Contestație decizie de concediere. Decizia 1761/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1761/R-CM
Ședința publică din 24 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de intimata - SA RM. împotriva sentinței civile nr.437 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-intimată, în baza împuternicirii avocațiale nr.1241/2009 emisă de Baroul București - Societate civilă de avocați, lipsind intimatul-contestator .
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea recurentei-intimate depune la dosar copie de pe decizia civilă nr.956/R/30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea prin care s-a admis contestația la executare formulată de societate și s-a constatat încetată executarea însăși a titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr.96/R-CM/2008 a Curții de APEL PITEȘTI. Arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea recurentei-intimate, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației, urmând să solicite pe cale separată cheltuielile de judecată.
Arată că întreaga analiză a primei instanțe cu privire la aplicabilitatea art.1371alin.3 din Legea nr.31/1990 este total ieșită din contextul cauzei, întrucât hotărârea de casare cu trimitere a Curții de APEL PITEȘTI stabilise că în cadrul rejudecării se va analiza incidența dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007, iar nu a dispozițiilor art.1371alin.3.
Având în vedere această situație, solicită a se constata că prima instanță, la pronunțarea hotărârii recurate, a încălcat și dispozițiile art.315 alin.(1) Cod procedură civilă, întrucât nu a respectat indicațiile instanței de recurs. Susține că se încalcă și puterea de lucru judecat a altor hotărâri judecătorești.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatorul, în contradictoriu cu intimata -, a solicitat anularea deciziei nr.2 din 7 iulie 2008 emisă de intimată.
A arătat contestatorul că prin decizia nr.2/26.04.2007 i s-a desfăcut contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului, iar în urma soluționării contestației formulate, prin decizia nr.96/R-CM/08.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus reintegrarea sa pe postul avut anterior concedierii, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă. În aceste condiții, intimata a emis decizia nr.1/7.07.2008, prin care a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior (decizie contestată de asemenea), iar în aceeași zi a emis decizia nr.2, prin care a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului.
A mai arătat contestatorul că art.V din nr.OUG82/2007, la care se face referire în cuprinsul deciziei nr.2/7.07.2008, prevede că încetează de drept contractele de muncă pentru îndeplinirea mandatului de director încheiate în baza Legii nr.441/2006 care modifică Legea nr.31/1990, prin care toți directorii de -uri erau obligați să încheie contracte de mandat în exercitarea funcției lor. În art.VI din același act normativ se face precizarea expresă că, până la momentul la care se vor putea duce la îndeplinire aceste obligații, societățile vor funcționa cu vechea structură de administrare. Intimata nu a încheiat un astfel de contract, deși avea calitatea de director executiv, și pentru acest motiv nu pot invoca prevederile nr.OUG82/2007 și nici nu se pot aplica aceste prevederi unui asemenea tip de contract.
Mai arată contestatorul că decizia contestată este emisă de directorul general al -, care nu putea să emită o asemenea decizie, căci atribuțiile numirii și schimbării din funcție a directorilor într-o societate pe acțiuni reveneau doar Consiliului de Administrație al societății, ele neputând fi delegate directorului general, conform art.142 alin.2 lit.c din Legea nr.31/1990, modificată și completată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că prin art.V din nr.OUG82/2007 s-a instituit o cauză specială de încetare a contractului de muncă al administratorilor/directorilor în societățile pe acțiuni. Așa fiind, contractul individual de muncă încetează de drept, adică în puterea și prin efectul legii, ca atare decizia nu este și nu poate reprezenta un act unilateral al angajatorului de desfacere a contractului de muncă din inițiativa sa. De altfel, art.V din nr.OUG82/2007 nu face nici o referire expresă în sensul că se aplică doar la contractele de muncă încheiate sub regimul Legii nr.441/2006.
Pe de altă parte, prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea contestatorul, în contradictoriu cu aceeași intimată, a solicitat anularea deciziei nr.1/7.07.2008 emisă de aceeași intimată.
În motivarea contestației s-a arătat că prin această decizie s-a dispus reintegrarea sa în funcția de director executiv, ca urmare a anulării prin hotărâre judecătorească irevocabilă a deciziei de desfacere a contractului său de muncă, însă în fapt intimata nu a procedat la o reintegrare efectivă a contestatorului pe postul deținut anterior. Decizia contestată este lovită de nulitate din mai multe considerente: nu s-a procedat la reintegrarea efectivă, ceea ce presupunea reluarea activității în cadrul unității, contestatorul a fost pus în imposibilitate de a-și exercita drepturile câștigate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar decizia de reintegrare a fost emisă de o persoană care nu avea competența și calitatea să o emită.
Concluzionează contestatorul că prin decizia nr.1/7.07.2008 nu s-a dorit reintegrarea sa efectivă, ci doar formal și pentru o perioadă limitată, între 26.04.2007 și 29.06.2007, astfel încât se eludează punerea în aplicare a hotărârii nr.96/R-CM/2008 a Curții de APEL PITEȘTI (prin care s-a dispus reintegrarea).
La termenul de judecată din data de 1 septembrie 2008 s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, în temeiul dispozițiilor art.164 Cod procedură civilă, Tribunalul Vâlcea constatând că ambele cauze vizează aceleași părți și același raport juridic de muncă.
Prin sentința civilă nr.739/15.09.2008 a fost admisă în parte contestația, a fost anulată decizia nr.2/7.07.2008 emisă de pârâta - și s-a constatat că decizia nr.1/07.07.2008 a fost revocată prin decizia nr.1/14.07.2008. A fost obligată intimata să plătească 50.000 lei daune morale către contestator, precum și 5000 lei cheltuieli de judecată către acesta.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.1035/13.05.2005, încheiat între intimata și contestatorul, acesta din urmă a dobândit calitatea de salariat pe postul de inginer pentru o durată nedeterminată, iar apoi a fost numit director executiv al societății, prin decizia nr.18 din 24.05.2005.
Prin decizia nr.2 din 26 aprilie 2007, intimata l-a concediat pe contestator din funcția de director executiv, reținând că a săvârșit o abatere disciplinară gravă, deoarece în această calitate a încheiat în numele societății contracte de asistență juridică în valoare totală de 600.000 lei, sumă ce nu se justifică, a ascuns aceste contracte și nu le-a înregistrat în documentele contabile ale societății, căreia i-au fost cauzate prejudicii financiare deosebite.
A mai reținut tribunalul că prin sentința civilă nr.920/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, modificată prin decizia nr.96/R-CM/8 februarie 2008 Curții de APEL PITEȘTI, a fost admisă contestația formulată de contestatorul, a fost anulată decizia nr.2 din 26 aprilie 2007 și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale de la data deciziei și până la reintegrarea efectivă, calculate conform art.78 din Codul Muncii. A fost obligată intimata să plătească contestatorului 20.000 lei daune morale și 4000 lei cheltuieli de judecată.
Ca urmare a acestei hotărâri judecătorești, prin decizia nr.1 din 7 iulie 2008 emisă de directorul general al -, contestatorul a fost reintegrat în funcția deținută anterior, aceea de director executiv, începând cu data de 26 aprilie 2007. În considerentele deciziei de reintegrare s-a reținut că, față de decizia nr.96/R-CM/8.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a desființat decizia nr.2/26 aprilie 2007, părțile au fost repuse în situația anterioară și, pe cale de consecință, raporturile de muncă ale contestatorului cu intimata nu au încetat nici un moment să fie în ființă. De asemenea, s-a reținut că, potrivit prevederilor art.V din nr.OUG82/2007, pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, prin derogare de la prevederile art.56 din Codul Muncii, contractele de muncă ale directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de director înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, încetează de drept la data intrării în vigoare a acestuia, și anume la 29 iunie 2007. S-a mai reținut în decizia contestată că funcția deținută de contestator este aceea de director executiv, iar contractul său de muncă a fost încheiat și ulterior modificat în vederea îndeplinirii mandatului de director anterior datei de 29 iunie 2007, aflându-se astfel sub incidența art.V din nr.OUG82/2007.
Față de această motivație reținută în decizia nr.1 din 7 iulie 2008, directorul general al societății a emis decizia nr.2 din aceeași zi, prin care a luat act de încetarea de drept, la data de 29 iunie 2007, contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.V din nr.OUG82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990.
Tribunalul Vâlceaa apreciat că, din simpla lecturare a deciziei nr.1 din 7 iulie 2008 emisă de către directorul general al societății angajatoare, rezultă că intimata s-a conformat deciziei nr.96/R-CM/8.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, ce are ca obiect reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, doar formal, pentru ca în aceeași zi să se ia act de încetarea de drept a contractului individual de muncă cu petiționarul.
La data de 14.07.2008, directorul general al societății, prin decizia nr.1 a revocat decizia nr.1 din 7 iulie 2008, confirmând astfel caracterul formal al reintegrării.
Ca atare, tribunalul a concluzionat că nu a avut loc o reintegrare în conformitate cu decizia nr.96/R-CM/8.02.2008 a Curții de APEL PITEȘTI și în consecință, raporturile juridice de muncă dintre părți rămânând desființate, tribunalul a constatat că nu se poate reține o încetare de drept a contractului individual de muncă al contestatorului, în condițiile în care acesta era desființat.
Mai mult, era necesar ca orice măsură de reintegrare a contestatorului, de desfacere a contractului individual de muncă al acestuia sau de încetare de drept să fie dispusă de către Consiliul de Administrație al societății, conform art.16.2.10 din actul constitutiv al - (fila 45 și urm dosar).
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea susținerii intimatei cu privire la incidența dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007 și cu privire la aplicabilitatea instituției încetării de drept a raporturilor de muncă, contestatorul nefiind reintegrat efectiv.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea, anulând decizia nr.1/07.07.2008 emisă de intimată și constatând că decizia nr.1/07.07.2008 a fost revocată prin decizia nr.1/14.07.2008.
Tribunalul a apreciat că este întemeiat capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, reținând că noțiunea de demnitate, ca valoare umană are semnificația de respectabilitate potrivit dispozițiilor art.1 alin.3 din Constituție, dispoziții reluate și în art.6 alin.1 și art.39 alin.1 lit.e din Codul Muncii.
De asemenea, instanța a apreciat ca aplicabile dispozițiile art.26 din Carta socială europeană revizuită la Strasbourg la 3 mai l996, ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
A reținut tribunalul că între părți a mai existat un conflict de muncă, iar caracterul repetat al încălcării unor drepturi ale contestatorului de către intimată rezultă din soluția care a fost dată de către instanțele de judecată în respectivul proces.
Având în vedere aceste litigii repetate, tribunalul a reținut atitudinea ostilă și condamnabilă, cu caracter ofensator a intimatei îndreptată în mod repetat împotriva contestatorului și a considerat că încălcarea demnității de muncă poate avea loc nu numai pe parcursul derulării efectelor unui contract individual de muncă, dar și la sfârșitul acestuia.
A apreciat însă instanța că, sub aspectul cuantumului solicitat, suma cerută de contestator este excesivă și că se impune numai acordarea sumei de 50.000 lei, care este de natură să acorde o satisfacție cu caracter compensatoriu în raport cu prejudiciu moral suferit de către acesta.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat-o pe intimată să plătească suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând onorariu avocat.
În termen legal pârâta - Rm.V a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub mai multe aspecte.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.60/R-CM/20.01.2009, a admis recursul declarat de intimata - Râmnicu V, împotriva sentinței civile nr.739 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că primul motiv de recurs este nefondat, deoarece, în conformitate cu art.76 din Legea nr.168/1999, în dosarul de fond, la primul termen de judecată, din data de 13.08.2008 (fila 30), instanța de fond a încercat împăcarea părților, însă reprezentanții acestora au arătat că nu este posibilă stingerea litigiului pe cale amiabilă. O încercare de soluționare amiabilă a litigiului a avut loc în fața Curții de APEL PITEȘTI, care a acordat un termen în acest sens (fila 106), însă împăcarea părților nu s-a realizat. Ca atare, au fost respectate dispozițiile art.76 din Legea nr.168/1999.
Al treilea motiv de recurs a fost apreciat ca fondat, cu motivarea că, potrivit art.16.2.20. din actul constitutiv al - Râmnicu V (fila 47), competența de numire și revocare a directorilor și managerilor societății aparține consiliului de administrație, însă obiectul prezentului litigiu îl constituie măsura luată prin decizia nr.2/7.07.2008, prin care s-a luat act de încetare de drept a contractului individual de muncă al contestatorului. Încetarea de drept a contractului directorului executiv nu este aceeași cu revocarea sau numirea în respectiva funcție, doar aceste ultime două atribuții aparținând exclusiv consiliului de administrație, în conformitate cu actul constitutiv al societății, act care însă nu dă în competența consiliului de administrație și constatarea încetării de drept a contractului de muncă. Așadar, prin emiterea deciziei nr.2/7.07.2008 privind încetarea contractului de muncă al contestatorului nu au fost încălcate prevederile actului constitutiv al societății, măsura fiind luată în mod corect de directorul general al societății angajatoare, în baza deciziei nr.7/3.06.2008 emisă de consiliul de administrație.
Curtea a apreciat că al doilea motiv de recurs este de asemenea fondat, reținând că prin contractul individual de muncă nr.10351/13.05.2005 (filele 33-36), contestatorul a fost încadrat în funcția de inginer la Prin decizia nr.18/24.05.2005 (fila 37) s-a dispus delegarea către contestator, începând cu data de 13.05.2005, a atribuțiilor specifice funcției de director executiv, iar prin decizia nr.40/13.06.2005 (fila 52), contestatorul a fost numit în funcția de director executiv. Urmare acestor măsuri, prin actul adițional la contractul individual de muncă al contestatorului, încheiat la data de 15.06.2005 (fila 53) a fost modificată funcția de încadrare a contestatorului, din inginer în director executiv.
Prin decizia nr.2/26.04.2007 emisă de societatea angajatoare, directorului executiv i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă. Prin sentința civilă nr.920/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a fost respinsă contestația formulată împotriva acestei măsuri, însă prin decizia nr.96/R-CM/8.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIa fost modificată sentința, în sensul că a fost anulată decizia nr.2/26.04.2007, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul de director executiv cu plata drepturilor salariale aferente și a fost obligată intimata să plătească daune morale și cheltuieli de judecată către contestator.
În executarea acestei hotărâri judecătorești irevocabile, a fost emisă decizia nr.1/7.07.2008 prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului, iar aceasta a fost revocată prin decizia nr.1/14.07.2008. Prin decizia nr.2/14.07.2008 s-a dispus din nou reintegrarea contestatorului, iar contestația formulată împotriva acestei ultime decizii a fost respinsă prin sentința civilă nr.882/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia nr.61/R-CM/20.01.2009 a Curții de APEL PITEȘTI.
Independent de reintegrarea efectivă a contestatorului, curtea a constatat că, urmare a anulării concedierii contestatorului și repunerii părților în situația anterioară (deci reintegrarea contestatorului), practic contractul individual de muncă al contestatorului a fost în ființă, el producându-și efecte și pentru perioada 26.04.2007(data concedierii) până la pronunțarea hotărârii irevocabile de reintegrare. Ca atare, în mod greșit Tribunalul Vâlceaa constatat că raporturile juridice de muncă dintre părți au rămas desființate ca urmare a emiterii deciziei nr.1/14.07.2008 prin care a fost revocată decizia de reintegrare nr.1/7.07.2008.
Apreciind că era în ființă contractul individual de muncă, curtea a considerat că tribunalul trebuia să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007, care au stat la baza emiterii deciziei nr.2/7.07.2008 (ce face obiectul prezentului dosar) și că, neprocedând în acest fel, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, situație față de care s-a dispus admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca aceasta să analizeze legalitatea și temeinicia măsurii de încetare de drept a contractului individual de muncă al contestatorului (luată prin decizia nr.2/7.07.2008), în raport de dispozițiile art.V din nr.OUG82/2007, care au stat la baza luării acestei măsuri. S-a dispus ca, în funcție de soluția ce va fi pronunțată, instanța de fond să aibă în vedere și criticile formulate de recurenta-pârâtă în legătură cu soluția dată capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
În rejudecare, după casare, prin sentința civilă nr.437/16.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Vâlceaa admis contestația, a anulat decizia nr.2/07.07.2008 emisă de directorul general al - și a obligat-o pe intimată la plata către contestator a sumei de 15.000 lei daune morale și a sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art.V din nr.OUG82/2007, pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990, prin derogare de la prevederile art.56 din Codul Muncii, contractele de muncă ale directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de director înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, încetează de drept, la data intrării în vigoare a acesteia - 29 iunie 2007 - sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.
A mai reținut instanța că, potrivit art.1371alin.3 din Legea nr.31/1990, modificată prin Legea nr.441/2006, pe perioada îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea contract de muncă, iar atunci când au fost desemnați dintre salariați, contractul de muncă se suspendă de drept pe perioada mandatului. De asemenea, conform art.152 alin.1 din același act normativ, directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, prevederile art.1371alin.3 fiind aplicabile directorilor, în aceleași condiții ca și administratorilor.
A reținut tribunalul că în speță contestatorul a avut, inițial, funcția de inginer și a fost desemnat ca director din cadrul salariaților, astfel că, pe perioada directoratului, contractul său de muncă a fost suspendat de drept.
A concluzionat instanța de fond că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.V din nr.OUG82/2007, ci dispozițiile legale privind suspendarea de drept și că, în condițiile suspendării de drept a contractului de muncă al contestatorului, pentru reintegrarea efectivă a contestatorului pe postul de director, intimata avea obligația de a încheia cu acesta un contract de mandat.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că decizia contestată nr.2/07.07.2008, prin care s-a luat act de încetarea de drept a contractului individual de muncă, este nelegală, situație față de care a admis contestația și a anulat această decizie. De asemenea, a admis în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, reținând că, prin încălcarea în mod repetat a unor drepturi ale contestatorului, culminând cu refuzul de a-l încadra efectiv pe contestator pe postul de director, intimata i-a produs acestuia un prejudiciu moral pe care instanța l-a apreciat la suma de 15.000 lei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată să plătească 5.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către contestator.
În termen legal intimata - a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- Instanța de fond a reținut în mod eronat incidența dispozițiilor art.1371alin.3 din Legea nr.31/1990, reținând că ar fi fost desemnat ca și director executiv dintre salariații societății, concluzie greșită, având în vedere că prin actul adițional la contractul individual de muncă din 15.06.2005 a fost modificată funcția de încadrare a contestatorului din inginer în director executiv.
Fiind angajat ca și director executiv, iar nu ca inginer, rezultă că nu îi erau aplicabile dispozițiile legale de mai sus privind suspendarea de drept a contractului de muncă. De altfel, dispozițiile art.1371alin.3 din Legea nr.31/1990, modificată prin Legea nr.441/2006, au intrat în vigoare la 1.12.2006, ceea ce înseamnă că ele nu existau la data de 15.06.2005, când a fost încheiat actul adițional la contractul de muncă al contestatorului, prin care funcția acestuia a fost modificată din inginer în director executiv.
Instanța de fond a ignorat decizia de casare, în care s-a reținut că pentru contestator contractul individual de muncă nu a fost suspendat, ci și-a produs efectele și pentru perioada 26.04.2007 (data concedierii) și până la pronunțarea hotărârii irevocabile de reintegrare. Cu toate acestea, tribunalul a statuat că, în conformitate cu art.1371alin.3 din Legea nr.31/1990, contractul colectiv de muncă a fost suspendat de drept, încălcând în acest fel dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare.
- În mod greșit instanța de fond a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007, motivând că încetarea de drept reglementată de textul de lege nu putea interveni, în condițiile în care contractul individual de muncă al contestatorului era suspendat de drept.
Arată contestatoarea că soluția corectă este aceea a aplicării art.V, întrucât contestatorul nu este un director desemnat dintre salariați, ci este încadrat în această funcție în baza unui contract individual de muncă, conform actului adițional din 15.06.2005, or art.V are în vedere tocmai ipoteza persoanelor angajate cu contract individual de muncă în funcția de administrator sau director, prevăzând încetarea de drept a acestor contracte.
Mai mult, literatura de specialitate s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art.1371alin.3 au fost abrogate implicit prin prevederile art.V din nr.OUG82/2007.
Prima instanță a nesocotit și dispozițiile deciziei civile nr.61/2009 a Curții de APEL PITEȘTI în care se precizează că în mod corect s-a reținut de către intimată că reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior de director executiv nu mai este posibilă decât cu începere din data de 27.04.2007 (data desfacerii contractului de muncă) și în nici un caz ulterior datei de 29 iunie 2007.
- Este greșită concluzia instanței de fond, în sensul că recurenta avea obligația încheierii unui contract de mandat cu intimatul. Între cele două părți exista un contract individual de muncă pentru funcția de director executiv, aspect constatat și prin decizii irevocabile ale Curții de APEL PITEȘTI, astfel că nu se mai impune încheierea unui contract de mandat.
- În mod greșit instanța de fond a admis cererea de plată a daunelor morale, deși nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru acordarea acestora.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Între contestator și societatea intimată - a fost încheiat contractul individual de muncă nr.10351/13.05.2005 (33-36), prin care a fost încadrat în funcția de inginer.
Prin decizia nr.18/24.05.2005 (37) s-a dispus delegarea către contestator, începând cu data de 13.05.2005 (data angajării), a atribuțiilor specifice funcțiilor de director executiv, iar prin decizia nr.40/13.06.2005 (52) contestatorul a fost numit în funcția de director executiv.
Urmare a acestor măsuri, la data de 15.06.2005, între angajat și angajator s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă al contestatorului, prin care a fost modificată funcția de încadrare a acestuia din inginer în director executiv.
Rezultă deci că la data izbucnirii conflictului între contestator și intimată, era încadrat cu contract individual de muncă în funcția de director, iar nu în funcția de inginer.
De altfel, aceste aspecte au fost reținute ca atare și în decizia de casare.
Dispozițiile art.1371alin.3 din Legea nr.31/1990, așa cum au fost modificate prin Legea nr.441/2006, coroborat cu art.152 alin.1 din aceeași lege, prevăd că directorii nu pot încheia cu societatea contract de muncă, iar atunci când au fost desemnați dintre salariați, contractul de muncă se suspendă de drept pe perioada mandatului.
Tribunalul a apreciat în mod greșit că aceste dispoziții sunt aplicabile în speță.
Astfel, este de remarcat, în primul rând, faptul că aceste dispoziții au intrat în vigoare în anul 2006, însă la o dată ulterioară încheierii contractului de muncă al contestatorului pentru funcția de director executiv, ceea ce înseamnă că teza întâi a textului de lege privind imposibilitatea încheierii contractului de muncă nu este aplicabilă, contractul fiind deja încheiat la data apariției actului normativ.
În al doilea rând, teza a doua a acestui articol prevede că se suspendă de drept contractul de muncă pe perioada mandatului, atunci când directorii au fost desemnați dintre salariați. Textul prevede, practic, ipoteza în care un director a fost desemnat prin decizie din cadrul salariaților încadrați cu contracte de muncă pe diferite funcții.
În speță, însă, așa cum am arătat, contestatorul a fost, inițial, numit prin decizia nr.40/2005 în funcția de director executiv. Ulterior, această decizie și-a încetat efectele, ca urmare a faptului că prin actul adițional la contractul individual de muncă al contestatorului (încheiat pentru funcția de inginer) a fost modificată funcția de încadrare din inginer în director executiv.
Așadar, contractul individual de muncă modificat prin acest act adițional a fost încheiat chiar pentru funcția de director executiv.
Ca atare, în mod greșit Tribunalul Vâlceaa apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1371alin.3 coroborat cu art.152 alin.1 din Legea nr.31/1990, texte care au în vedere alte ipoteze decât cea a contestatorului.
De asemenea, este eronată concluzia tribunalului în sensul că, în condițiile suspendării de drept a contractului de muncă al contestatorului, pentru reintegrarea sa efectivă pe postul de director ar fi fost necesară încheierea unui contract de mandat.
De altfel, reținând că a operat o suspendare a contractului individual de muncă, tribunalul a ignorat și dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, prin care s-a statuat că de la data concedierii până la pronunțarea hotărârii irevocabile de reintegrare, contractul individual de muncă al contestatorului a fost în ființă, el producându-și efecte.
Prin decizia de casare nr.60/20.01.2009 s-a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța de fond să analizeze incidența în speță a dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007, dispoziții care au stat la baza emiterii deciziei nr.2/07.07.2008 contestată în prezentul dosar.
Din decizia nr.2/2008 emisă de societatea recurentă s-a luat act de încetare, la data de 29 iunie 2007, contractului individual de muncă a directorului executiv, în temeiul dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007.
Conform art.V din nr.OUG82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990, prin derogare de la prevederile art.56 din Codul Muncii, contractele de muncă ale directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de director înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței, și anume la 29 iunie 2007.
Tribunalul a apreciat că art.V nu este aplicabil în speță, opinie pe care Curtea nu o împărtășește.
Așa cum am arătat, contractul de muncă al contestatorului, în condițiile întocmirii actului adițional din 15.06.2005, a fost încheiat între contestator și - pentru funcția de director, ceea ce înseamnă că suntem exact în ipoteza reglementată de art.V din nr.OUG82/2007.
Pentru contractele de muncă ale directorilor, încheiate înainte de intrarea în vigoare a nr.OUG82/2007 (cum este cazul contestatorului), art.V prevede încetarea de drept a acestora la data de 29.06.2007.
Ca atare, Curtea apreciază că în mod corect prin decizia nr.2/07.07.2008 societatea recurentă a luat act de încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatorului, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.V din actul normativ menționat.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge contestația. Respingând contestația și apreciind că dispoziția nr.2/7.07.2008 a fost corect emisă, urmează a fi respinsă și cererea privind acordarea daunelor morale, întrucât contestatorul nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a emiterii unei decizii cu respectarea dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata - Râmnicu V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.437 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în Râmnicu V,-, -.1,.G,.13, județul
Modifică sentința în sensul că respinge contestația.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./02.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 185/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1460/2009. Curtea... → |
|---|
