faptul că în mod eronat instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al contestatorului, motivând că "prelungirea cercetării prealabile și deci a suspendării pentru efectuarea cercetării peste 10 zile înseamnă de fapt aplicarea unei sancțiuni disciplinare ce excede legii".
Prin urmare arată recurenta că instanța de fond a apreciat de pe de o parte că perioada cercetării disciplinare nu poate depăși 10 zile ignorând dispozițiile art. 268 alin. 1 din codul muncii și, pe de altă parte echivalează măsura suspendării contractului pe perioada cercetării disciplinare cu măsura suspendării contractului ca sancțiune disciplinară care se aplică după efectuarea cercetării și după emiterea deciziei de sancționare.
Mai arată recurenta-pârâtă că suspendarea contractului individual de muncă are loc în condițiile art. 52 alin. 1 lit. a, care dispune "Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii".
Or, sintagma "în condițiile legii" nu face referire la dispozițiile privitoare la sancțiunea disciplinară a suspendării contractului, așa cum eronat a apreciat instanța de fond, ci, face trimitere la condițiile legii privitoare la cercetarea prealabilă, respectiv: să existe o sesizare cu privire la anumite fapte săvârșite de către salariat ce pot constitui abateri disciplinare și să existe o decizie prin care să fie numită o comisie care să investigheze în ce măsură faptele imputate reprezintă sau nu abateri disciplinare.
Se mai critică faptul că instanța de fond a ignorat prevederile art. 52 alin. 2 cu privire la plata drepturilor salariale, deoarece "dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Se arată în motivarea recursului modul de desfășurarea a faptelor care au dus la suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator, precum și faptul că măsura a fost luată în condițiile art. 52 alin. 1 lit. a din codul muncii, măsura fiind una temeinică și legală.
S-a mai cerut de asemenea că în afara motivelor de casare invocate să se examineze cauza sub toate aspectele, în temeiul art. 3041. proc. civ.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării se susține în esență că instanța de judecată a interpretat normele Codului muncii teleologic și a tras o concluzie utilizând raționamentula fortiori.
În acest sens susținându-se că atâta timp cât instanța a reținut că nu există criterii obiective în luarea măsurii suspendări, acesta fiind pur formală, analiza existenței ori inexistenței unui abuz de drept se impune.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
În baza art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9. proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare și a disp. art. 3041. proc. civ. (care permit examinarea pricinii sub toate aspectele), Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge contestația ca va respinge contestația ca neîntemeiată pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi prezentate în continuare.
În fapt prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, dar a făcut o interpretare greșită a legii la aceasta.
În acest sens, Tribunalul a reținut că contestatorului-intimat i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe timpul cercetării disciplinare în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a, din Codul muncii.
S-a reținut de către prima instanță că la data de 11.06.2008 în urma unui raport întocmit de către managerul de resurse umane al societății s-a adus al cunoștința conducerii anumite fapte ale angajatului săvârșite cu ocazia participării la o emisiune de televiziune, motiv pentru care s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară, iar prin decizia 280 din 11.06.2008 contractul individual de muncă al contestatorului-intimat a fost suspendat pentru perioada cercetării disciplinare.
Ulterior, după încheierea cercetării disciplinare la data de 09.07.2008, prin decizia 325, emisă de recurentă, contestatorul-intimat a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Tribunalul a considerat prin interpretarea dată acestui text de lege, că deși suspendarea a avut loc începând cu cercetarea prealabilă a acestuia, durata de timp în care a avut loc, respectiv 11.06.2008-09.07.2008, depășește termenul de 10 zile pentru care în condițiile art. 264 alin. 1 lit. b din Codul muncii se aplică o sancțiune disciplinară și astfel această măsură în realitatea nu este decât o mascare a unei sancțiuni disciplinare mai mare decât cea cerută de lege.
În plus pe baza unor aprecieri subiective, prima instanță a reținut că deși angajatorul are posibilitatea ca pe perioada cât durează cercetarea disciplinară să suspende contractul individual de muncă, în cauza de față suspendarea trebuia să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credință și să fie necesară pentru a asigura o cercetare disciplinară corectă.
Or, Curtea reține că nici una dintre aceste condiții reținute de către prima instanță nu sunt cerute de lege și nici nu rezultă din probatoriul administrat la judecata în primă instanță, ele nefiind decât aprecieri pur subiective contrare legii.
Curtea reține că instituția suspendării contractului individual de muncă se regăsește în Capitolul IV din Codul muncii, cu titlul "Suspendarea contractului individual de muncă", și îmbracă mai multe modalități și efecte, având de a face cu "Suspendarea de drept", reglementată de art. 50; "Suspendarea din inițiativa salariatului și în cazul absențelor nemotivate", reglementată de art.51; "Suspendarea din inițiativa angajatorului", reglementată de art.52; și "Suspendarea prin acordul părților", reglementată de art. 54.
Prin urmare, se poate observa că în ceea ce privește suspendarea contractului individual de muncă, această instituție este una complexă, prevăzând diferite situații și împrejurări, fiind prevăzută simetric și unilateral, adică și angajatul poate avea inițiativa suspendării, dar și angajatorul are la dispoziție acest mecanism al suspendării.
Evident, doar cauzele pentru care se poate iniția procedura suspendării diferă, cauzele avute la dispoziție de angajator sunt diferite față de cele avute la dispoziție de angajat.
În speța de față suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator s-a făcut de către recurentă, în calitatea sa de angajatoare în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a, care dispune următoarele:"Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele, situații: lit. a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii".
Astfel, în speță înainte de suspendarea contractului individual de muncă s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară care urma să se ocupe cu cercetarea prealabilă disciplinară a intimatului-contestator pentru faptele pe care le-ar fi săvârșit cu ocazia participării la o emisiune televizată, fapte sesizate conducerii societății de către managerul de resurse umane prin raportul nr.8213 din 11.06.2008.
Prin urmare, având în vedere declanșarea mecanismului intern de cercetare disciplinară prealabilă, angajatorul având la dispoziție dispozițiile legale precitate a emis decizia privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator.
Evident că instanța de fond a interpretat în mod diferit noțiunea de suspendare a contractului individual de muncă din două perspective, pe de o parte așa cum am menționat mai sus, a reținut lipsa unor criterii obiective, buna credință și o corectă cercetare disciplinară, dar fără a menționa în cuprinsul considerentelor pe ce probatoriu își întemeiază afirmațiile, iar pe de altă parte confundarea suspendării cu sancțiunea disciplinară a suspendării contractului de muncă pe o durată de cel puțin 10 zile lucrătoare.
Curtea consideră așa cum de altfel enunță și textul supus interpretării și aplicării practice că suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile nu se poate confunda sau completa cu una din sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 264 din Codul muncii, și anume "suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare".
Cu privire la această interpretare, textul de la art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii, vorbește de cercetarea disciplinară prealabilă.
Prin urmare, pentru a înțelege mecanismul sancționării unui angajat, trebuie știut faptul că în sistemul actual al Codului muncii, cercetarea disciplinară prealabilă reprezintă regula, astfel că potrivit art. 267 alin.1, " Sub sancțiunea nulități absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1, lit. a (adică avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile".
Cu alte cuvinte, nu se poate aplica o sancțiune legală în lipsa cercetării prealabile, iar în cauza de față s-a înființat o comisie de cercetare disciplinară a intimatului, iar măsura suspendării contractului individual de muncă s-a aplicat începând cu data respectivă, 11.06.2008, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. 1 lit. a, "pe durata cercetării disciplinare prealabile".
În ceea ce privește perioada pe care urmează să fie suspendat contractul individual de muncă, textul de lege nu a determinat în concret acest lucru, adăugând sintagma,"în condițiile legii".
Ei bine această sintagmă a devenit în opinia primei instanțe echivalentul sancțiunii disciplinare prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. b) adică să nu depășească 10 zile întrucât în caz contrar ar echivala cu o sancțiune disciplinară mascată.
Sintagma"în condițiile legii"nu poate fi nicidecum interpretată prin raportare la aplicarea unei sancțiuni atâta timp cât ne aflăm în cadrul cercetării disciplinare prealabile, iar pentru a aplica o sancțiune disciplinară este obligatoriu ca angajatorul să aibă cunoștință despre existența unei fapte, care în urma cercetării disciplinare să poată fi considerată abatere disciplinară, iar sub aspectul intervalului de timp în care recurentul trebuia să se încadreze, dispozițiile art. 268 alin. 1 din Codul muncii sunt cât se poate de clare;"Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Prin urmare, în cauză, recurenta în urma cercetării disciplinare efectuată a stabilit că intimatul se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare pentru care a dispus la data de 09.07.2008, deci înainte de împlinirea termenului de 30 de zile avut la dispoziție de la luarea la cunoștință pentru aplicarea unei sancțiuni, la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Susținerea intimatului prin întâmpinare că decizia în cauză a fost anulată în primă instanță nu are nicio relevanță în prezenta speță în care se analizează doar dacă angajatorul a dispus suspendarea în mod legal a contractului individual de muncă al intimatului.
Deci, în cauza de față, Curtea consideră că dispozițiile legale privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator au fost pe deplin respectate, în sensul că a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă a intimatului și recurenta a aplicat acestuia o sancțiune, alta decât suspendarea contractului individual de muncă pe o durată de cel mult 10 zile, respectiv concedierea disciplinară a intimatului, sancțiune disciplinară, ce a fost aplicată în termenul de 30 de zile de la luarea la cunoștință despre abaterea săvârșită.
Un alt argument împotriva interpretării potrivit căreia suspendarea contractului individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile este o sancțiune disciplinară mascată este dată de dispozițiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii care dispun măsuri de reparare a prejudiciului creat în cazul în care cercetarea disciplinară nu a dus la stabilirea vinovăției celui cercetat, astfel: "În cazurile prevăzute la alin. 1 lit., dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care ar fost lipsit pe perioada suspendării contractului".
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice sentința atacată și pe fond să respingă contestația ca neîntemeiată.
PNETRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul formulat de recurenta - - ( fostă - -) împotriva sentinței civile nr. 7934 din 19.12.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Modifică în tot sentința atacată.
Respinge contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.208/11.06.2008 emisă de intimata - - ( fostă - -), ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Tehnoredact//2 ex./20.07.2009
Jud. fond:,.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1751/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 322/2010. Curtea de... → |
|---|
