Contestație decizie de concediere. Decizia 5110/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 840/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5110/
Ședința publică de la 13.07.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei recursurilor formulate de recurenta - - și recurentul împotriva sentinței civile nr.7247/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.07.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13.07.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrata la data de 07.08.2008 pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, contestatorul a solicitat in contradictoriu cu intimata - - sa se dispună anularea deciziei nr.32/014.07.2008 emisa de aceasta, obligarea intimatei la plata sumei de 58.000 lei cu titlu de despăgubire reprezentând salariul datorat de angajator pentru o perioada de 1 an de zile pana la data împlinirii condițiilor de pensionare, la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr.7247/20.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - -; a anulat decizia nr.32/14.07.2008 emisă de intimată; a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la pronunțarea hotărârii - 20.11.2008, a respins celelalte cereri ca nefondate; a respins cererea privind cheltuielile de judecată formulată de contestator ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că ca intre contestator si intimata exista raporturi juridice de drept al muncii, contestatorul ocupând postul de director adjunct.
Prin decizia nr. 32/14.07.2008 intimata a stabilit incepand cu aceeași data încetarea contractului sau de munca, motivul indicat fiind desființarea portului determinata de diminuarea volumului producției si de necesitatea limitării cheltuielilor cu forța de munca, in condițiile scăderii comenzilor si a contractelor pe anul in curs si a imposibilității menținerii unui aparat tehnic de conducere supradimensionat. S-a mai precizat ca societatea nu dispunea de locuri vacante compatibile cu pregătirea sa profesionala.
Pe fond, prima instanța a constatat că decizia indeplineste condițiile de forma impusa de lege, cuprinzând mențiunile prev. de art. 74 Codul muncii. Angajatorul a comunicat salariatului ca nu exista locuri de munca disponibile compatibile cu pregătirea sa profesionala, aceasta cerința rezultând din aplicarea corespunzătoare a art. 64 Codul muncii, la care art. 74 lit d face in mod expres trimitere, astfel incat si acest motiv de nulitate este nefondat.
Momentul de la care decizia produce efecte nu este un motiv de nulitate, ci o imprejurare ulterioara emiterii acesteia.
Modul de calcul al plaților compensatorii, al zilelor de concediu neefectuate nu sunt mențiuni obligatorii ale deciziei de concediere, astfel incat nu pot atrage nevalabilitatea acesteia.
Potrivit art 65 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin. (1)".
Considera prima instanta ca apărările contestatorului sub acest aspect sunt intemeiate. Astfel, din procesul verbal al ședinței Consiliului de administrație din data de 22 mai 2008, reține ca s-a avut in vedere următoarele: asigurarea creșterii salariale in anul 2008 cu 30% de anul 2007, realizabila in 2 etape, valoarea de producție realizata pe primele 4 luni ale anului 2008, finalizarea șantierului Centrul informatic BRD in luna februarie 2008, raportul dintre personalul muncitor si personalul de conducere. Diminuarea producției de anul 2007 a făcut ca majorările salariale sa devină mai greu de suportat, se mai arata in procesul verbal mai sus menționat, iar aparatul tehnic este supradimensionat de numărul de muncitori direct productivi, astfel incat se impune reducerea cheltuielilor de salarizare cu prima categorie de personal. Printre propunerile care au fost făcute in vederea imbunatatirii situației, a fost reținuta desființarea unor locuri de munca.
Constata tribunalul ca justificările enumerate in procesul verbal din 22 mai 2008 nu pot reprezenta o cauza reala si serioasa a reorganizării, asa cum impune art. 65 alin 2 Codul muncii.
Angajatorul invoca in motivarea reorganizării indeplinirea unor obligații contractuale asumate de salariații, si anume majorările salariale, sau mai exact, imposibilitatea îndeplinirii acestor obligații, acesta fiind principalul aspect pe care s-a pus accentul in discutarea reorganizării, asa cum reiese din cuprinsul procesului verbal.
Existenta unui aparat tehnic de conducere supradimensionat a fost de asemenea raportata la cheltuielile necesare pentru salarizarea acestei categorii de personal, iar nu in scopul unei reale restructurări a acesteia pentru eficientizarea acitivitatii. De altfel, reducerea nu este semnificativa in raport cu personalul muncitor direct productiv, asa cum susține intimata, compararea celor doua procente fiind edificatoare in acest sens.
In cuprinsul deciziei, tribunalul constata ca nu se menționează toate cauzele care au fost avute in vedere de consiliul de administrație si care au fost cele reale.
de acestea, s-a apreciat de catre prima instanta ca nu sunt indeplinite condițiile art. 65 alin 2 Codul muncii, decizia fiind nula.
In baza art. 76 si art. 78 alin 1 Codul muncii, a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celalate drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la data pronunțării hotărârii.
In privința cererii de plata a sumei de 58.000 lei pana la data pensionarii, o apreciaza nefondata, deoarece plata drepturilor salariale este datorata numai in baza raporturilor de munca, in speța acestea nemaiexistand pentru viitor, contestatorul nesolicitand reintegrarea si devenind salariatul altui angajator. Nu exista vreun temei pentru plata acestor drepturi salariale pentru perioada menționata de contestator.
In legătura cu despăgubirile pentru prejudiciul moral, constata tribunalul ca, potrivit art. 269 alin 1 Codul muncii, salariatul poate solicita obligarea angajatorului si acoperirea prejudiciului de natura morala pe care l-a suferit din cauza conduitei culpabile a angajatorului. Contestatorul nu a făcut dovada acestui prejudiciu de ordin moral, iar anularea deciziei reprezintă restabilirea legalității si o reparație rezonabila pentru contestator.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat ambele părți.
Recurenta-intimată - -, critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art.304 pct.7 pr.civ.).
Astfel, în considerentele hotărârii instanța reține că "tribunalul a reunit cu fondul această excepție" și de asemenea că "pentru aceste considerente, se va respinge excepția prematurității ca neîntemeiată și se va admite în parte contestația."
Având în vedere că în cauză nici partea interesată nici instanța din oficiu nu a ridicat excepția prematurității, este evidentă confuzia în care se află instanța.
Nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că sucursala ar fi obținut profit pe anul 2008; înscrisul prezentat de contestator și intitulat "profit" nu emană de la societate, nu este semnat sau ștampilat, neavând astfel nicio valoare probatorie.
Dar, chiar și în situația în care s-ar fi făcut o dovadă în acest sens, aspectul este irelevant în condițiile în care realizarea profitului este condiția esențială pentru existența și funcționarea unei societăți comerciale, iar măsura luată de conducerea societății, de desființare a unor posturi de conducere care nu își mai găseau justificarea, a urmărit același scop: rentabilizarea activității de producție, micșorarea costurilor de producție și deci creșterea profitului.
Mai arată contestatorul că, după concedierea sa, unitatea a dispus majorarea salariilor, fapte ce ar acredita ideea că "necesitatea limitării cheltuielilor cu forța de muncă nu a fost cauza reală
desființării locului de muncă".
Susținerea este nejustificată, deoarece, așa cum reiese din analiza efectuată de Consiliul de adminisțrație al societății, posturile în discuție - între care și cel ocupat de contestator -nu își mai găseau justificare în condițiile în care sucursala realizase, în primele 4 luni ale anului, o valoare de producție mult inferioară celei planificate, care nu mai acoperea cheltuielile de producție.
Necesitatea de limitare a cheltuielilor cu forța de muncă, sesizată de conducerea societății, nu a avut în vedere o limitare a cheltuielilor salariale în general, ci o limitare a cheltuielilor salariale aferente personalului tehnic de conducere a sucursalei, supradimensionat în raport cu numărul muncitorilor direct productivi.
Prin desființarea unor posturi de conducere din cadrul sucursalei - între care și cel de director adjunct ocupat de contestator - cheltuielile salariale ale sucursalei s-au diminuat cu 9,26% și s-a realizat totodată optimizarea raportului dintre personalul tehnic de conducere și personalul muncitor direct productiv.
Un alt motiv invocat de contestator a fost acela că a fost multă vreme angajatul societății, timp în care nu a înregistrat abateri disciplinare.
Susținerea referitoare la conduita contestatorului nu are nicio relevanță în cauză, desfacerea contractului individual de muncă în condițiile art. 65(1) din Codul muncii, nefiind o măsură disciplinară, ci o măsură determinată de motive ce nu țin de persoana salariatului.
Instanța face o greșită interpretare a dispozițiilor art.65(2) din Codul muncii, apreciind în mod eronat motivele care au stat la baza măsurii dispuse de unitate și pronunțând astfel o hotărâre netemeinică.
Interpretarea pe care instanța o dă motivelor avute în vedere de societate la luarea măsurii este incorectă și neconformă cu situația de fapt.
Astfel, conform procesului verbal al ședinței din 22.05.2008 a Consiliului de administrație, s-a propus și aprobat desființarea unor posturi, printre care și cel ocupat de contestator (director adjunct sucursală) în scopul reducerii cheltuielilor salariale aferente personalului de conducere al sucursalei și eficientizării activității sucursalei prin optimizarea raportului dintre personalul muncitor direct productiv și personalul tehnic de conducere al acesteia. S-a apreciat astfel că postul ocupat de contestator, încă un post de director adjunct sucursală, precum și un post de șef de șantier nu se mai justifică, întrucât:
Sucursala a realizat o valoare de producție medie lunară mult inferioară celei planificate conform de Venituri și Cheltuieli pe anul 2008, sucursala trebuia să realizeze pe primul trimestru al anului 2008 o producție de 1.650.000 lei /lună; în fapt sucursala a realizat o producție medie lunară de 1.182.811 lei/lună, ceea ce reprezenta o producție cu 100.078 lei mai mică decât cea realizată n aceeași perioadă a anului 2007 și cu 467.189 lei mai mică decât cea planificată pentru anul 2008. In același timp, sucursala avea un aparat de conducere supradimensionat format din 18 cadre de conducere raportate la 107 muncitori direct productivi (a se vedea raportul directorului general și procesul verbal al ședinței CA din 22.05.2008).
În condițiile nerealizării valorii de producție planificate și a diminuării volumului de lucrări -obiectivul Centrul Informatic BRD se finalizase în luna februarie 2008, șantierul fiind desființat -menținerea acestui aparat de conducere supradimensionat, punea în pericol aplicarea programului de majorări salariale pe anul 2008, program aprobat de conducerea societății prin decizia nr. 90 din 3.12.2007; precizeaza recurenta că pentru societate este esențial să-și păstreze personalul muncitor direct productiv si acest lucru nu este posibil decât în condițiile respectării stricte a programului aprobat de majorări salariale, conducerii societății revenindu-i obligația să ia toate măsurile necesare în vederea realizării acestui obiectiv, în condițiile creșterii costului vieții și al inflației.
Prin desființarea celor trei posturi de conducere(postul ocupat de contestator, încă un post de director adjunct sucursală și un post de șef de șantier), s-a realizat o eficientizare a activității sucursalei, prin diminuarea fondului de salarii consumat(salariile cumulate aferente celor 3 posturi de conducere reprezintă 9,26% din întregul fond de salarii al sucursalei) și s-a optimizat, totodată, raportul dintre personalul direct productiv și cel tehnic de conducere a sucursalei, în sensul că fiecărui cadru de conducere îi revenea 7(7,14) muncitori în loc de 6(5,94) muncitori.
- Măsura dispusă de conducerea societății, de reducere a celor 3 posturi mai sus arătate s-a luat întrucât aceste posturi nu se mai justificau din punct de vedere economic, iar desființarea lor constituia o necesitate. Această măsură corespunde unei nevoi reale de reducere de personal, fundamentată pe necesitatea obiectivă a reorganizării, și este efectivă, posturile fiind suprimate din structura societății, așa cum rezultă din organigrama depusă la dosar.
Recurentul-contestator critică sentința pentru următoarele motive:
Prima instanta a limitat perioada de acordare a despagubirilor materiale pana la data pronuntarii hotararii, desi art. 76 si 78 din Codul muncii nu prevad o astfel de limitare. In acest fel, recurentul a fost lipsit de drepturile cuvenite pe perioada cuprinsa intre data pronuntarii hotararii si data ramanerii irevocabile a acesteia.
In ceea ce privește capătul de cerere privind prejudiciul moral, deși instanța recunoaște dreptul reclamantului de a solicita obligarea angajatorului si la acoperirea prejudiciului de natura morala pe care l-a suferit din pricina conduitei culpabile a acestuia, totuși reține ca reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu de ordin moral, considerând ca anularea deciziei reprezintă restabilirea legalității si o reparație rezonabila pentru contestator. Menționeaza ca nu a solicitat in temeiul art 78 alin 2 Codul muncii si repunerea partilor in situația anterioara emiterii actului de concediere, astfel incat luarea deciziei nu poate reprezenta, in niciun caz, o reparație rezonabila.
Aceste prejudiciu are o natura pur psihica si nu poate fi dovedit prin niciun mijloc de proba. Cum ar putea fi probata in instanța o suferința de natura psihica, intelectuala sau interna? Considera ca intocmai precum domeniul psihologiei umane este unul deosebit de greu de descifrat, raportandu-ne pe plan juridic, prejudiciul psihic este unul imposibil de dovedit cu probe materiale. Jurisprudenta de specialitate a adoptat ideea potrivit căreia, întrucât este vorba de fapte juridice - stricto sensu - orice mijloc de proba este admisibil, inclusiv proba cu martori. Or, din analiza cererii de chemare in judecata reiese in mod clar faptul ca reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu martori, instanța considerând insa că nu este pertinenta si utila cauzei. In aceste condiții, motivarea instanței referitoare la dovedirea prejudiciului nu poate fi reținuta.
In recurs s-a administrat proba cu inscrisuri, in cadrul careia au fost depuse la dosar copii de pe contractele individuale de munca incheiate intre - - si, recurentul, organigramele sucursalelor apartinand - -, certificatele de inregistrare a sucursalelor in Registrul Comertului, fisa postului directorului tehnic grup santiere, fisa postului directorului grup santiere, fisa postului sefului de santier, fisa postului directorului general adjunct productie.
Analizand sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Recursul declarat de - - este fondat, urmand a fi admis, pentru considerentele ce se vor expune in continuare:
Decizia de concediere emisa de intimata concretizeaza o masura luata de angajator pentru motive ce nu tin de persoana salariatului si trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica. Sub aspectul conditiilor de forma, art 74 din Codul muncii prevede ca aceasta trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform art 70 alin.2 lit d din Codul muncii, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispozitie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de munca vacant, in conditiile art 64 din Codul muncii.
Din analiza deciziei contestate in lumina textului de lege susmentionat, Curtea constata ca decizia de concediere cuprinde toate mentiunile obligatorii prevazute de lege, astfel cum in mod corect a retinut si prima instanta, inclusiv mentiunea ca nu exista locuri de munca disponibile, corespunzatoare pregatirii profesionale a contestatorului. Prin urmare, nu se putea acorda acestuia termen sa opteze cf. procedurii prev. de art.64
In conformitate cu prevederile art 65 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca determinată de dificultatile economice prin care trece angajatorul, de transformarile tehnologice sau de reorganizarea activitatii acestuia, desfiintare ce trebuie sa fie efectiva, reala si serioasa (art 65 alin.2 din Codul muncii ).
Desfiintarea locului de munca este efectiva, atunci cand acesta este suprimat din structura functional-organizatorica a angajatorului, evidentiata in statul de functii si organigrama si implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimarii; are o cauza reala, cand prezinta un caracter obiectiv si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizând îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.
Din analiza deciziei de concediere, Curtea constata ca desfiintarea locului de munca al contestatorului se impunea, date fiind dificultatile economice cu care se confrunta intimata si necesitatea limitarii cheltuielilor cu forta de munca.
S-a facut dovada ca intimata a procedat la o reorganizare a activitatii sale, asa cum rezulta din organigramele depuse la dosar. In conditiile in care postul ocupat de contestator nu mai exista in noua organigrama, concedierea are un caracter efectiv.
Din procesul-verbal incheiat la sedinta Consiliului de administratie din data de 22.05.2008 (fila 53 dosar fond), care a stat la baza emiterii deciziei de concediere, rezulta ca masura este justificata de motive economice reale, si nu disimulate.
Motivele expuse pe larg in cuprinsul acestui proces-verbal si in raportul asupra gradului de incarcare a Grupului de atii Montaj la 30.04.2008 (fila 57 dosar fond) sunt de natura sa reprezinta o cauza reala si serioasa a restructurarii, deoarece organizarea corespunzatoare si eficienta este o premisa pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii angajatorului si ii poate permite acestuia sa reuseasca intr-o mai mare masura sa aduca la indeplinire obiectivele avute in vedere la infiintarea sa.
Nu i se poate impune angajatorului sa mentina aceeasi structura organizatorica indiferent de necesitatile activitatii, de realitatile carora aceasta activitate trebuie sa raspunda. Angajatorul a suprimat trei posturi de conducere la nivelul Sucursalei Grup atii Montaj, pentru a asigura un echilibru intre volumul comenzilor si contractelor inregistrat pentru perioada anterioara concedierii - in scadere, conform raportului aflat la dosar - si nivelul cheltuielilor de personal. Pe de alta parte, s-a urmarit in mod real si asigurarea unui echilibru intre numarul posturilor de conducere si numarul posturilor de muncitori direct productivi, obiectiv pe care orice angajator care isi propune realizarea de profit il urmareste in mod constant.
In consecinta, Curtea constata ca prima instanta a facut o gresita apreciere a dispozitiilor legale incidente cauza, atunci cand a considerat ca decizia de concediere este netemeinica si ca motivele expuse in procesul-verbal din 22 mai 2008 nu ar constitui o cauza reala si serioasa a reorganizarii.
Curtea apreciaza, contrar celor retinute de prima instanta, ca decizia este deopotriva legala si temeinica, urmand a fi mentinuta, iar toate celelalte cereri formulate de contestator, avand un caracter accesoriu, apar ca nefondate.
In baza art. 312 proc.civ. se va dispune admiterea recursului paratei, modificarea in parte a sentintei, in sensul respingerii in tot a cererii de chemare in judecata.
Aceleasi considerente expuse mai sus, privind legalitatea si temeinicia deciziei contestate, conduc in mod evident la concluzia ca recursul reclamantului, care vizeaza solutia asupra a doua capete de cerere accesorii - limitarea in timp a perioadei de acordare a daunelor materiale si respingerea daunelor morale - urmeaza a fi respins ca nefondat.
Nu au putut fi retinute sustinerile contestatorului facute in recurs, in sensul ca dupa concedierea sa societatea a procedat la angajarea altor persoane pe functii de conducere, intrucat probele administrate in cauza nu au confirmat aceste sustineri.
Astfel, recurentul contestator a facut parte din Sucursala Grup atii Montaj din cadrul - -. Societatea parata are in structura sa mai multe sucursale, foarte bine conturate si determinate, inregistrate distinct in Registrul Comertului, cu organigrame si state de functii proprii. Din certificatele de inregistrare in Registrul Comertului rezulta ca - are urmatoarele sucursale: Grup atii Montaj, Transporturi, Grup industrial pentru productie si prefabricare, -Expert, si Fabrica de, fiecare dintre acestea avand alt obiect principal de activitate, cu cod distinct. Prin urmare, pentru a aprecia asupra caracterului real sau disimulat al concedierii contestatorului, trebuie avuta in vedere numai reorganizarea efectuata si eventualele angajari pe functii de conducere realizatenumaila nivelul Sucursalei Grup atii Montaj. Or, din contractele de munca depuse la dosar rezulta ca a fost angajat ca director general adjunct la nivelul societatii mama, iar a fost angajat ca director al sucursalei -Expert, asadar, parata nu a facut anagajari la nivelul sucursalei din care a facut parte contestatorul.
de aceste considerente, recursul reclamantului urmeaza a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.7247/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
27.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1967/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6485/2009. Curtea... → |
|---|
