Contestație decizie de concediere. Decizia 189/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 189
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta-recurentă Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului A împotriva sentinței civile nr. 1629/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta-intimată personal și asistată de avocat și consilier juridic pentru pârâta-recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 8 februarie 2010, intimata a depus întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 2/5.02.2010 în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu avocat și întâmpinare, învederând instanței că un exemplar al acesteia s-a comunicat la sediul unității din A prin poștă.
Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris pentru motivele expuse în cererea de recurs.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1629/17.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea civilă exercitată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, jud. A, reprezentată legal de director general dr. Edita, a anulat dispozițiile nr. 534/B/12.05.2009 și nr. 420/B/13.04.2009 emise de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut și a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, cu începere de la data încetării raportului de muncă până la zi.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit copiei contractului individual de muncă nr. 873/01.07.2005, reclamanta a încheiat acest contract cu pârâta pentru ocuparea postului de muncitor calificat - bucătar la Centrul de plasament nr. 3, începându-și activitatea la 01.07.2005.
Prin dispoziția nr. 534/B/12.05.2009 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A s-a dispus eliberarea reclamantei din postul ocupat, ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de aceasta. La art. 2 sunt precizate motivele de fapt ale eliberării din funcție, și anume: încadrarea în alocațiile bugetare pentru cheltuielile de personal stabilite prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 90/20.03.2009, restructurarea și reorganizarea pârâtei aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 80/20.03.2009, precum și argumentul că desființarea locului de muncă se impune ca o măsură efectivă cu cauze reale și serioase. Se indică preavizul de 30 de zile calendaristice acordat prin dispoziția nr. 420/B/13.04.2009, precum și motivele de drept: art. 65, art. 66, art. 68 - 71 și art. 73 din Codul muncii; art. 70 alin. 2 din Acordul - Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A 2007; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/1999 modificată; art. 87, art. 91 și art. 97 și următoarele din Legea nr. 215/2001 republicată; Hotărârea Consiliului Județean nr. 82/20.03.2009 pentru aprobarea organigramei privind concedierea colectivă, Hotărârea Consiliului Județean nr. 90/20.03.2009 pentru aprobarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli pe anul 2009; procesul verbal nr. 11167/13.03.2009 al Colegiului Director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A; notificarea/proiect de concediere colectivă înregistrată la DGASPC A sub nr. 11209/13.03.2009, la Inspectoratul Teritorial d e Muncă TAs ub nr. 27814/16.03.2009 și la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A sub nr. 3038/13.03.2009, cererea privind solicitarea de reducere a termenului de 30 de zile prevăzut de Codul muncii cu 15 zile, adresa de solicitare a avizării funcțiilor publice înaintată la ANFP la 26.03.2009.
Anterior, prin dispoziția nr. 420/B/13.04.2009 s-a dispus acordarea preavizului de 15 zile reclamantei pentru perioada 17.04 - 11.05.2009, cu precizarea că la împlinirea termenului de preaviz urmează să se aplice dispoziția de concediere a reclamantei pentru motivele de fapt și de drept indicate în dispoziția descrisă în alineatul precedent.
În speță, concedierea a fost colectivă astfel cum a precizat pârâta și cum rezultă din actele depuse la dosar.
Art. 68 - 71 din Legea nr. 53/2003 republicată reglementează cerințele concedierii colective legate de informarea, consultarea salariaților și procedura concedierilor colective, iar art. 73 prevede dreptul de preaviz, care nu poate fi mai mic de 15 zile în cazul concedierilor ce nu au legătură cu conduita salariatului.
Pârâta a prezentat în notificarea nr. 14125/31.03.2009 destinată criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere prevăzute de Codul muncii, Legea nr. 188/1999, contractul colectiv de muncă și cele propuse de personalul, cu precizarea că etapele concedierii colective se realizează în conformitate cu prevederile Codului muncii, ale Ordonanței Guvernului nr. 98/1999 și Legii nr. 188/1999.
Din prevederile art. 74 alin. 1 lit. c și d coroborate cu art. 76 din Codul muncii rezultă faptul că dispoziția de încetare a raportului de muncă, în cazul concedierilor colective, trebuie să cuprindă și următoarele elemente: criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d din același cod (condiția prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c din Codul muncii ); "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64" (element obligatoriu impus de art. 74 alin. 1 lit. c din Codul muncii ), pe lângă cele prevăzute de art. 74 lit. a și b, și anume motivele care determină concedierea și durata preavizului.
Pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei ultime cerințe astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 74 lit. d din Codul muncii, nefiind, de asemenea respectate nici prevederile art. 74 lit. c din Codul muncii.
Dispoziția nr. 534/B/12.05.2009 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A cuprinde măsura luată, motivele de fapt și de drept ale acesteia, perioada preavizului, dar nu și criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, deși din actele depuse de pârâtă rezultă faptul că a fost vorba despre o concediere colectivă.
Astfel, s-a reținut că pârâta a comunicat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă A și Inspectoratului Teritorial d e Muncă A cu adresa nr. 14125/31.03.2009 criteriile prevăzute de Codul muncii, contractul colectiv de muncă și cele propuse de personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A, fără indicarea concretă (specifică situației de fapt a personalului pârâtei) a criteriilor prevăzute de această lege, pentru stabilirea ordinii de priorități la concediere/eliberare din funcția publică. De asemenea, a depus la fila 32 dosar o listă cu criteriile prevăzute pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, fără a proba și a susține că a comunicat criteriile aplicate fiecărei persoane propuse pentru disponibilizare.
Or, într-adevăr aceste criterii pe care a considerat pârâta că le întrunește reclamanta pentru eliberarea din funcția publică, eventual și prin raportare la situația colegilor săi consilieri juridici, trebuiau menționate în dispoziția de eliberare din funcția publică tocmai pentru a dovedi faptul că măsura respectivă este legală, obiectivă și că are cauze serioase.
Ca urmare a nerespectării acestei condiții legale, drepturile reclamantei, în calitate de personal contractual, astfel cum sunt prevăzute de lege și protejate de Codul muncii în cazul încetării raportului de muncă sunt vătămate, căci astfel reclamanta nu poate să cunoască modul în care a fost determinată eliberarea sa din funcție și nu își poate formula apărarea în cadrul contestației împotriva actului administrativ de mai sus.
O astfel de vătămare nu poate fi înlăturată prin actele depuse la dosar de către pârâtă referitor la criteriile legale, respectiv cele prevăzute de contractul colectiv de muncă și cele propuse de personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, deoarece, pe de parte, aceste criterii au un caracter general, nereferindu-se în mod special la situația particulară a reclamantei, iar, pe de altă parte, actele ce le cuprind nu sunt destinate reclamantei.
În acest sens sunt și prevederile art. 77 din Codul muncii, care nu permit angajatorului, ca în cazul unui conflict de muncă, să invoce în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Sancțiunea pentru nerespectarea procedurii concedierii este nulitatea absolută, fiind expres prevăzută de Codul muncii (art. 76).
Astfel, văzând că dispoziția nr. 534/B/12.05.2009 a fost întocmită cu nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 74 lit. c și d din Codul muncii, nefiind indicate motivele concrete ale concedierii reclamatei, astfel încât să justifice obligația desfacerii contractului de muncă al acesteia doar pentru o cauză reală și serioasă, ținând cont de faptul că potrivit art. 77 din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în cadrul procesului deschis împotriva deciziei de concediere alte motive decât cele menționate în actul atacat, dar că pe de altă parte, nici nu este legală concedierea reclamantei pentru absențele determinate de stabilirea unei boli și a unui diagnostic greșit, o astfel de concediere fiind contrară prevederilor imperative ale art. 59 lit. a din același cod, ținând că aceleași cerințe trebuie să le îndeplinească și dispoziția referitoare la preaviz, în condițiile în care Codul muncii nu reglementează în mod distinct acest act, instanța, în temeiul art. 78 raportat la art. 74 din Codul muncii, va admite acțiunea civilă și va anula dispozițiile nr. 534/B/12.05.2009 și nr. 420/B/13.04.2009 emise de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, urmând a dispune reintegrarea reclamantei în postul deținut și a obliga pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, cu începere de la data încetării raportului de muncă până la zi.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, astfel cum rezultă din chitanța nr. 11/16.06.2009 eliberată de avocat.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile pronunțate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
A arătat că în calitate de angajator a realizat obligația de a comunica o copie a notificării Inspectoratului Teritorial d e Muncă T și a Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului, respectiv la data de 31.03.2009, notificare care cuprinde toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă, precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul, în special: motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere, data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
Ca atare, salariaților li s-a preavizat, individual, concedierea, și abia după expirarea termenului de preaviz s-au emis deciziile de concediere fiecărui disponibilizat în parte, astfel că desființarea unui număr de 112 posturi din structura organigramei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A este reală, iar pentru disponibilizarea reclamantei s-au avut în vedere propunerile prevăzute pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
A mai arătat că instanța de fond a ignorat faptul că s-a avut loc o concediere colectivă, fiind justificată și demonstrată legalitatea aplicării concedierii colective, apreciindu-se greșit că n-a avut loc o cauză reală și serioasă concedierea reclamantei, și că nu este suficient criteriul avut în vedere față de contestatoare, respectiv concedii medicale repetate.
Cu privire la critica că dispoziția de concediere nu cuprinde lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care urmează să se opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, nu poate fi reținută întrucât în lipsa unor locuri de muncă vacante în unitate s-a solicitat sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă A pentru a oferi un loc de muncă celor disponibilizați, fapt consemnat în procesele-verbale depuse la dosar.
În consecință, întrucât instanța de fond nu a luat în considerare respectarea de către recurentă a prevederilor art. 64 alin. 2 din Codul muncii, și că s-a făcut dovada îndeplinirii aceste cerințe, s-a concluzionat că reținerea în sensul că nu s-ar fi respectat elementele obligatorii prevăzute de art. 74 lit. c și d, este abuzivă și neîntemeiată, aceasta și în considerarea faptului că, criteriile care s-au avut în vedere la concedierea colectivă au fost cele stabilite de sindicatul reprezentativ la nivelul unității și prezentate acestora, criterii care au fost prezentate și angajaților.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
A conchis că din toate actele dosarului, rezultă fără echivoc că adevăratul motiv al includerii sale pe acea lisă de concediere, a fost doar dorința pârâtei de a scăpa de un angajat incomod.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat pentru următoarele considerentele:
În mod corect a constatat instanța de fond că în cauză a avut loc o concediere colectivă, fiind desființate 112 posturi din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Fiind o concediere colectivă, angajatorul trebuia să emită decizia de concediere cu îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 74 din Codul muncii.
Într-adevăr, din analiza dispoziției nr. 534/B din 12.05.2009, rezultă că a fost întocmită cu nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 74 lit. c și d din Codul muncii, nefiind indicate motivele concrete ale concedierii reclamantei, și care să justifice obligația desfacerii contractului de muncă al acesteia doar pentru o cauză reală și serioasă, ținând cont și de faptul că potrivit art. 77 din Codul muncii angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive decât cele reținute în actul atacat.
Pârâta a tratat concedierea reclamantei ca și o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este, potrivit art. 76 Codul muncii, lovită de nulitate.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului A, în contradictoriu cu reclamanta și în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga pârâta-recurentă să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului A declarat împotriva sentinței civile nr. 1629/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Obligă pârâta-recurentă să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /18.02. 2010
Tehnored.: M/ 4 ex./18.02. 2010
Prim inst.: și
Emis 2 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1762/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1110/2009. Curtea... → |
|---|
