Contestație decizie de concediere. Decizia 199/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.199/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată decontestatorulîmpotriva deciziei civile nr.51/M din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 februarie 2010.
CURTEA:
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 86/2010 contestatorul, a solicitat anularea deciziei civile nr. 1557/ a Curții de APEL BRAȘOV, și de asemenea s-a mai solicitat să fie anulată ca nelegală notificarea de preaviz nr. 1434/2009 și anularea deciziei nr. 68/2.06.2009 ca fiind nule absolut.
În cuprinsul criticilor din contestația în anulare, decizia este criticată pentru modul cum a fost soluționat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 708/2009 a Tribunalului Covasna.
Prima critică din contestația în anulare vizează acordarea incompletă a termenului de preaviz. Potrivit dispozițiilor art. 73 din al unității precum și 2007-2010, termenul de preaviz este de care ar fi beneficiat contestatorul era de 20 de zile, iar acesta a beneficiat doar de 19 zile pentru că ziua în care se împlinea, era ziua a doua de, fiind declarată zi nelucrătoare. Acest lucru a avut consecințe negative asupra faptului că i-a fost redus timpul de cătare a unui nou loc de muncă cu o zi, a fost încălcat dreptul la un tratament egal față de alți salariați din firmă, a pierdut o zi din vechimea în muncă, o zi în care s-ar fi aflat în șomaj, a pierdut posibilitatea legală de a primi ajutor social în caz de îmbolnăvire, a pierdut posibilitatea de a susține propria familie prin acordarea unui ajutor material de către - în valoare de două salarii medii pe unitate, dacă ar fi survenit decesul său, în data de 9.06.2009.
O altă critică vizează tipul concedierii efectuate, ca fiind una colectivă și una individuală. Din conținutul planului de reorganizare al activității societății pentru perioada 1.04-30.06.2009 se arată că vor fi desființate 51 de posturi, iar peste o lună unitatea emite lista nominală privind restructurarea personalului societății menționându-se un nr. de 48 de persoane. Acest lucru atesta clar faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a recurge la o concediere colectivă și nu individuală.
O a treia critică se referă la faptul că, concedierea efectuată de unitate, nu a avut o cauză reală, nu s-a făcut dovada cauzei care a dus la disponibilizări, iar instanța, în lipsa probelor de la dosar, s-a limitat la preluarea afirmațiilor făcute de unitate fără ca acestea să fie probate în vreun fel.
Examinând contestația în anulare, prin prisma criticilor invocate de contestator, instanța reține în fapt următoarele:
Prin sentința civilă nr. 708 Tribunalului Covasna, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - SRL și pe cale de consecință;
A dispus anularea Dispoziției nr.68 emisă de intimată la data de 2 iunie 2009.
A dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A obligat intimata la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și toate drepturile de care a fost lipsit contestatorul pe perioada dintre data concedierii, respectiv 9.06.2009 și data reintegrării efective în postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A respins capătul de cerere privind anularea notificării de peaviz nr.1434 din 11 mai 2009.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta - SRL, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.1557/2009 a Curții de APEL BRAȘOV, a fost admis recursul declarat de recurenta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 708/2009 a Tribunalului Covasna, și a fost modificată în tot această sentință în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul.
S-a apreciat de către instanța de recurs că criticile din recurs au fost întemeiate iar contestația a fost soluționată greșit de către instanța de fond.
Pentru a pronunța astfel instanța de recurs a reținut că:
Obligația angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, iar în lipsa acestora de a solicita sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, invocată de contestator și regăsită în analiza primelor două motive de recurs, este statuată expres în cazurile prevăzute de art. 64 alin. 1 și 2 din Codul muncii, pentru următoarele situații prevăzute de art. 61 din același act normativ: se constată inaptitudinea fizică și/ sau psihică a salariatului, ori salariatul nu corespunde profesional locului de muncă. Raportat la aceste dispoziții, prima instanță a recunoscut incidența prevederilor art. 74 din Codul muncii, conform cărora decizia de concediere trebuie să conțină, printre altele, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, apreciind că în cazul contestatorului decizia atacată nu conține asemenea mențiune. Concluzia instanței este eronată, în condițiile în care, astfel cu se poate constata din actele dosarului, decizia de concediere a intervenit la data de 02.06.2009, după trecerea a peste două luni de la data la care contestatorului i s-a oferit postul de gestionar în cadrul societății. Împrejurarea că faptic acest post ar fi fost ocupat, este o constatare personală a contestatorului, angajatorul având atributul exclusiv de a stabili persoana căreia îi revine postul pus la dispoziție. În circumstanțele date, devine evident că intimatei nu îi incumba nici obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
Un alt considerent care a condus prima instanță la anularea deciziei de concediere l-a constituit reținerea naturii colective a concedierii, față de care societatea intimată avea obligația de stabilire a ordinii de priorități. Arată tribunalul în cadrul acestei analize că atragerea caracterului colectiv este dată de concedierea unui număr de 51 de salariați, conform planului de reorganizare de la fila 21 din dosarul instanței de fond.
Și din acest punct de vedere instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 68 din Codul muncii, care, în determinarea caracterului colectiv al concedierii stabilește că aceasta presupune concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar u mai puțin de 300 de salariați.
Potrivit situației privind personalul existent pe posturi la data de 03.02.2009 și propunerile de reorganizare a activității intimatei, înscris depus în recurs, totalul personalului unității la data de 04.02.2009 era de 224 salariați. În prima etapă de concediere, la data de 11.03.2009, au fost disponibilizați 21 de salariați din totalul arătat mai sus, cea de a doua concediere intervenind la data de 12.05.2009, când au fost disponibilizați 17 salariați dintr-un număr total de 203 angajați. Așadar, în speță, nu este îndeplinită nici cerința termenului de concediere într-un interval de 30 de zile a personalului disponibilizat, după cum nici condiția procentului de cel puțin 10% din personalul concediat pentru a reține caracterul colectiv al concedierii.
În mod corespunzător, analiza dată de prima instanță organigramelor și situației de personal prezentate de societatea intimată, nu conduc la concluzia că măsura concedierii contestatorului nu ar fi justificată. Se arată că această măsură trebuie să fie rezultatul unei cauze serioase, cerută de necesități obiective, respectiv dificultăți economice, tehnologice. Or, tocmai aceste dificultăți economice, determinate de lipsa de comenzi în profilul societății pentru perioada 01.03. - 30.06.2009, au justificat reducerea posturilor, astfel cum se poate constata din înscrisurile depuse și la dosarul instanței de recurs: organigrama departamentului logistică - din care rezultă desființarea nu doar a numărului unor posturi ci chiar a unor servicii - situația personalului existent și propunerile de reorganizare, lista nominală privind restructurarea personalului.
Economia considerentelor relevate pune în evidență faptul că măsura de concediere a contestatorului nu a avut un caracter colectiv, aceasta fiind luată pentru motive care nu țin de persoana contestatorului.
În ceea ce privește contestația în anulare, cererea este întemeiată în drept, potrivit precizării făcută de contestator în ședința publică din 22.02.2010, pe dispozițiile art. 318 teza 1 din Cod procedură civilă respectiv pe faptul că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Noțiunea de greșeală materială avută în vedere de legiuitor nu se confundă cu greșeala de judecată. Se poate vorbi despre greșeală materială în sensul prevăzut de dispozițiile art. 318 teza 1 din Codul d e procedură civilă decât dacă ne aflăm în prezența unor greșeli de fapt, și nu a unei greșeli de judecată. Textul de lege se referă la greșeli în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, spre exemplu respingerea recursului ca tardiv formulat ori anularea lui ca netimbrat, deși la dosar s-a făcut dovada că recursul a fost declarat în termen sau a fost timbrat.
Ori, toate motivele contestației în anulare așa cum au fost redactate de contestator, vizează numai aspecte care țin de judecata recursului, pe care instanța de recurs le-a analizat cu ocazia soluționării acestuia, dar cu care contestatorul nu este de acord.
Pe această cale, nu pot fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Prin urmare, instanța apreciază că cererea de contestație în anulare, nu este întemeiată, și în consecință va fi respinsă în baza dispozițiilor art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.1557/M/2009 a Curții de APEL BRAȘOV.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.NG/4.03.2010
Tehnored. 08.03.2010- 4 ex.
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 129/2010. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3825/2009. Curtea... → |
|---|
