Contestație decizie de sancționare. Decizia 1937/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1937
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâtul Teatrul Reșița împotriva sentinței civile nr.666 din 16 iunie 2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație decizie sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, pentru pârâta recurentă consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care atât reclamantul intimat cât și reprezentanta pârâtei recurente depun la dosar concluzii scrise.
Reclamantul solicită a se constata tardivitatea recursului.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției tardivității, recursul fiind declarat în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției tardivității și admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea contestației pentru motivele arătate în concluziile scrise.
Reclamantul intimat solicită admiterea excepției tardivității și pe fond respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr.666 din 16 iunie 2009 s-a admis contestația formulată de reclamantul, a fost anulată decizia de sancționare nr.10/23.02.2009 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești neachitate ca urmare a emiterii deciziei anulate, în cuantum de 10% din salariul de bază al reclamantului, pe o perioadă de trei luni.
S-a reținut că măsura a fost luată de unitate cu nesocotirea cerințelor art.268 alin.2 din Codul muncii, fapt de natură să atragă nulitatea dispoziției de sancționare emisă în aceste condiții.
Recursul declarat de pârâtă a fost motivat în drept cu prevederile art.304 alin.1 pct.3 cod pr.civilă, iar în fapt s-a susținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu depășirea competenței de atribuțiune, întrucât actul dedus judecății revenea în competența materială a Secției de contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, disp.art.2 al.1 lit.c din acest act normativ definesc actul administrativ ca fiind acel act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, fiind asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.
În fine, prevederile Legii nr.554/2004 devin incidente și în ipoteza în care legea specială a prevăzut o procedură administrativ jurisdicțională, iar partea, deși a optat pentru această procedură, instanța de fond a încadrat acțiunea ca un litigiu de muncă.
Prin întâmpinare intimatul a pus concluzii de respingere a recursului întrucât contractul de muncă încheiat între părți intră sub incidența prevederilor Codului muncii (art.1 și 2), sens în care s-a pronunțat și Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, Inspecția muncii, care prin adresele nr.4270/29.04.2009 și nr.5148/03.06.2009 a precizat că instanța de judecată competentă în a soluționa un litigiu de muncă este cea îndreptățită să verifice dacă drepturile sale au fost încălcate prin modul de derulare a raporturilor de muncă.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea dispoziției de sancționare disciplinară nr.10/2009 emisă de Directorul "" din Reșița, apreciind că măsura a fost dispusă cu nesocotirea prevederilor 268 alin.2 din Codul muncii.
Angajatorul nu face parte din categoria unităților ce exercită autoritatea statală situație în care nu poate fi considerat drept autoritate publică.
În consecință între părți nu au fost stabilite raporturi de serviciu, caracteristice, de altfel categoriei funcționarilor publici, iar existența contractului de muncă încheiat între salariați și angajator conduce la concluzia incidenței în speță a prevederilor Codului muncii, cum de altfel în mod just a considerat și instanța de fond.
Pentru motivele expuse s-a apreciat ca nefundat recursul declarat în cauză, susținerile formulate în calea extraordinară de atac neîntrunind cerințele art.304 alin.1 pct.3 cod pr.civilă.
În fine, se cuvine menționat că în urma examinării cauzei în limitele conferite de art.304/1 cod pr.civilă, nu au fost identificate motive de natură să atragă casarea sau modificarea sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Teatrul Reșița împotriva sentinței civile nr.666 din 16 iunie 2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 noiembrie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/16.02.2010
Tehnored.DR/16.02.2010
2 ex.
Prima instanță - Trib.C-
Jud.;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Cristian Pup
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1912/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 33/2010. Curtea... → |
|---|
