Contestație decizie de concediere. Decizia 1817/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1817/R-CM
Ședința publică din 27 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de intimata SC MUNTENIA SA P, Muntenia nr.1, județul A, împotriva sentinței civile nr.1053/CM din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 20 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 23.02.2009, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.37/30.01.2009 emisă de intimata " MUNTENIA", solicitând anularea acesteia, reîncadrarea în funcția deținută anterior și obligarea intimatei la plata despăgubirilor salariale corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că prin decizia contestată intimata a dispus desfacerea contractului său individul de muncă în temeiul art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii, începând cu data de 01.02.2009.
Contestatorul a susținut că decizia a fost emisă cu rea credință și fără să existe o bază legală, întrucât nu a avut cunoștință de hotărârea conducerii societății privind încetarea contractului său de muncă și nu a fost chemat să i se comunice personal această decizie, fiindu-i comunicată prin poștă.
A învederat contestatorul că nu s-a pus vreodată problema unei restrângeri a activității în cadrul intimatei datorată lipsei clienților, că nu i s-a acordat beneficiul unui preaviz în care ar fi putut să lămurească această situație sau să-și caute un alt loc de muncă, că deși se menționează în decizie că "nu i se poate oferi un post corespunzător pregătirii profesionale", nu a existat nici o propunere din partea intimatei pentru oferirea unui alt loc de muncă și implicit un refuz din partea sa.
A mai arătat contestatorul că și soției sale i s-a emis decizie de încetare a contractului individual de muncă, decizie ce poartă numărul 38/30.01.2009.
În drept, contestația a fost întemeiată pe disp.art.283 Codul muncii și art.274 Cod procedură civilă.
În susținerea contestației formulate, contestatorul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (3 - 22).
La data de 28.05.2009 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, în primul rând ca fiind tardiv formulată, în raport de disp.art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, iar pe fond ca nefondată, deoarece motivul concedierii contestatorului îl reprezintă desființarea postului ocupat de salariat, respectiv a postului de șef sală restaurant, ca urmare a dificultăților economico - financiare cu care se confruntă societatea și a necesității privind reducerea cheltuielilor de personal, aprobate prin hotărârea Consiliului de administrație nr.52/26.01.2009. Conform acestei hotărâri au fost desființate 8 posturi specifice activității de alimentație publică din cadrul restaurantului Internațional și concediat personalul aferent cu data de 01.02.2009, realizarea evenimentelor deja contractate din restaurant urmând a se face cu personalul calificat din cadrul restaurantului Muntenia.
A susținut intimata că desființarea postului este efectivă și serioasă, impunându-se din necesități evidente privind îmbunătățirea activității, prin restructurarea sectorului, și nu disimulează realitatea.
Desființarea locului de muncă are la bază o cauză serioasă, întrucât dificultățile economice sunt grave, iar investițiile și reorganizarea activității sunt necesare în scopul eficientizării activității, îmbunătățirii condițiilor de la locul de muncă și creșterii profitului.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art.73 pct.1 din Codul muncii, s-a arătat că la art.3 al deciziei contestate este prevăzut faptul că în conformitate cu prevederile art.79 alin.4 din CCM încheiat la nivel de societate pe anii 2008 - 2010, salariatul avea dreptul la un preaviz care nu a fost acordat, întrucât acestuia i-a fost plătită o indemnizație egală cu salariul de bază pe o lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă. Valoarea indemnizației de concediere care a fost plătită salariatului cu respectarea art.79 alin.4 și 5 din CCM a fost de 2040 lei.
Referitor la faptul că nu a existat o propunere din partea angajatorului pentru oferirea unui alt loc de muncă, s-a arătat că dispozițiile art.64 nu-și găsesc aplicarea în cazul concedierii prevăzute de art.65 alin.1 și 2.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii, art.115-118 Cod procedură civilă și art.79 alin.4 și 5 din al "Muntenia"
Prin încheierea din 18.06.2009, instanța a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată prin întâmpinare.
Odată cu întâmpinarea formulată în cauză, intimata a depus și o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea contestatorului la restituirea sumei de 2040 lei, reprezentând valoarea indemnizației de concediere care a fost plătită conform disp.art.79 alin.4 și 5 din
În susținerea întâmpinării și cererii reconvenționale a fost depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (38 - 77).
Sub aspectul probatorului, în cauză a fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1053/CM din 22 iunie 2009 admis contestația și a anulat decizia nr.37/30.01.2009 emisă de către intimată, obligând-o pe aceasta la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii cât și la plata drepturilor salariale actualizate, indexate și majorate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
S-a admis și cererea reconvențională formulată de intimată și a fost obligat contestatorul să restituie intimatei suma de 2.040 lei, reprezentând indemnizația de concediere.
Prin aceeași sentință a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Măsura concedierii este lovită de nulitate absolută, conform art.76 Codul muncii, deoarece nu s-au respectat dispozițiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din Codul muncii.
Astfel, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64.
Art.64 din Codul muncii stipulează la alin.1 că în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
Conform alin.2 al aceluiași articol, dacă angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.(1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
Deși art.65 din Codul muncii nu reglementează în sarcina angajatorului cele două obligații de diligență prevăzute de art.64, având în vedere principiul nediscriminării în raporturile de muncă și al protecției sociale a salariaților împotriva concedierilor nelegale, instanța a conchis că cele două obligații de diligență reveneau intimatei și în cazul concedierii contestatorului pentru un motiv ce nu ține de persoana acestuia.
În ceea ce privește temeinicia deciziei contestate, s-a reținut că, potrivit art.65 Codul muncii, oncedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În cauza de față, intimata nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă al contestatorului a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, în decizia nr.37/30.01.2009 se menționează că măsura concedierii contestatorului a fost luată în baza hotărârii nr.52/26.01.2009 a Consiliului de Administrație al "Turism Muntenia", prin care s-a hotărât desființarea unor posturi din cadrul Restaurantului Internațional.
Se menționează, de asemenea, că măsura reorganizării și restrângerii activității a fost impusă de dificultățile economico-financiare cu care se confruntă societatea, lipsa clienților în cursul săptămânii, gradul de ocupare la cazare și a necesității privind reducerea cheltuielilor de personal.
Intimata nu a făcut dovada eventualelor dificultăți economice care nu mai permiteau menținerea aceluiași număr de angajați, astfel că desființarea locului de muncă nu are o cauză reală.
Intimata a depus la dosar decât o situație a veniturilor și a cheltuielilor în ceea ce privește Restaurantul Internațional, deși situația economică dificilă trebuie apreciată la nivelul întregii societăți, iar nu cu privire doar la o singură activitate a unității.
Unitatea a procedat la reorganizarea numai a unei subunități ale sale, ceea ce conduce la încălcarea dispozițiilor art.65 Codul muncii, care vizează reorganizarea angajatorului ca persoană juridică.
Față de aceste considerente, prima instanță a constatat că decizia este nelegală și netemeinică, sens în care s-a dispus anularea acesteia.
Cererea reconvențională a fost apreciată ca fiind fondată, cu motivarea că angajatorul a plătit contestatorului suma de 2040 lei cu titlu de indemnizație de concediere și întrucât prin prezenta hotărâre se dispune reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior, se impune restituirea sumei încasată, altfel ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata "Turism Muntenia", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Greșit instanța de fond a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din Codul muncii, deși decizia de concediere a fost emisă cu respectarea disp. art.65 alin.1 și 2 Codul muncii și disp. art.79 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate pe anii 2008-2010.
Conform art.64 alin.2 Codul muncii angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c și d, precum și în cazul în care contractul a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f Codul muncii, această situație nefiind prevăzută și pentru art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii.
Arată, în continuare, intimata că au fost îndeplinite toate condițiile legale, atunci când s-a luat măsura emiterii deciziei de concediere individuală, iar societatea a luat în considerare reorganizarea întregii societăți, nu numai a unei subunități.
Instanța a încălcat și principiul adevărului - art.129 alin.5 Cod procedură civilă -, prin aceea că nu a solicitat înscrisuri pentru clarificarea situației de fapt, dar nu a luat în considerare nici pe cele existente în dosar.
De asemenea, a fost încălcat și principiul rolului activ al judecătorului, întrucât instanța avea obligația de a ordona, din oficiu, probele pe care le considera necesare și de a pune în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare - art.129 alin.4 Cod procedură civilă.
2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, intimata arată că instanța de fond a dat o motivare străină de natura pricinii, după care precizează că a dovedit că s-a aprobat o nouă organigramă, că se confruntă cu greutăți financiare, iar desființarea locului de muncă a fost efectivă, având cauze reale și serioase.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce preced:
Astfel, așa cum bine a reținut și instanța de fond, măsura concedierii contestatorului dispusă prin decizia ce face obiectul prezentei cauze este lovită de nulitate absolută.
Potrivit dispozițiilor art.74 alin.(1) lit.d din Codul muncii, "decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să cuprindă în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64."
Art.64 Codul muncii, la care se face trimitere, reglementează propunerea unor alte locuri de muncă, în situația în care concedierea se dispune pentru inaptitudine fizică sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat pentru necorespundere profesională (art.61 lit.c și d), precum și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate (art.56 lit.f).
Atunci când angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante, el are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
Art.64 din Codul muncii nu are deci în vedere situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului (desființarea locului de muncă - fie că este vorba de o concediere individuală sau de una colectivă), ceea ce nu înseamnă însă că într-o atare situație angajatorul nu are obligația propunerii altor locuri de muncă vacante sau de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă.
O asemenea soluție ar fi ilogică și contrară dispozițiilor legislației muncii.
Nu este posibil, ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică și/sau psihică, ori necorespundere profesională să se ofere un alt loc de muncă ori, după caz, să se intervină la agenția pentru ocuparea forței de muncă, iar pentru desființarea locului de muncă, motiv care nu ține de persoana salariatului, să nu se procedeze la fel.
Oricum, dispozițiile Codului muncii se completează cu cele ale Legii nr.76/2002 privind asigurările de șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Conform art.79 din acest act normativ, în cazul unor restructurări care pot conduce la modificări substanțiale ale numărului și structurii profesionale a personalului angajatorii au obligația de a înștiința agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și pentru prevenirea efectelor sociale negative ale acestor disponibilizări.
Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, s-a apreciat că în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 și 2, dispozițiile sale trebuie aplicate și în situațiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relațiile de muncă se bazează și pe principiul bunei-credințe și a garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, cât și pe principiul nediscriminării în raporturile de muncă.
În consecință, la emiterea deciziei nr.37/30.01.2009 au fost încălcate dispozițiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din Codul muncii.
Cum potrivit dispozițiilor art.76 din Codul muncii "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută", nu se mai impune a fi analizate celelalte critici formulate în recurs, care vizează netemeinicia sentinței.
De altfel, și din acest punct de vedere hotărârea instanței de fond este legală, întrucât, cu probele administrate nu s-a făcut dovada reducerii efective a postului ocupat de către contestator, iar la baza măsurii concedierii nu a stat o reorganizare și o restrângere reală impusă de nevoile societății.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.291 Codul muncii, raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Conform art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatului-contestator suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata " MUNTENIA", cu sediul în P, Muntenia nr.1, județul A, împotriva sentinței civile nr.1053/CM din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului-contestator, domiciliat în P, B-dul -, -b,.E,.1, jud. A, suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
,
Red.
Tehnored.
Ex.4/07.12.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 147/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3501/2009. Curtea... → |
|---|
