Contestație decizie de concediere. Decizia 1994/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 7297/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1994R
Ședința publică de la 30 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Mariana Constanța Anastasiei C -
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurentul și - ROMANIA (fosta - SRL), împotriva sentinței civile nr.3857 din data de 07.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect "constatare nulitate absoluta contract individual de munca si contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul prin avocat, care depune împuternicirea avocațială nr.-/22.01.2009, aflată la fila 12 dosar, recurenta - ROMANIA SRL(fosta - SRL), prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocatul recurentei - ROMANIA SRL arată că a trimis prin fax dovada imposibilității de prezentare la termenul anterior.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursurilor.
Recurentul prin avocat solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat. Se arată că nu a știut de faptul ca i s-a incheiat contractul individual de muncă pe perioadă determinată si, de aceea, nu l-a putut ataca in termen. A luat cunoștință de acest aspect numai la momentul încetării contractului și nu mai avea cum să-l atace, întrucât nu cunoștea caracterul acestuia. A lucrat o perioada mai lungă decât cea stipulată în contractul încheiat pe perioada determinată, dovada in acest sens fiind si procesul-verbal de predare a telefonului mobil si a masinii. In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale și morale, le solicită pentru modalitatea de încheiere a contractului de muncă și pentru faptul ca societatea nu a declarat la ITM T accidentul de munca in care a fost implicat. Atittudinea societatii trebuie sanctionata prin obligarea la plata de daune.
Recurenta - ROMANIA SRL, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de, ca nefondat, intrucat instanța de fond a admis in mod corect exceptia prescripției dreptului la acțiune. Contractul de munca pe perioada determinata, incheiat initial in ianuarie 2005, a fost semnat de catre recurentul. Numai prelungirea acestui contract a fost semnata de catre alta persoana, intrucat recurentul era accidentat, iar prelungirea a fost in favoarea sa. Se încearcă să se prezinte situația de fapt într-un anumit fel, desi la dosar exista înscrisuri, semnate de recurentul contestator, respectiv: cererea de demisie a acestuia din octombrie 2004, contractul individual de muncă încheiat de acesta cu societatea în ianuarie 2005. Ceea ce s-a consemnat în carnetul de muncă al contestatorului sunt conforme cu realitatea. In ceea ce priveste decizia de incetare a contractului de munca, aceasta nici nu era necesar sa fie emisa, intrucat contractul individual de muncă al recurentului contestator a încetat la data expirării acestuia.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta - ROMANIA SRL (fosta - SRL), aparatorul acesteia solicită admiterea recursului, intrucat instanța de fond în mod incorect a apreciat că, contractul individual de muncă al recurentului contestator ar fi încetat ca urmare a deciziei, dar conform dispozițiilor art.56 lit.j Codul Muncii, contractul individual de muncă a încetat la data expirării acestuia, respectiv 24.04.2005 și nu se poate reține susținerea că pentru următoarele 2 luni acesta ar mai fi lucrat. De aici rezulta consecinte asupra perioadei in care recurentul contestator a avut calitatea de angajat, asupra perioadei retinuta ca fiind vechime in munca, urmand a fi influentata in mod corespunzator si solutia asupra capatului de cerere privind obligarea societatii la plata contributiilor aferente drepturilor salariale. Pentru toate aceste considerente, se solicită modificarea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar înscrisuri în acest sens.
Recurentul, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurenta - ROMANIA SRL (fosta - SRL), ca nefondat. Din înscrisurile aflate la dosarul de fond, respectiv procesele verbale de predare primire a automobilului și telefonului, rezultă perioada în care acesta a lucrat. Într-adevăr, în octombrie 2004, recurentul contestator a depus cererea de demisie, însă în niciun moment acesta nu a încetat să lucreze, având mașina și telefonul societății. Contractul încheiat pe perioada determinată și actul adițional al acestuia, nu au fost semnate de către recurentul contestator. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
În timpul dezbaterilor s-a atașat dovada imposibilității de prezentare la termenul anterior a avocatului recurentei - ROMANIA SRL.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - SRL, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr.-/10.02.2005 încheiat pe perioadă determinată, reintegrarea la locul de muncă, anularea deciziei prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, obligarea pârâtei Ia plata creanțelor bugetare începând cu data de 2.02.2004, să se constate vechime în muncă, începând cu data de 2.02.2004, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, daune materiale și a sumei de 3.000 lei, daune morale.
Prin sentința civilă nr.3857/7.05.2008, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primul capăt din cererea de chemare în judecată; a respins ca prescrisă cererea privind contestarea nulității absolute a contractului individual de muncă nr. -/10.02.2005; a respins ca tardiv formulat capătul de cerere prin care se contestă decizia de încetare a raporturilor de muncă; a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata - România ( fostă ); a obligat pârâta să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale contestatorului pe perioada 2.02.2004-20.05.2005; a constatat vechimea în muncă a contestatorului pe perioada 2.02.2004-20.05.2005; a respins ca neîntemeiate capetele de cerere prin care se solicită daune materiale și morale, s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca, instanța de fond a reținut că acest contract s-a încheiat pe perioadă determinată, 24.01.2005 - 24.02.2005 si a fost prelungit prin actul adițional nr.324/23.02.2005 cu încă 2 luni de zile, respectiv până la data de 24.04.2005. În baza art.56 lit. j din Codul Muncii prin decizia nr.970/20.06.2005 s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre părți, decizie care a fost contestată de către reclamant prin cererea formulată în dosarul nr.6288/LM/2005, dar a ramas definitiva intrucat cererea de chemare in judecata s-a perimat. În raport de prevederile art.283 al.1 lit. a din Codul Munciis -a admis excepția tardivității contestării deciziei nr.970 din 20.06.2005 si s-a constatat că acțiunea prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului individual de muncă nr.-/10.02.2005 este prescrisă față de prevederile art.283 alin.1 lit.d din Codul Muncii, întrucât contractul a carui nulitate absolută se solicita a fi constatata nu-și mai produce efecte la data introducerii cererii de chemare în judecată, 24.04.2007.
A retinut prima instanta ca din actele depuse la dosar nu rezulta dovada virării de catre angajator a creanțelor bugetare pe perioada precizată în acțiune, aferente drepturilor salariale ale reclamantului.
Față de prevederile art.22 din Legea nr.19/2000 modificată instanța de fond a dispus obligarea pârâtei să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale contestatorului pe perioada 2.02.2004 - 20.05.2005.
Se mai arata in hotararea primei instante ca reclamantul nu a precizat culpa angajatorului în producerea prejudiciului material și moral si nu a făcut dovada, conform 1169 Cod civil, că părțile au negociat un salariu de 2.200 lei. Pentru aceste motive, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicita diferența de drepturi salariale în raport de prevederile Contractului individual de muncă și art.163 din Codul Muncii.
Din copia actelor medicale potrivit cărora reclamantul a beneficiat de concediu medical în perioada 1.03.2005 -8.03.2005 și 1.04.2005 - 30.04.2005 nu a rezultat că acestea au fost depuse la angajator pentru a beneficia de indemnizația aferentă incapacității temporară de muncă. Întrucât reclamantul nu a depus actele medicale la angajator, față de prevederile art.100 din Legea nr.19/2000 modificată, s-a dispus respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere prin care s-a solicitat plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.
Retine tribunalul ca din probele administrate în cauză nu a rezultat cuantumul sumelor folosite de către reclamant pentru tratamentul recuperatoriu, si nici culpa angajatorului pentru producerea pretinsului prejudiciu solicitat, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect daune materiale. Totodata, reclamantul nu a făcut nici dovada prejudiciului moral suferit, a faptei ilicite a angajatorului, astfel că în baza art.269 alin.2 din Codul Munciis -a respins ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
Se arata in hotararea primei instante ca, din copia contractului individual de muncă nr.-/2005 și a actului adițional la acesta, a rezultat că reclamantul a prestat activitate în perioada 24.01.2005-24.04.2005, iar decizia de încetare a raporturilor de muncă a fost emisă la data de 20.06.2005 și și-a produs efectele de la data comunicării acesteia. Ca urmare, în baza art.8 din Decretul nr. 92/1976, s-a constatat vechimea în muncă a reclamantului pe perioada 02.02.2004-20.06.2006, data emiterii deciziei.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul său, întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.283 Codul muncii, recurentul-contestator critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii și capetelor de cerere care au fost respinse.
Astfel, instanța fondului a reținut că din actele depuse la dosar între părți s-a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă determinată (24.01.2005-24,02.2005), durata acestuia fiind prelungită cu încă două luni prin actul adițional nr. 324/23.02.2005, până la data de 24.04.2005. S-a reținut tardivitatea, în raport de prevederile art. 283 alin.1 lit. a și d Codul Muncii, contestării deciziei de încetare a contractului de muncă, decizie ce are numărul 970/20.06.2005. Instanța de fond a reținut în mod greșit aplicabilitatea normelor de drept invocate, întrucât niciun moment nu s-a făcut dovada comunicării deciziei către reclamant.
Pe de altă parte, recurentul consideră că a arătat și a demonstrat cauza de nulitate absolută a contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, respectiv lipsa semnăturii sale pe acest contract, adică lipsa consimțământului său la încheierea respectivului act.
Față de aceste considerente, admiterea excepției invocate este fără suport probator și fără suport legal.
În ceea ce privește daunele morale și materiale solicitate, învederează recurentul că a depus la dosarul cauzei chitanțe care atestă cheltuielile periodice pe care le suportă pentru restabilirea stării de sănătate, iar daunele morale pot fi apreciate de diagnosticul arătat de medic în actele medicale.
Recurentul sustine ca, în urma accidentului produs, a rămas cu afecțiuni ale sistemului nervos, iar aflarea imprejurarii că i se încheiase un contract de muncă pe perioadă determinată și în alte condiții decât negociase, a accentuat deprecierea sănătății sale.
Considera recurentul că în mod nelegal și netemeinic s-a constatat tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată privitoare la constatarea nulității absolute a contractului de muncă nr. -/2005, a deciziei nr.970/20.06.2005, precum și respingerea acestor capete de cerere ca tardiv introduse, întrucât nu i s-au comunicat niciodată legal aceste acte. Astfel, nu se poate face aplicarea art.283 lit. d Codul Muncii, întrucât nu există data la care se comunică decizia, deci termenul de la care ar curge prescripția dreptului de a solicita constatarea nulității acestui act.
De asemenea a învederat instanței de fond și a demonstrat că susține o cauză de nulitate absolută a contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, întrucât altcineva semnase în locul său.
Prin recursul său, întemeiat în drept pe prevederile Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale Codului d e procedură civilă, recurenta-intimată - România SRL solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond pentru următoarele motive:
Soluția instanței de fond este greșită în ceea ce privește data la care au încetat raporturile de muncă ale salariatului cu angajatorul său ROMÂNIA În acest sens, instanța de fond a constatat în mod corect ca, potrivit contractului individual de muncă pe durata determinată nr.-/10.02.2005 și a actului adițional la acest contract nr.324/23.02.2005, salariatul a prestat activitate la angajatorul său ROMÂNIA în perioada 24.01.2005 - 24.04.2005. Însă, prima instanță a apreciat în mod greșit că încetarea raporturilor de muncă dintre salariat si angajator are loc la data de 20.06.2005, dată la care a fost emisă decizia de încetare a raporturilor de muncă nr. 970. Potrivit prevederilor imperative ale art. 56 lit. j din Codul muncii, "contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată (în cazul de față, contractul nr. -/10.02.2005)".
Mai sustine recurenta ca instanta de fond a retinut in mod gresit si perioada pentru care angajatorul trebuie să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariate ale contestatorulu. In cuprinsul sentinței nr. 3857/07.05.2008 exista o neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia. Astfel, deși în considerente instanța menționează că decizia de încetare a raporturilor de muncă a fost emisă la data de 20.06.2005 și își produce efecte de la data comunicării acesteia, în dispozitivul hotărârii apare că instanța obligă pârâta să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale contestatorului pe perioada 2.02.2004 -20.05.2005.
Consideră recurenta că din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, unele din acestea emanând chiar de la contestator, rezultă fără niciun fel de dubiu că salariatul a prestat activitate la angajatorul ROMÂNIA numai în perioadele înscrise în contractele individuale de muncă încheiate între părți și consemnate în mod corect și legal și în carnetul de muncă al contestatorului, respectiv în perioadele 03.05.2004 - 1.10.2004 și 24.01.2005 - 24.04.2005.
Cu privire la perioada pentru care se constată vechimea în muncă a contestatorului, ca o consecință a primelor două puncte din prezentul recurs, precum și în raport de toate argumentele prezentate în fața instanței de fond, solicită recurenta să se constate că perioada pentru care se poate constata vechimea în muncă a salariatului nu poate fi decât aceea în care acesta a prestat activitate salariată la angajatorul său, respectiv 03.05.2004 - 1.10.2004 și 24.01.2005- 24.04.2005. În carnetul de muncă al contestatorului aceste perioade au fost consemnate în mod corect și complet.
Analizand hotararea primei instante in raport de criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:
Recursul declarat de este nefondat, urmand a fi respins ca atare, intrucat prima instanta a solutionat in mod corect exceptia tardivitatii formularii contestatiei impotriva deciziei nr. 970/20.06.2005 de incetare a raporturilor de munca.
Astfel, conform art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii, ererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca. Cerinta privind comunicarea deciziei de incetare a contractului individual de munca a fost prevazuta in considerarea stabilirii unui moment cert de la care sa se poata aprecia ca salariatul a luat cunostinta de aceasta, pentru a i se da posibilitatea de aoa taca. In speta de, salariatul a contestat aceasta decizie si intr-un alt dosar, nr. 6288/2005 al Tribunalului B, prin cererea inregistrata la data de 03.08.2005, care s-a perimat. Se constata, asadar, ca la data de 03.08.2005, cand a formulat acea cerere de chemare in judecata, recurentul contestator avea cunostinta de existenta deciziei nr. 970/20.06.2005 si, prin urmare, termenul de 30 de zile prevazut de lege pentru contestarea acesteia a inceput sa curga cel mai tarziu la data de 03.08.2005. Ca atare, s-a implinit la data de 02.09.2005, iar in raport de acest moment, o noua contestatie formulata impotriva acestei decizii, la data de 04.05.2007, apare ca fiind introdusa tardiv.
Curtea constata ca a fost solutionata in mod corect de catre prima instanta si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, in privinta capatului de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca pe perioada determinata. Initial, acest contract de munca, aflat in copie la fila 13 dosar fond, s-a incheiat pentru perioada 24.01.2005-24.02.2005, fiind prelungit cu inca doua luni, pana la data de 24.04.2005, prin actul aditional nr. 324/23.02.2005, de la fila 15 dosar fond.
Conform art. 283 alin. 1 lit. d), prevede ca ererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Comparand semnaturile din dreptul numelui recurentului contestator de pe cele trei inscrisuri de la filele 10, 14 si 15 dosar fond, respectiv contractul de munca pe perioada nedeterminata inreg. la ITM sub nr. -/02.05.2004, contractul pe perioada determinata inreg. la ITM sub nr. -/10.02.2005 si actul aditional la acesta, Curtea constata ca, intr-adevar, ultimele doua nu au fost semnate de catre, ci de catre o alta persoana.
Acest aspect nu schimba cu nimic solutia in privinta exceptiei prescriptiei dreptului la actiunea de constatare a nulitatii absolute, intrucat ceea ce intereseaza in speta este perioada concreta in care contractul de munca a fost in fiinta si si-a produs efectele, intrucat numai in interiorul acestei perioade se poate solicita constatarea nulitatii absolute a acestuia. Prin urmare, chiar daca apreciem ca fiind dovedite sustinerile recurentului contestator ( precum ca s-a crezut titularul unui contract de munca pe perioada nedeterminata, care nu a fost incheiat in scris si nu a avut cunostinta de existenta acestui contract pe perioada determinata, intrucat nu l-a semnat), recurentul tot nu mai este in termenul in care ar putea obtine constatarea nulitatii absolute a contractului, intrucat efectele acestui contract au incetat inca din cursul anului 2005.
Dovada certa a acestui aspect o reprezinta cererea de chemare in judecata anterioara, care a facut obiectul dosarului nr. 6288/2005, prin care s-a solicitat, de asemenea, constatarea nulitatii absolute a aceluiasi contract. Deci, la data de 03.08.2005, cand s-a formulat cererea anterioara, contractul de munca dintre parti (fie el pe durata determinata, conform sustinerilor si dovezilor prezentate de - Romania SRL, sau pe durata nedeterminata, conform sustinerilor recurentului ) nu mai era in fiinta si nu isi mai producea efectele specifice. ca efectele contractului reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute. Fiind vorba despre un contract de munca, efectele principale sunt prestarea muncii de catre salariat si plata salariului de catre angajator. Or, de la data de 03.08.2005 si pana in prezent, aceste efecte nu mai exista, ceea ce inseamna ca nu mai este in fiinta niciun contract de munca intre parti si, prin urmare, a intervenit prescriptia dreptului de a solicita constatarea nulitatii absolute a acestuia.
Al treilea motiv de recurs invocat de recurentul contestator priveste solutia asupra capatului de cerere privind daunele morale si materiale. Curtea apreciaza ca, sub acest aspect, prima instanta a facut o judicioasa apreciere a probelor administrate in cauza si o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente. In speta nu s-a facut dovada faptei ilicite a angajatorului, care sa atraga obligatia acesteia de a repara prejudiciul material si moral suferit de catre salariat, in urma accidentului de munca a carui victima a fost. Faptul ca accidentul rutier in care a fost implicat recurentul, aflat la volan, a fost calificat ca fiind accident de munca (fila 73 dosar fond) nu atrage automat raspunderea societatii angajatoare, in lipsa dovedirii celorlalte elemente. Incadrarea ca accident de munca a fost facuta in considerarea faptului ca recurentul se deplasa cu autoturismul spre locul de munca, iar o astfel de incadrare ii profita sub aspectul prestatiilor de asigurari sociale de care poate beneficia, dar nu constituie o proba a culpei societatii pentru producerea accidentului, astfel ca aceasta nu poate fi obligatea la suportarea cheltuielilor efectuate de recurentul contestator pentru restabilirea starii de sanatate.
de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul declarat de, ca nefondat.
In ceea ce priveste recursul declarat de - Romania SRL, Curtea constata ca acesta este fondat, urmand a fi admis. Hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a legii, motiv de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 proc.civ.
Astfel, prima instanta a apreciat in mod gresit ca raporturile de munca dintre parti au incetat la data emiterii deciziei nr. 970/20.06.2005, de la fila 17 dosar fond. In realitate, contractul de munca a incetat la data expirarii duratei pentru care a fost incheiat, conform art. 56 lit. j din Codul muncii, adica la data de 24.04.2005.
Capatul de cerere privind constatarea vechimii in munca a fost solutionat in mod gresit de catre prima instanta. Din inscrisurile de la dosar rezulta ca recurentul contestator a desfasurat activitate de salariat al - Romania SRL numai in perioada 03.05.2004-01.10.2004, in temeiul unui contract individual de munca pe perioada nedeterminata, aflat in copie la fila 8 dosar fond, incetat prin demisia salariatului, precum si in perioada 24.01.2005-24.04.2005, in temeiul contractului de munca pe perioada determinata, inreg. la ITM O sub nr.-/10.02.2005. Or, aceste perioade sunt consemnate in mod corect in carnetul de munca al recurentului contestator, la pozitiile 30-31 si 32-34 (filele 25 si 27 dosar fond), nefiind necesara constatarea vechimii in munca.
In acest context, mai trebuie facute urmatoarele precizari: recurentul contestator sustine ca a prestat activitate de salariat in cadrul societatii parate si in intervalul 02.02.2004-03.05.2004, adica inainte de data specificata in contractul de munca pe perioada nedeterminata, precum si dupa data de 01.10.2004, cand si-a dat demisia. Aceste sustineri nu pot fi retinute, intrucat sunt contrazise chiar de inscrisurile aflate la dosar si semnate de catre recurentul contestator. Daca a fost angajat si inainte de data de 03.05.2004, atunci este de neinteles cum a semnat contractul de munca pe perioada nedeterminata, in cuprinsul caruia s-a mentionat expres ca data angajarii este 03.05.2004. De asemenea, nu se poate explica pretinsa continuare a raporturilor de munca si dupa data de 01.10.2004, in conditiile in care la dosar se regaseste cererea de demisie incepand cu aceasta data.
de aspectele expuse, Curtea va admite recursul declarat de - Romania SRL, va modifica in parte sentinta atacata, in sensul ca va nlătura mențiunea privind constatarea vechimii în muncă.
Pe cale de consecinta, se va modifica si dispozitia referitoare la obligarea paratei la plata contributiilor la fondurile speciale, aferente drepturilor salariale ale contestatorului. Recurenta parata urmeaza a fi obligata la plata acestor contributii, numai pentru perioadele in care s-a dovedit cu certitudine ca a avut calitatea de salariat al acesteia, si anume 3.05.2004-1.10.2004 și 24.01.2005-24.04.2005. Desi sustine prin cererea de recurs ca a achitat aceste contributii, - Romania SRL nu a facut nicio dovada in acest sens.
Vor fi incidente dispozitiile art. 274 proc.civ. recurentul contestator, in calitate de parte cazuta in pretentii, urmand a fi obligat la plata cheltuielilor de judecata efectuate de recurenta - Romania SRL. In ceea ce priveste cuantumul acestor cheltuieli, vor fi avute in vedere dispozitiile art. 132 alin. 3 din Statutul Profesiei de avocat, conform carora tabilirea onorariilor avocatului depinde de mai multe elemente, enumerate exemplificativ. In virtutea puterii de apreciere pe care i-o confera art. 274 alin. 3 proc.civ. Curtea considera ca un onorariu in cuantum de 1.000 lei este potrivit si suficient, reflectand atat culpa procesuala a recurentului contestator, cat si avantajul procurat de avocat clientului - Romania SRL, complexitatea spetei si munca depusa de avocat. In consecinta, va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei catre - Romania SRL, cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.3857/7.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - ROMÂNIA SRL (fostă - SRL) împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată.
Obligă pârâta să vireze contribuțiile la fondurile speciale aferente drepturilor salariale ale contestatorului pe perioadele 3.05.2004-1.10.2004 și 24.01.2005-24.04.2005.
Înlătură mențiunea privind constatarea vechimii în muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă recurentul-reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.:./2 ex./15.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Mariana Constanța Anastasiei
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4399/2009. Curtea... → |
|---|
