Contestație decizie de concediere. Decizia 1958/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1958
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.906 din 5.10.2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal, pentru pârât consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței, la data de 23 noiembrie 2009 întâmpinare din partea pârâtului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pe fond admiterea contestației.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.906 din 5.10.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost respinsă contestație intentată de contestatoarea împotriva Dispoziției nr.392 din 18.03.2009 emisă de Primăria Orașului, prin primar.
S-a reținut că desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Recursul declarat de reclamantă a fost motivat în drept cu prevederile art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, iar în fapt s-a susținut că instanța de fond a nesocotit prevederile art. 74 alin. 1 lit. c din Codul muncii, întrucât decizia de concediere nu a cuprins criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d din același act normativ, iar în privința efectivității reducerii postului a menționat că reprezintă una din condițiile de funcționare a creșelor cu program prelungit prezența unui angajat car să îndeplinească funcția de bucătar, ori în cazul de față a fost desființat singurul post de această natură.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat anularea dispoziției de concediere nr. 392 din 18 martie 2009 emisă de pârâta Primăria Orașului prin Primar în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. 1, 65, 73 alin. 1 și 74 din Codul muncii, cu motivarea că desființarea postului nu a fost efectivă și nu a avut o cauză serioasă, nefiind stabilite criteriile ce au stat la baza restructurării (vechime, productivitate, comportament).
Măsura concedierii angajatei a fost luată în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 19 din 17 martie 2009, prin care s-a decis desființarea unui număr de 25 de locuri de muncă din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din cadrul serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Orașului, ca urmare a reorganizării activității generată de dificultățile economice ce au afectat bugetul local.
Reclamanta a deținut postul de bucătar în cadrul Serviciului de asistență socială - creșă unde, potrivit anexei la HCL nr. 19/2009, s-ar fi impus desființarea a două posturi, respectiv a unui post de bucătar și a unui post de asistent.
În conformitate cu noua redactare primită de art. 65 din Codul muncii, concedierea reprezintă o încetare a contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de angajat, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana acestuia.
În privința acestui text, prin decizia nr. 417/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 346 din 22 mai 2007), Curtea Constituțională a apreciat că nu este mai puțin precis decât cel anterior, întrucât nici existența unor dificultăți economice nu reprezintă o determinare exactă a motivelor de natură să justifice încetarea contractului individual de muncă.
Ținând însă seama de prevederile alineatului 2 al acestui text legal, în conformitate cu care desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, se poate conchide că legiuitorul a urmărit să interzică încetarea contractului prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă.
Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, desființarea fiind efectivă atunci când locul de muncă a fost suprimat din structura angajatorului, neregăsindu-se ulterior în organigrama acestuia ori în statul de funcții.
În privința seriozității cauzei ce a determinat desființare locului de muncă, prevederile art. 65 din Codul muncii nu conțin nicio precizare asupra sensului calificării acesteia, situație în care s-a apreciat că o cauză este serioasă atunci când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează activitatea. Cauza serioasă este deci aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului.
În consecință, caracterul efectiv, real și serios al desființării locului de muncă ocupat de salariat poate fi apreciat de instanță în temeiul probatoriilor susținute de părți.
Potrivit cerințelor art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, la dosar a fost depusă o singură organigramă despre care nu se poate concluziona că reflectă structura angajatorului anterior sau ulterior emiterii dispoziției de concediere, lipsind totodată statele de funcțiuni valabile înainte și după data concedierii salariatei întocmite pentru întreg Consiliul Local, situație în care cenzurarea seriozității, efectivității și realității postului nu este posibilă.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat că susținerile formulate în calea extraordinară de atac se încadrează în cerințele art. 304 alin. 1 pct. 9 Codul d e procedură civilă, iar recursul este fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.906 din 5.10.2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă recurată și, în fond, admite acțiunea.
Anulează dispoziția nr.392(18.03.2009, emisă de Primăria Oraș - prin Primar și dispune reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până în momentul reintegrării, actualizate cu rata inflației până în momentul efectuării plății.
Irevocabilă.
27 noiembrie 2009, în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. -/25.02.2010
Tehnored /25.02.2010
Prima instanță - jud. și - Tribunalul C-S
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Cristian Pup
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1316/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1862/2009. Curtea... → |
|---|
