Contestație decizie de sancționare. Decizia 129/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 129/
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Mihail Lohănel
Grefier - -
Pe rol fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul Sindicatul Sanitas împotriva sentinței civile nr. 973/26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 973/2009 Tribunalul Covasnaa respins contestația formulată de SINDICATUL SANITAS C cu sediul în mun. Sf. G, B-dul - -, nr. 1, Et.1,.9, jud. C în numele membrului de sindicat, contestatorul, G în contradictoriu cu pârâta, TURISM C SA cu sediu în orașul C,--2, jud. C, prin Director, având ca obiect anularea deciziei de sancționare nr. 28 din 25 februarie 2009.
A obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 28 din 25 februarie 2009, s-a dispus sancționarea contestatorului cu retrogradarea din funcția deșef restaurantîn acela deospătarpe o perioadă de 60 de zile în baza art. 264 lit. c) din Codul muncii.
Decizia de sancționare a fost emisă în baza referatului - Notă internă nr. 139 din 12.01.2009 întocmită de Asistenta șef din Baza de Tratament, responsabilă cu prelevarea probelor și a Procesului verbal nr. 446 din 12.02.2009 al Comisiei de cercetare disciplinară, urmare a rezultatelor necorespunzătoare prelevate în buletinele de analiză ale laboratorului autorizat SRL B, prin care s-a constatat depășirea limitelor legal admise de Ordinul nr. 975/1998 privind aprobarea normelor igienico sanitare pentru alimente emis de Ministerul Sănătății. (filele 6-11)
Apărările susținute de contestator față de sancțiunea aplicată s-au constatat a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente:
1. Prezența microorganismelor în preparatele culinare din restaurantele societății se confirmă prin copiile buletinelor de analiză efectuate de laboratorul autorizat SC. SRL B, depuse la dosarul cauzei (filele 6-11).
Potrivit celor menționate prin Nota internă susmenționată coroborată cu concluziile din răspunsul SC SRL adresat societății intimate (filele 63-64), rezultă că apariția microorganismelor în preparatele alimentare peste parametri admiși prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 975/1998 se datorează nerespectării procesului de fabricație, cu precădere a tratamentului termic și post termic, a nerespectării condițiilor de salubritate privind igiena, manipularea și depozitarea materiilor prime, a nerespectării programelor privind igiena personalului, ai echipamentelor și a ustensilelor din bucătărie.
Ori aceste atribuții revin salariatului sancționat în conformitate cu atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, (filele 27-29) potrivit căruia pentru neîndeplinirea atribuțiilor postului, precum și pentru nerespectarea legilor în vigoare, răspunde moral și material pentru orice pagubă adusă societății.
De asemenea, acesta răspunde pentru organizarea, coordonarea și controlul activităților din cadrul unităților subordonate, a respectării normelor și legislației în domeniu, a dirijării gestiunilor subordonate, a verificării termenelor de valabilitate al produselor alimentare din bucătării, a condițiilor de salubritate privind igiena și comportamentul personalului, de respectarea condițiilor privind igiena echipamentelor și a ustensilelor din bucătărie, respectarea condițiilor de manipulare și depozitare a materiilor prime.
Gravitatea abaterii disciplinare constă în generarea unor situații confirmate de rezultatele analizelor efectuate din preparatele culinare, care reprezintă un risc potențial pentru sănătatea turiștilor, creând posibilitatea infestării acestora cu microorganisme și bacterii.
După cum rezultă din adresa nr. 357/28.05.2008 ai SC SRL B (fila 63), tehnologia de prelevare, transport și depozitare a probelor se încadrează în prevederile legale. Modul de transport, manipularea și depozitarea lăzilor izoterme nu are influență asupra rezultatului final al analizelor, întrucât de la prelevare și până la efectuarea analizelor se păstrează lanțul de frig care împiedică modificarea structurii probelor prelevate sau contaminarea lor. Astfel fiind, susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și în acest sens.
Salariatul sancționat nu se află la prima abatere disciplinară, în urma reclamațiilor (legate de comportamentul lui neprofesional) înregistrate de turiști aflați în stațiune la adresa acestuia au fost emise mai multe decizii de sancționare, copiile acestora fiind depuse la dosar (filele 30 -51).
De altfel, prin Decizia nr. 58/14.07.2008 (fila 37) a mai fost sancționat cu retrogradarea din funcție pentru 60 de zile ( pentru motive similare cu cele invocate în decizia care face obiectul prezentei contestații) decizie care a făcut obiectul contestației formulate în dosarul nr-, și care a fost respinsă de către Tribunalul Covasna prin Sentința civilă nr. 1428/01.10.2008 (filele 119-121).
2. Cât privește decontarea unui număr nejustificat de bonuri CNPAS față de numărul turiștilor efectiv cazați în hoteluri și a celor serviți la masă, s-a constatat din nou nerespectarea atribuțiilor din fișa postului de către cel sancționat, respectiv ale cap. III și IV, care statuează organizarea, controlul și răspunderea pentru respectarea legislației comerciale, verificarea corectitudinii și legalității tuturor documentelor primare pentru activitatea din alimentație publică din unitățile subordonate.
Contrar argumentelor contestatorului, copia cartelei de masă de la fila 59 face dovada că aceste cartele sunt nominale, purtând număr de serie, iar din referatul directorului economic ai societății intimate nr. 194/15 01 2009, adresat conducerii, precum și din situațiile de pe filele 67-107, rezultă un număr mult mai mare de mese servite față de persoanele cazate în luna decembrie 2008.
Conform contractului de prestări de servicii încheiat între intimată și CNPAS B (filele 132 -136), serviciile se asigură numai acelor persoane ale căror date de identificare sunt înscrise în biletul de tratament balnear/odihnă, nemodificând elementele înscrise în formularul biletului de către emitent. nu va deconta biletele în baza cărora au beneficiat de prestații alte persoane decât cele titulare de bilete de tratament/odihnă. În caz de neîndeplinire a clauzelor stipulate, contractul se poate rezilia.
3. Referitor la cercetarea disciplinară prealabilă, instanța a constatat că aceasta a fost efectuată cu respectarea prevederilor art. 263268 din Codul muncii. Prin dispoziția nr. 5/22.01.2009 s-a dispus constituirea comisiei pentru cercetarea disciplinară, salariatul fiind convocat prin Adresa nr. 399/02.02.2009(fila 5).
Cu ocazia cercetării disciplinare din 12.02 2009 s-a încheiat Procesul verbal nr. 446/12.02.2009 (fila 114) prin care s-au formulat constatările în baza cărora s-a emis decizia de sancționare contestată.
Semnificativ este și Decizia nr. 56/18.06.2009 de la fila 137 din dosar, întocmită în baza referatului șefului de restaurant și a Procesului-verbal al comisiei de cercetare administrativă din care rezultă că dl - după emiterea deciziei de retrogradare din funcție ce se contestă, a refuzat îndeplinirea atribuțiilor noului post de muncă, semnând condica în data de 10.04.2009 fără a presta muncă efectiv, încălcând astfel prevederile art. 119 lit. "c"din CCM, și ale art. 7 alin. 3 lit"a" și "i"din Regulamentul intern al societății.
În drept, dispozițiile art. 263 din Codul muncii statornicesc că abaterea disciplinară constituie o faptă săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat prescripțiile legale, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, ordinele și alte dispoziții ale conducătorilor ierarhici. Potrivit art. 266 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a stabili și a aplica potrivit legii sancțiunea disciplinară aplicabilă salariatului în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite în funcție de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În raport de cele reținute, faptele imputate salariatului sancționat sunt reale și dovedite, ca urmare sancțiunea aplicată acestuia este temeinică și legală. De altfel, atitudinea recidivistă a salariatului în încălcarea obligațiilor de serviciu constituie motiv de desfacere disciplinară a contractului de muncă, față de care angajatorul nu a recurs la aplicarea sancțiunii extreme, acordând o ultimă șansă salariatului pentru reabilitarea conduitei sale profesionale.
Apărarea legată de funcția deținută în cadrul sindicatului nu justifică înlăturarea sancțiunii aplicate atâta timp cât abaterile disciplinare imputate sânt dovedite și reale.
În consecință instanța a apreciat contestația nefondată și a dispus respingerea ei conform dispozitivului, drept consecință respingând și capătul de cerere privind acordarea sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
Ținând cont de culpa procesuală a reclamantului, de dispozițiile art. 274 Cod. proc. civilă acesta a fost obligat în raport de societatea intimată să suporte cheltuieli de judecată de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 157 și a împuternicirii avocațiale de la fila 127.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o sub aspectul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6,7,8 și 9 Cod procedură civilă.
În esență se critică sentința sub următoarele aspecte:
1. Prezența microorganismelor în alimente nu se datorează activității contestatorului, analizele societății nefiind relevante și sunt ca urmare a influențelor altei persoane din societate.
2. Lipsa de temei legal în ce privește raportarea unui număr mai mare de bonuri de masă și implicit a sancțiunii aplicate.
3.Sancțiunile aplicate contestatorului se datorează activității sale sindicale.
4.Termenul de 30 de zile prevăzut pentru aplicarea sancțiunii de art 268 Codul munciia fost depășit.
Intimata a depus întâmpinare prin care a combătut motivele de recurs.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la primul motiv, corect prima instanță a reținut că deteriorarea alimentelor destinate mesei turiștilor, prin prezența microorganismelor și bacteriilor se datorează activității necorespunzătoare a contestatorului, care nu și-a îndeplinit atribuțiile menționate în fișa postului ( cap III pct. 1 și cap. IV pct. 2).
Infestarea alimentelor este dovedită de analizele efectuate de o unitate specializată, însă mai grav este că se creează o stare de pericol pentru sănătatea persoanelor și care primează dincolo de afirmațiile privind nedepunerea unei note interne indiferent de cine este emisă.
Considerentele tribunalului privind pericolul pentru sănătatea turiștilor sunt absolut veridice și exprimă culpa gravă a contestatorului în exercitarea defectuasă a atribuțiilor de serviciu și care nu a putut fi înlăturată, concluziile analizelor în discuție fiind relevante.
Prin urmare discuțiile privind o eventuală influență a conducerii societății prin aplicarea sancțiunii pe motivul desfășurării activității sindicale sunt superflue și fără efect, rămânând în discuție fapta gravă de neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu ce a determinat contaminarea alimentelor și care era ea însăși de natură să atragă sancțiuni, chiar mai grave, cum corect a reținut tribunalul.
2., pe același considerent a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului ( cap IV pct. 9)s-a ajuns la decontarea unui număr mai mare de bonuri de masă necorespunzător numărului turiștilor, însă se acreditează ideea distorsionării adevărului prin invocarea culpei altor colegi, uitându-se că ocupa funcția de șef restaurant și în aceeași calitate era obligat să asigure circuitul real al bonurilor de masă.
3. Încercarea de a acoperi multiplele sancțiuni prin prisma activității sindicale este fără efect. Activitatea sindicală este incompatibilă cu îndeplinirea defectuasă a sarcinilor de serviciu, astfel că susținerile referitoare la intimidările conducerii societății nu pot fi primite și nici nu au suport probator în cauză.
Deși în motivarea recursului s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6,7,8,9, Cod procedură civilă, nu se arată în concret, pentru a permite controlul judiciar în ceea ce constă acordarea a mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut ( mai mult contestația a fost respinsă), nemotivarea hotărârii ori interpretarea greșită a actului dedus judecății, iar în ce privește aplicarea legii, s-a arătat că tribunalul a aplicat-o corect.
Față de considerentele expuse, curtea, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă va respinge recursul și menține sentința tribunalului ca legală.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurentul este obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată reprezentând onorariul avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul SINDICATUL SANITAS împotriva sentinței civile nr. 973 din 26.10.2009, a Tribunalului Covasna, pe acre o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 10 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red ML 4.03.2010
Dact AG 12.03.20101/ 4 ex
Jud fond /ML
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Mihail Lohănel
← Contestație decizie de concediere. Decizia 275/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 199/2010. Curtea de... → |
---|