Contestație decizie de concediere. Decizia 1800/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1800
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier- - -
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârât SA B- COMBINATUL C, împotriva sentinței civile nr. 5078 din 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat reclamant -, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurent pârât SA B-Combinatul C prin consilier juridic și intimat reclamant - asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurent pârât SA B-Combinatul C, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj și pe fond respingerea contestației. Arată că la stabilirea cuantumului indemnizațiilor de concediere unitatea a avut în vedere nu numai prevederile contractului colectiv de muncă, cât și planul social potrivit art 50 alin 4 din CCM care raportat la vechimea reclamantului acesta avea dreptul la o indemnizație în cuantum de 5 salarii medii. Depune concluzii scrise
Avocat pentru intimat reclamant -, pune concluzii de respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj.Arată că în conformitate cu art 29 din OUG 98/1999 la stabilirea plăților compensatorii se ia în considerare vechimea în muncă și nu în societate. Cu cheltuieli de judecată, depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 5078 de la 11 decembrie 2007 admis acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta SC SA - COMBINATUL C și a obligat pârâta către reclamant la 4526 lei despăgubiri și 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin decizia nr.358/11.09.2007 a fost încetat contractul de muncă nr.14872 încheiat între părți ca urmare a desființării postului reclamantului, desființare survenită în urma reorganizării activității Combinatului.
Potrivit art.29 din OUG 98/1999 la stabilirea plăților compensatorii se ia în considerare vechimea în muncă și nu vechimea în societatea care face disponibilizările.
De asemenea și contractul colectiv de muncă, la art.50, prevede ca indemnizațiile de concediere se stabilesc în funcție de vechimea salariatului.
Din carnetul de muncă al reclamantului instanța a reținut că acesta are o vechime în muncă de peste 15 ani, astfel că se încadrează la grupa de vechime de peste 15 ani și trebuia să beneficieze de suma maximă acordată la societatea angajatoare, respectiv 22630 RON și nu 18104 RON de cât a beneficiat.
Împotriva aceste sentințe a formulat recurs pârâta SA B - Combinatul C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că la stabilirea indemnizației de concediere s-a avut în vedere contractul colectiv de muncă și planul social, iar instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile OUG 98/1999 și art. 50 din CCM deoarece compensațiile nu s-au dat în baza OUG 98/1999, societatea nefiind cuprinsă în programul.
A mai arătat recurenta că într-adevăr art.50 alin.1 din CCM face referire la vechimea în muncă a salariatului, însă în acest caz cuantumul indemnizațiilor sunt mai mici decât cele acordate în cazul vechimii în, și care este reglementată prin art.50 alin.4 și planul social.
Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut într-adevăr o greșită aplicare a legii atunci când a reținut în raport de dispoz. art. 29 din OUG 98/1999 stabilirea plăților compensatorii se face în funcție de vechimea în muncă și nu de vechimea în societate.
Actul normativ respectiv nu este aplicabil în speța de față, acesta fiind aplicabil doar unui anumit număr de societăți la care face referire actul normativ și care sunt cuprinse așa-numitul program, plățile compensatorii fiind plătite în acest caz din surse provenind de la bugetul de stat.
În speța de față plățile compensatorii de care a beneficiat reclamantul-intimat au fost plătite din fondurile societății în baza contractului colectiv de muncă.
Este adevărat că art.50 din alin.1 din CCM prevede că pentru vechimea în muncă a salariaților se plătesc compensații în funcție de vechimea în muncă a acestuia.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol aceste prevederi se completează cu prevederile planului social însușit de părți.
Potrivit acestui plan social în funcție de vechimea în angajații vor primi în cazul unei vechimi de peste 15 ani 15 salarii.
Reclamantul a primit într-adevăr, raportat la vechimea sa în, cele 15 salarii. În situația în care s-ar fi aplicat art.50 alin.1, așa cum reține instanța de fond acesta ar fi trebuit să primească doar 5 salarii, situație care era dezavantajoasă pentru el și nelegală în raport de prevederile art.50 alin.4 din CCM și planul social care însoțește contractul colectiv de muncă.
Constatând deci, că sentința atacată este nelegală, în baza art. 304 pct.9Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă contestația formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SA B- COMBINATUL C, împotriva sentinței civile nr. 5078 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant .
Modifică sentința în sensul că respinge contestația formulată de reclamantul -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
09.04.2008
red. jud.-
4ex./AS
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 688/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 2302/2008. Curtea... → |
---|