Contestație decizie de concediere. Decizia 3501/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1114/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3501/
Ședința Publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenta-intimată - - cât și de către recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.7936 din data de 22.12.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Sociale în dosarul nr.32444/3/LM/2008 - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-intimată - - prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 24 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr. - din data de 07.05.2009 și recurenta-contestatoare prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 23 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.3063/2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data 12.05.2009 de către recurenta-contestatoare întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-intimată, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente adverse.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către recurenta-contestatoare către recurenta-intimată prin avocat.
Recurenta-intimată prin avocat, arată că la rândul său înțelege să depună la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate de către recurenta-contestatoare, cu precizarea că aceasta a fost comunicată și părții recurente adverse.
Curtea constată la acest termen faptul că pentru recurenta-intimată avocatul împuternicit să o reprezinte nu face dovada calității de reprezentant, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ. sens în care, pune în vedere acestuia să complinească lipsurile constatate.
Avocatul recurentei-intimate precizează faptul că este împuternicit să reprezinte societatea recurentă conform contractului de asistență juridică încheiat, în sensul că a fost împuternicit de către președintele societății, totodată, conformându-se dispozițiilor instanței, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ.
Curtea constată faptul că au fost complinite lipsurile constatate în ceea ce privește lipsa calității de reprezentant pentru recurenta-intimată - -, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ. și, pentru a da posibilitate ambelor părți recurente de a lua cunoștință reciproc de conținutul întâmpinărilor comunicate la termenul de azi, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare, recurenta-intimată - - prin avocat având cuvântul, arată că înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză, respectiv decizia nr.889 privind pe și referatul întocmit de serviciul juridic înregistrat sub nr.701/22.07.2008.
Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul pe cererea de probe solicitată de către partea recurentă adversă arată că nu se opune încuviințării acesteia, precizând totodată faptul că la rândul său, înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, pe aspectul concedierii - depunând în acest sens, în scris, cerere de probe.
Astfel, arată că în cadrul probei cu înscrisuri, solicită să pună în vedere recurentei-intimatei să depună la dosar toate înscrisurile ce privesc situația contractelor de muncă ale d-nelor, și, organigrama completă a societății anterioară, respectiv ulterioară concedierii precum și oricare alte înscrisuri care să indice direcțiile și serviciile din cadrul societății care, după concedierea contestatoarei îndeplinesc atribuții legate de întocmirea, gestionarea și recuperarea daunelor - cu precizarea că în ce privește înscrisurile menționate în capătul trei de cerere, acestea au fost solicitate ca urmare a înființării unui serviciu juridic, în cadrul căruia consilierul juridic presta aceleași servicii ca și recurenta-contestatoare de azi.
Mai arată recurenta-contestatoare prin avocat faptul că înscrisurile solicitate privesc și capătul de cerere privind daunele morale cât și sub aspectul motivelor de anulare a deciziei contestate.
Recurenta-intimată - prin avocat având cuvântul asupra cererii de probe formulate de către recurenta-contestatoare în ce privește proba cu acte constând în prezentarea dosarelor personale ale celor trei salariate, arată că în opinia sa, aceasta este o chestiune ce nu a fost invocată la fond de recurenta de azi, motiv pentru care apreciază că sub acest aspect nu se poate încuviința o astfel de probă.
Referitor la depunerea organigramei societății, solicită a se constata că aceasta a fost depusă la dosar, iar în cazul în care acele probe se consideră a nu fi organigrame, se va supune unei astfel de dispoziții.
În consecință, recurenta-intimată prin avocat solicită ca cererea de probe formulată de către recurenta-contestatoare să nu fie admisă pentru motivele invocate.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenta-intimată - - proba cu înscrisuri așa cum a fost formulată, în baza art. 305 Cod proc. civ. respectiv cele depuse la termenul de azi și care au fost comunicate și recurentei-contestatoare.
Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul arată că în cadrul aceleași probe înțelege să depună și expunerea de motive de pe site-ul Camerei Deputaților - cu precizarea că aceasta a fost comunicată și părții recurente adverse prin avocat.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenta-contestatoare proba cu înscrisuri, respectiv înscrisul ce face referire la expunerea de motive de pe site-ul Camerei Deputaților, celelalte nefiind utile cauzei în raport de natura probelor administrate deja în cauză.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților recurente prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea în parte a sentinței civile recurate, menținerea soluției instanței de fond sub aspectul constatării nulității absolute a deciziei nr.897/07.08.2008 emisă de recurenta-intimată, modificarea acesteia sub aspectul obligării intimatei la achitarea către contestatoare a sumei de 200.000 lei cu titlul de daune morale, pentru această concediere nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În acest sens arată că în opinia sa se încalcă Legea nr.237/207 act normativ care a privit expres art. 269 Codul muncii, potrivit căreia s-a modificat sub aspectul categoriilor de daune acordare salariatului, și în acest sens legiuitorul a înțeles să modifice art. 269 în sensul de a-l despăgubi pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Așa fiind, solicită să se aibă în vedere expunerea de motive depusă la termenul de azi și care a stat la baza legii nr.237/2007, și care în esență are un puternic caracter reparatoriu, întrucât prin simpla anulare a unei decizii de concediere nu este inclus și caracterul educațional, angajatorii vor continua să emită decizii de concediere,fără a risca vreo sancțiune suplimentară reprezentată de obligația de achitare a eventualelor prejudicii morale, în acest mod, valența educativă a actului de justiție fiind mult diminuată.
În esență, decizia de concediere contestată a produs la nivelul conștiinței psihice a contestatoarei un prejudiciu moral efectiv și explicabil pentru faptul că deși se știa la nivelul societății faptul că urma să fie concediată, cu toate acestea s-a emis o decizie de a fi menținută, mai mult, s-a dispus întocmirea și a unui referat, în una iulie, în vederea majorării salariului contestatoarei, după care în luna august se emite decizia de concediere. În această perioadă intervine și schimbarea statului profesional din juriști în avocați, această schimbare având un scop bine determinat în sensul de a fi preluate activitățile juridice pe care le îndeplinea contestatoarea și ceilalți colegi concediați, de către alți colegi din cadrul societății intimate.
Așa fiind, recurenta-contestatoare consideră că s-a creat o discriminare între juriștii care au cunoscut planurile de concediere, iar concedierea nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, activitățile juridice externalizate fiind în prezent exercitate de foști angajați ai intimatei.
De asemenea, în raport de cele învederate, solicită a se avea în vedere faptul că măsurile de restructurare au fost cunoscute de o parte a consilierilor juridici încă din luna martie 2008, astfel încât aceștia au optat pentru profesia de avocat și apoi au preluat activitățile juridice externalizate de către intimată.
În consecință, solicită a se avea în vedere faptul că din probele administrate rezultă fără putință de tăgadă faptul că decizia de concediere nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, astfel că, se impune admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-intimată - -, recurenta-contestatoare prin avocat solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât la nivelul societății recurente se cunoștea din luna martie faptul că recurenta-contestatoare de azi urma să fie concediată, culpa angajatorului constând în aceea că i-a încălcat drepturile contestatoarei.
Recurenta-intimată - - prin avocat având cuvântul pe recursul declarat de către recurenta-contestatoare, solicită respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ce privește expunerea de motive care a prefațat adoptarea modificărilor art. 269 din Codul muncii, este de observat că angajatorul este obligat a despăgubi salariatul în cazul în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului. Însă, cu toate acestea, simpla culpă a angajatorului în emiterea unei decizii de concediere nu este suficientă în condițiile în care conduita angajatorului nu a fost ilicită și abuzivă, fiind mai mult decât necesară dovedirea în mod neechivoc, pe calea unui probatoriu adecvat, faptul că valorile angajatorului au fost lezate în mod grav.
Pentru aceste considerente, față de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurenta-contestatoare, ca nefondat.
În ce privește recursul său, recurenta-intimată - - prin avocat solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat și motivat în scris, pentru următoarele considerente:
În acest sens solicită a se observa faptul că la data de 24 iulie 2008, a fost aprobată cererea unei salariate de a fi angajată pe perioadă determinată în locul unui alt consilier care începând cu data de 01. a08 urma să plece în concediu prenatal, iar la data de 29.07.2008 prin hotărârea luată de către Consiliul de Supraveghere s-a decis că, începând cu data de 20.10.2008 se va reorganiza Direcția Juridică prin înființarea unui Serviciu juridic, scop în care, începând cu data de 08.08.2008 va începe concedierea consilierilor juridici.
În atare condiții, recurenta-intimată ar fi trebuit, la data de 01.08.2008 să dispună încetarea raporturilor de muncă ce au luat naștere începând cu această dată între ea și noul angajat pe perioadă determinată, prin una din modalitățile prevăzute de art.55 din Codul muncii.
Așa fiind, solicită a se constata că la data care s-a încheiat contractul dintre recurenta-intimată și referenta societatea nu hotărâse reorganizarea, că la data de 07.08.2008 noul contract de muncă invocat de către contestatoare era în vigoare, iar situația acesteia, era la acea dată, similar celei în care posturile pe care ar fi putu fi încadrată erau ocupate.
Față de aceste considerente, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul admiterii recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii judecătorești recurate în sensul respingerii contestației ca neîntemeiate.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit aet.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7936/22.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Sociale a admis în parte contestația formulata de contestatoarea împotriva intimatei - -; a anulat decizia nr. 897/07.08.2008 emisă de intimată.
A luat act de renunțarea contestatoarei la cererile având ca obiect reintegrarea, plata salariilor actualizate cu indicele de inflație și a salariilor compensatorii și a respins cererea de daune morale ca nefondată.
A respins cererea contestatoarei și intimatei privind cheltuielile de judecata ca nefondate.
În considerente a reținut că prin decizia nr. 897/07.08.2008, intimata a dispus concedierea contestatoarei în baza art. 65 Codul muncii, începând cu data de 06.09.2008, având în vedere că o parte din serviciile sale juridice au fost externalizate, necesitatea de a se restructura Direcția juridică din rațiuni economico financiare.
Instanța a reținut că motivele de nulitate referitoare la necomunicarea hotărârilor consiliului de supraveghere către contestatoare nu sunt întemeiate deoarece aceasta nu are obligația comunicării către salariați a tuturor actelor ce au stat la baza deciziei, ci numai de a informa pe aceștia, ceea ce intimata a făcut.
unei părți din serviciile juridice nu contravine Ordinului nr. -/23.06.2006 al Comisiei de Supraveghere a lor, deoarece acesta permite externalizarea cu menținerea activității juridice curente. Or, intimata a înființat un nou serviciu juridic pentru asigurarea acestor activități curente.
Susținerile contestatoarei privind aplicarea art. 5 alin 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu sunt întemeiate. Astfel, obligația stabilita de acest texte trebuie interpretată sistematic, în contextul întregului articol. Or, alin. 1 vorbește despre modificarea "prezentului contract", cel la nivel național. Numai în aceasta situație este aplicabilă obligația de a nu se proceda pe durata negocierilor la concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
are o cauză reală și serioasa, și anume eficientizarea activității, care este un obiectiv esențial pentru o societate comercială, documentele întocmite cuprinzând detaliat motivele care au determinat o astfel de măsură. Dispozițiile art. 65 alin. 2 Codul muncii sunt astfel îndeplinite.
În privința respectării criteriilor minimale prevăzute de art. 19 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, instanța a reținut că acesta este aplicabil numai în situația restrângerii activității societății, or, în cauză nu s-a redus activitatea, ci s-a reorganizat doar o direcție din cadrul acesteia, cea juridică. Astfel încât nu sunt aplicabile aceste criterii minimale
Instanța a considerat întemeiat motivul referitor la angajarea unei alte persoane. Este adevărat că aceasta a fost angajata în cadrul societății anterior, până la data de 31.07.2008, dar încadrarea acesteia cu contract de muncă pe durata determinată începând cu data de 01.08.2008 pe un post de consilier juridic până la revenirea titularului postului, aflat în concediu prenatal, nu este justificată în condițiile în persoana în cauza nu îndeplinise anterior atribuțiile postului de consilier juridici intimata dispune de alte persoane specializate în acest domeniu, una dintre ele fiind contestatoarea.
Faptul că angajarea se făcuse anterior nu este relevantă pentru că era pe durată determinată, pe un alt post, chiar dacă în cadrul aceluiași serviciu juridic, iar contractul de muncă tot pe durată determinată pentru postul de consilier juridic este unul nou, independent de celalalt. Angajarea unei alte persoane, chiar dacă locul nu era unul vacant, ci păstrat până la revenirea titularului, conduce la concluzia că prezența acesteia era necesară pentru desfășurarea activității angajatorului, astfel încât apare ca îndoielnică oportunitatea concedierii contestatoarei. Instanța a considerat că ar fi fost îndreptățită contestatoarea să i se propună noul contract de muncă, având în vedere obligația de bună credință și de informare ce incumbă părților conform art. 8 Codul muncii, pentru acestea, a fost anulată decizia de concediere.
S-a luat act de renunțarea contestatoarei la cerile privind reintegrarea, plata salariilor și plata compensației.
Cu privire la daunele morale, instanța a constatat că pentru angajarea răspunderii civile este necesara îndeplinirea cumulativă anumitor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, culpă. Or, contestatoarea nu a făcut dovada modalităților în care prejudiciul moral invocat s-a manifestat. Orice măsură de genul acesta implică inerent o stare de tensiune, dar aceasta nu este suficientă pentru a da dreptul la plata unor despăgubiri, atât timp cât nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferințe deosebite, ce nu se justifica în mod rezonabil, de pildă, pentru ca, în caz contrar, s-ar ajunge la angajarea răspunderii pentru prejudiciul moral doar în baza afirmaților celui interesat. Trebuie să existe anumite indicii referitoare la existența prejudiciului care să permită judecătorului și o apreciere a valorii daunelor, chiar dacă nu există criterii precise în acest sens. Declarația martorului nu este revelatoare în acest sens, iar faptul că anterior concedierii contestatoarea a refuzat o ofertă de muncă ține de libera alegere a locului de muncă, ea fiind recompensată prin majorarea salariului.
Instanța a considerat că anularea deciziei este suficientă pentru a compensa starea de tensiune prin care contestatoarea a trecut.
Pentru aceste motive, s-a admis în parte contestația în sensul celor de mai sus.
Împotriva sus-menționatei hotărârii a declarat recurs părțile, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII - a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Sociale sub nr-.
Prin recursul declarat, - - a reiterat că la data 24.07.2008 (anterior adoptării hotărârii Consiliului de Supraveghere evidențiată în Procesul verbal de ședința nr.16 din 29.07.2008), a fost aprobata cererea numitei (care la acea dată funcționa ca referent în Serviciul juridic în care își desfășura activitatea contestatoarea) de a fi angajata, pe perioada determinata în locul consilierului, care, începând cu data de 01.08.2008, urma să plece in concediu prenata.
La data de 29.07.2008, prin hotărârea luată de Consiliul de Supraveghere, s-a decis că, începând cu data de 20.10.2008 se va reorganiza Direcția juridica prin înființarea numai a unui Serviciu juridic format din 16 angajați la nivelul sucursalelor zonale, scop în care, începând cu 08.08.2008, va începe concedierea consilierilor juridici.
La data de 01.08.2008, referenta a fost angajată pe postul de consilier juridic (rămas vacant ca urmare a plecării în concediu prenatal al unui consilier juridic).
Recurenta solicită instanței să constate că:
Angajarea persoanei referentei s-a aprobat la data de 24.07.2008 (astfel dupa cum rezultă din referatul depus la dosar) și s-a produs efectiv la data de 01.08.2009;
Pe data de 07.08.2008 s-a emis decizia de concediere nr. 987, prin care contestatoarei i se aducea la cunoștința termenul de preaviz cât și toate celelalte aspecte ce priveau concedierea;
Este adevărat că prevederile art. 8 din Codul muncii impun buna credință și informarea reciproca a participanților la procesul de muncă, însă această prevedere este aplicabilă, în egală măsură, și persoanei căreia, începând cu data de 01.08.2008, i s-a aprobat (la data de 24.07.2008), prin semnătura conducerii societății, încadrarea pe un post de consilier juridic pe perioadă determinată;
În același timp, dispozițiile art. 16 sunt în sensul în care contractul de muncă se încheie pe baza consimțământului părților, indiferent dacă s-a întocmit contract de muncă în formă scrisă, această ultimă obligație incumbă angajatorului. Cu alte cuvinte, formarea valabilă a contractului este îndeplinită la data simplului acord de voința al părților (data de 24.07.2008), manifestarea lor de voința nefiind supusă nici unei alte condiții de formă (de exemplu scrisă);
În atari condiții, recurenta-intimată ar fi trebuit, la data de 01.08.2008, să dispună încetarea raporturilor de muncă ce au luat naștere începând cu această dată între ea și noul angajat pe perioadă determinată, prin una dintre modalitățile prevăzute de dispozițiile art. 55 din Codul muncii.
Din analiza detaliată a celor trei motive de încetare a contractului de muncă (prevăzute de art. 55) încheiat de recurenta-intimată cu referanta, se observa că nici unul dintre acestea un este aplicabil și nu putea fi invocat de către angajator.
Pentru toate aceste motive, recurenta solicită instanței să constate că:
La data la care s-a încheiat contractul de muncă dintre recurenta-intimată și referenta, societatea nu hotărâse încă să reorganizeze Direcția juridică;
La data de 07.08.2008 (data emiterii deciziei de concediere) noul contract de muncă invocat de contestatoare era în vigoare și în plină desfășurare;
Situația intimatei contestatoare era, la acea data, similară celei în care posturile pe care ar fi putut sa fie încadrată (conform pregătirii sale) erau ocupate;
Recurenta intimată nu putea invoca nici motivul prevăzut de art. 55 din Codul muncii pentru a înceta raporturile de muncă cu și a-i oferi acest post (pe perioadă determinată) contestatoarei care primise decizia de concediere începând cu data de 07.08.2008.
Prin recursul formulat contestatoarea a criticat hotărârea sub aspectul respingerii, ca neîntemeiate, a capătului de cerere privind acordarea de daune morale cuantificate printr-o suma de bani, iar nu echivalate cu o măsura reparatorie nepecuniara, măsură care decurge din însăși aplicarea unor norme juridice imperative.
Nelegalitatea și netemeinicia soluționării acestui capăt de cerere rezultă evident atât prin interpretarea istorico-teleologica a art. 269 din Codul muncii, cât și din perspectiva faptului că, în cazul încălcării unor norme juridice imperative, instanțele de judecată ar trebui să pronunțe hotărâri judecătorești care să aibă și un rol educativ și/sau preventiv, hotărâri care să reflecte importanță deosebită a actului de justiție în cadrul unei societății/comunități.
Astfel, în forma sa inițiala, art. 269 din Codul muncii prevedea că: "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor serviciu sau în legătură cu serviciul. "
Ulterior, norma juridică antemenționată a fost modificată prin Legea nr. 237/2007 care a intrat în vigoare în data de 28.07.2007, act normativ care a privit expres doar art. 269 din Codul muncii, potrivit căruia art. 269 s-a modificat sub aspectul categoriilor de daune acordate salariatului astfel:
"Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
Așadar, în forma sa inițială, art. 269 nu reprezentă o normă juridică speciala care să statueze asupra acordării de daune morale de către angajator salariatului, astfel încât, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2007, fie se consideră în astfel de situații că este inadmisibilă cererea privind acordarea de daune morale, fie se apreciază că anularea ca nelegală a deciziei de concediere reprezintă prin ea însăși un act de reparație.
Din interpretarea istorico-teleologica a art. 269 din Codul muncii rezulta, fără tăgadă că legiuitorul a considerat că măsura anulării unei decizii de concediere, ca fiind nelegală, nu este suficientă pentru a repara prejudiciul moral produs, în acest sens impunându-se achitarea de daune morale cuantificate în bani.
În acest sens, recurenta a citat din "Expunerea de motive" care a stat la baza Legii nr. 237/2007 mai sus indicate " Deși producere prejudiciilor nepatrimoniale este adesea indubitabilă, simpla concediere nedreaptă fiind generatoare de producere a unei stări psihice cu efecte negative asupra vieții angajatului respectiv, este aproape o regulă în conflictele de muncă în care desfacerea contractului de muncă se face abuziv de către
angajator, ca instanțele să prefere aplicarea cutumiară a inadmisibilității acestor prejudicii nepatrimoniale. În cazurile în care concedierile se fac prin abuz și rea credință angajatorul nu riscă și o sancțiune suplimentara reprezentată de obligația de achitare a eventualelor prejudicii morale. În acest mod, valența educativă a actului de justiție este mult diminuată -."
Așadar, în prezenta cauza în mod corect instanța de judecata a luat act de faptul că recurenta a suferit un prejudiciu psihic, însă a omis a interpreta și aplica în mod just și eficient art. 269 din Codul muncii în forma sa actuală.
Totodată, instanța a omis a analiza depoziția martorului propus de recurentă, precum și actele medicale care indicau faptul că în perioada de preaviz prezentase stări depresive, probe care denotă că decizia de concediere a fost de natură a o afecta psihic negativ într-o măsură semnificativă.
Sub aspectul legalității sentinței atacate, consideră că în mod corect instanța de fond a statuat că, în cazul concedierii recurentei, nu a fost îndeplinită condiția ca această concediere sa fie efectivă, întrucât unul dintre posturile de consilier juridic (aparținând d-nei aflată în concediu de maternitate) care ar fi putut să i se ofere recurentei, a fost ocupat de d-ra, care anterior deținuse funcția de referent.
Recurenta a precizat că la nivelul societății intimate mai existau la momentul concedierii sale încă două posturi de consilieri juridici în cadrul Sucursalei Municipiului B, posturi care nu au fost desființate concomitent cu postul recurentei, întrucât aparțineau unor salariate aflate în concedii de sarcină/lăuzie.
Potrivit dispozițiilor art. 74 lit. d) din Codul muncii, "Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64".
Recurentei nu i s-a oferit pentru o durată determinată, niciunul dintre cele doua posturi, fie cel aparținând d-nei
, fie cel al d-nei.
Mai mult, din referatul întocmit de intimată în luna iulie 2008 în vederea majorării salariului recurentei, precum și din referatul întocmit în vederea angajării în funcția de consilier a d-rei rezultă fără tăgadă că la nivelul societății intimate era nevoie de consilieri juridici, fapt impus de volumul mare al activității juridice.
În consecință, recurenta consideră că decizia de concediere nu a avut o cauză reală, nefiind susținută de documente care să denote că societatea se confruntă cu dificultăți economice sau transformări tehnologice etc. și nici o cauză serioasă, adică măsura concedierii să aibă la baza studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și să nu disimuleze realitatea.
Recurenta a învederat instanței de judecată faptul că masurile de restructurare au fost cunoscute de o parte a consilierilor juridici încă din luna martie 2008, astfel încât aceștia au optat pentru profesia de avocat și apoi au preluat activitățile juridice externalizate de către intimată.
Așadar, măsura externalizării unei părți a activității juridice, indicată ca măsura de eficientizare a profitului intimatei s-a realizat prin informarea prealabila a câtorva juriști ai intimatei, care și-au schimbat statutul profesional din juriști în avocați cu scopul bine determinat de a prelua activitățile juridice pe care le îndeplinea recurenta și ceilalți colegi concediați.
Din adresa nr. 38/20.08.2008 emisă de Sindicatul, în pagina 3, paragraful final se menționează faptul că, la nivelul societății intimate, planul de restructurare a Direcției juridice a fost supus unei decizii de confidențialitate - nedepusă de intimată în dosar.
Față de cele de mai sus, recurenta consideră că s-a creat o discriminare evidentă între juriștii care au cunoscut planurile de concediere și recurentă, iar concedierea nu a avut o cauză reală și nici o cauză serioasă, activitățile juridice externalizate fiind în prezent exercitate efectiv de foștii angajați ai intimatei.
Totodată, recurenta a precizat că decizia de concediere atacata nu îndeplinește nici condiția imperativă impusă de art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, potrivit căruia:
Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea -"
Recurenta a învederat instanței de judecata că temeiul de fapt indicat în decizia de concediere atacata este reprezentat de hotărârile din 28.03.2008, 21.05.2008 și 29.07.2008.
Recurenta a mai arătat instanței de fond că aceste hotărâri nu i-au fost comunicate, cel puțin în extras, împreună cu decizia de concediere, ca anexă sau incluse în decizie, în extras - menționându-se astfel în mod efectiv aspectele de fapt care au determinat concedierea recurentei.
În consecința, recurenta a apreciat că decizia de concediere nu a fost motivată în fapt.
Așadar, recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că recurentei nu i s-au comunicat hotărârile de mai sus, care erau indicate drept temei de fapt al deciziei de concediere.
De asemenea, decizia de concediere este nelegală întrucât încalcă art. 19 din Contractul colectiv de muncă de la nivelul societății, deoarece nu indica niciun criteriu care să evidențieze diferențele dintre recurentă și cei 16 angajați care nu vor fi concediați, încalcă art. 5 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial Partea V nr. 5 din -, potrivit căruia: "Părțile convin ca în perioada negocierilor, atât în cazul în care se fac modificări, cât și în cazul denunțării contractului, la nivelurile de negociere să nu se declanșeze greve, iar la nivel de unitate sau grup de unități să nu se efectueze concedieri din motive neimputabile salariaților. "
Față de cele de mai sus, caracterul ilicit al faptei intimatei decurge în mod direct din împrejurarea că decizia atacata nu a respectat norme juridice imperative, încălcându-se astfel dispozițiile art. 6 alin. 2 teza a -a din Codul muncii: " salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale, precum și dreptul de a se bucura de demnitate în cadrul raporturilor de muncă".
Recurenta a apreciat că în mod greșit instanța de fond nu a analizat importanța și gravitatea faptului că intimata i-a mărit în luna iulie 2008 salariul cu scopul declarat de aod etermina să rămână angajată în cadrul companiei, cunoscând încă din luna mai 2008 că urmează sa fie concediată o lună mai târziu.
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de - R - nu poate fi primit, întrucât prin motivele invocate, aceasta nu a contrazis propriu-zis raționamentul primei instanțe, care nu a sancționat angajarea referentului pe postul de consilier juridic pe perioada determinată, ci desfacerea contractului de muncă al contestatoarei ce ocupa anterior aceeași funcție, pe motivul reorganizării și redimensionării activității unității. Or, astfel cum a statuat și prima instanță, principiul bunei-credințe în relațiile de muncă impune să nu se facă angajări în proximitatea datei la care posturi similare sunt desființate ca nemaifiind utile, cu consecința că o atare desființare nu are caracter real; situația apare cu atât mai inechitabilă cu cât în speță, a fost angajat pe postul de consilier juridic (chiar dacă pe durată determinată) un referent din cadrul aceluiași serviciu, în timp ce consilierul juridic al cărui post a fost suprimat din structura organizatorică a angajatorului și căruia i s-ar fi putut oferi postul disponibil o anume perioadă, a fost concediat.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici obligativitatea angajamentului asumat față de un angajat pe post, neexistând niciun temei în lege care să dea preferință acestuia în detrimentul unui angajat mai vechi pe un post identic de care nu mai e nevoie, mai ales că angajarea referentului s-a produs începând cu 01.08.2008, adică după ce, la data de 29.07.2008, consiliul de supraveghere decisese concedierea consilierului juridic.
Rezultă, pe baza celor expuse, că recursul -, analizat în limita criticilor formulate, este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
Cât privește recursul declarat de contestatoare, acesta este întemeiat numai cât privește solicitarea de a se obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Într-adevăr, se constată că acțiunea formulată a fost admisă în parte, situație în care, potrivit art. 274 și 276 pr. civ. se impunea obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenții, la suportarea, proporțional cu partea admisă, cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, și dovedite cu chitanța aflată la fila 135 a dosarului de fond, ce atestă plata unui onorariu de avocat în valoare de 4000 lei.
Or, prima instanță a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fără a motiva această soluție.
Pentru aceste considerente în aplicarea art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 și 3041pr. civ. recursul va fi admis și se va modifica în parte sentința atacată, în sensul de a obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată avansate la fond în valoare de 1000 lei, onorariu avocat față de admiterea unui capăt de cerere din cele patru formulate.
Cât privește motivele de recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia deciziei de concediere, acestea sunt inutile în critica sentinței, având în vedere că prima instanță și le-a însușit și anulat actul atacat, iar cât privește solicitarea de reparare bănească a prejudiciului moral, în mod legal și temeinic s-a apreciat că nu orice atare prejudiciu dă dreptul la o compensație bănească, ci numai cel de o anumită gravitate, în condițiile concrete ale faptului prejudiciabil.
Or, în speță deși este plauzibil, chiar inerent ca salariatul să fie afectat de concediere, numai aceasta nu dă dreptul la dezdăunări materiale, nedovedindu-se că, în condițiile concrete în care s-a produs concedierea, aceasta a produs suferințe psihice profunde și de durată ori a umilit grav angajatul, afectându-i considerabil imaginea în proprii și ai celorlalți.
Or, astfel cum a hotărât și prima instanță, față de neplăcerea încercată de salariată prin desfacerea contractului de muncă, hotărârea definitivă de anulare, urmare a recunoașterii caracterului întemeiat al motivelor deduse judecății, reprezintă o reparație morală rezonabilă și suficientă a unui prejudiciu de aceeași natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.7936 din data de 22.12.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Sociale în dosarul nr.32444/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-contestatoare .
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.7936 din data de 22.12.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Sociale în dosarul nr.32444/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-intimată - -.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâta la plata către contestatoare, a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./07.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1817/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5720/2009. Curtea... → |
|---|
