Contestație decizie de concediere. Decizia 1901/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

(7794/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIIVLĂ NR.1901R

Ședința publică din 25.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob

JUDECĂTOR 3: Carmen

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții și SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN AUTORITATEA ROMÂNĂ, împotriva sentinței civile nr. 5368 din data de 31.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 1225/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata RA AUTORITATEA CIVILĂ ROMÂNĂ.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.03.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 25.03.2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5368/31.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata RA Autoritatea Civilă Română, a admis în parte cererea de intervenție formulata în interesul contestatoarei de intervenientul Sindicatul Liber al Salariaților din Autoritatea Civila Romană; a constatat nulitatea deciziei nr. 1186/ 07.12.2007 emisă de intimată, a respins cererile privind reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii și privind plata despăgubirilor către contestatoare, ca neîntemeiate; a respins cererea în constatarea săvârșirii de către intimată a faptelor de discriminare, ca inadmisibile, a obligat intimata la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecata, către contestatoare.

În considerente a reținut că între părți s-au stabilit raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă nr. /14.04.1994, modificat prin anexa nr. RU 453/07.08.2007, în baza cărora contestatoarea a fost angajată în funcția de economist și ulterior Serviciu Comercial și respectiv Serviciu Publice și Investiții.

După ce între părți a avut loc un schimb de adrese (nr.28348/11.12.2006 emisă de contestatoare și nr.8313/24.04.2007, 27425/07.12.2007, emise de către intimată) prin decizia nr. RU 68/01.06.2007 emisă de către intimată, contestatoarea a fost propusă la pensie, iar ulterior printr-o nouă decizie nr. /07,12.2007 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 01.01.2008, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor pentru pensionare. În drept, măsura desfacerii contractului de muncă a fost întemeiată pe dispozițiile art.61 lit. e Codul muncii și 41 alin. 5 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.

Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a ultimei decizii pe considerentul că aceasta nu a fost motivată în fapt și nu conține referiri cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă.

Potrivit art. 62 alin. 2 Codul muncii decizia de concediere, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și trebuie să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.

Legat de prima critica, instanța a constatat că este nefondată, întrucât intimata a menționat concret motivul care a determinat concedierea, respectiv îndeplinirea condițiilor de pensionare de către contestatoare. Chiar dacă respectiva decizie nu a detaliat mai mult situația, respectiv că angajata îndeplinea condițiile de vârstă standard de 57 de ani și 11 luni și depășise stagiul de cotizare minim de 25 de ani și 11 luni și că salariata nu a solicitat pensionarea, le indică cu suficientă claritate pentru a se cunoaște care au fost temeiurile măsurii luate.

Instanța a constatat însă că lipsa din cuprinsul deciziei atacate a mențiunilor obligatorii prevăzute de articolul menționat - termen și instanță - sunt de natură a atrage nulitatea absolută a acesteia. Întrucât trebuie informată persoana în cauză despre dreptul său de a face contestație împotriva măsurii dispuse și despre organul competent să soluționeze o atare contestație. În speță, decizia de concediere este un act juridic unilateral lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 62 alin. 2 Codul muncii, datorită nerespectării unei condiții de formă cerută ad validitatem, și care nu poate fi acoperită prin confirmare.

Chiar dacă în practica judecătorească s-a conturat și opinia potrivit căreia, dacă din cuprinsul deciziei lipsesc unul sau ambele elemente, iar salariatul a contestat decizia în termen și la instanța competentă, nulitatea absolută a deciziei nu mai poate ființa, instanța a apreciat că, în realitate, voința legiuitorului a fost aceea de a-l proteja pe salariat de atitudinea neglijenta, indiferenții sau de reaua-credință a angajatorului care acționează abuziv față de salariatul sau și orice asemenea conduită trebuie sancționată.

În acest sens, Curtea Constituțională a decis că lipsa acestor elemente trebuie sancționată cu nulitatea absolută întrucât "apărarea împotriva unei măsuri abuzive, nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă fiind un drept constituțional fundamental al salariatului, poate fi exercitat numai in cunoștință de cauză, dacă salariatul este informat corespunzător despre motivele de fapt și de drept pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată. Totodată, precizările privind termenul de contestare și instanța competentă contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil".

Întrucât instanța a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru motive vizând forma acesteia, instanța nu a mai analizat legalitatea și temeinicia motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

Potrivit art.78 alin. 2 din Codul muncii, la solicitarea salariatului, instanța va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, însă în cazul din speță acest lucru nu mai este posibil datorită faptului că salariata a primit deja decizia de pensionare nr.-/12.12.2007, din care rezultă că drepturile de pensie i s-au stabilit începând cu data de 15.11.2007, dată de la care i-a încetat și calitatea de asigurat, deci anterior datei emiterii deciziei de concediere.

Din această cauză, instanța a respins ca neîntemeiate și cererile contestatoarei privind reintegrarea în postul deținut anterior concedierii și privind plata despăgubirilor solicitate in temeiul an. 78 alin 1 din Codul muncii.

Contestatoarea a afirmat că, prin emiterea deciziei de concediere intimata a intenționat să o sancționeze disciplinar pentru nedepunerea dosarului de pensionare, după îndeplinirea condițiilor legale, însă nu a făcut dovada efectuării cercetării prealabile, conform art.63 și 267 Codul muncii iar funcția pe care o deține aceasta, de prim vicepreședinte în cadrul Sindicatului Liber al Salariaților din Autoritatea Civilă Română a determinat în mod direct emiterea deciziei de concediere, aceasta fiind o măsură discriminatorie interzisa de prev. art. 59 alin.1 și 5 alin. 2-4 Codul muncii însă, așa cum rezultă din actele dosarului și cum de altfel recunoaște și intimata, contestatoarei nu i s-a aplicat nici o sancțiune disciplinară, neexistând la dosar vreun document care să ateste luarea unei măsuri disciplinare sau măcar vreo convocare în vederea efectuării cei cotarii disciplinare prealabile.

Ca urmare, susținerile salariatei în sensul că intimata nu a făcut dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile, conform art.63 și 267 Codul muncii sunt superflue, în condițiile în care intimata a negat împrejurarea că decizia de concediere ar avea la bază motive disciplinare, ci doar îndeplinirea de către contestatoare a condițiilor legale privind pensionai.

S-a mai susținut în cadrul contestației că funcția pe care o deține contestatoarea, de prim vicepreședinte în cadrul Sindicalului Liber al Salariaților din Autoritatea Civilă Româna a determinat în mod direct emiterea deciziei de concediere, aceasta fiind o măsură discriminatorie interzisa de prev. art. 59 alin. 1 și 5 alin. 2-4 Codul muncii.

Prin probele pe care le-a administrat în cauză, salariata nu a putut să dovedească existența unei legături ce cauzalitate între deținerea funcției de prim vicepreședinte în cadrul Sindicatului Liber al salariaților din Autoritatea Civilă Română și emiterea deciziei de concediere. De altfel, în conținutul deciziei citate nu se face nici o referire in cadrul motivelor de fapt al concedierii despre aceasta, fiind simplă ipoteză avansată de că contestatoare.

Contestatoarea a susținut de asemenea că exista un număr considerabil salariați care au obținut decizii de pensionare pentru limită de vârstă și care continuă activitatea în cadrul societății având contracte individuale pe durată nedeterminată, cu încălcarea prevederilor Codului muncii și Ordinul menționat. A afirmat totodată că există și alți 13 salariați care îndeplinesc condițiile de pensionar, astfel că, față de ambele categorii se consideră discriminată, fiind încălcate prev. art.5 alin. 2 și 59 alin. 1 Codul muncii.

Această împrejurare, însă, nu poate fi calificată drept discriminatorie raport de un salariat determinat, întrucât este la latitudinea societății angajatoare să decidă ce salariați păstrează după pensionare, în funcție de necesitățile sale obiective și de competențele specifice fiecărui fost angajat în parte.

Ca urmare, faptul că alți foști salariați, actualmente pensionari lucrează în continuare cu contract de muncă în cadrul intimatei sau că există și alți salariați care ar îndeplini condițiile de pensionare, dar nu li s-a pus în vedere să întocmească dosarele de pensionare, nu constituie motive pertinente care conducă la concluzia existenței discriminării manifestate în privința contestatoarei. Și oricum, potrivit art.41 alin. 5 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensie asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă își pot continua activități numai cu acordul angajatorului, rezultând astfel, că aceasta a fost și voința legiuitorului la momentul edictării actului normativ, în sensul că salariatul își poate obține în mod discreționar reangajarea după pensionare, la același loc muncă, aceasta făcându-se doar în funcție de opțiunea angajatorului.

Legat de ultimul capăt de cerere având ca obiect constatarea încălcării către intimată a dispozițiilor art.5 alin.2-4 și art.59 alin. 1 Codul muncii întrucât a săvârșit acte de discriminare directă a contestatoarei față de ceilalți salariați, pe criterii vârstă, apartenență și activitate sindicală, instanța l-a respins ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 19 lit. c din Legea nr. 137/2000 republicată privind prevenirea sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea are competențe privind investigarea, constatarea sancționarea faptelor de discriminare. În acest sens, potrivit art.20 din același act normativ persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul având dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii restabilirea situației anterioare discriminării, Colegiul Consiliului putând dispune măsuri specifice în cazul constatării existenței discriminării. Din această cauză, neavând competențe pe această linie, instanța nu se poate substitui Consiliului și nu poate cerceta și nici constata dacă in speță atitudinea sau acțiunile intimatei au fost discriminatorii pentru contestatoare.

Potrivit art.27 din legea mai sus-citată instanța are doar competența soluționării cererilor pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației discriminatorii, la cererea persoanei care se consideră discriminată și potrivit dreptului comun.

În același sens, instanța nu poate constata existența discriminării nici în temeiul art. 111.civ.Cod Penal, întrucât potrivit acestei dispoziții legale, cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, ori în speță, așa cum deja s-a arătat, potrivit art.27 din Legea nr. 137/2000 republicată, instanța se poate pronunța doar asupra cererilor pentru acordarea de despăgubiri în cazul constatării discriminării de către instituția competentă.

Ca urmare, pentru considerentele expuse și având în vedere soluția pronunțată asupra ultimului capăt de cerere, instanța a admis acțiunea în parte și în aceeași măsură și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul contestatoarei, având în vedete împrejurarea că a fost făcută nu în vederea apărării unei pretenții proprii, ci în favoarea și pentru apărarea drepturilor contestatoarei.

În temeiul art.274 și 276.civ.Cod Penal, instanța a admis în parte pretențiile contestatoarei având ca obiect cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, în măsura admiterii în parte a contestației, și a obligat intimata la plata sumei de 2000, aceasta fiind partea care a căzut în pretenții.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs contestatoarea și intimata RA Autoritatea Civilă Română, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului s-a arătat că recurenta a formulat contestație împotriva deciziei nr.1186/07.12.2007 de desfacere a contractului de muncă solicitând anularea ei atât pentru motive formale cât și de fond, ce țin de nerespectarea prevederilor Codului muncii și altor legi în materie.

Recurenta solicitat totodată repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii nule,respectiv reintegrarea și plata drepturilor salariale de care recurenta fost lipsita urmare a acestei decizii nule.

Recurenta a formulat și un capăt de cerere prin care a solicitarea instanța să constate că emiterea acestei decizii făcându-se cu încălcarea legii, are în realitate de fapt conotații răzbunătoare ale intimatei, recurenta fiind vicepreședinte în organele de conducere ale sindicatului Liber al Salariaților din Autoritatea și în aceasta calitate este în conflict deschis cu intimata de câțiva ani pentru apărarea drepturilor salariaților membri de sindicat, astfel că recurentei s-au încălcat foarte multe drepturi ca salariat și în calitatea s-a dublă arătată mai sus, astfel că măsura este discriminatoare.

În mod greșit instanța de fond a pronunțat nulitatea deciziei de concediere numai pentru motive formale și a refuzat să analizeze pe fond nelegalitatea ei ( constând în emiterea decizie de concediere cu încălcarea art.41 alin. 6 din Legea nr.19/2000, a art.59 lit. a din Codul muncii art.60 lit. h) art.10 alin. 2 din legea sindicatelor nr. 54/2003) în raport de care urma a fi discutata și analizata chestiunea repunerii părților în situația anterioara emiterii acestei decizii și chestiunea discriminării de care s-a vorbit în motivarea contestației.

Instanța de fond deși în considerentele hotărârii invocă prevederile art.78 situația anterioară în realitate și în contradicție cu textul pe care însăși instanța îl invocă, respinge cererea privind repunerea părților în situația anterioara, motivând că acest lucru ar fi imposibil.

Hotărârea este nelegală și data cu încălcarea flagranta a legii pe care o enunța chiar instanța, urmare a unei interpretări total greșite. În lipsa unei repuneri a părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere instituția nulității și efectelor acestei nulități este lipsită de conținut, iar partea care a invocat nulitatea, în lipsa unei repuneri în situația anterioara a părților, este lipsită de un folos practic pe care l-a urmărit prin constatarea acelei nulități ce s-a produs prin încălcarea drepturilor sale reglementate de lege.

Pronunțând nulitatea deciziei de concediere, aceasta înseamnă că această decizie de concediere nu exista și că recurenta (în virtutea înainte de emiterea acestei decizii de concediere din 7.12.2007 cu toate drepturile ce decurg din aceasta calitate de salariat.

să dea eficienta nulității sub aspectul repunerii părților în situația anterioara recurentei i s-a încălcat dreptul de a opta pentru menținerea în activitate, de a primi drepturile salariale până la emiterea unei noi dispoziții de desfacere a contractului pentru motive de pensionare, în situația în care s-ar fi refuzat continuarea activității recurentei, i s-a încălcat dreptul la muncă garantat de constituție (în condițiile în care în România este admisibila cumularea pensiei cu salariu).

În aceste condiții soluția instanței de fond de a refuza repunerea părților în situația anterioara emiterii deciziei de concediere ca efect al constatării nulității ei este una nelegala, de natură încălca drepturile amintite mai sus, astfel că se impune admiterea recursului și reformând hotărârea de fond în urma rejudecării fondului repunerea părțile în situația anterioara emiterii deciziei de concediere nule.

Din considerentele hotărârii atacate se poate observa că instanța de fond nici nu s-a străduit să lămurească faptele potrivit cărora măsura este nu numai abuziva, răzbunătoare dar și discriminatorie.

Astfel problema supusa judecații în fața instanței trebuia analizată prin prisma susținerilor recurentei pe care instanța nu s-a străduit să le analizeze, sau nu a vrut să o facă sau nu a dorit.

Astfel, recurenta susținut faptul că în condițiile în care decizia de concediere a fost emisă de intimată înainte de comunicarea deciziei de pensionare (cu încălcarea legii), deși în calitatea recurentei de membru în conducerea organizație sindicale (vicepreședinte) nu i se putea desface contractul de muncă (în raport de prev. art.60 lit.h din CM), că deși în cadrul intimatei există și alți salariați care îndeplinesc condițiile cumulative de vârstă și stagiu minim de cotizare și unitatea în disprețul faptului că legea se aplică deopotrivă în mod egal pentru toți salariații nu le-a emis decizie de concediere decizia de concediere recurentei este nu numai abuziva dar si discriminatorie, întrucât cauza reală sau motivul real al unei asemenea comportări a intimatei o constituie activitatea recurentei sindicala.

Recurenta arătat că de câțiva ani de ziler este în conflict deschis și declarat cu conducerea intimatei împotriva căreia a formulat plângeri penale, memorii la diferite organe cu atribuții în domeniu, acțiuni judecătorești, astfel că adevăratul motiv al emiterii deciziei cu încălcarea flagranta a legii și drepturilor recurentei îl constituie aducerea recurentei la tăcere fiind persoana incomodă pentru conducere.

Instanța de fond răstălmăcește situația arătând că din decizia dată nu rezultă o asemenea legătura de cauzalitate.

Ori legătura de cauzalitate trebuie căutata nu în cuprinsul și în conținutul de fațadă al deciziei ci în probe, ce i-au fost respinse nelegal de către instanță (respectiv proba cu martori și interogatoriul intimatei), instanța fiind superficiala în aflarea adevărului, încălcând astfel prevederile art.129 CPC de "a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauză."

Nu faptul păstrării unor anumiți salariați să muncească după pensionare ar constitui discriminarea în sine,ci faptul că deși sunt salariați care îndeplinesc condițiile de pensionare (ca vârstă standard și stagiu minim de cotizare), acestora nu li s-a emis decizie de concediere înainte de primirea unei decizii de pensionare de la Casa de pensii, în timp ce recurentei i s- emis o asemenea decizie înainte de a primi decizia de pensionare cu motivarea arătată de intimată în întâmpinare ca a dorit sancționarea recurentei pentru faptul că ar fi refuzat depunerea cererii de pensionare,"sancțiune" pe care nu o aplică deopotrivă și celorlalți salariați aflați în aceeași situație.

Din punctul acesta de vedere operează discriminarea care coroborata cu situația recurentei de lider de sindicat și cu faptul că recurenta este în conflict cu conducerea intimatei( aspecte pe care instanța nu a dorit să le lămurească) conduc la abuz din partea intimatei.

În privința capătului de cerere privind constatarea discriminării respins de instanța ca inadmisibil, recurenta arată că hotărârea este nelegala, întrucât pe de-o parte au fost încălcate de către instanța prevederile art.129 pr. civ. dar si principiul contradictorialității și a dreptului la apărare.

Instanța s-a pronunțat pe o excepție de inadmisibilitate fără a o pune mai întâi în discuția părților și fără a da posibilitatea părților, respectiv recurentei de a se apăra. Pe de altă parte motivarea pe care o face instanța de fond cu privire la acest aspect este vădit contradictorie.

Astfel, pe de o parte, instanța motivează că nu ar fi competentă să soluționeze acest capăt de cerere, situație care dacă ar fi adevărata ar conduce la declinarea acestui capăt organului competent, iar pe de altă parte instanța a reținut că potrivit art.27 din Legea nr. 137 2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța are doar competența soluționării cererilor de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației discriminatorii, la cererea persoanei discriminate și potrivit dreptului comun.

Daca instanța ar fi dat dovada de rol activ, în raport de situația prezentată mai sus și de modul cum s-a pus problema discriminării față de decizia de concediere și adevăratul motiv care a condus la concediere, putea lamuri daca cererea se subscrie Legii nr.137 2000 sau dreptului comun și în raport de precizarea ce se făcea puteau fi puse în discuție prevederile art. 111. pr. civ. sau acordarea unui termen părții în raport de prevederile art.132 al.2 punctul 4. pr. civ. pentru precizarea acțiunii în sensul înlocuirii acțiunii în constatare cu una în realizare.

Dincolo de aceste aspecte instanța dacă ar constata discriminarea astfel cum chiar ea însăși indică în textul art.27 din Legea nr.137/2000 putea anula situația discriminatorie sau restabili situația anterioara discriminării. Față de considerentele instanței, astfel cum recurenta le-a criticat, soluția data acestui capăt de cerere este nelegală.

Recurenta solicită instanței să observe că acest capăt de cerere nu poate fi privit rupt de celelalte capete de cerere sau privit izolat și fără legătură cu celelalte capete de cerere pentru că ceea ce s-a dorit de către contestatoare a fost ca instanța să afle adevărul ce sta în spatele acestei decizii de concediere prin stabilirea corecta a faptelor și aplicarea corectă a legii, ceea ce instanța de fond nu a făcut sau nu a dorit să facă.

S-a dorit să se afle faptul că respectiva măsură a concedierii s-a dispus pe criterii de apartenența sau activitate sindicală, ceea ce constituie de fapt o realitate dar și o discriminare interzisă de Codul muncii.

Recurenta a specificat faptul că în cadrul intimatei funcționează două sindicate. Celalalt sindicat, aflat sub oblăduirea directorului general al intimatei și din care și acesta a făcut parte beneficiază de avantaje în timp ce sindicatul liber din care fac parte și recurenta cu funcție de conducere (vicepreședinte) este prigonit și totodată împotriva conducerii se iau masuri nelegale cu scopul de a fi intimidați,cum este și cazul recurentei.

Recurenta critică soluția instanței de fond și prin prisma cenzurării
cheltuielilor de judecata prin reducerea lor la o pătrime, fără nici o motivare,
câtă vreme activitatea avocatului este una unitara și nu ruptă pe capetele de cerere, iar instanța nu are dreptul și nici temeiul de a aprecia că pe capătul de cerere privind nulitatea deciziei, munca avocatului valorează suma 500 lei. Recurenta solicită admiterea recursului.

În motivarea recursului Sindicalului Liber al Salariaților din Autoritatea Civilă Româna a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1186 07.12.2007 de desfacere a contractului de muncă al recurentei, salariat la.-, solicitând anularea ei atât pentru motive formale cât și de fond, ce țin de nerespectarea prevederilor Codului muncii și altor legi în materie.

Recurenta-intimată a solicitat totodată repunerea părților în situația anterioara emiterii acestei decizii nule, respectiv reintegrarea și plata drepturilor salariale de care a fost lipsită urmare a acestei decizii nule.

A fost formulat și un capăt de cerere prin care a solicitat, că instanța sa constate ca emiterea acestei decizii făcându-se cu încălcarea legii, are în realitate de fapt conotații răzbunătoare ale intimatei, ea fiind vicepreședinte în organele de conducere ale Sindicatului Liber al Salariaților din Autoritatea Româna () și în această calitate este în conflict deschis cu intimata de câțiva ani pentru apărarea drepturilor salariaților membri de sindicat, astfel că s-au încălcat foarte multe drepturi ca salariat și în calitatea dubla arătata mai sus, astfel că măsura este discriminatoare.

În mod greșit instanța de fond a pronunțat nulitatea deciziei de concediere numai pentru motive formale și a refuzat să analizeze pe fond nelegalitatea ei (constând în emiterea decizie de concediere cu încălcarea art. 41, alin.6 din Legea nr. 19A2000, a art. 59, lit. a) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, art. 60, lit. h) art. 10, alin. 2 din Legea nr. 54/2003 Legea Sindicatelor) în raport de care urma a fi discutată și analizată chestiunea repunerii părților în situația anterioară emiterii acestei decizii și chestiunea discriminării de care s-a vorbit în motivarea contestației.

Instanța de fond deși în considerentele hotărârii invocă prevederile art. 78, alin. 2 din Codul muncii privind obligativitatea repunerii părților în situația anterioară, în realitate și în contradicție cu textul pe care însăși instanța îl invocă, respinge cererea privind repunerea părților în situația anterioara, motivând că acest lucru ar fi imposibil.

Hotărârea este nelegală și dată cu încălcarea flagranta a legii pe care o enunță chiar instanța, urmare a unei interpretări total greșite.

În lipsa unei repuneri a părților în situația anterioara emiterii deciziei de concediere instituția nulității și efectelor acestei nulități este lipsita de conținut, iar partea care a invocat nulitatea, în lipsa unei repuneri în situația anterioară a părților, este lipsită de un folos practic pe care l-a urmărit prin constatarea acelei nulități ce s-a produs prin încălcarea drepturilor sale reglementate de lege.

Pronunțând nulitatea deciziei de concediere, aceasta înseamnă că aceasta decizie de concediere nu există și că recurenta-intimată (în virtutea principiului repunerii părților în situația anterioara, ca efect al constatării nulității deciziei de concediere) trebuia să dobândească calitatea de salariat avută înainte de emiterea acestei decizii de concediere din 07.12.2007 cu toate drepturile ce decurg din aceasta calitate de salariat.

să dea eficiența nulității sub aspectul repunerii părților în situația anterioara recurentei-intimate i s-a încălcat dreptul de a opta pentru menținerea în activitate, de a primi drepturile salariale până la emiterea unei noi dispoziții de desfacere a contractului pentru motive de pensionare, în situația în care s-ar fi refuzat continuarea activității recurentei, s-a încălcat dreptul la muncă garantat de constituție (în condițiile în care în România este admisibilă cumularea pensiei cu salariul).

În aceste condiții soluția instanței de fond de a refuza repunerea părților în situația anterioara emiterii deciziei de concediere ca efect al constatării nulității ei este una nelegala, de natură a încălca drepturile amintite mai sus, astfel că se impune admiterea recursului și reformând hotărârea de fond în urma rejudecării fondului repunerea părțile în situația anterioara emiterii deciziei de concediere nule.

Pe de alta parte recurenta-intimată a socotit că instanța de fond a încălcat prevederile art. 129, alin. 4 si 5. cu privire la rolul activ al instanței.

Din considerentele hotărârii atacate se poate observa că instanța de fond nici nu s-a străduit să lămurească faptele potrivit cărora măsura este nu numai abuziva, răzbunătoare dar și discriminatorie.

Astfel problema supusa judecații în fața instanței trebuia analizata prin prisma susținerilor pe care instanța nu s-a străduit să le analizeze, sau nu a vrut să o facă sau nu a dorit.

Pe de altă parte motivarea pe care o face instanța de fond cu privire la acest aspect este vădit contradictorie.

Astfel, pe de-o parte instanța motivează că nu ar fi competentă să soluționeze acest capăt de cerere, situație care daca ar fi adevărata ar conduce la declinarea acestui capăt organului competent, iar pe de altă parte instanța a reținut că potrivit art. 27 din Legea nr. 137V2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța are doar competența soluționării cererilor de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației discriminatorii, la cererea persoanei discriminate și potrivit dreptului comun.

Daca instanța ar fi dat dovada de rol activ, în raport de situația prezentată mai sus și de modul cum s-a pus problema discriminării față de decizia de concediere și adevăratul motiv care a condus la concediere, putea lamuri dacă cererea se subscrie Legii nr. 137 2000 sau dreptului comun și în raport de precizarea ce se făcea puteau fi

Dincolo de aceste aspecte instanța dacă constata discriminarea astfel cum chiar ea însăși indica în textul art. 27 din Legea nr. 137/2000 putea anula situația discriminatorie sau restabili situația anterioară discriminării.

Recurenta-intimată solicită instanței să observe că acest capăt de cerere nu putea fi privit rupt de celelalte capete de cerere sau privit izolat și fără legătură de celelalte capete de cerere pentru că ceea ce s-a dorit de către contestatoare a fost ca instanța să afle adevărul ce stă în spatele acestei decizii de concediere prin stabilirea corectă a faptelor și aplicarea corectă a legi, ceea ce instanța de fond nu a făcut s-au nu a dorit să facă.

S-a dorit să se afle faptul că respectiva măsură a concedierii s-a dispus pe criterii de apartenență sau activitate sindicală, ceea ce constituie de fapt o realitate dar și o discriminare interzisă de Codul muncii.

Nu în ultimul rând, recurenta-intimată arată că decizia contestată încalcă și dispozițiile Legii nr. 54/2003 a sindicatelor, având în vedere funcția de prim vicepreședinte pe care recurenta o deține în cadrul Sindicatului Liber al Salariaților din Autoritatea Civilă Română.

Astfel, potrivit art. 10, alin. 1) "în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale." Potrivit alin. 2) al aceluiași articol "sunt interzise modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă, atât ale

reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, cât și ale membrilor acestora, din inițiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicală".

De altfel, prin Decizia nr. 194/2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, alin. 1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității acestui text de lege respingând excepția invocată reținând ci textul art. 10, alin. 1) a preluat, în esență, dispozițiile art. 11, alin. 1) din fosta Lege a sindicatelor nr. 54/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 07.08.1991 și abrogată prin art.56 din Legea nr. 54/2003, dispoziții care reglementau, de asemenea, protecția acordată salariaților aleși în organele de conducere ale sindicatelor.

În continuarea motivării se arată de către C că, prevederile art. 11, alin. 1) din Legea nr. 54/1991 au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituționalitate, Curtea respingând, în mod constant, criticile formulate de autorii excepțiilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31.10.1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26.02.1996, și Decizia nr. 174 din 26.09.2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 30.10.2000, Curtea a statuat că prin dispozițiile legale criticate nu se instituie nici un privilegiu și nici o discriminare. Reprezentanții salariaților aleși în organele de conducere ale sindicatelor se află într-o situație diferită în comparație cu celelalte categorii de salariați. Or, tratamentul juridic diferit al cetățenilor care nu se află în situații identice este nu numai justificat, ci și obiectiv necesar". Argumentând cele statuate, Curtea arată că "situația deosebită în care se află membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinată de ir în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut în teza a doua din Constituție, potrivit căreia sindicatele - contribuie la apărarea și Ia promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților". De asemenea, a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă "o măsură de protecție a liderilor sindicali, pentru ca aceștia să poată îndeplini în bune condiții atribuțiile cu care au fost însărcinați de salariații membri de sindicat care i-au ales. Măsura de protecție se justifică prin necesitatea de a se contracara eventualele măsuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului precum și faptul că protecția specială a liderilor sindicali este impusă de prevederile art. 1 din Convenția privind protecția reprezentanților lucrătorilor din cadrul întreprinderilor și facilitățile de acordat acestora, aprobată de generală a Organizației Internaționale a la 23.06.1971, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din 02.08.1975. Potrivit acestor prevederi internaționale, "Reprezentanții lucrătorilor din întreprindere trebuie să beneficieze de o protecție eficace contra tuturor măsurilor care ar putea să le aducă prejudicii, inclusiv activitatea lor de reprezentanți ai lucrătorilor, afilierea lor sindicală sau participarea lor la activități sindicale, în măsura în care acționează conform legilor, convențiilor colective sau altor angajamente convenționale în vigoare".

In sensul celor de mai sus este reglementată protecția reprezentanților aleși în organele de conducere a sindicatelor și prin prevederile art. 223 din Codul muncii.

Recurenta a precizat faptul că în cadrul intimatei funcționează doua sindicate. Celalalt sindicat (Sindicatul Personalului de Specialitate din Autoritatea Civila Romană/ ), aflat sub oblăduirea directorului general al intimatei și din care și acesta a făcut parte (în calitate de președinte) beneficiază de avantaje in timp ce sindicatul din care face parte și ea, cu funcție de conducere (vicepreședinte), este prigonit și totodată împotriva conducerii se iau masuri nelegale cu copul de a fi intimidați, cum este și cazul ei.

Recurenta-intimată critică soluția instanței de fond și prin prisma neacordării cheltuielilor de judecata către sindicatul (), fără nici o motivare.

Recurenta-intimată solicită admiterea recursului astfel, cum a fost formulat.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

In sedinta publica de la 20.03.2009, recurenta-contestatoare a invocat si nulitatea hotararii atacate in raport cu dispozitiile art.108 Cod procedura civila si art.27 din OG nr.137/2000, avand in vedere ca sentinta a fost pronuntata fara citarea Consiliului National pentru Combaterea rii, fapt ce face incidente dispozitiile art.304 pct 5 Cod procedura civila.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.304¹pr.civ. Curtea reține următoarele:

Recurenta-contestatoare a fost salariata intimatei fiind angajată pe funcția de sef serviciu comercial(investitii, achizitii, tarife, supraveghere operatori) in cadrul Directiei Economice în baza contractului individual de muncă nr. RU 107/13.04.1994.

Prin decizia nr.D 1186/07.12.2007, angajatorul a dispus desfacerea contractului individual de muncă al recurentei-contestatoare, în temeiul art.61 litera e din Codul muncii, ca urmare a indeplinirii conditiilor de pensionare de catre salariata.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, recurenta a contestat decizia mentionata, solicitand anularea acesteia, reintegrarea in postul detinut anterior, obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii până la data reintegrării, constatarea incalcarii de catre intimata a dispozitiilor art.5 alin.2-4 si a art.59 alin.1 din Codul muncii, prin savarsirea unor acte de discriminare intre contestatoare si ceilalti salariati pe criteriu de varsta, apartenenta si activitate sindicala si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Printre motivele invocate de recurenta-contestatoare in sustinerea contestatiei formulate a fost si cel privind existenta unei discriminari pe criteriu de varsta si apartenenta sindicala.

Potrivit dispozitiilor art.27 din Ordonanta Guvernului nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea dedespăgubirișirestabilirea situației anterioare discriminăriisauanularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului de fond, Curtea constata ca judecarea contestatiei formulate de catre recurenta s-a facut fara citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, desi aceasta formulase un capat de cerere distinct privind constarea existentei unei discriminari pe pe criteriu de varsta si apartenenta sindicala, precum si restabilirea situatiei anterioare deciziei contestate, pe care o considera nula si discriminatorie, prin reintegrarea in postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii până la data reintegrării.

Dispozitiile art.27 din Ordonanta Guvernului nr.137/2000, din modul in care apar formulate, sunt imperative, judecarea cauzei avand loc cu citarea obligatorie a Consiliului, acestea reprezentand norme speciale de procedura prevazute de lege.

In temeiul art.105 alin.2 Cod procedura civila, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

In speta, hotararea instantei de fond a fost pronuntata cu incalcarea formelor procedurale prevazute de lege, respectiv de art.27 din Ordonanta Guvernului nr.137/2000, in sensul ca actiunea a fost judecata fara citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, desi citarea era obligatorie intr-o cauza in care persoana care se considera discriminată formulase, în fața instanței de judecată, o cerere restabilirea situației anterioare discriminării si anularea situației create prin discriminare.

Necitarea Consiliului a produs in mod evident recurentei o vatamare, fapt ce rezulta din imprejurarile cauzei si din finalitatea formei procedurale nerespectate, deoarece acesta, in calitate de expert putea exprima punctul sau de vedere cu privire la discrimnarea invocata.

Curtea constata ca vatamarea invocata nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului, in speta sentinta instantei de fond, pronuntata cu incalcarea formelor procedurale prevazute de lege in mod imperativ, avand in vedere solutia pronuntata de instanta de fond.

de toate aceste considerente, avand in vedere ca in cauza este vorba de o nulitate absoluta, Curtea constata ca este incident motivul de casare prevazut de art.304 pct.5 Cod procedura civila.

Mai mult, prin sentinta recurata, instanta de fond a respins ca inadmisibil capatul de cerere avand ca obiect constatarea savarsirii de catre intimata a faptelor de discriminare.

Curtea constata ca Tribunalul s-a pronuntata pe exceptie pe acest capat de cerere, fara a analiza fondul raportului juridic dedus judecatii.

Din analiza incheierilor pronuntate in cauza si a sentintei recurate, Curtea constata ca instanta de fond nu a pus in discutia partilor admisibilitatea acestui capat de cerere, incalcand astfel principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare. Recurentei i-a fost refuzata posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere asupra admisibilitatii cererii respective, chestiune invocata de instanta din oficiu, fara a fi pusa in discutia partilor.

Avand in vedere aceste motive de nulitate absoluta a hotararii recurate, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de recurs si, de dispozitiile art.304 pct.5 Cod procedura civila raportate la art.312 al.3 Cod procedura civila, va admite recursurile și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei în primă instanță pentru rejudecarea pricinii.

de solutia ce urmeaza a se pronunta, respectiv casarea cu trimitere spre rejudecare, Curtea nu se va mai pronunta pe cererea avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata in recurs, care vor fi avute in vedere de instanta de fond, in functie de solutionarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenții și SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN AUTORITATEA ROMÂNĂ, împotriva sentinței civile nr. 5368 din data de 31.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 1225/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata RA AUTORITATEA CIVILĂ ROMÂNĂ.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./13.04.2009

Jud. fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Bianca Antoaneta Scrob, Carmen

← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1976/2009. Curtea...		Contestație decizie de pensionare. Decizia 442/2009. Curtea de... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: