Contestație decizie de concediere. Decizia 472/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 472
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier -a -
**************************
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul -, împotriva sentinței civile nr. 882 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - SRL, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru recurentul contestator - și avocat - pentru intimatul - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat - pentru intimatul - SRL, a depus înscrisuri la dosar. S-au comunicat recurentului.
Avocat pentru recurentul contestator -, nu a solicitat termen pentru observarea acestora.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acorda cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul contestator -, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea contestației, cu coligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat - pentru intimatul - SRL, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 882 din 10 martie 2009, Tribunalul Dolj, a respins contestația formulată de contestator, în contradictoriu cu intimat - SRL.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele;
In conformitate cu dispozițiile art. 51 alin 2 Codul muncii, " contractul individual de muncă poate fi suspendat in situația absentelor nemotivate ale salariatului in condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă precum și prin Regulamentul intern.
nemotivate ale salariatului, pe lângă efectul firesc al suspendării contractului individual de muncă datorită neprestării muncii, constituie, simultan și o abatere disciplinară, de natură să atragă răspunderea disciplinară a salariatului.
nemotivate, atrag întotdeauna suspendarea contractului de muncă și nu doar posibilitatea producerii acestui efect.
Cât privește decizia de concediere, s-au constată îndeplinite condițiile concedierii ca sancțiune disciplinară cât timp în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin 5 din Codul muncii, contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele pe timpul duratei preavizului.
Nerespectarea de către salariat a termenului de preaviz reprezintă abaterea disciplinară care îi justifică sancționarea sa disciplinară inclusiv prin desfacerea contractului de muncă.
Împotriva aceste sentințe a formulat recurs contestatorul -, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În acest sens, arată că, este greșită soluția cu privire la decizia de suspendare având în vedere că, potrivit art. 51 al.2 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat, în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, cât prin regulamentul intern.
Textul menționat se aplică în cazul în care, suspendarea se produce din inițiativa salariatului și în nici un caz a angajatorului, astfel că s-au încălcat dispoz. art. 268 al. 2 lit. d, Codul muncii, fapt care atrage nulitatea absolută a deciziei.
Mai arată că, au fost încălcate și dispoz. art. 267 al.1 și 2 Codul muncii, în sensul că, dacă suspendarea este o măsură disciplinară care se ia la inițiativa angajatorului, sub sancțiunea nulității absolute, măsura nu se poate lua fără cercetarea disciplinară prealabilă.
Cu privire la a doua decizie arată că, aceasta nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, fiind încălcate prev. art. 63 al.1 raportat la art. 267 al. 1 și 2 din Codul muncii și art.62 al.2 raportat la art. 268 lit. d și c, Codul muncii.
Greșit instanța a reținut, că absențele nemotivate atrag întotdeauna suspendarea contractului și nu doar posibilitatea producerii acestui efect.
În drept, a întemeiat recursul pe dispoz. art. 304 pct.9 pr.civilă rap. la art. 312.pr.civilă.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului - SRL, arătând că suspendarea contractului de muncă al recurentului contestator a avut în vedere faptele persoanele ale acestuia, respectiv refuzul de a se prezenta la locul de muncă, punctul de lucru, comuna, Jud. D în perioada 16-20 octombrie 2008, fără a motiva lipsa.
La data de 15.10. 2008, ca urmare a controlului efectuat de Inspecția fiscală a rezultat o pagubă în gestiune de 23.140,90 lei, conform declarației de inventar, însușită de recurent, astfel că s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă și acesta a formulat cerere de demisie cu începere de la 04.11.2008, iar recurentul a fost notificat să predea inventarul la punctul de lucru în perioada de preaviz de 15 zile, însă a refuzat nejustificat și i-a fost desfăcut Contractul individual de muncă pe data de 20.11.2008.
Recursul se admite.
Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și în temeiul art. 3041.pr.civilă, Curtea constată că sentința este afectată de motivul de modificare prev. de art. 304 pct.9 pr.civilă.
Astfel, este întemeiată critica care privește aplicarea greșită a legii, în condițiile în care, temeiul legal a măsurii suspendării contractului individual de muncă a fost art. 51 al.2 Codul muncii, care reglementează " suspendarea din inițiativa salariatului ", fără a se observa că " suspendarea din inițiativa angajatorului " este reglementată de art. 52 Codul muncii, și poate fi dispusă în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
În speță, suspendarea contractului individual de muncă s-a dispus ca abatere disciplinară, astfel că decizia trebuia să conțină în mod obligatoriu mențiunile prevăzute de art. 268 al.2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute.
Deși recurentul contestator a invocat asemenea aspecte, prima instanță a înlăturat această susținere, fără a arăta potrivit art.261 pr.civilă care sunt motivele pentru care s-a procedat într-o asemenea manieră.
Sunt întemeiate și criticile care privesc încălcarea dispozițiilor art.267 al.1 și 2 din Codul muncii, având în vedere că, în cauză nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, așa cum prevede legea, astfel că și din acest punct de vedere sancțiunea este nulitatea absolută.
Așa cum prevede art.62 al.2 Codul muncii " În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit.a ( cum s-a întâmplat în speță ), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art.263- 268".
În cauză au fost ignorate aceste prevederi, în condițiile în care decizia nu conține motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate și prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Nu poate fi primită susținerea intimatei pârâte, în sensul că s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă, având în vedere că declarația de inventar și explicațiile date la data de 20.10.2008 ( filele 9 și 21, dosar fond ) de recurentul contestator cu privire la gestiune și eventualul prejudiciu, sunt în strânsă legătură cu eventuala răspundere patrimonială care este antrenată în alte condiții legale decât cercetarea disciplinară, chiar dacă cele două forme de răspundere se pot cumula.
Ca atare, în temeiul art. 312.pr.civilă raportat la art. 304 pct.9 pr.civilă se va admite recursul și se va modifica sentința, în sensul admiterii contestației și anulării deciziilor nr.34/20.11.2008 și nr. 25 b din 18.10.2008 emise de intimată.
În temeiul art. 78. va fi obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data emiterii deciziilor și până la reîncadrarea efectivă, sume care vor fi actualizate la data plății efective.
Se va dispune, de asemenea reintegrarea recurentului contestator pe postul deținut anterior concedierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul -, împotriva sentinței civile nr. 882 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - SRL.
Modifică sentința în sensul că admite contestația.
Anulează deciziile nr. 34/20.11.2008 și nr. 25b/18.10.2008, emise de intimată.
Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile de care are fi beneficiat contestatorul începând cu data emiterii deciziilor si până la reîncadrarea efectivă, sume ce vor fi actualizate la data plăți efective.
Dispune reîncadrarea recurentului contestator pe postul deținut anterior concedierii.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
Red. Jud.
Tehn./ex.3/03.02.2010
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 180/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 736/2010. Curtea de... → |
|---|
