Contestație decizie de concediere. Decizia 6156/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3928/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 6156R

Ședința publică de la 02 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea recursului formulat de recurent, împotriva sentinței civile nr.551/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect - contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata SC SA, prin avocat a, ce depune împuternicire avocațială nr.-/05.10.2009, lipsind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului intimatei cuvântul în combaterea recursului.

Intimata SC SA, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

După rămânerea cauzei în pronunțare, se prezintă recurentul, legitimat în fața instanței, care depune la dosar un set de înscrisuri.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.551/26.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea formulata de contestatorul, in contradictoriu cu intimata SC SA, obligând pârâta la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2008- 15.01.2008, precum și la plata tichetelor de masă pentru aceeași perioadă; a respins celelalte cereri, ca nefondate.

Tribunalul Bucureștia reținut ca intre parți s-a încheiat contractul individual de munca înregistrat sub nr. 4349/18.12.2007, pe durata de 2 luni, prin care reclamantul era încadrat pe postul de portar, încetând activitatea la data de 01.12.2007.

La data de 31.01.2008, contractul individual de munca al reclamantului a încetat prin decizia nr. 2 din 15.02.2008.

Cat privește plata drepturilor salariale, potrivit art. 163 Codul muncii, salariul se dovedește prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit.

Deși susține ca reclamantul a încasat drepturile bănești, parata nu face vreo proba in acest sens, in conformitate cu prevederile mai sus menționate si cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii, motiv pentru care aceasta cerere apare ca întemeiata.

Referitor la tichetele de masa, parata nu contesta ca reclamantului i s-ar fi cuvenit tichete de masa pentru perioada lucrata, si, întrucât nu face vreo dovadă în sensul acordării lor, se constata ca si aceasta cerere este întemeiata.

Referitor la susținerile reclamantului ca in realitate contractul individual de munca a fost încheiat pe durata de 3 luni, iar nu de 2 luni, Tribunalul București reține ca reclamantul nu pretinde să se dispună anularea acestui contract, astfel incat nu se poate pronunța in acest procesual, conform art. 129 din Codul d e procedura civila, asupra valabilității acestui contract.

Prin urmare, potrivit art. 56 lit. j din Codul muncii, contractul individual de muncă încheiat pe durata determinata încetează de drept la data expirării termenului pentru care fost încheiat, astfel incat in mod legal a fost emisa decizia din 15.02.2008.

In legătura cu daunele morale si materiale pretinse, se constata ca, pentru a fi atrasa raspunderea civila, trebuie indeplinite mai multe condiții, si anume: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta si paguba, culpa.

Potrivit art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa il despăgubească pe salariat in cazul in care acesta a suferit un prejudiciu material si moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul.

Or, in cauza nu a fost probata existenta unui prejudiciu cert, material sau moral, pe care reclamantul l-ar fi suferit si nici întinderea acestuia, astfel incat cererea nu este întemeiata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, recurentul-contestator, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:

S-a arătat ca nu s-a ținut seama ca un litigiu de munca se judeca de un complet format din doi judecători si doi asistenți judiciari, nu a fost prezent procurorul, ca a primit o comunicare semnata doar de grefier.

Totodata, i-a fost pus pumnul in gura in mod nedemocratic, după respingerea cererii de recuzare a completului din prima instanța.

Directorul adjunct al SC SA, G, a comis abuz in serviciu si trebuia sancționat, semnând contractul de munca fara sa cunoască legea.

Se precizează ca intimata nu si-a dovedit susținerile, pontajul nu a fost verificat, daunele morale erau justificate, acesta nemaidormind noaptea, fiind criticat de prieteni si slăbind de la 88 kg la 82 kg.

nalizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererile de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea retine ca recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

In ce priveste primul motiv de recurs, conform art. 55 alin. 1 si 2 din Legea nr. 304/2004: (1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari. (2) Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.

In cauza, cercetandu-se incheierile succesive, minuta si sentinta primei instante, se constata compunerea legala a completului de judecata.

Participarea procurorului nu era obligatorie, ci se putea face in conditiile art. 45 alin. 3 din Codul d e procedura civila, daca se aprecia ca acest lucru este necesar, pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor.

In baza art. 261 din Codul d e procedura civila, hotararea se da in numele legii si va cuprinde: 8. mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica, precum si semnaturile judecatorilor si grefierului. Hotararea se va comunica partilor, in copie, in cazul in care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.

In cauza, recurentul a primit comunicarea hotararii, asa se explica lipsa judecatorilor.

In ce priveste viciile contractului de munca sau savarsirea unor eventuale infractiuni, reclamantul recurent nu a defaimat inscrisul, in conditiile art. 177 si urmatoarele din Codul d e procedura civila.

Cat privește plata drepturilor salariale, in mod temeinic a retinut prima instanta ca, potrivit art. 163 Codul muncii, salariul se dovedește prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit.

Deși susține ca reclamantul a încasat drepturile bănești, parata nu face vreo proba in acest sens, in conformitate cu prevederile mai sus menționate si cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii.

In legătura cu daunele morale si materiale pretinse, asa cum a retinut si prima instanta, pentru a fi atrasa raspunderea civila, trebuie indeplinite mai multe condiții: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta si paguba, culpa.

In cauza nu a fost probata existenta unui prejudiciu cert, material sau moral, pe care reclamantul l-ar fi suferit si nici întinderea acestuia, astfel incat cererea nu este întemeiata. Sigur, este posibil un prejudiciu de agrement, fiind probabil ca recurentul sa nu mai doarma noaptea, sa slăbeasca etc. dar nu se poate dovedi legatura sa indubitabila de cauzalitate cu neplata sumelor in cauza.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312.proc.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.551/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.551/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

02.12.2009

jud.fond:

Președinte:Dragoș Alin Călin
Judecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 6156/2009. Curtea de Apel Bucuresti