Contestație decizie de concediere. Decizia 1967/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 8599/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1967R
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta. împotriva sentinței civile nr.5519 din 08.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.12850/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și intimata prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Intimata, prin avocat, depune la dosar note scrise.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii contestației, arătând că instanța de fond a constatat că decizia de sancționare nu cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art.268 alin.2 lit.b Codul Muncii, dar față de disp.art.267 alin.3 din Codul Muncii, angajatorul putea să procedeze la sancționarea salariatei fără a se efectua o cercetare prealabilă, cercetare care de altfel nu a putut fi efectuată din vina intimatei.
Mai arată recurenta că, intimata de azi nu a atacat decizia de desfacere a contractului de muncă pe fondul ei ci s-a apărat sub aspect formal.De asemenea la fila 50 din dosarul de fond, instanța prin încheierea din 30.06.2008 a respins probele solicitate motivat de faptul că, contestatoarea nu a contestat faptele.
O altă critică adusă instanței de fond este aceea că în decizia de sancționare nu s-a făcut trimitere la alte norme interne decât contractul individual de muncă, deoarece în cadrul societății nu există contract colectiv de muncă, regulament intern sau statut al personalului.
Recurenta, prin avocat, învederează faptul că urmează a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, arătând că în speță trebuiau analizate condițiile de fond și formă a deciziei de desfacere a contractului de muncă.Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5519/08.09.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale a admis contestația formulata de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA,
A constatat nulitatea deciziei nr.8/29.02.2008 emisa de intimată.
A dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținuta anterior concedierii.
A obligat intimata la plata către contestatoare a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata.
A obligat intimata la 1.000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata intimatei în calitate de economist, începând cu data de 18.06.2007, potrivit contractului individual de muncă înregistrat cu nr.4443/26.06.2007 la ITM B (filele 60-61).
Tribunalul a reținut că prin decizia nr.8/29.02.2008 (fila 5) intimata a stabilit că, începând cu data de 29.02.2008, încetează contractul individual de muncă al contestatoarei, în baza art.61 lit.a din codul muncii.
Articolul 61 lit. a din codul muncii instituie posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Potrivit art.62 alin. 1 din codul muncii, decizia de concediere trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 263 - 268 codul muncii.
Instanța de fond a reținut că prin actele depuse la dosar s-a dovedit că măsura concedierii, ca sancțiune disciplinară, a fost dispusă ca urmare a neefectuării cercetării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art.267 codul muncii.
Astfel, cu adresa nr.66/24.01.2008 (fila 6) reclamanta a fost convocată la cercetare disciplinară pentru data de 13.02.2008, orele 8.00, însă cercetarea nu a avut loc deoarece salariata a invocat imposibilitatea de prezentare, dovedită prin certificatul medical ce atesta starea de incapacitate de muncă pentru perioada 1.02.2008 - 14.02.2008 (fila 14). Cercetarea disciplinară a fost reprogramată pentru data de 29.02.2008, contestatoarea fiind convocată pentru orele 8,00 prin adresa nr.235/15.02.2008 (fila 7). Reclamanta nu s-a prezentat la sediul societății la data celei de-a doua convocări, clin conținutul adresei nr.302/3.03.2008 (fila 8) emisă de intimată rezultând că certificatul de concediu medical ce atesta imposibilitatea de prezentare la cercetarea disciplinară a fost depus la sediul societății în ziua de 29.02.2008, la orele 12,00, ulterior orei stabilite pentru cercetarea disciplinară și ulterior emiterii deciziei de concediere. împrejurarea nu a fost infirmată de reclamantă, astfel că, neavând cunoștință despre motivul neprezentării salariatei, angajatorul avea dreptul, potrivit art.267 alin.3 din codul muncii, să procedeze la sancționarea salariatei fără a efectua cercetarea disciplinară.
Instanța de fond procedând la verificarea conținutului deciziei de concediere, a constatat că aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 lit.b din codul muncii, respectiv nu sunt precizate prevederile din contractul de muncă, din regulamentul intern sau din statutul de personal care au fost încălcate.
S-a mai reținut de către tribunal că, în decizia de sancționare,salariata se face vinovată de faptul că în timpul programului de lucru aceasta desfășura activitate extraprofesională, dovedită prin declarațiile scrise ale angajaților și prin documentele descoperite în computerul pus la dispoziția sa de societate pentru desfășurarea activității. Actul de sancționare nu cuprinde însă nici o mențiune referitoare la normele legale sau interne încălcate de reclamantă.
În consecință, instanța a apreciat că decizia de concediere este întocmită cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de lege, fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art.268 alin.2 codul muncii.
Față de această situație, în baza art.78 codul muncii, tribunalul a dispus repunerea părților în situația anterioară concedierii, în sensul că reclamanta să fie reintegrată în funcția deținută, iar angajatorul să fie obligat la plata către contestatoare a despăgubirii egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 cod procedură civilă, intimata a fost fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de contestatoare cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la fila 53 din dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termenul legal recurs motivat pârâta SC SA
În dezvoltarea motivelor sale de recurs recurenta susține nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, în sensul că instanța de fond a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 268 alin. 2 din codul muncii.
Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate a întregului text al art. 268 alin. 2 constatat că acest text "se înscrie printre acelea care au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de munca, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor parți ale raportului juridic de muncă".
Recurenta precizează că aplicarea sancțiunilor disciplinare și în mod special încetarea raporturilor de munca din voința unilaterala a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond si de forma riguros reglementate de legislația muncii, in scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.
Mai susține recurenta că mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul în primul rând de a îl informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele sale, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplica sancțiunea (a se vedea Decizia 319/2007 preluata în Of 292/29.03.2007).
Astfel, recurenta susține că, în speța de față:
1.Contestatoarea nu a atacat decizia de desfacere a contractului de muncă pe fondul ei, nu a contestat în niciun fel faptele imputate ci s-a apărat numai sub aspect formal.
Precizează recurenta că,față de faptul ca nu s-a contestat fondul cauzei, instanța de fond a respins probele cu interogatoriul contestatoarei și martori cu care dorea să dovedească săvârșirea de contestatoare a faptelor imputate, astfel cum rezulta din încheierea de admitere a probatoriului.
Atâta vreme cât contestatoarea nu a atacat sub niciun aspect fondul cauzei, rezulta ca a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care i s-a desfăcut contractul de munca.
2. Contestatoarea a avut cunoștința despre faptele ce i se imputau, întrucât acestea erau arătate în cuprinsul deciziei de sancționare, respectiv activitatea extra profesionala desfășurata în timpul programului de lucru, dovedita ulterior atâta prin declarațiile scrise ale angajaților cat și prin documente doveditoare cu privire la aceasta activitate descoperite în computerul pus la dispoziție de societate pentru desfășurarea activității
Despre faptul ca în decizia de sancționare a fost descrisă fapta pentru care i s-a aplicat contestatoarei sancțiunea, instanța de fond nu a motivat nimic, ignorând pur și simplul faptul că intimata a adus la cunoștința contestatoarei faptele ce i se imputau.
Mai mult, cu ocazia admiterii probatoriului, instanța de fond a statuat că atâta vreme cât contestatoarea nu ataca decizia sancționatoare și sub aspectul netemeiniciei faptelor ce i se imputau prin decizia de desfacere a contractului de muncă nu a considerat necesara administrarea de probatorii sub aspectul fondului problemei, dacă contestatoarea se face sau nu vinovata de faptele imputate prin decizia de sancționare.
În societatea comerciala nu exista contract colectiv de munca, regulament intern sau statut al personalului, singurul act fiind contractul individual de munca încheiat de contestatoare cu societatea noastră, astfel încât recurenta nu avea la ce alte norme interne sa facă trimitere în decizia de sancționare.
Deși instanța de fond înainte de închiderea dezbaterilor nu a admis nicio proba sub aspectul dovedirii fondului abaterii disciplinare pe care pârâta a imputat-o contestatoarei, în motivarea hotărârii se reține în mod greșit că "actul de sancționare nu cuprinde nicio mențiune referitor la normele legale sau interne încălcate de reclamantă."
Recurenta precizează că nu exista în alte norme interne, în afara contractului individual de muncă.
Recurenta apreciază că, din conținutul motivării instanței de fond ar rezulta faptul că nu are nicio relevanța juridică dacă un salariat al A, aflat sub contract individual de muncă cu societatea recurentă, în timpul celor 8 ore de muncă stabilite prin contractul de muncă, lucrează și pentru alte persoane fizice sau juridice și cu birotica pusă la dispoziție de societatea noastră; nu acesta este spiritul codului muncii și al contractului individual de muncă.
Recurenta consideră că, față de aceasta situație, soluția instanței de fond apare ca fiind nelegală și față de faptul că pe de o parte contestatoarea și-a încălcat atribuțiile deserviciu, iar pe de alta parte instanța de fond "o iartă" și obligă societatea să mențină raporturi de munca cu o persoana care lucrează în contra angajatorului care o plătește. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit art. 3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii.
Astfel, prin contestația dedusă judecății instanței fondului, intimata contestatoare a solicitat anularea deciziei de concediere disciplinară nr. 8/29.02.2008 emisă de recurenta pârâtă, invocând ca motive de fapt și de drept ale acțiunii nelegalitatea măsurii disciplinare pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 268 al.2 din Codul muncii din cuprinsul deciziei, precum și nelegalitatea cercetării prealabile disciplinare; în raport de motivele contestației cu care a fost investită și de dispozițiile art. 267 și art. 268 din Codul muncii ce instituie condiții de fond și de formă pentru legalitatea deciziei de concediere, prima instanță a analizat decizia contestată sub aspectul îndeplinirii menționatelor condiții necesare valabilei sale emiterii, respectiv a menționării elementelor prevăzute de art. 268 al.2 lit.a-f din Codul muncii și a efectuării prealabile disciplinare a intimatei contestatoare.
În analiza legalității deciziei de concediere, anterior aprecierii temeiniciei acestei măsuri disciplinare, instanța fondului a reținut că măsura contestată întrunește condițiile de formă și de fond referitoare la neefectuarea în condițiile prevăzute de art. 267 al.3 din Codul munciia cercetării prealabile disciplinare a intimatei contestatoare, precum și a celor prevăzute de dispoz.art. 268 al.2 lit.a,c,d,e și f din Codul muncii, menționându-se în cuprinsul deciziei descrierea faptei intimatei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept al sancțiunii disciplinare, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă a analizat o eventuală contestație.
Din analiza cuprinsului deciziei, instanța fondului a reținut însă lipsa mențiunilor prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce au fost încălcate de intimată cu consecința nulității absolute a măsurii emisă în aceste condiții, în conformitate cu art. 268 alin.2 lit.b din Codul muncii.
Mai mult, în condițiile în care decizia contestată era lovită de nulitate absolută, având natura unei nulități exprese, ca urmare a lipsei mențiunii prevăzute de art. 268 al.2 din Codul muncii, aceasta fiind sancțiunea procedurală ce lipsește de efecte actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de lege pentru valabila lor emitere, prima instanță contrar susținerilor recurentei ce apar ca nefondate, nu mai avea obligația cercetării temeiniciei faptei pretins săvârșite de intimată,nulitatea absolută nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări a intereselor recurentei, astfel încât în mod legal și temeinic a respins ca nefiind pertinentă și concludentă proba cu acte și interogatoriul intimatei solicitate de recurentă în dovedirea temeiniciei deciziei contestate.
În acest sens sunt nerelevante împrejurările temeiniciei deciziei lovite de nulitate absolută,a descrierii faptei ce constituia abatere disciplinară și a împrejurării că intimata avea cunoștință de fapta săvârșită, câtă vreme ca efect al sancțiunii nulității decizia contestată era desființată retroactiv de la data emiterii acesteia pentru nerespectarea condiției de formă și de fond, constând în lipsa menționării prevederilor legale sau contractuale încălcate de salariată, respectiv a Regulamentului Intern, contractului colectiv de muncă ori statutului de personal aplicabil, ori chiar a unei clauze a contractului individual de muncă, ori dispoziții legale nefiind necesară nici analizarea temeiniciei faptei prin considerentele hotărârii recurate; mai mult, prin proba martori și interogatoriu, recurenta nu avea posibilitatea probării legalității deciziei contestate, astfel încât și sub acest aspect această probă a fost legal și temeinic respinsă.
Nu este relevantă nici împrejurarea inexistenței la nivelul societății a unui regulament intern, contract de muncă ori statut de personal câtă vreme în această situație, după cum chiar prin motivele de recurs susține recurenta, aceasta avea obligația de a indica în cuprinsul deciziei de sancționare obligațiile prevăzute de contractului individual de muncă, fișa postului ori legislația muncii pretins încălcate de către intimată.
- fi respinsă ca nefondată și susținerea potrivit căreia intimata a recunoscut săvârșirea faptei deoarece recunoașterea în sensul dispozițiilor art. 1204 și urm. cod civil poate fi obținut doar prin intermediul mijlocului procedural al interogatoriului părții și trebuie să fie expresă, neputând fi dedusă tacit din tăcerea părții în cauză din nemotivarea contestației formulate împotriva deciziei sub aspectul netemeiniciei acesteia.
Față de cele mai sus reținute, în condițiile în care instanța fondului a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 267 și art. 268 alin.2 din Codul muncii nu se poate vorbi de o "iertare" a intimatei de către instanța fondului, după cum susține, fără temei recurenta, și aceste critici urmând a fi respinse ca nefondate.
Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul,ca nefondat.
În raport de dispozițiile art. 274 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, Curtea va obliga pe recurentă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse proporțional față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de către apărătorul recurentei prin formularea motivelor de recurs și prin prezentarea la un singur termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B, împotriva sentinței civile nr.5519 din 08.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.12850/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata .
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/07.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Zuluf Petronela IuliaJudecători:Zuluf Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1130/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5110/2009. Curtea... → |
|---|
