Contestație decizie de concediere. Decizia 180/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4796/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 180/
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.3815 din 07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 27029./3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul NATIONAL,
având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Național, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.3815 din 07.05.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul NAȚIONAL.
Pentru a pronunța această decizie prima instanță a reținut că potrivit art. 61 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care acesta îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Potrivit art. 41 alin. (1) - (4) din Legea nr.19/2000 vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați, atingerea acestei vârste standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare urmând să se realizeze în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Întrucât angajatorul nu și-a mai dat acordul ca salariatul să lucreze în continuare după îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru pensionare, iar decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000 și ale Codului muncii, rezultă că acțiunea contestatorului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Situația învederată de contestator în sensul că în cadrul intimatei mai mulți salariații își continuă activitatea după îndeplinirea condițiilor de pensionare nu poate fi reținută de Tribunal, întrucât este dreptul angajatorului de a decide dacă după pensionare, deci după încetarea raporturilor contractuale inițiale ca urmare a pensionării, aceste persoane își vor relua activitatea prin încheierea unui nou contract de muncă pe perioadă determinată, în condițiile art. 80 și art. 81 lit.3) din Codul muncii, ceea ce presupune după pensionare, reluarea activității în cadrul aceluiași sau altui angajator, prin cumularea calității de pensionar cu aceea de salariat.
Cum însă, în cazul de față, intimata a luat act de încetarea contractului de muncă al reclamantului pentru intervenția unei cauze legale de încetare, raporturile de muncă dintre părți nu mai pot fi continuate în baza contractului de muncă încetat de drept, așa cum solicită contestatorul, reluarea activității nefiind posibilă în lipsa învederării vreunei cauze sau situații pentru care această încetare de drept a contractului nu ar fi putut opera.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, contestatorul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile recurate și pe fond admiterea acțiunii și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 8) și 9) din Codul d e procedură civilă.
În motivarea în fapt se arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtului la reîncadrarea sa pe aceeași funcție de șef serviciul muzeografie-conservare și supraveghere, obligarea pârâtului la plata salariului avut înainte de emiterea decizie a cărei anulare a solicitat-o și obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Recurentul indică în motivarea recursului dispozițiile art. 41 alin. 1) - 4) din Legea nr.19/2000, precum și dispozițiile art. 61 alin. (1) din Codul muncii.
Menționează de asemenea că s-a adresat cu cereri directorului muzeului prin care a și-a exprimat dorința de a nu se pensiona, dar încercarea disperată a actualului director de a-l îndepărta a mai avut loc și în anul 2007.
De asemenea, recurentul artă că nu se regăsește în nicio situație din cele menționate de art. 40 din Legea nr.19/2000, chiar dacă stagiul de cotizare este complet nu dorește să se pensioneze decât pentru limită de vârstă de 65 de ani.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepție a invocat nulitatea recursului ca nemotivat.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu conform art. 3041. proc. civ. Curtea pentru motivele ce se vor arăta va respinge recursul ca nefondat.
Astfel, în ceea ce privește, nulitatea recursului, Curtea reține că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 306. proc. civ. în sensul că recursul este motivat atât în drept cât și în fapt, iar opțiunea de a interpreta dispozițiile legale potrivit propriilor interese nu constituie nemotivarea recursului, în plus instanța va examina cauza și din perspectiva art. 3041. proc. civ.
Cu privire la fondul recursului, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii la aceasta.
Recurentul-contestator a fost concediat ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare, iar acesta nu a solicitat încetarea raporturilor de muncă până la data îndeplinirii cumulative a celor două condiții: respectiv vârsta standard de pensionare și stagiu de cotizare.
Potrivit criticilor acestuia formulate în recurs, că nu îndeplinește condiția privind vârsta standard de pensionare, Curtea reține că acesta se află în eroare, deoarece potrivit art.41 alin. (2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3.
Conform cu înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că recurentul este născut la data de 05.02.1945 iar potrivit anexe 3 la Legea nr.19/2000, în intervalul aprilie-iulie 2008 se pensionează bărbații care au vârsta standard de pensionare de 63 de ani și 4 luni și un stagiu de cotizare de 31 de ani și 8 luni.
Cu privire la continuarea activității după îndeplinirea celor două condiții, Curtea reține că potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr.19/2000, (5) "Asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului".
Or, în cauză în ceea ce îl privește pe recurent nu există nicio dovadă privind acordul angajatorului pentru ca acesta să își desfășoară activitatea în calitatea de salariat și la locul de muncă avut până la încetarea raporturilor de muncă prin decizia de concediere contestată.
Mai mult deși s-a adresat cu cerere pentru continuarea activității, aceasta i-a fost respinsă de către angajator prin adresa nr.760/19.05.2008.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.3815/7.05.2009 pronunțat de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27029./3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul NATIONAL " ".
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red:
Dact.:
2 ex./10.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6156/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 472/2010. Curtea de... → |
|---|
