Contestație decizie de pensionare. Decizia 1460/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1460
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 23 noiembrie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina-JUDECĂTOR 2: Pîrjol Năstase Doru
- - -- judecător
-- judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.770 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-contestator legitimat cu seria - nr.- eliberat la data de 20.10.2000 de către Poliția municipiului P N, lipsă fiind intimatele-pârâte.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiect contestație decizie de pensionare, este la primul termen de judecată, procedura este completă și că prin compartimentul arhivă s-au depus la data de 20.11.2009 întâmpinări din partea intimatelor-pârâte prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată în fața acestei instanțe, că este declarat și motivat în termen, semnat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Recurentul-contestator, la solicitarea instanței arată că nu a primit copia întâmpinărilor, dar dorește a preciza că renunță la prezentul recurs cu atât mai mult cu cât există o decizie nr.2030 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care a pierdut și nu înțelege de ce a mai fost citat în cauză. La solicitarea instanței, confirmă că semnătura de pe cererea de recurs îi aparține, dar își menține punctul său de vedere în sensul că renunță la prezentul recurs, iar instanța să ia act de solicitarea sa.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.770 din 6.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 569/11.03.2008 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul a chemat in judecată pârâții Inspectoratul general al Politiei de Frontieră și Ministerul Internelor si reformei Administrative - Serviciul de pensii, pentru ca prin hotărâre primul pârât să fie obligat la modificarea carierii sale militare in sensul că la data trecerii in rezervă să fie considerat că a avut funcția de comandant punct control trecere frontieră si nu acela de comandant pluton transmisiuni, iar al doilea punct să fie obligat la revizuirea deciziei de pensii nr. -/20.11.2000 în sensul că la stabilirea bazei de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat să se țină cont de funcția exercitată la data trecerii in rezervă respectiv funcția de comandant Punct Control Trecere Frontieră lui.
Motivându-și acțiunea reclamantul a arătat că, in perioada 11.08.1954- 01.04.1956 a fost comandant Punct Control Trecere Frontieră lui, iar în perioada 01.04.1956-30.06.1956, printr-o retrogradare ilegală a fost numit comandant pluton transmisiuni, funcție pe care nu a avut-o niciodată.
A mai arătat că prin sentința civilă nr. 3278/18.03.2003 pronunțată de Judecătoria Neamț i s-a recunoscut calitatea de persoană persecutată politic din data la care a fost retrogradat ilegal si până la data la care a fost trecut in rezervă, tot ilegal, prin ordinul nr. 3050/30.06.1956-
Prin sentința civila nr. 127/10.11.2008 instanța a disjuns capătul de cerere privind revizuirea deciziei de pensionare in contradictoriu cu MIRA, a admis excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Bacău si a declinat competenta de soluționare a acestui capăt de cerere in favoarea Tribunalului Bacău - secția civilă.
Prin aceeași sentință instanța a respins capătul de cerere privind efectuarea modificărilor in cariera militară a reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră.
Astfel cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-.
Prin întâmpinare pârâta MIRA, a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că din actele aflate la dosarul de pensie nu rezultă că reclamantul a deținut funcția de comandant Punct de Control Trecere Frontieră Lui, ci funcția de comandant de pluton.
La dosar s-au depus acte din analiza cărora instanța a reținut următoarele:
În perioada 7.11.1953-30.06.1956 reclamantul a fost cadru militar activ-ofițer si a îndeplinit următoarele funcții: ajutor comandant companie, în perioada 7.11.1953-11.08.1954, la regimentul 11; comandant Punct de Control Trecere Frontieră Lui, în perioada 11.08.1954-01.04.1956, la regimentul 11 grăniceri si comandant pluton transmisiuni, in perioada 01.04.1956- 30.06.1956 la 345
La data de 30.06.1956 a fost trecut in rezervă conform ordinului MAI nr. 3050/30.06.1956, astfel cum rezultă din certificatele nr. 3035/22.08.2006 și 3035/11.07.2008 eliberate de UM 02538 P
Având în vedere vechimea ca militar, Serviciul Pensii din cadrul Ministerului d e Interne i-a stabilit o pensie de serviciu ce a fost calculată in raport de funcția deținută la data ieșirii din cadrele permanente - 30.06.1956.
Prin sentința civilă nr. 3278/18.09.2003 a Judecătoriei Piatra Neamț s-a constatat calitatea de persoană persecutată politic a contestatorului precum si faptul că se încadrează în dispozițiile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic.
În temeiul acestei sentințe contestatorul a solicitate Ministerului Administrației si Internelor operarea modificărilor in cariera sa militară respectiv trecerea în funcția de comandant Punct de Control Trecere Frontieră Lui la data trecerii in rezervă și nu aceea de comandant Transmisiuni, cu consecința recalculării pensiei conform HG nr. 1188/2001.
Cererea nu a putut fi soluționată favorabil întrucât calitatea de persoană persecutată politic i-a fost recunoscută pentru perioada 30.06.1956- 1.10.1959 deși ulterior schimbării din funcția de comandant Punct de Control Trecere Frontieră Lui -
Potrivit art.21 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat " baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunara brută avută in ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii in rezervă".
Așadar, având în vedere că pensia militara de serviciu stabilită prin decizia nr. -/20.01.2000 a fost calculată conform funcției avute la data trecerii în rezervă, iar din sentința civila nr. 3278/2003 a Judecătoriei Neamț nu rezultă că s-a modificat funcția deținută de contestator la data trecerii in rezervă, rezultă că nu se impune revizuirea acestei decizii de pensionare in sensul celor solicitate de contestator.
Pentru a se revizui dosarul de pensie astfel cum a solicitat contestatorul ar trebui ca, mai întâi, acesta să facă dovada repunerii sale în funcția de comandant Punct de Control Trecere Frontieră Lui, că a trecut în rezervă din această funcție si că a prezentat Serviciului de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor acte doveditoare în acest sens, însă la dosar nu s-a făcut dovada existentei unei astfel de situații.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, a declarat în termen legal recurs contestatorul, invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate.
Analizând sentința civilă recurată, Curtea constată următoarele:
Prezent în instanță la termenul de astăzi, contestatorul, a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.770/6.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, solicitând totodată a se lua act de manifestarea sa de voință.
Potrivit dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea reclamantului, prin care și-a manifestat voința de a renunța la judecarea căii de atac o recursului, Curtea nu mai poate cerceta motivele cererii cu care inițial a fost investită, urmând a face aplicarea dispozițiilor textului legal anterior precizat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Ia act de renunțare la judecarea recursului formulat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.770 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- --- - - -
-
GREFIER,
Red.sent.- C/
Red.dec.rec.- /25.11
Tehn.- / 4.12.2009./5 ex./com.tuturor părților
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Pîrjol Năstase Doru
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1761/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 116/2010. Curtea de Apel Iasi → |
---|