Contestație decizie de concediere. Decizia 1912/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1912
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Centrul Medical Dr. T împotriva sentinței civile nr. 1292/4.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta-intimată lipsă și avocat pentru pârâta-recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 2 octombrie 2009, pârâta-recurentă a depus motive de recurs formulate de recurentă prin societatea de avocați.
Reprezentanta reclamantei-intimate învederează instanței că nu solicită acordarea unui termen de judecată, deoarece recursul i-a fost comunicat pentru termenul de judecată din 28 octombrie 2009.
Reprezentanta pârâtei-recurente invocă excepția tardivității cererii de anulare a actului de demisie față de data la care a fost emisă decizia de încetare a raportului de muncă - art. 283 lit. a din Codul muncii. Existența actului de demisie are ca efect doar emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă cu efect constatator.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea excepției tardivității ca nefondată, față de art. 282 lit. c din Codul muncii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, în principal casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor, pentru motivele expuse în cererea de recurs, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, conform motivelor expuse în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța în contradictoriu cu pârâta Centrul Medical "Dr. ", să se constate nulitatea absolută a deciziei de încetare a contractului individual de munca nr. 131/19.11.2008, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale calculate de la data desfacerii și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii, obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că, a fost angajata pârâtei, în funcția de asistent medical generalist, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM T sub nr. -/12.09.2008.
Se mai arată că în realitate, raporturile juridice de muncă dintre părți au început la data de 17 aprilie 2008 dar, datorită refuzului pârâtei, contractul individual de muncă a fost încheiat mai târziu, respectiv în septembrie 2008, la data de 13.10.2008 reclamanta a anunțat verbal conducerea unității pârâte, cu faptul că este însărcinată, dorind a-și continua munca în cadrul pârâtei, iar în urma discuțiilor avute cu d-na director, aceasta i-a pus în vedere ca, în scurt timp va trebui să părăsească unitatea, întrucât sarcina o va face inaptă să-și desfășoare activitatea de asistent medical.
Starea conflictuală s-a accentuat până la data de 6.11.2008 când d-na director i-a solicitat reclamantei să-și scrie singură cererea de demisie, reclamanta refuzând, în acest sens, înregistrând sub nr. 1279/06.11.2008 o adresă prin care comunica conducerii unității pârâte intenția de a nu părăsi locul de muncă, context în care pârâta a emis decizia nr. 131/19.11.2008 de încetare a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. 1 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtă, se solicită respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În apărare se invocă faptul că, reclamanta a lucrat în cadrul pârâtei începând cu luna mai 2008, efectuând un stagiu de practică, neavând definitivate studiile necesare în vederea angajării, aceasta fiind elevă.
În luna septembrie i s-a încheiat contractul individual de muncă în funcția de asistent medical generalist. Astfel în data de 6.11.2008 reclamanta și-a prezentat cererea de demisie către pârâtă, semnată, purtând numărul de ieșire 1279 din data de 6.11.2008.
Pârâta mai învederează faptul că, reclamanta nu ar fi informat verbal conducerea unității pârâte de faptul că este însărcinată și că dorește să continue activitatea în cadrul unității și că nu a prezentat dovezi în sensul că este însărcinată.
Prin sentința civilă nr. 1292/4.05.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Centrul Medical "Dr. " T; a anulat decizia de încetare a contractului individual de munca nr. 131/19.11.2008; a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării reclamantei în funcția de asistent medical generalist în cadrul Centrul Medical "Dr. " T și a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. A respins în rest pretențiile pecuniare ale reclamantei.
Tribunalul a reținut:
Reclamanta a fost angajata unității pârâte, cu contract individual de muncă, în funcția de asistent medical generalist, începând cu data de 17 aprilie 2008, iar contractul individual de muncă a fost încheiat în luna septembrie 2008, pe motivul că nu avea definitivate studiile pentru funcția de asistent medical generalist.
Pe parcursul derulării contractului individual de muncă, reclamanta a informat conducerea unității pârâte - verbal - că este însărcinată și că dorește continuarea activității în cadrul unității.
La data de 6.11.2008 i s-a solicitat reclamantei, de către conducerea unității, să-și scrie cererea de demisie, întrucât nu mai corespunde postului, fiind însărcinată, ocazie cu care reclamanta a înregistrat la registratura unității pârâte o adresă înregistrată sub nr. 1279/06.11.2008 prin care își arată disponibilitatea de a-și continua munca în cadrul pârâtei.
Pârâta a emis la data de 19.11.2008 o decizie de încetare a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. 1 din Codul muncii, cu toate că nu exista din partea reclamantei nici o cerere în acest sens, având în vedere că dispozițiile codului muncii și doctrina în materie spune că: "emiterea unei astfel de decizii, fără să existe intenția salariatului de a demisiona și în lipsa vreunei notificări a acestuia adresată angajatorului, este lovită de nulitate absolută.
Din probele administrate, respectiv la fila 15 dosar la nr. 1279/06.11.2008 (ieșirii) e trecut ca destinatar, nicidecum o cerere de demisie a reclamantei, în schimb la fila 26 dosar (intrării) la poziția 1279/06.11.2008 e trecută - cerere - fără a specifica că este cerere de demisie sau cerere privind continuarea activității, astfel cum, din probele administrate de către pârâtă nu rezultă expres intenția reclamantei de a-și da demisia, se prezumă că semnificația "cerere" reprezintă intenția reclamantei de a-și continua activitatea în cadrul pârâtei în funcția de asistent medical generalist, așa cum afirma în acțiune.
Din probatoriu rezultă că pârâta a emis cu rea-credință decizia de încetare a contractului individual de muncă prin demisie, fără a ține cont de faptul că reclamanta, nu a avut niciodată aceasta intenție, ci dimpotrivă intenția reclamantei a fost de a-și continua activitatea în cadrul pârâtei.
Cu privire la petitul vizând obligarea societății la plata unor daune morale în sumă de 20.000 lei, instanța a reținut că, potrivit Codului civil care prin art. 998 spune că: "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acel din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara". Textul de lege sus arătat nu face distincție între prejudiciul de natură patrimonială și prejudiciul de natură nepatrimonială. Astfel, cel ce a produs un prejudiciu este dator a-l repara.
Instanța apreciază că, contestatoarei, prin reintegrarea sa în funcția și postul deținut anterior i-a fost compensată suferința psihică pricinuită de desfacerea contractului său individual de muncă, astfel că, instanța nu poate retine ca motiv justificativ al acordării sumei pretinse ca daune morale afirmația acestuia, că: "prin concedierea sa ilegală i s-a adus o gravă suferință psihică, contestatoarei", cu atât mai mult cu cât nu au fost administrate probe în acest sens, în condițiile art. 1169 Cod civil.
Față de această stare de fapt, văzând și dispozițiile art. 70, 73 din Legea nr. 168/1999, art. 65, 69, 70, 71, 76, 78 din Codul muncii, art. 998 Cod civil, tribunalul a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Centrul Medical "Dr. " T, solicitând în principal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și în subsidiar modificarea ei în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului s-a susținut că actul de demisie a fost atacat în cursul derulării litigiului, la 18.03.2009, prin precizarea contestației inițiale în condițiile în care demisia a fost dată la 6.11.2008 și prin urmare s-a depășit termenul de 30 de zile și se impunea respingerea ca tardivă a contestației.
S-a invocat și necercetarea fondului cauzei în sensul că nu s-a cercetat petitul având ca obiect constatarea nulității actului de demisie.
Cu privire la fondul cauzei, s-a susținut că s-au apreciat greșit probele administrate în cauză, probe din care rezultă că reclamanta și-a depus cererea de demisie care a fost aprobată de angajator și efectul acesteia a fost încetarea raporturilor de muncă, cererea privind continuarea raporturilor de muncă fiind depusă ulterior demisiei, neproducând efecte decât cu acordul angajatorului.
S-a mai arătat că din probe rezultă că reclamanta și-a înregistrat cererea de continuare a raporturilor de muncă cu același număr cu care a fost înregistrată demisia, pătrunzând în sediul pârâtei după terminarea programului în data de 6.11.2008.
Recurenta a mai arătat că efectul demisiei a fost conform art. 79 alin. 7 Codul muncii, încetarea contractului de muncă la 27.11.2009 la expirarea termenului de preaviz și în mod nelegal a fost admisă contestația.
Prin întâmpinarea depusă, contestatoarea intimată a solicitat respingerea recursului.
S-a susținut că nu există nici un text legal care să prevadă termenul de 30 de zile pentru contestarea actului de demisie și prin urmare excepția tardivității este neîntemeiată.
În esență, s-a mai susținut că s-au apreciat probele în mod corect, reținându-se că reclamanta nu a avut niciodată intenția de a demisiona și s-au aplicat corect dispozițiile legale incidente.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, de susținerile părților și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Din motivarea contradictorie a sentinței rezultă că decizia de încetare a contractului de muncă s-a emis fără a exista o cerere de demisie din partea contestatoarei.
Se reține în același timp că aceasta nu a avut intenția de a demisiona.
Un prim aspect care se impune a fi clarificat îl constituie existența sau inexistența demisie.
Existența unei cereri de demisie este de necontestat, aceasta fiind depusă la dosar (fila 22) astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există o asemenea cerere.
De altfel nici contestatoarea nu susține, în final, că nu ar exista un asemenea înscris, ci că s-a obținut prin vicierea consimțământului său prin dol și violență, (precizarea de acțiune fila 49).
Prin contestația formulată, s-a susținut inițial de către contestatoare, că i s-a solicitat să demisioneze de către directorul angajatorului, dar a refuzat și apoi a înregistrat o cerere prin care învederează angajatorului că nu dorește încetarea raporturilor de muncă.
După ce angajatorul face dovada existenței demisiei, contestatoarea își modifică radical poziția și susține că demisia sa a fost obținută de către pârâtă prin dol și violență. Aceasta a invocat că încheierea contractului de muncă a fost condiționată de depunerea unei cereri de demisie. Tot contestatoarea a susținut (precizarea de acțiune) că pârâta a înregistrat cererea de demisie sub același număr (1279/6.11.2008) sub care a înregistrat cererea prin care salariata comunică angajatorului că dorește continuarea raporturilor de muncă și ulterior acestei cereri.
Examinând însă conținutul acestei cereri, Curtea constată că se afirmă de către contestatoare că i s-a cerut să-și scrie demisia, fără dată, fără număr de înregistrare și fără menționarea actului de identitate, cu motivarea că: "nu poate practica însărcinată ca și asistent generalist" și " a fost obligată să-și scrie demisia".
Tot în această cerere se menționează că angajatorul (prin Dr. ) a fost anunțată de către contestatoare că este însărcinată în data de 13.10.2008 și la această dată i s-a cerut verbal să demisioneze.
Prin urmare, din acest înscris care emană de la contestatoare, rezultă cu certitudine că aceasta și-a depus cererea de demisie și ulterior a revenit asupra ei susținând că dorește continuarea raporturilor de muncă.
În același timp, conținutul acestui înscris infirmă susținerile contestatoarei în sensul că ar fi scris cererea de demisie anterior încheierii contractului de muncă, contract încheiat la data de 12.09.2008.
Și martora, propusă de contestatoare, declară că aceasta ar fi scris o cerere de demisie dar că ulterior a aruncat-
Al doilea aspect care se impune a fi stabilit îl reprezintă existența sau nu a unui viciu de consimțământ.
Pentru considerentele de mai sus (legate de momentul formulării cererii de demisie) nu se poate reține existența unei constrângeri din partea angajatorului, care ar fi condiționat încheierea contractului de muncă, de depunerea unei cereri de demisie care să fie folosită ulterior în mod abuziv și nici o probă nu dovedește acest fapt.
Deși contestatoarea face referire la dol și violență ca modalități de viciere a consimțământului la depunerea demisiei, nu concretizează în nici un fel manifestarea reprezentanților angajatorului în acest sens și nu arată în ce mod s-au exercitat violențe sau ce manopere dolosive s-au folosit.
Din susținerile contestatoarei rezultă doar că i s-a cerut să-și dea demisia pentru că nu se dorește prezența în centru a unei salariate gravide, susțineri făcute în cererea de renunțare la demisie.
Ori această manifestare a reprezentanților angajatorului, chiar dacă ar fi reală nu poate fi asimilată unui viciu de consimțământ, în sensul dispozițiilor art. 953 Cod civil.
Prin precizarea la contestație se susține că cererea de demisie a fost scrisă anterior încheierii contractului de muncă, ori la data de 12.09.2008, nu era cunoscută starea de graviditate a contestatoarei, întrucât potrivit propriilor susțineri abia la 13.10.2008 a anunțat acest fapt.
Nici declarația martorei nu dovedește vicierea consimțământului contestatoarei în raport de susținerile acesteia pe de o parte, iar pe de altă parte aceasta a declarat că știe de la contestatoare că s-au făcut presiuni asupra ei să demisioneze.
Instanța de fond a reținut fără nici un temei lipsa intenției reclamantei de a demisiona, interpretând greșit probele administrate și la care s-a făcut referire mai sus.
Este adevărat că la poziția 1279/6.11.2008 în registrul de intrări a corespondenței figurează înregistrată "cerere" fără altă mențiune, și că ambele cereri poartă același număr și raportat doar la acest aspect s-ar putea reține că există o stare de dubiu cu privire la actul înregistrat, respectiv dacă este cererea de demisie sau cererea de revenire asupra ei. Dar interpretarea logică a probelor administrate nu poate conduce decât la concluzia că reclamanta și-a depus demisia fără a fi constrânsă și ulterior a revenit asupra ei.
De altfel, înregistrarea demisiei are doar un aspect probator și revenirea asupra ei, chiar dacă ar fi fost înregistrată, este lipsită de relevanță întrucât în raport de dispozițiile art. 79 Codul muncii, manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea contractului de muncă este irevocabilă, iar retractarea ei este posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Cererea înregistrată sub același număr 1279/6.11.2009 nu poate fi interpretată decât ca o revenire asupra cererii de demisie și nu ca o probă care să dovedească lipsa intenției de a demisiona, cum s-a reținut și în același timp, fiind evident ulterioară demisiei.
Faptul că reclamanta a fost gravidă este lipsit de relevanță, sub aspectul efectelor demisiei prevăzut de art. 79 Codul muncii.
Conform dispozițiilor art. 79 alin. 1 și 7 Codul muncii, ca urmare a demisiei contestatoarei, contractul de muncă al acesteia a încetat la data renunțării angajatorului în mod parțial la termenul de preaviz.
Criticile formulate de contestatoare cu privire la nerespectarea termenului de preaviz sunt nefondate, preavizul în cazul demisiei fiind în favoarea angajatorului care poate renunța la acest beneficiu.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod netemeinic și nelegal a fost admisă contestația și se impune modificarea sentinței în sensul respingerii acesteia.
Se constată, totodată, că în raport de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, nu subzistă motivele de casare invocate și în raport de obiectul inițial al contestației excepția tardivității ei este neîntemeiată.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată sentința respingându-se contestația în tot.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Centrul Medical "Dr. " T împotriva sentinței civile nr. 1292/4.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge în tot acțiunea reclamantei.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /15.01.2010
Tehnored.: /2 ex./18.01.2010
Prim inst.: Tribunalul Timiș -,
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1688/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1937/2009. Curtea... → |
|---|
